Etimologie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Lingvistică
Lingvistică teoretică
Fonetică
Fonologie
Lexic
Gramatică
Morfologie
Sintaxă
Sintaxa propoziției
Sintaxa frazei
Semantică
Semantică lexicală
Pragmatică
Ortografie
Stilistică
Lingvistică aplicată
Sociolingvistică
Lingvistică computațională
Lingvistică cognitivă
Lingvistică istorică
Lingvistică comparativă
Etimologie
Lingviști

Etimologia este originea și evoluția în timp a unei forme lingvistice: cuvânt, aspect sintactic sau morfologic, pronunție. Tot etimologie se numește și ramura lingvisticii care se ocupă de aceste fenomene.

Etimologia determină elementele de bază ale unui cuvânt sau element lingvistic, cea mai timpurie utilizare cunoscută, modificările de formă și sens, transmiterea de la o limbă la alta, identificarea unor elemente înrudite în alte limbi și reconstruirea formelor ancestrale acolo unde este posibil.

Domeniu[modificare | modificare sursă]

Deși termenul etimologie este cel mai adesea asociat numai cu originea cuvintelor și urmărirea evoluției lor în ce privește forma și sensul de la cel mai vechi etimon (cuvânt sursă) cunoscut, trebuie precizat că există și alte ramuri ale etimologiei, care se ocupă cu evoluția pe care o au în timp fonemele unei limbi, sensurile cuvintelor, modul de organizare a propoziției și frazei, și modul de flexionare (declinare, conjugare).

Bogdan Petriceicu Hasdeu sublinia în Etimologicum Magnum Romaniae - Dicționarul limbei istorice și poporane a românilor (vol. I, 1886) necesitatea de a lărgi sensul termenului etimologie:

„Astăzi însă, când linguistica derivă nu numai cuvintele, ci încă sonurile, formele gramaticale, construcțiunile sintactice, semnificațiunile, orice alt ingredient al limbii, se cuvine oare ca «etimologia» să mai rămână închisă nestrămutat în cercul cel strâmt al «cuvintelor»?”
„Oriunde linguistul nu se mulțumește de a înregistra un fapt, ci caută a stabili raportul între o cauză și un efect, fie pe terenul sonurilor, fie pe al formelor gramaticale, al sintaxei, al semnificațiunilor, al cuvintelor etc., iar generalmente cauzele și efectele se împletecesc pe toate aceste terenuri, uneori abătându-se chiar peste sfera linguisticei, el face «etimologie».”

Hașdeu dă un exemplu edificator:

„Să luăm pe francezul dirai. Aceste două silabe se descompun în dire-ai, derivând din latinul dicere habeo. Tranzacțiunea lui dicere habeo în dirai constituie: o etimologie fonetică prin r din cr = cĕr- etc.; o etimologie morfologică, prin scăderea lui habeo la un simplu sufix, întocmai ca -bo în dicebo sau -σω în λέξω; o etimologie ideologică, de vreme ce sensul de prezent se schimbă în sensul de viitor; o etimologie lexică, fiindcă dirai este un singur cuvânt; am mai putea adăuga încă o etimologie, tonică, căci pierderea lui ce în dire = dicere se datorește conservațiunii accentului pe prima silabă latină, ca și-n reducerea lui habeo la ai.”

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]