Limbile Uniunii Europene

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Viața în Uniunea Europeană
Steagul Uniunii Europene

Limbile Uniunii Europene sunt limbile folosite de populația din statele membre ale Uniunii Europene. Există 24 de limbi oficiale, plus o serie de alte limbi vorbite pe teritoriul Uniunii. UE își încurajează toți cetățenii să vorbească mai multe limbi; în mod special, încurajează ca cetățenii săi să vorbească, în afară de limba maternă, alte două limbi. Există, în acest sens, chiar o serie de programe de finanțare a învățării de limbi și de promovare a diversității lingvistice.

Limbile oficiale ale Uniunii Europene[modificare | modificare sursă]

Limbile oficiale ale Uniunii Europene, conform legislației UE sunt:

Sala de dezbateri a Parlamentului European - cabinele interpreţilor sunt în apropierea bannerelor.
Panou la intrarea în clădirea Parlamentului European,aflat în Bruxelles,scris în toate limbile oficiale ale UE.

La data de 1 iulie  2013 (2013 -07-01), the official languages of the European Union, as stipulated in the latest amendment of Regulation No 1 determining the languages to be used by the European Economic Community of 1958, are:[1][2]

Limba Din
Bulgară 2007
Cehă 2004
Croată 2013
Daneză 1973
Engleză 1973
Estonă 2004
Finlandeză 1995
Franceză 1958
Germană 1958
Greacă 1981
Irlandeză 2007
Italiană 1958
Letonă 2004
Lituaniană 2004
Maghiară 2004
Malteză 2004
Olandeză 1958
Poloneză 2004
Portugheză 1986
Română 2007
Slovacă 2004
Slovenă 2004
Spaniolă 1986
Suedeză 1995

Toate limbile UE sunt și limbi de lucru. Documentele pe care un stat membru sau o persoană aflată sub jurisdicția unui stat membru le trimite instituțiilor UE pot fi adresate în oricare din limbile oficiale. Răspunsul trebuie formulat în aceeași limbă. Regulamentele și alte informații generale trebuie exprimate în cele 24 de limbi oficiale. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este și el publicat în cele 24 de limbi oficiale.

Legislația și documentele publice importante sunt redactate în toate cele 24 de limbi oficiale. Alte documente, cum ar fi comunicările cu autoritățile naționale, decizii adresate unor indivizi sau entități particulare și corespondența sunt traduse doar în limbile necesare. Comisia Europeană își efectuează operațiunile interne în trei limbi: engleză, franceză și germană și devine complet multilingvă doar pentru informații publice. Parlamentul European, însă, are membri care au nevoie de documente de lucru în propria limbă, de aceea lucrează complet multilingv.

Cunoștințele lingvistice ale cetățenilor europeni[modificare | modificare sursă]

Tabelul de mai jos exprimă - la nivelul anului 2005 - proporția de cetățeni care au spus că pot vorbi una din limbile oficiale ale UE, ca limbă maternă sau ca limbă străină:

Cunoașterea limbii engleze
Cunoaşterea limbii spaniole
Cunoașterea limbii franceze (scară diferită)
Cunoașterea limbii germane (scară diferită)
Cunoașterea limbii italiane
Limba română ca limbă secundară în estul Europei

     maternă

     peste 3%

     1-3%

     sub 1%

     n/a

Limba Procentul din populația UE care o vorbește
ca limbă maternă ca a doua limbă Procentaj total
engleză 13% 34% 47%
germană 18% 12% 30%
franceză 12% 11% 23%
italiană 13% 2% 15%
spaniolă 9% 5% 14%
poloneză 9% 1% 10%
olandeză 5% 1% 6%
rusă 1% 5% 6%
suedeză 2% 1% 3%
greacă 2% 0% 2%
portugheză 2% 0% 2%
daneză 1% 1% 2%
finlandeză 1% 0% 1%

(Sursă)

Cunoașterea de limbi străine variază considerabil în diversele state, cum se vede în tabelul de mai jos. Cele mai vorbite trei limbi (ca a doua limbă) în UE sunt engleza, germana și franceza.

