Biserica fortificată din Hărman

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Biserica fortificată din Hărman
Biserica fortificată din Hărman Macheta fortificaţiei din Hărman Planul ansamblului fortificat
Biserica fortificată din Hărman
Macheta fortificaţiei din Hărman
Planul ansamblului fortificat
Poziționare
Biserica fortificată din Hărman se află în Județul Brașov
Biserica fortificată din Hărman
Biserica fortificată din Hărman
CoordonateCoordonate: 45°42′24″N 25°41′8″E / 45.70667°N 25.68556°E / 45.70667; 25.6855645°42′24″N 25°41′8″E / 45.70667°N 25.68556°E / 45.70667; 25.68556
LocalitateHărman, Brașov
JudețHărman
ȚaraRomânia
AdresaSat Hărman, Str. Pieții 2
Edificare
Bazilică romană modificată stil goticfortificată
Tipdefensivă
Data începerii construcțieisecolul al XIII-lea
Clasificare
LMIBV-II-a-A-11715

Biserica evanghelică fortificată din Hărman, comuna Hărman, județul Brașov, a fost construită în secolul XIII pe baza unei vechi bazilici romane datată din secolul al XII-lea. Ansamblul bisericii evanghelice fortificate este monument istoric, cod LMI BV-II-a-A-11715.

Localitatea[modificare | modificare sursă]

Hărman mai demult Herman (în dialectul săsesc Huntschprich, în germană Honigberg, în trad. „Muntele mierii“, în maghiară Szászhermány, în latină Mons Mellis) este un sat în partea de est a județului Brașov, în Depresiunea Brașov. Reședința comunei Hărman.


Localitatea Hărman se află în Țara Bârsei, la cca. 10 km spre est de municipiul Brașov. Este cunoscută în special pentru biserica fortificată impresionantă.

Istoria cetății Hărmanului se leagă de prezența Ordinului Cavalerilor Teutoni în Țara Bârsei în primele decenii ale secolului al XIII-lea la Feldioara, Prejmer, Râșnov și Sânpetru. Prima atestare documentară a așezării datează însă de la 21 martie 1240, la 15 ani după alungarea Cavalerilor Teutoni din aceste teritorii. Într-un document redactat atunci, regele Béla al IV-lea spune ...am hotărât să dăruim sfântului și venerabilului convent al mănăstirii Cisterciților, ca ajutor pentru cheltuielile sale, ce se vor face în fiecare an pentru folosul obștesc, al capitulului întregului ordin, unele biserici din Țara Bârsei în părțile Transilvaniei, și anume cetatea Feldioara (Castrum Sanctae Mariae), Sânpetru (Sancti Petri), muntele Hărman (Mons Mellis) și Prejmer (Tartilleri) cu toate veniturile, drepturile și cele ce țin de ele…. Pe lângă fragmentele de pictură din interiorul bisericii sau din ambrazurile ferestrelor, un important ansamblu de pictură se găsește într-o capelă din turnul de est. Pictura de aici, realizată între anii 1460-1470 a fost acoperită cu var după Reformă și curățată în anii 1920. Iconografia acestei picturi se evidențiază printr-o remarcabilă sinteză între pictura apuseană și cea bizantină. Tema dominantă a acestui ansamblu este Judecata de Apoi. Alte scene sunt inspirate din viața Fecioarei Maria, dar apar și figuri de sfinți apostoli, precum și scena Răstignirii lui Iisus.[1]

Biserica[modificare | modificare sursă]

Probabil că în anul 1240, când a fost preluată de cistercienii de la Cârța, bazilica romanică cu trei nave să fi fost în construcție. Se păstrează din această etapă majoritatea elementelor de construcție. Interiorul bisericii este destul de heteroclit, astfel că pe lângă elementele cisterciene (ferestrele cu patru lobi traforați de deasupra celor în arc frânt) se conservă și o serie de elemente din diverse alte perioade. Nava centrală, inițial acoperită cu un tavan, a fost boltită în 1595, după un incendiu care a devastat atât comuna, cât și cetatea. Colateralele erau inițial boltite în cruce, iar arcul triumfal semicircular a fost transformat în arc frânt odată cu boltirea navei. Colaterala estică are un frumos portal cu ambrazură cu arc trilobat în stil gotic târziu. Corul păstrează bolta inițială în cruce, iar absida o semicalotă. La început, corul era flancat de două capele cisterciene menite rugăciunii călugărilor, dar în secolul al XV-lea capela nordică a fost transformată în sacristie. Aceasta este boltită în leagăn cu penetrații și nervuri din teracotă. Bolta urcă de pe console în formă de capete de bărbați cu mustață și femei cu gura întredeschisă. Vizibilă astăzi doar fragmentar, pe pereții longitudinali ai navei, dar și pe cel răsăritean, fresca acoperea întreaga biserică până imediat sub tavan. Portalul principal se află pe fațada vestică și este realizat în stil gotic târziu.

