Republica Democrată Congo

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la Republica Democrată Congo. Pentru alte sensuri, vedeți Congo (dezambiguizare).
Republica Democrată Congo
République Démocratique du Congo
Drapelul Republicii Democratice Congo Stema Republicii Democratice Congo
DevizăJustice - Paix - Travail
ImnDebout Congolais!
Amplasarea Republicii Democratice Congo
Capitală
(și cel mai mare oraș)
Kinshasa
04°24′N 15°24′E / 4.400°N 15.400°E / 4.400; 15.400
Limbi oficiale Franceză ,Kikongo, Lingala, Tshiluba, Swahili + alte dialecte locale si regionale.
Sistem politic republică prezidențială
 -  Președinte Joseph Kabila Kabange
Independență
 -  Față de Belgia
30 iunie 1960
 
Suprafață
 -  Total 2.344.858 km² (locul Locul 12)
 -  Apă (%) 3,3%
Populație
 -  Estimare  59 319 660 (locul Locul 23)
 -  Densitate 24 loc/km² 
Monedă Francul congolez (CDF)
Prefix telefonic +243
Domeniu Internet .cd
Fus orar UTC + 1+2

Republica Democrată Congo numită și Congo-Kinshasa este o țară din centrul Africii, a doua ca suprafață de pe continent. RD Congo are ca vecini Republica Centrafricană și Sudanul de Sud la nord, Uganda, Rwanda, Burundi și Tanzania la est, Zambia și Angola la sud și Republica Congo la vest.

Țara are o ieșire îngustă la Oceanul Atlantic. Numele de "Congo" (înseamnă vânător) provine de la grupul etnic Bakongo, grup ce trăiește în bazinul fluviului Congo.

Numele fostei colonii belgiene (Congo Belgian) a fost schimbat după independență. În 1971 numele a fost schimbat din nou, din Congo-Kinshasa (după numele capitalei sale; pentru a putea fi deosebit de Republica Congo sau Congo-Brazzaville) în Zair. La acest nume s-a renunțat în 1997. Din 1998 țara a suferit mult din cauza celui de-al doilea război din Congo, unul dintre cele mai ucigătoare conflicte de după al doilea război mondial.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Preistorie[modificare | modificare sursă]

Primii locuitori ai zonei au fost triburile de pigmei. Aceste triburi au fost înlocuite și absorbite de triburile bantu în timpul migrațiilor bantu.

Între 2000 î.Chr. și 500 d.Chr. triburi bantu au pătruns în valuri dinspre nord-vest pe teritoriul ocupat astăzi de Republica Democrată Congo. Aceste migrații au dislocat populația pigmee locală spre sudul statului de astăzi. Migrații ale unor populații din regiunile Darfur și Kordofan din Sudan în zona de nord est precum și alte migrații dinspre estul Africii spre estul Congo-ului au contribuit și mai mult la amestecul de populație din Congo.

Triburile bantu au adus tehnici agricole și tehnici de prelucrare a fierului dinspre vestul Africii. Ei au stabilit familia de limbi bantu ca principal set de limbi ale congolezilor.

În secolul al V-lea într-o regiune de aproximativ 200 de km de-a lungul râului Lualaba (provincia Katanga din prezent) s-a dezvoltat cultura Upemba, ea evoluând mai târziu în mai evoluatul regat Luba.

Procesul prin care societatea Upemba s-a transformat în regatul Luba a fost unul gradual și complex. Diverse regate s-au succedat de-a lungul acestui proces de trecere de la cultura Upemba la regatul Luba. Nivelul de civilizație a acestor grupuri s-a dezvoltat datorită existenței unor resurse bogate (în special minereuri), datorită dezvoltării tehnologiilor de prelucrare a fierului și cuprului. La acestea se adăuga comerțul cu fildeș și alte bunuri. Regatul Luba a stabilit rețele comerciale importante (legăturile se întindeau pe o distanță de peste 1.500 de km) până la Oceanul Indian. În secolul al XV-lea regatul ajunsese să aibă o conducere centrală puternică.

