Portal:Franța

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Bandeau France.png
Pagina principală   Geografie   Subiecte
modificare 

Portal Franța

Drapelul Franţei
Locaţie

Franța (franceză France, /fʁɑ̃s/), oficial Republica Franceză (franceză: République française, /ʁepyblik fʁɑ̃sɛz/) este o țară situată în Europa de Vest (Franța metropolitană), care cuprinde și diverse insule și teritorii situate în alte părți ale planetei (Franța de peste mări).

Dintre marile state europene, Franța este cel mai vechi stat constituit în jurul unui domeniu regal, inițial organizat în jurul regiunii Île-de-France a cărei capitală este Parisul. Franța este membră a Consiliului Europei, membră fondatoare a Uniunii Europene, a zonei Euro și a Spațiului Schengen. Este de asemenea unul din membrii fondatori ai Organizației Națiunilor Unite și unul din cei cinci membri permanenți ai Consiliului de securitate ONU. Face parte și din Uniunea Latină, Organizația Internațională a Francofoniei și din G8.

Republica Franceză este un stat unitar fiind o democrație organizată ca o republică semi-prezidențială. Este o națiune dezvoltată având cea de-a cincea economie mondială în 2008. Valorile pe care aceasta le apără și de care se simte foarte atașată sunt exprimate în Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului.

Din punct de vedere militar Franța este membră a OTAN (din ale cărui structuri militare s-a retras în 1968 pentru a reveni parțial în 2002) și este una din cele șapte țări deținătoare în mod oficial ale bombei atomice. Este considerată una dintre marile puteri de după cel de al Doilea Război Mondial.

Reîmprospătează pagina
modificare 

Imagine selectată


Harbour of Nice (FR-06000).jpg


Portul și Memorialul Primului Război Mondial din Nisa.
Autor: Tipiac
modificare 

Articolul lunii

Răspândirea limbii franceze în lume.

Franceza (français) este o limbă romanică vorbită de 80 de milioane de oameni ca limbă maternă, 190 de milioane ca limbă secundară și de încă aproximativ 200 de milioane ca limbă străină, cu un număr semnificant de vorbitori în 57 de țări. Cei mai mulți vorbitori nativi locuiesc în Franța, unde limba a originat. Restul trăiesc în mare parte în Camerun Canada (în special Quebec, și mai puțin în Ontario și New Brunswick), Belgia, Elveția, Africa, Luxemburg și Monaco. Cei mai mulți oameni care vorbesc franceza ca limbă secundară trăiesc în Africa francofonică, posibil depășind numărul de vorbitori nativi. Republica Democrată Congo este țara francofonă cu cea mai numeroasă populație.mai mult...

modificare 

Persoana lunii

Napoleon Bonaparte

Napoleon Bonaparte (în franceză: Napoléon Bonaparte; n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica - d. 5 mai 1821, în insula Sfânta Elena), cunoscut mai târziu ca Napoleon I și inițial ca Napoleone di Buonaparte, a fost un lider politic și militar al Franței, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea.

Născut în Corsica și specializat pe profilul de ofițer de artilerie în Franța continentală, Bonaparte a devenit cunoscut în timpul Primei Republici Franceze și a condus campanii reușite împotriva Primei și celei de-a Doua Coaliții, care luptau împotriva Franței. În 1799 a organizat o lovitură de stat și s-a proclamat Prim Consul; cinci ani mai târziu s-a încoronat ca Împărat al francezilor. În prima decadă a secolului al XIX-lea a opus armatele Imperiului Francez împotriva fiecări puteri majore europene și a dominat Europa continentală printr-o serie de victorii militare. A menținut sfera de influență a Franței prin constituirea unor alianțe extensive și prin numirea prietenilor și membrilor familiei în calitate de conducători ai altor țări europene sub forma unor state clientelare franceze.

Invazia franceză a Rusiei din 1812 a marcat un punct de cotitură în destinul lui Napoleon. Marea sa Armată a suferit pierderi covârșitoare în timpul campaniei și nu s-a recuperat niciodată pe deplin. În 1813, a Șasea Coaliție l-a înfrânt la Leipzig; în anul următor Coaliția a invadat Franța, l-a forțat pe Napoleon să abdice și l-a exilat pe insula Elba. În mai puțin de un an, a scăpat de pe Elba și s-a întors la putere, însă a fost învins în bătălia de la Waterloo din iunie 1815. Napoleon și-a petrecut ultimii șase ani ai vieții sub supraveghere britanică pe insula Sfânta Elena. O autopsie a concluzionat că a murit de cancer la stomac, deși Sten Forshufvud și alți oameni de știință au continuat să susțină că a fost otrăvit cu arsenic.

Conflictul cu restul Europei a condus la o perioadă de război total de-a lungul continentului, iar campaniile sale sunt studiate la academii miltare din întreaga lume. Deși considerat un tiran de către oponenții săi, el a rămas în istorie și datorită creării codului napoleonian, care a pus fundațiile legislației administrative și judiciare în majoritatea țărilor Europei de Vest.citiți mai mult...

modificare 

Evenimente recente în Franța

05 noiembrie - Banca Franței jefuită
O mașină care transporta mai multe milioane de euro de la Banca Franței a fost jefuită la Lyon, iar șoferul a fost dat dispărut. știri ROL

13 octombrie - Actorul Guillaume Depardieu moare
Actorul francez Guillaume Depardieu a murit pe 13 octombrie 2008 la spitalul Garches la 37 de ani după ce a făcut pneumonie virală, în timp ce se afla în România filmând L'Enfance d'Icare. AFP, BBC News

Mai mult de la: Wikinews - Google - France 24 - Vremea
modificare 

Știați că ...


modificare 

De făcut

Clipboard.svg Wikipedia:Articole legate de Franța
Tu poți să ajuți! Vous pouvez aider!
Aici sunt niște articole legate de Franța pe care le puteți face sau dezvolta:
modificare 

Președintele actual

François Hollande (Journées de Nantes 2012).jpg

François Gérard Georges Nicolas Hollande (n. 12 august 1954, Rouen) este un om politic francez, președintele Franței din 15 mai 2012, ales din partea Partidului Socialist Francez. Între 1997-2008 a fost prim-secretar al Partidului Socialist Francez. mai mult...


Alte Wikiportale și Wikimedia

Franța la Wikiștiri     Franța la Wikicitat     Franța la Wikimanuale     Franța la Wikisursă     Franța la Commons
Știri Citate Manuale & Texte Texte Imagini

Portal părinte: Europa | Uniunea Europeană

Portale înrudite: Literatura franceză | Lyon | Paris | Istoria militară a Franței | Noua Franță

Purge cache