Barbu Știrbei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Nu confundați cu Barbu A. Știrbei.
Portretul oficial al lui Barbu Ştirbei
Monument în cinstea lui Barbu Ştirbei în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea

Barbu Dimitrie Știrbei (n. august 1799, Craiova - d. 12 aprilie 1869, Nisa) a fost domn al Țării Românești în perioadele iunie 1849 - 29 octombrie 1853 și 5 octombrie 1854 - 25 iunie 1856.

Implicarea în viața politică[modificare | modificare sursă]

Barbu Știrbei era descendent direct al domnului Constantin Brâncoveanu.[1]

Era fratele domnului Gheorghe Bibescu, fiul lui Dimitrie Bibescu și al Ecaterinei Văcărescu. A fost adoptat de bogatul său bunic, Barbu Știrbey, căruia i-a preluat numele. După ce a studiat istoria și științele de stat la Paris (1817 - 1821), a devenit sub domnia lui Alexandru Ghica visternic (director al visteriei), pentru ca între 1829 și 1847 să ocupe alte funcții importante în administrația publică: ministru de interne, de culte, de justiție etc. și secretarul comisiei de redactare a Regulamentului Organic.

În timpul studiilor la Paris, în 1819, este inițiat într-o lojă masonică.[2]

Domn[modificare | modificare sursă]

Pe tron s-a dovedit a fi un conducător prudent, activ și bun organizator. Greutățile pe care le-a avut de înfruntat, erau: întreținerea armatei de ocupație ruso-turce (sarcină rămasă și după Convenția de la Balta Liman din 1849) și să facă față puterii prea mari avute de comisarii extraordinari. Abia în 1851, după ce țara se înglodase în datorii grele, a putut să obțină retragerea ocupanților. Știrbei, prin economii și controlul sever al cheltuielilor, a reușit să scadă două treimi din datoriile țării și a găsit timp și mijloacele necesare chiar și pentru activități constructive. A ridicat teatrul din București, a redeschis școlile închise pe timpul Revoluției de la 1848, a mai îmbunătățit dispozițiile Regulamentului Organic cu privire la țărani.

Ocupația austriacă. Îngreunarea situației în Principate[modificare | modificare sursă]

Bustul lui Barbu Ştirbei sculptat de Oscar Späthe
Se află în curtea Palatului Regal din București, care adăpostește, în prezent, Muzeul Național de Artă al României

Odată cu noua ocupație rusească (octombrie 1853), s-a retras la Viena împreună cu domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, de unde au fost rechemați amândoi (octombrie 1854) să domnească sub ocupație austriacă. Deoarece nu mai aveau deplină libertate de a acționa și se aflau sub tutelă străină, au fost nevoiți să accepte decizii controversate, cum ar fi neprimirea emigranților revoluționari în țară. Cum rușii au pierdut războiul Crimeei (1854 - 1856), Congresul de la Paris (1856) a luat protectoratul pe care îl aveau asupra Principatelor Române, prin care, pe lânga primirea Basarabiei de Sud, obținuseră și dreptul de a se pronunța asupra soartei lor. Imperiul Otoman, care era invitat să convoace adunări în ambele principate sub numele de Divanuri ad-hoc, nu le-a mai prelungit domnia celor doi principi (care erau numiți pe o perioadă de șapte ani, iar termenul expira chiar în 1856), aceștia fiind adepți ai unirii celor două principate. În locul lor au fost numiți caimacami care să prezideze hotărârile poporului.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Berindei, Dan (1989), „Urmașii lui Constantin Brâncoveanu și locul lor în societatea românească. Genealogie și istorie”, in Cernovodeanu, Paul și Constantiniu, Florin, Constantin Brâncoveanu, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, p. 285 
  2. ^ http://tratatuldeistorieamasoneriei.ro/ilustiri_fm.html Barbu Știrbei

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]