Statul Independent Congo (1870 – 1908)[modificare | modificare sursă]

Între 1870 și 1920 a avut loc explorarea regiunii și stabilirea administrației europene. Sir Henry Morton Stanley a explorat zona sub sponsorizarea regelui Leopold al II-lea al Belgiei care dorea să transforme ceea ce a devenit Congo într-o colonie. După o serie de negocieri Leopold a reușit să obțină teritoriul Congo la Conferința de la Berlin din 1885. El a transformat Congo în proprietatea sa privată numindu-l Statul Liber Congo. O serie de proiecte de dezvoltare de tipul căii ferate de la coastă la Leopoldville (acum Kinshasa) au început în zonă. Aceste proiecte de dezvoltare erau gândite astfel încât să permită extragerea cât mai rapidă a resurselor țării, chiar dacă însemna exploatarea africanilor. Statul Liber Congo a devenit un mare producător de cauciuc în condițiile dezvoltării industriei cauciucurilor. Vânzarea cauciucului l-a făcut foarte bogat pe Leopold care a construit în onoarea sa o serie de clădiri în Bruxelles și Ostende. Ca urmare a exploatării populației locale și a bolilor, în perioada 1885-1908 au murit între 5 și 15 milioane de oameni (cifra general acceptată este de 5 milionae). O comisie guvernamentală a ajuns mai târziu la concluzia că populația Congo-ului se redusese la jumătate în timpul acestei brutale perioade.

Pentru a fi folosită ca mijloc de represiune a fost formată Force Publique (FP). Această grupare, de tipul unei armate, folosea de multe ori practici de tipul tăierii membrelor nativilor.

Au existat și proteste internaționale în principal din partea lui E.D. Morel, Mark Twain și a diplomatului britanic-patriot irlandez Roger Casement al cărui raport despre Congo din 1904 condamna practica tăierii membrelor. Acțiunea lucrării Heart of Darkness a lui Joseph Conrad se desfășoară în Statul Liber Congo. În 1908 statul belgian a cedat presiunilor internaționale (în special din partea Marii Britanii) și a preluat în administrația sa Statul Liber, luându-l regelui. De atunci statul s-a numit Congo-ul Belgian.

Congo-ul belgian (1908 – 1960)[modificare | modificare sursă]

După ce guvernul belgian a preluat controlul asupra administrației Congo-ului de la regele Leopold II situația din Congo s-a îmbunătățit. Evoluțiile economice și sociale au transformat colonia. Au fost construite spitale și școli la care aveau acces mulți dintre congolezi. Chiar și limbile diverselor etnii erau predate în școli, lucru rar în colonii. S-au reușit de asemnea victorii împotriva bolii somnului (transmisă de musca tse-tse). Administrația a continuat reformele economice construind căi ferate, porturi, drumuri, mine, plantații, zone industriale, etc. În anii '50 speranța de viață era în jur de 55 de ani; astăzi este de 51. În ciuda acestor evoluții congolezii nu aveau putere politică. Totul era decis în Leopoldville sau Bruxelles. Secretarul belgian al coloniei și Guvernatorul-general (conducătorul coloniei) aveau putere absolută; congolezii nu aveau deloc. Cu timpul a crescut rezistența congolezilor față de această lipsă de democrație. În 1955 clasa superioară a societății congoleze, așa-numiții "évolués", a pornit o campanie pentru a pune capăt acestei inegalități.

În timpul celui de-al doilea război mondial armata congoleză a obținut o serie de victorii împotriva italienilor în nordul Africii. Congo-ul Belgian care era bogat în depozite de uraniu a furnizat Statelor Unite ale Americii uraniul ce a fost folosit pentru a construi bombele atomice care au distrus orașele japoneze Hiroșima și Nagasaki la sfârșitul războiului.