Țara Engleză
ca a doua limbă
Germană
ca a doua limbă
Franceză
ca a doua limbă
Belgia Belgia 52% 25% 44%
Bulgaria Bulgaria 15% n/a n/a
Republica Cehă Cehia 24% 31% n/a
border Croaţia Croația 43% 33% n/a
Danemarca Danemarca 83% 54% n/a
Germania Germania 51% 7% 12%
Estonia Estonia 41% 18% n/a
Grecia Grecia 44% 8% 8%
Franţa Franța 34% 7% n/a
Irlanda Irlanda 6% n/a 19%
Italia Italia 29% 4% 11%
Cipru Cipru 71% 3% 11%
Letonia Letonia 34% n/a n/a
Lituania Lituania 26% n/a n/a
Luxemburg Luxemburg 66% 84% 90%
Ungaria Ungaria 16% 16% n/a
Malta Malta 89% n/a 17%
Olanda Olanda 87% 66% 24%
Austria Austria 53% n/a 11%
Polonia Polonia 25% 19% n/a
Portugalia Portugalia 26% n/a 20%
Spania Spania 20% n/a 8%
 România 26% n/a 17%
Slovenia Slovenia 56% 45% n/a
Slovacia Slovacia n/a 28% n/a
Finlanda Finlanda 60% 17% n/a
Suedia Suedia 85% 28% 10%
Regatul Unit Regatul Unit 7% 6% 14%
Țări candidate:
Turcia Turcia 18% 4% n/a

(Sursă)

Statutul altor limbi[modificare | modificare sursă]

Într-o informare oficială a existat sugestia ca principiul implicit pentru stabilirea limbilor oficiale ale UE să fie acela ca fiecare stat membru să aducă cel mult o limbă oficială ('un stat membru, o limbă'). Aceasta nu are însă aspect obligatoriu.

Guvernul spaniol și cel irlandez au încercat obținerea statutului de limbă UE oficială pentru bască, catalană-valenciană, galiciană și irlandeză. Consiliul UE a decis, la 13 iunie 2005, să autorizeze folosirea limitată la nivelul UE a limbilor recunoscute de către statele membre, altele decât limbile oficiale de lucru. Pe lângă definirea irlandezei ca a 21-a limbă oficială, Consiliul a permis, de asemenea, recunoașterea "limbilor altele decât cele definite prin Reglementarea nr. 1/1958 al căror statut este recunoscut de către constituția unui stat membru pe o parte sau pe tot teritoriul său, ori care sunt recunoscute drept limbi oficiale." Folosirea oficială a unor asemenea limbi va fi autorizată în concordanță cu reglementările administrative existente între Consiliu și statul membru respectiv.[3]

Irlandeza[modificare | modificare sursă]

Deși irlandeza nu a fost o limbă oficială UE înainte de 13 iunie 2005, ea este prima limbă oficială din Irlanda și are statutul de limbă minoritară pe teritoriul Irlandei de Nord. De la accederea, în 1973, a Irlandei în Uniunea Europeană, tratatele UE au fost publicate și autentificate în irlandeză - ca o limbă oficială a tratatului - împreună cu limbile oficiale ale UE, și a existat posibilitatea de a se trimite UE documente în irlandeză. La 13 iunie 2005, drept urmare a unei decizii unanime a ministerelor de externe ale UE, s-a anunțat că irlandeza va deveni cea de-a 21-a limbă oficială a UE, cu observația că nu trebuie traduse toate documentele în irlandeză ca în cazul celorlalte documente oficiale.[4] Decizia înseamnă că legislația aprobată atât de Parlamentul European și Consiliul Miniștrilor va fi acum tradusă în irlandeză, iar interpretările din irlandeză vor fi acum disponibile la sesiunile Parlamentului European și la unele întâlniri ale Consiliului. Noile prevederi au devenit valabile din 1 ianuarie 2007. Costurile traducerii, interpretării, publicării și serviciilor legale implicate în folosirea irlandezei ca o limbă oficială a UE au fost estimate la sub 3.5 milioane Euro anual.

