Adjectiv posesiv

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Adjectivul posesiv este un adjectiv pronominal care determină un substantiv, referindu-se în același timp la posesorul lucrului, ființei sau noțiunii (numite cu un cuvânt obiect posedat) exprimate de acel substantiv. În multe limbi, cum este și limba română, adjectivul posesiv exprimă persoana gramaticală a posesorului (întâi, a doua sau a treia), faptul dacă există un singur posesor sau mai mulți, precum și numărul și genul obiectului posedat. În clasa pronumelor are drept corespondent pronumele posesiv.

Adjectivul posesiv în limba română[modificare | modificare sursă]

Numărul și persoana
posesorului
Un obiect posedat Mai multe obiecte posedate
Masculin/Neutru Feminin Masculin Feminin/Neutru
Singular I. meu mea mei mele
II. tău ta tăi tale
III. său sa săi sale
Plural I. nostru noastră noștri noastre
II. vostru voastră voștri voastre
III. lor lor lor lor

Adjectivul posesiv se folosește fără articolul posesiv al, a, ai, ale dacă substantivul este articulat cu articolul hotărât, și cu articolul posesiv atunci când substantivul are articol nehotărât.

La persoana a treia, pentru un singur posesor, adjectivul posesiv are ca sinonim forma de genitiv a pronumelui personal, dar cu o informație în plus, cea despre genul posesorului, fără să exprime numărul și genul obiectului posedat: pantoful său = pantoful lui/ei, pantofii săi = pantofii lui/ei, perna sa = perna lui/ei, pernele sale = pernele lui/ei.[1]

Adjectivul posesiv în alte limbi[modificare | modificare sursă]

Forma adjectivului posesiv diferită de cea a pronumelui posesiv[modificare | modificare sursă]

În română, adjectivul posesiv diferă de pronumele posesiv doar prin faptul că acesta din urmă are totdeauna în componența sa articolul posesiv. În unele limbi, forma celor două părți de vorbire este diferită la unele persoane, de exemplu în franceză:[2]

Numărul și persoana
posesorului
Un obiect posedat Mai multe obiecte posedate
Masculin Feminin Masculin Feminin
Singular I. mon (pron. le mien) ma (pron. la mienne) mes (pron. les miens) mes (pron. les miennes)
II. ton (pron. le tien) ta (pron. la tienne) tes (pron. les tiens) tes (pron. les tiennes)
III. son (pron. le sien) sa (pron. la sienne) ses (pron. les siens) ses (pron. les siennes)
Plural I. notre (pron. le nôtre) notre (pron. la nôtre) nos (pron. les nôtres) nos (pron. les nôtres)
II. votre (pron. le vôtre) votre (pron. la vôtre) vos (pron. les vôtres) vos (pron. les vôtres)
III. leur (pron. le leur) leur (pron. la leur) leurs (pron. les leurs) leurs (pron. les leurs)

Forma adjectivului posesiv identică cu cea a pronumelui posesiv[modificare | modificare sursă]

În unele limbi, forma adjectivului nu diferă de cea a pronumelui. Este cazul limbilor slave, de exemplu limba sârbă:[3]

Numărul, persoana
și genul posesorului
Un obiect posedat Mai multe obiecte posedate
Masculin Feminin Neutru Masculin Feminin Neutru
Singular I. moj moja moje moji moje moja
II. tvoj tvoja tvoje tvoji tvoje tvoja
III. masculin njegov njegova njegovo njegovi njegove njegova
feminin nje(zi)n nje(zi)na nje(zi)no nje(zi)ni nje(zi)ne nje(zi)na
Plural I. naš naša naše naši naše naša
II. vaš vaša vaše vaši vaše vaša
III. njihov njihova njihovo njihovi njihove njihova

În limbile slave, aceste pronume-adjective posesive se folosesc atunci când posesorul nu este subiectul propoziției. Când posesorul este subiectul propoziției, se folosește svoj, svoja, svoje, svoji, svoje, svoja, indiferent de persoana posesorului. Exemplu: Ja jedem svoj hleb, a ti jedeš svoj. „Eu îmi mănânc pâinea mea, iar tu ți-o mănânci pe a ta.” Pronumele-adjective posesive se declină ca adjectivele calificative.

Limbi fără adjectiv posesiv[modificare | modificare sursă]

O asemenea limbă este limba maghiară, deși are pronume posesiv. Funcția adjectivelor posesive este îndeplinită de sufixe specifice care se adaugă la obiectul posedat.[4]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Mioara Avram, Gramatica pentru toți, Humanitas, București, 1997 ISBN 973-28-0769-5, p. 171-174.
  2. ^ G. Mauger, Grammaire pratique du français d'aujourd'hui, Hachette, Paris, 1968, p. 133-142.
  3. ^ Valentin Moldovan; Milja N. Radan, Gramatika srpskog jezika. Morfologija. Gramatica limbii sârbe, Sedona, Timișoara, 1996, ISBN 973-97457-4-1, p. 58.
  4. ^ Thomas Szende; Georges Kassai, Grammaire fondamentale du hongrois, Langues et mondes – l'Asiathèque, Paris, 2001 ISBN 2-911053-61-3, p. 123-140.