Crize politice (1960-1965)[modificare | modificare sursă]

În mai 1960 partidul Mouvement National Congolais (MNC), condus de Patrice Lumumba a câștigat alegerile parlamentare și Lumumba a fost numit prim-ministru. Joseph Kasavubu (din partea Alliance des Bakongo) a fost ales președinte de către parlament. Alte partide care au apărut în această perioadă au fost Parti Solidaire Africain (sau PSA, condus de Antoine Gizenga) și Parti National du Peuple (PNP, condus de Albert Delvaux și Laurent Mbariko).

Congo-ul Belgian și-a obținut independența în 30 iunie 1960 sub numele de Republica Congo (République du Congo). Deoarece și colonia franceză a Congo-ului de Mijloc (Moyen Congo) și-a ales numele de Republica Congo după ce și-a obținut independența, cele două țări erau cunoscute sub numele de Congo-Léopoldville și Congo-Brazzaville, după numele capitalelor lor.

În zilele care au urmat independenței, forțele de securitate congoleze s-au revoltat, fiind nemulțumite de faptul că întregul corp al ofițerilor era format din belgieni, administrația s-a dizolvat și dezordinea a cuprins țara. Belgia a trimis trupe suplimentare (s-au alăturat trupelor belgiene existente) în Congo, fără acordul guvernului congolez, pentru a restaura ordinea și pentru a proteja cetățenii belgieni.

Pentru a recăpăta controlul asupra armatei ce se revoltase, primul ministru a numit un congolez ca nou comandant al soldaților, iar Joseph-Désiré Mobutu, cel ce va deveni mai târziu conducătorul acestei țări, a fost numit șef al statului major. Nemulțumit de toate aceste evenimente, Moise Tshombe (en), președintele bogatei regiuni Katanga, a proclamat pe 11 iulie independența acesteia. Și regiunea Kasai de Sud a intrat într-o luptă de secesiune împotriva noii conduceri.

Astfel conflictul din Congo a devenit în același timp unul internațional (datorat intervenției Belgiei în fosta sa colonie) cât și unul intern (cauzat de secesiunea unei provincii într-un stat nou).

La 12 iulie 1960 guvernul congolez a cerut ONU să intervină militar pentru a proteja teritoriul național al statului congolez împotriva agresiunii externe (belgiene). ONU a trimis în Congo misiunea de pace ONUC, cea mai mare de până la acea dată.

Belgienii, dorind să își mențină controlul asupra resurselor minerale ale statului, au susținut secesiunea Katangăi, deși nu au recunoscut independența provinciei.

În această situație dificilă evenimentele s-au precipitat ducând la o criză între președintele Kasavubu și primul ministru Lumumba. Conflictul dintre președinte și prim ministru s-a dezvoltat, culminând cu decizia președintelui Kasavubu de a-l demite pe primul ministru Lumumba. Acesta la rândul său l-a demis pe președinte. Lumumba îl numise pe Joseph-Désiré Mobutu ca șef al statului major al noii armate congoleze, Armee Nationale Congolaise (ANC). Profitând de criza dintre Kasavubu și Lumumba, Mobutu a obținut sprijinul armatei, bucurându-se de sprijinul financiar al Statelor Unite și al Belgiei. Puterile occidentale se temeau de o creștere a influenței comuniste în Congo. În schimb Lumumba se bucura de sprijinul Uniunii Sovietice.

Colonelul Mobutu a organizat o lovitură de stat, instaurând un regim care îl sprijinea pe Kasavubu. Lumumba a fost arestat, mutat în captivitate în diverse locuri și apoi trimis în Katanga unde a fost omorât în februarie 1961. După moartea acestuia Congo s-a împărțit în patru zone: regiunea controlată de guvernul central (provinciile Leopoldville, Equatorial și Kasai Vest), regiunea controlată de Gizenga, urmașul lui Lumumba (provinciile Oriental și Kivu), Katanga condusă de Tshombe iar în provincia Kasai și în nordul Katangăi liderul triburilor Baluba, Albert Kalonji.

