Drobeta-Turnu Severin
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii. |
| Drobeta-Turnu Severin | |||
 |
|||
|
|||
  Drobeta-Turnu Severin
|
|||
| Coordonate: | |||
|---|---|---|---|
| Ţară |  România |
||
| Judeţ | Mehedinţi | ||
| Localităţi componente | Dudaşu Schelei, Gura Văii, Schela Cladovei | ||
| Guvernare | |||
| - Primar | Constantin Gherghe (PD-L, ales 2008) | ||
| Populaţie (2002)[1] | |||
| - Total | 104.557 locuitori | ||
| - Densitate | 1,901 loc./km² | ||
| Site: Primăria Drobeta Turnu Severin (ro) | |||
Drobeta-Turnu Severin este reşedinţa şi cel mai mare oraş al judeţului Mehedinţi, Oltenia, port la Dunăre. La recensământul din anul 2002 avea o populaţie de 104.557 locuitori.[1] Este aşezat în partea vestică a Olteniei. Coordonatele sale sunt: 22 grade 33' longitudine estica şi 44 grade 38' latitudine nordică. Oraşul este situat pe malul stâng al Dunării, la ieşirea fluviului din defileu, în depresiunea subcarpatica a Topolniţei, pe drumul european 70, la 220 km sud-est de Timişoara, 113 km vest de Craiova şi 353 km vest de Bucureşti. Severinul este un oras cald si luminos gratie si climatului submediteraneean, cu veri insorite si ierni blande,[necesită citare] care ofera conditii pentru dezvoltarea unor vegetatii specifice. Severinul este locul in care cresc migdalul, smochinul, liliacul, teiul si castanul. Arbori exotici: magnolia, nucul caucazian, Gingko biloba - cea mai veche specie de pe glob.
Cuprins |
[modifică] Etimologie
Numele medieval al cetăţii Severinului ar putea avea trei origini posibile :
- una latină, asociată numelui împăratului Septimiu Severus;
- una slavă, asociată cuvântului « severnâi » (северен sau северный), tradus prin cuvântul „din nord” sau „nordic”;
- una religioasă, asociată sfântului Severin de Noricum, sfânt protector în Evul Mediu al bisericii latine din incinta cetăţii medievale când aceasta era utilizată de călugării misionari catolici veniţi din regiunea Austriei superioare (Noricum).
[modifică] Istoric
[modifică] Epoca antică
Drobeta (Drubeta în limba geţilor, drub însemnând despicatură, dupa cum arată Dunărea în faţa Insulei Şimian[necesită citare]).
[modifică] Castrul
- Articol principal: Castrul roman Drobeta
Vestigiile Castrului roman Drobeta, Podul lui Traian şi Turnul lui Sever, se pot vedea şi astăzi.
[modifică] Podul lui Traian
A fost construit în numai trei ani (103 - 105) după planurile celebrului arhitect, Apolodor din Damasc, fiind considerat cea mai îndrăzneaţă lucrare inginerească a antichităţii romane.Podul a fost ridicat pe 20 de piloni din blocuri de piatră, fiind lung de 1.135 m, lat de 14,55 m şi înalt de 18,60 m, la capete având câte un portal monument, ale căror relicve se vad pe ambele maluri ale Dunării. Pentru partea lemnoasă a construcţiei s-au folosit stejarii de pe 200 de hectare de pădure.
Drobeta, dintr-un punct strategic iniţial, devenise un oraş de răscruce a drumurilor pe uscat şi pe apă, care duceau la nord şi la sud de Dunăre. Devenise primul centru urban din regiune şi al treilea din Dacia, după Sarmizegetusa şi Apullum. În timpul lui Hadrian (117 - 138) oraşul a fost declarat municipiu (în 121), în momentul în care populaţia atinsese 14.000 de locuitori. În timpul lui Septimiu Sever (193 - 211) a fost ridicat la rangul de colonie (în 193) ceea ce conferea locuitorilor urbei drepturi egale cu cetăţenii Romei. O colonie era un oraş prosper, cu temple, bazilici, un teatru, un forum, un port, bresle de mesteşugari. Pe la mijlocul secolului al III-lea, Drobeta se întinsese pe o suprafaţă de 60 de hectare şi avea o populaţie de aproape 40.000 de locuitori. Împăraţii romani, chiar şi în timpul scindării imperiului, au continuat sa refacă şi să întreţină cetăţile de la Dunăre. Ultimul împarat care a mai adus acvilele romane la Dunăre a fost Iustinian (527 - 565), adăugând şi el un turn Drobetei.