Irlandeza va deveni prima limbă oficială a Uniunii care nu este vorbită cel mai mult pe teritoriul vreunui stat membru - statisticile din 2002 arătând că în Irlanda sunt 1,670,894 vorbitori de irlandeză dintr-o populație de 3,750,995 și doar 439,541 folosesc, zilnic, irlandeza. Există și o serie de comunități din diaspora, mici, dar în creștere, care vorbesc această limbă, cea mai mare fiind cea din SUA cu 25,000 vorbitori de irlandeză.[5]

Catalană, galiciană, și bască[modificare | modificare sursă]

Deși catalana, galiciana și basca nu sunt limbi oficiale naționale în Spania, fiind limbi co-oficiale în anumite regiuni, ele sunt eligibile pentru a beneficia de prevederile rezoluției din 13 iunie 2005 a Consiliului Uniunii Europene.

Statutul catalanei, vorbită de mai multe milioane de cetățeni, a fost subiectul unei dezbateri speciale, folosirea ei fiind definită prin rezoluția A3-169/90 a Parlamentului European din 11 decembrie 1990. Pe 16 noiembrie 2005 Comitetul Regiunilor a semnat o înțelegere cu ambasadorul Spaniei la UE, Carlos Sagües Bastarreche, aprobându-se, pentru prima dată, folosirea limbilor regionale din Spania.[6][7]

Galeză și Gaelică scoțiană[modificare | modificare sursă]

Ca răspuns la o chestionare scrisă, urmare a rezoluției din 13 iunie 2005, Ministrul pentru Europa al Marii Britanii, Douglas Alexander, a declarat pe 29 iunie 2005 că "Guvernul nu are nici o intenție, în momentul de față, de a face dispoziții similare pentru limbile Regatului Unit."

Rusă[modificare | modificare sursă]

Deși nu este o limbă oficială a UE, rusa este vorbită în unele state membre ale Uniunii care făceau parte mai demult din Blocul estic. Împreună cu olandeza este cea de-a 7-a limbă în topul limbilor vorbite în UE. Circa 6 % din cetățenii UE vorbesc rusa într-o anumită măsură.

Limbajul semnelor[modificare | modificare sursă]

Aproximativ o persoană dintr-o mie folosește limbajul semnelor ca prim limbaj de exprimare. Un număr ridicat de țări recunoaște limbajul semnelor. La 17 iunie 1988, Parlamentul European a aprobat, în unanimitate, o rezoluție privind limbajul semnelor, prin care se cere tuturor statelor membre să recunoască limbajul lor național al semnelor drept limbă oficială a persoanelor surdomute.

Limbi suplimentare ale UE[modificare | modificare sursă]

Pe lângă limbile din Irlanda, Spania și Regatul Unit (vezi mai sus), există alte câteva limbi regionale vorbite în UE care nu au o recunoaștere oficială la nivelul UE (deși, poate, au recunoaștere oficială în statele membre). Unele din acestea au mai mulți vorbitori decât unele limbi oficiale, mai puțin folosite.

Printre acestea se află:

Varietatea greacă Katharevousa nu mai este recunoscută drept oficială.

Dispoziții din constituția propusă[modificare | modificare sursă]

Constituția europeană propusă (și, ulterior, respinsă) a fost disponibilă, oficial, în 21 de limbi și în limbile a trei țări candidate: română, bulgară, și turcă. Versiunea propusă de Parlamentul European pentru ratificare de către statele membre conținea următoare prevedere:

Articolul IV-448(2): Acest Tratat poate fi tradus în orice limbă, după dorința statelor membre, care este oficială pe întreg sau o parte din teritoriul lor. O copie oficială a unei asemenea traduceri trebuie pusă la dispoziția arhivelor Consiliului.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Consolidated version of Regulation No 1 determining the languages to be used by the European Economic Community”. Europa. European Union. http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CONSLEG:1958R0001:20070101:EN:PDF. Accesat la 30 iulie 2010. 
  2. ^ Languages of Europe - Official EU languages”. European Commission. http://ec.europa.eu/education/languages/languages-of-europe/doc135_en.htm. Accesat la 30 iulie 2010. 
  3. ^ http://ue.eu.int/ueDocs/cms_Data/docs/pressdata/en/gena/85437.pdf
  4. ^ http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2005:156:0003:0004:EN:PDF
  5. ^ http://www.cso.ie/census/documents/vol11_entire.pdf
  6. ^ EUROPA – The Multilingualism Portal
  7. ^ [1]

Vezi și[modificare | modificare sursă]