Secesiunea Katangăi a fost în cele din urmă înăbușită de trupele ONU. Moise Tshombe a fost nevoit să accepte încetarea secesiunii, recunoscând guvernul central congolez. În urma acestor revolte și a haosului existent a murit un mare număr de congolezi.

Zair (1971 – 1997)[modificare | modificare sursă]

După 5 ani de instabilitate și conflict, Joseph-Désiré Mobutu l-a răsturnat pe Kasavubu în 1965 beneficiind se pare și de sprijinul CIA. Mobutu se opunea comunismului putând fi astfel un aliat important al SUA în zonă. Mobutu a stabilit un sistem cu un partid unic și s-a declarat șef al statului. El organiza din când în când alegeri în care era singurul candidat. Deși în țară era pace și o oarecare stabilitate, Mobutu a fost acuzat de numeroase încălcări ale drepturilor omului, de represiune, corupție și de construirea unui cult al personalității (toate bancnotele congoleze aveau imaginea sa, portretul său era prezent în toate clădirile publice, în majoritatea întreprinderilor, pe panouri). În 1984 se pare că Mobutu avea 4 miliarde de dolari în conturi personale din bănci elvețiene, o sumă aprope egală cu datoria țării. Într-un efort de a crește conștiința africană națională, Mobutu a redenumit orașele țării: Léopoldville a devenit Kinshasa, Stanleyville a devenit Kisangani și Elisabethville a devenit Lubumbashi. În 1971 el a redenumit țara care se numea acum Republica Zair, acesta fiind a patra schimbare a numelui în 11 ani. Râul Congo a devenit râul Zair. În 1972 Mobutu și-a schimbat numele în Mobutu Sese Seko Koko Ngbendu Wa Za Banga.

După colapsul Uniunii Sovietice, relațiile dintre SUA și Kinshasa s-au răcit; Mobutu nu mai era necesar în logica post Război rece. În același timp opoziția din interior se întărea, cerând reforme. În această atmosferă Mobutu a proclamat a Treia Republică în 1990, a cărei constituție trebuia să permită reformele democratice. Dar aceste reforme au fost mai degrabă cosmetice și Mobutu a rămas la putere până când a fost nevoit să fugă din Zair în 1997.

Conflict și tranziție (1996 – prezent)[modificare | modificare sursă]

Din 1994 Congo a fost afectat de conflicte etnice și război civil cauzate de influxul masiv de refugiați din cauza genocidului din Ruanda. Guvernul lui Mobutu Sese Seko a fost răsturnat cu sprijinul Ruandei și Ugandei de Laurent-Désiré Kabila în mai 1997; el a schimbat numele țării înapoi în Republica Democrată Congo-Kinshasa. Dar foștii lui aliați s-au întors împotriva sa, regimul său fiind confruntat în august 1998 cu o rebeliune ruandeză și ugandeză. Trupe din Zimbabwe, Angola, Namibia, Ciad și Sudan au intervenit de partea noului regim de la Kinshasa. Deși o încetare a focului a fost semnată la 10 iulie 1999, luptele au continuat în partea estică a țării, fiind finanțate cu venituri provenind din extracția ilegală de minerale precum coltan, caserită sau diamante. Kabila a fost asasinat în ianuarie 2001 și fiul său Joseph Kabila a fost numit șef al statului. Noul președinte a încercat să pună capăt războiului, reușindu-se semnarea unui acord în Africa de Sud în 2002. În 2003 s-a format un guvern de tranziție, Kabila numind 4 vice-președinți, dintre care 2 luptaseră împotriva sa. În estul țării situația este volatilă din cauza conflictului din Ituri și a activității continue în regiunile Kivu a Forțelor Democratice pentru Eliberarea Ruandei. Războiul din Gongo este cel mai sângeros conflict de după al Doilea Război Mondial[1]. Datele din 2008 arată că, în ultimul deceniu, 5,4 milioane de oameni și-au pierdut viața din cauza războiului, cei mai mulți din cauza bolilor și a foametei asociate acestuia[1]. Oficial, conflictul s-a încheiat în 2003, dar dezastrul continuă să facă victime[1].