[modifică] Epoca medievală
O dată cu formarea regatului ungar şi a voievodatelor valahe, Cetatea Severinului a constituit prilejul unui război purtat de-a lungul mai multor generaţii între voievozii olteni (Litovoi, Bărbat, apoi Basarab I) şi unguri, război încheiat la Posada. Apoi românii vor lupta cu Imperiul Otoman, ce ameninţau zona Dunării. În acest context, cetăţile de pe malurile fluviului, din zona Porţilor de Fier şi până la Calafat au început să fie refăcute.
În momentul în care ungurii au atacat Oltenia şi au cucerit Cetatea Severinului, Andrei al II-lea al Ungariei a organizat Banatul de Severin. Primul ban de Severin, Luca, a fost menţionat în 1233. Anul 1233 poate fi luat ca dată de naştere a unei noi cetăţi peste ruinele Drobetei, sub numele de Severin (Severinopolis) (ceea ce a stat şi la baza Banatului de Severin, Terra Zeurino, Ţara Severinului). Numele de Severin a fost preluat în amintirea împăratului Septimiu Sever, cel care ridicase Drobeta la rangul de colonie. Tot în această perioadă este probabil că s-a executat Cetatea Grădeţului.
În 1247 regatul ungar i-a adus în ţară pe Cavalerii Ioaniţi, dându-le reşedinţa la Severin, unde aceştia vor construi cetatea medievală a Severinului (Castrul Zeurini menţionat în Diploma Cavalerilor Ioaniţi din anul 1247), puternică fortăreaţă, în incinta căreia a fost construită şi o biserică gotică, probabil sediul episcopiei catolice de la Severin, care s-a aflat aici până în anul 1502. Cavalerii se vor retrage în 1259, cetatea rămânând în bătaia tunurilor turcilor, bulgarilor şi tătarilor ce voiau să treacă Dunărea, respectiv a ungurilor care atacau Oltenia. Cetatea Severinului era cea mai importantă redută strategică de pe Dunăre, cucerirea ei însemnând un cap de pod în regiune şi posibilitatea înaintării spre noi cuceriri. La sfârşitul secolului al XIII-lea regele Ştefan al Ungariei a purtat cinci războaie cu ţaratul bulgar pentru apărarea Cetăţii Severinului.
Voievozii români şi-au disputat şi ei întâietatea asupra redutabilei cetăţi cucerind-o sau revendicând-o în răstimpuri. Pentru ea a murit Litovoi, iar Basarab I l-a umilit pe Carol Robert de Anjou la Posada în 1330. Mircea cel Bătrân a înfiinţat Bănia Severinului, iar în 1406 încheia un tratat de alianţă cu Sigismund al Ungariei chiar la Severin. După moartea lui Mircea, Sigismund va elibera Cetatea Severinului ocupată de turci şi va face chiar unele concesii mănăstirilor Vodiţa şi Tismana. Apoi Banatul de Severin revine lui Iancu de Hunedoara, care întăreşte toate cetăţile de la Dunăre.
După căderea Constantinopolului în anul 1453, atacurile asupra cetăţilor dunărene s-au înteţit, Bănia mutându-se la Strehaia, ulterior la Craiova, iar populaţia Severinului migrând către Cerneţi, sat la 6 km spre nord, ce va deveni capitala districtului Mehedinţi. În 1524, după un atac devastator al turcilor lui Soliman Magnificul, din cetatea Severinului a mai ramas în picioare doar un turn, ceea ce a dus la numirea locului de cătru mehedinţeni cu numele de "Turnul lui Sever". În 1936, prof. dr. Al. Bărăcilă a executat săpături la cetate, în urma cărora a reuşit să îi reconstituie planul şi a recuperat un bogat material arheologic (drugi, fier, aramă, ghiulele de piatră, ţeava unui tun de bronz etc.). Cetatea avea formă dreptunghiulară, având două ziduri construite din pietre de râu neprelucrate, lipite cu mortar. În centrul cetăţii se afla o capelă construită parţial cu materiale luate de la castrul roman Drobeta, ce era înconjurată de morminte. Tot în cetate se mai afla un cuptor-vatră ce deservea un atelier de arme. În incinta interioară, spre nord, se găsea un turn cu trei etaje, de apărare şi strajă, spre est un al doilea, mai gros, la unghiul zidului, iar spre sud şi Dunăre al treilea. Intrarea în cetate se făcea printr-o poartă boltită, iar de jur împrejurul cetăţii fusese săpat un şanţ adânc.