Biserica, vedere de ansamblu

În luneta acestuia este pictat pe un fond albastru-cobalt un simbol al sacrificiului, pelicanul care își hrănește puii cu propria carne. De o parte și de alta a portalului se detașează, atât la interior, cât și la exterior, două turnulețe sub formă de sacnasiu, care adăpostesc scările în spirală ce duc la tribune. În secolul al XV-lea comunitatea a avut o tentativă de a transforma bazilica în stil gotic, însă lucrările nu au continuat dincolo de supraetajarea turnului-clopotniță, care cu cei 32 de metri ai săi devenea cel mai înalt din Țara Bârsei. La parter, turnul-clopotniță se prezintă ca un portic boltit în cruce cu nervuri groase cu profil tipic cistercian. Nivelul al treilea are trei nișe cu metereze, ca și următorul, clopotele aflându-se la nivelul al cincilea. Nivelurile superioare au fost adăugate două secole mai târziu și sunt construite din tuf calcaros. Drumul de strajă a rezistat până în secolul al XVIII-lea. Un element interesant îl constituie orologiul cu un singur arătător, care indică orele și care datează din secolul al XVI-lea. Turnulețele de la colțurile acoperișului semnificau, ca și în cazul altor biserici, autoritatea de ius gladii pe care o avea Hărmanul. Pitorescul exteriorului bisericii îl constituie cămările de provizii ridicate deasupra colateralelor și scările lor mobile.[1]

Fortificația[modificare | modificare sursă]

Fortificația care înconjoară biserica a fost ridicată în secolul al XV-lea. Este formată dintr-un triplu cordon de curtine concentrice, asemănător fortificației de la Sânpetru. Zidul exterior, mai scund, cu o înălțime de doar 4,5 metri era menit să apere baza incintei. În același timp, stabilea limita șanțului cu apă care înconjura cetatea. Cel de-al treilea cordon de curtine care încercuia șanțul cu apă nu se mai păstreză. Zidul interior, înalt de 12 metri, era prevăzut cu șapte turnuri devansate. Întreaga incintă era acoperită cu un drum de strajă, ca la Prejmer sau Sânpetru, care comunica cu toate turnurile. Aici, mașiculiurile erau alternate cu metereze cu rame din lemn care se închideau. Pentru că în nord era o zonă mlăștinoasă, zidul cetății avea o înălțime mai mică și era dotat doar cu guri de turnare. În fața intrării se afla o barbacană prevăzută cu două herse, iar deasupra ei se afla turnul măcelarilor. La începutul secolului al XVII-lea a fost ridicată clădirea cu gangul scund de intrare, asemănător cu cel de la Prejmer.[1]

Galerie imagini[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Asociația Mioritics cu suportul financiar al Deutsche Welterbe Stiftung

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Asociația Mioritics cu suportul financiar al Deutsche Welterbe Stiftung:
    • După texte elaborate de: Vladimir Agrigoroaei, Valentin Sălăgeanu, Luiza Zamora, Laura Jiga Iliescu, Ana Maria Gruia.
    • După ilustrații executate de: Radu Oltean, Laurențiu Raicu, Florin Jude.
  • Anghel Gheorghe, Fortificații medievale din piatră, secolele XII-XVI, Cluj Napoca, 1986.
  • Avram Alexandru, Câteva considerații cu privire la bazilicile scurte din bazinul Hârtibaciului și zona Sibiului, în Revista monumentelor și muzeelor de istorie, 1981, numărul 2.
  • Crîngaci Maria-Emilia, Bazilici romanice din regiunea Sibiului în Analele Asociației a Tinerilor Istorici din Moldova, Ed. Pontas, Chișinău, 2001.
  • Dancu Fabrițius Juliana, Cetăți țărănești săsești din Transilvania, în Revista Transilvania, Sibiu, 19.
  • Hermann Fabini, Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen, Monumenta und AKSL, Hermannstadt-Heidelberg, vol. I 1998, vol. al II-lea 1999, vol al III-lea 2002.
  • Iambor Petre, Așezări fortificate din Transilvania (sec. IX-XIII), Cluj-Napoca, 2005.
  • Luca Sabin Adrian, PINTER Zeno Karl, GEROGESCU Adrian, Repertoriul arheologic al județului Sibiu (Situri, monumente arheologice și istorice), Sibiu, 2003.
  • Thomas Nägler, Așezarea sașilor în Transilvania, Editura Kriterion, București, 1992.
  • Pinter Zeno Karl, Rotonda de la Orăștie, în vol. In memoriam Radu Popa. Temeiuri ale civilizației românești în context european. Cluj-Napoca, 2003.
  • Rusu Adrian Andrei, Castelarea carpatica, Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2005.
  • George Oprescu, Bisericile, cetăți ale sașilor din Ardeal, Editura Academiei, București, 1956.
  • Țiplic Crîngaci Maria Emilia, PINTER Zeno Karl, Țiplic Ioan-Marian, Biserica evanghelică din Ruja, în Arhitectura religioasă medievală din Transilvania, III, 2004.
  • Țiplic Ioan-Marian, Organizarea defensivă a Transilvaniei în evul mediu (secolele X-XIV), Editura Militară, București, 2006.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]