În prezent, Organizația Națiunilor Unite are desfășurată în Congo cea mai mare misiune de menținere a păcii la moment actual, MONUC.

La 30 iulie 2006 în Congo au avut loc primele alegeri pluri-partidiste de la dobândirea independenței în 1960[2]. Joseph Kabila a obținut 45% din voturi iar principalul său oponent Jean-Pierre Bemba a obținut 20%. Ca urmare a acestui rezultat nedecis pe 20 august 2006 au izbucnit violențe între cele două facțiuni în capitala țării, Kinshasa. 16 oameni au murit până când misiunea ONU, MONUC, a preluat controlul orașului. Un nou tur de scrutin între primii doi candidați, Kabila și Bemba, s-a desfășurat la 29 octombrie 2006.

Geografie și economie[modificare | modificare sursă]

Harta Republicii Democratice Congo

RDC este înconjurată aproape integral de uscat, exceptând o fâșie îngustă pe malul de nord al fluviului Congo, care asigură țării o linie de coastă la Oceanul Atlantic cu lungimea de 37 de km. Giganticul bazin al fluviului Congo domină relieful țării, acoperind o suprafață de aproximativ un milion km² și este în mare măsură acoperit de păduri tropicale umede. Bazinul se înalță treptat sub forma unor podișuri muntoase la vest, pe când la sud sunt pășuni. Cei mai înalți munți se află în vest.

Situat la Ecuator, statul are o climă tropicală, cu cele mai înalte temperaturi în regiunea centrală. Munții din sud sunt mai calzi și mai arizi, pe când cei din vest sunt mai reci și mai umezi. Peste 60% din această țară mare este acoperită de păduri tropicale umede care reprezintă aproximativ jumătate din zonele împădurite ale Africii și aproximativ 5% din totalul de păduri ale planetei.

Rețeaua de transport subdezvoltată a țării a împiedicat efectuarea unor defrișări masive. Totuși aceste defrișări au loc, într-o mică măsură, pentru a furniza locuitorilor lemn pentru foc și pentru a crea teren arabil. Cea mai mare parte a populației lucrează pământul, cultivând orez, manioc, arahide și pomi fructiferi.

RDC este extrem de bogată în resurse naturale și este una din principalele producătoare de cupru, cobalt și diamante.

Administrație[modificare | modificare sursă]

Țara este împărțită în 10 provincii și un oraș-provincie:[3]

DCongoNumbered.png
  1. Bandundu
  2. Bas-Congo
  3. Équateur
  4. Kasai-Occidental
  5. Kasai-Oriental
  6. Katanga
  7. Kinshasa (oraș-provincie)
  8. Maniema
  9. Nord Kivu
  10. Orientale
  11. Sud Kivu
Kinshasa, Congo. (Imagine din 2003)

Provinciile sunt subdivizate în districte ce la rândul lor sunt împărțite în teritorii.

Patrimoniu mondial UNESCO[modificare | modificare sursă]

Până în anul 2011 pe lista patrimoniului mondial UNESCO au fost incluse 5 obiective din această țară.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Războaiele de la pagina 5, 30 Iulie 2009, Dan Arsenie, evz.ro, accesat la 20 iulie 2011
  2. ^ Conflictul din R.D. Congo, 30 Iulie 2009, Dan Arsenie, evz.ro, accesat la 20 iulie 2011
  3. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile numite cia.gov

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Reportaje