Timp de aproape 300 de ani trupul cetăţii a fost rezidit după fiecare bătălii dată aici pentru apărarea Ţării Româneşti, împotriva ungurilor şi turcilor. Fosta Drobetă renăscuse (s-au descoperit ulterior chiar şi monumente din epoca antică încastrate în zidurile noii cetăţi). În această perioadă de trei secole au coexistat două biserici creştine, catolică şi ortodoxă.
[modifică] Epoca modernă
Pe 10 mai 1866 prinţul Carol I debarcă la Severin pentru a prelua ocârmuirea României. Carol I va sprijini iniţiativele severinenilor pentru ridicarea unui nou oraş românesc şi european. 10 mai devine Ziua naţionala a României pentru aproape 100 ani. Harta străzilor din centrul vechi al oraşului descrie o coroană, în cinstea acestui eveniment.
În 1841 Severinul a devenit capitală de judeţ, iar în 1851 a devenit municipiu. Era un orăşel cochet, iluminat, cu clădiri frumoase, firme, străzi pavate, parcuri, fântâni. Fiind un principal port la Dunăre, în condiţiile libertăţii comerţului a facilitat pătrunderea capitalului austriac şi schimbul de valori materiale necesare dezvoltării economice. Până în 1900 s-au construit şoseaua naţională, calea ferată, bulevardele Carol şi Elisabeta, Navigaţia Fluvială Românească, Atelierele CFR, Şantierul Naval (care în 1914 era cel mai mare din ţară), Hala Romană, Palatul Municipal, trei biserici şi două spitale. În 1883, pe 15 mai, Theodor Costescu înfiinţează Liceul "Traian", care în secolul următor a devenit o şcoală modernă de prestigiu naţional.
În 1914 a fost inaugurat Castelul de Apă, monument emblematic pentru severineni, care dă şi astazi identitate oraşului prin aşezarea sa giratorie în axul principal al aşezării.
În perioada interbelică, municipiul Turnu Severin, reuşise să ajungă în primele optsprezece mari centre urbane ale României. Oraşul devenise o metropolă a culturii prin iniţiativele Liceului "Traian" şi a instituţiilor ce funcţionau în saloanele impozante ale Palatului Culturii: biblioteca, muzeul, teatrul, cinematograful, Ansamblul coral "Doina", Societatea "Lumina", Universitatea Liberă, acestea continuând şi în timpul regimului comunist. În această ultimă perioadă s-a construit mai puţin în cartierele centrale, arhitectura specifică oraşului scăpând astfel de demolare.
Dintre edificiile mai reuşite ale acestei perioade se pot aminti: Hotel "Parc", reşedinţa SHN "Porţile de Fier", Palatul Administrativ şi blocurile alăturate, Casa Tineretului, magazinul "Decebal", Casa Sindicatelor şi fântâna cinetică din faţa Palatului Cultural. În 1969 Turnu-Severin a redevenit capitală de judeţ, iar în 1972 a devenit municipiu, adăugându-i-se la nume şi numele antic Drobeta, devenind astfel Drobeta-Turnu Severin
[modifică] Personalităţi
- Alexandru Dima, (1905-1979), critic şi istoric literar
- Gheorghe Anghel, (1904-1966), sculptor
- I.G. Bibicescu, (1848-1924), economist, guvernator al Băncii Naţionale a României între 1914-1924
- Gheorghe Ţiţeica, (1873-1939), matematician, membru al Academiei Române
- Ştefan Odobleja, (1902-1978), părintele ciberneticii generalizate
- Theodor Costescu, iniţiatorul şi finanţatorul Palatului Culturii şi al Liceului Traian
- Gheorghe Ionescu-Şişeşti, părintele agronomiei moderne româneşti
- Ştefan-Marius Milcu, medic, antropolog, membru al Academiei Române
- Şerban Cioculescu, critic literar, membru al Academiei Române
- Anton Linder, (1880–1958), politician social democrat austriac
- Alexander Löhr, (1885–1947), general-major al armatei austriece şi, mai târziu, al Wehrmacht-ului german
[modifică] Demografie
Evoluţia populaţiei la recensăminte: 
[modifică] Note
[modifică] Legături externe
- Primăria municipiului Drobeta Turnu-Severin
- Portalul oraşului Drobeta Turnu-Severin
- Călătorie în Banatul de Severin de Adrian Andrei Rusu
- Articol conţinând o serie de fotografii actuale ale podului lui Traian
|
||||||||||
|
|||||||||||||||||||||||||||||
|
||||||||||
|
|||||||
|
|||||||||||||||||
