Biserica evanghelică maghiară din Copșa Mică

46°6′45″N 24°13′5″E (Biserica evanghelică maghiară din Copșa Mică) / 46.11250°N 24.21806°E
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Biserica evanghelică maghiară din Copșa Mică
Ansamblul bisericii evanghelice, oraș Copșa Mică, județul Sibiu (foto: aprilie 2014)
Ansamblul bisericii evanghelice, oraș Copșa Mică, județul Sibiu (foto: aprilie 2014)
Poziționare
Biserica evanghelică maghiară din Copșa Mică se află în Județul Sibiu
Biserica evanghelică maghiară din Copșa Mică
Biserica evanghelică maghiară din Copșa Mică
Coordonate46°6′45″N 24°13′5″E ({{PAGENAME}}) / 46.11250°N 24.21806°E
LocalitateCopșa Mică
JudețSibiu
ȚaraRomânia
AdresaStr. Mediașului 100
Edificare
Data începerii construcțieisecolul al XIII-lea
MaterialeConstrucție de piatră
Clasificare
LMISB-II-a-A-12366
Biserica evanghelică maghiară din Copșa Mică (foto: aprilie 2014)
O parte din zidul de incintă
Altarul baroc
Amvonul
Orga

Biserica evanghelică maghiară din Copșa Mică, județul Sibiu, a fost construită în secolul al XIII-lea. Biserica figurează pe lista monumentelor istorice 2010, cod LMI SB-II-a-A-12366, cu următoarele obiective:

Istoric[modificare | modificare sursă]

O primă atestare documentară datează de la începutul secolului al XV-lea. Conform informațiilor profesorului Coriolan Suciu așezarea apare inițial sub denumirea de Parva Kabaz în anul 1402. În anul 1415 localitatea apare sub denumirea de Kops Minor, iar în anul 1429 apare sub denumirea de Kyss Kappyss. Alte mențiuni documentare: Magyar Kapus - 1733, Klein Kopische - 1850.

Satele din jurul Copșei – Frâua (Frauendorf), Proștea (Probstdorf), Proștița (Kleinprobstdorf) și Vorumloc – aparțineau Pământul Crăiesc (Fundus Regius) organizat administrativ în scaunul Mediașului. În secolul al XIV-lea acest scaun obține autonomie în cadrul regatului Ungariei, autonomie întărită de regele Matia Corvin în 1476. Privilegiile acordate populațieii sătești s-au extins și asupra celei din Copșa. Documentele vremii atestă că aici nu au existat țărani aserviți, ci liberi. Această libertate trebuia răsplătită prin asigurarea pazei drumului comercial dintre Alba Iulia-Dumbrăveni-Sighișoara care era o arteră principală din estul Transilvaniei.

În anul 1415 în Copșa Mică exista parohia și biserica romano-catolică. În secolul al XVII-lea reforma principilor ardeleni din Transilvania a produs schimbări a religiei locuitorilor, majoritatea devenind lutherani. Deși o parte a populației este de origine maghiară influența sașilor din zonă și-a spus cuvântul, determinând îmbrățișarea reformei lutherane.

Biserica[modificare | modificare sursă]

Călugărul Rogerius, fugind din captivitatea tătară (1241), nota că turnurile bisericilor fuseseră singurele sale călăuze. Afirmațiile canonicului reprezintă indicii prețioase privind existența unor biserici zidite înainte de invazia tătarilor. Acestea erau construite în stilul romanic, un stil masiv și auster. Romanicul a fost introdus în Transilvania de ordinele călugărești și de oaspeții germani. Întâlnim în general două tipuri de bazilici romanice: cele înzestrate cu turn de vest și cele fără turn. Biserica din Copșa Mică a aparținut primei categorii. Biserica romanică a fost ridicată în secolul al XIII-lea și este cuprinsă în actuala biserică luterană. Din vechiul lăcaș de cult se mai păstrează fațada de vest, cu un mic turn clopotniță, prevăzut cu un drum de strajă. Pe fațada vestică se mai disting elemente decorative specifice stilului romanic, numite lesene, care sunt formate din pilaștri înguști și subțiri, fără capitel și bază. Biserica este înconjurată de o incintă de dimensiuni modeste. În interiorul lăcașului se remarcă altarul baroc, orga cu decorațiuni clasiciste, precum și tribunele simple.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Anghel Gheorghe, Fortificații medievale din piatră, secolele XII-XVI, Cluj Napoca, 1986.
  • Avram Alexandru, Câteva considerații cu privire la bazilicile scurte din bazinul Hârtibaciului și zona Sibiului, în Revista monumentelor și muzeelor de istorie, 1981, numărul 2.
  • Crîngaci Maria-Emilia, Bazilici romanice din regiunea Sibiului în Analele Asociației a Tinerilor Istorici din Moldova, Ed. Pontas, Chișinău, 2001.
  • Hermann Fabini, Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen, Monumenta und AKSL, Hermannstadt-Heidelberg, vol. I 1998, vol. al II-lea 1999, vol al III-lea 2002.
  • Iambor Petre, Așezări fortificate din Transilvania (sec. IX-XIII), Cluj-Napoca, 2005.
  • Luca Sabin Adrian, PINTER Zeno Karl, GEROGESCU Adrian, Repertoriul arheologic al județului Sibiu (Situri, monumente arheologice și istorice), Sibiu, 2003.
  • Thomas Nägler, Așezarea sașilor în Transilvania, Editura Kriterion, București, 1992.
  • Adrian Andrei Rusu, Castelarea carpatica, Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2005.
  • Țiplic Ioan-Marian, Organizarea defensivă a Transilvaniei în evul mediu (secolele X-XIV), Editura Militară, București, 2006.

Note[modificare | modificare sursă]


Vezi și[modificare | modificare sursă]

Imagini din exterior[modificare | modificare sursă]

Imagini din interior[modificare | modificare sursă]