Ginghis Han
| Ginghis Han | |
| Hanul Hanilor Imperiului Mongol | |
|---|---|
 |
|
| Ginghis Han - un mare cuceritor | |
| Domnie | 1206 – 1227 |
| Nume complet |
 (nascut: Temüjin) în dreapta scrierea Mongolă. |
| Alte titulaturi | Han, Mare han |
| Născut | c. 1162 Munții Khentii, Mongolia |
| Decedat | 18 august 1227 (vârsta 65) |
| Succesor | Ögedei Khan |
| Căsătorit cu | Börte Ujin Kulan Yisugen Yisui altele |
| Urmași | Jochi Chagatai Ögedei Tolui alții |
| Casa Regală | Borjigin |
| Tată | Yesükhei |
| Mamă | Ho'elun |
Ginghis Han (Temüügin, Тэмүүжин: „Întemeietorul“) a fost unul dintre cei mai mari cuceritori din toate timpurile: a cucerit o mare parte din Asia, punând temeliile Imperiului Mongol, personalitatea lui fiind asemănătoare cu aceea a lui Alexandru cel Mare.
În anul 1206, la 42 ani și după o campanie militară împotriva unor triburi din estul Mongoliei, șeful militar Temüügin devine „mare conducător” (1206-1227)(hagan, „hanul hanilor”), sub numele de Ginghis, al unei populații vorbitoare de dialecte mongole și turcești. Ginghis a unit triburile mongole și a reușit să ocupe cu oștile sale teritorii vaste, spre est, până la Marea Chinei, și spre vest până la Marea Caspică. Pentru administrarea acestui imperiu uriaș, Ginghis han a emis decretele necesare sub formă de texte de lege. După moartea sa, imperiul a fost împărțit între fii lui și extins în continuare, timp de două generații, după care marea formațiune statală s-a dezmembrat.
Cuprins |
[modificare] Istoric
[modificare] Situația mongolilor
Mongolii ocupau partea nord-estică a Mongoliei de astăzi, teritoriu amplasat între râurile Onon (lungime 1.032 km) și Kerulen (lungime 1.254 km). Ambele își au obârșia pe teritoriu rusesc și se varsă în fluviul Amur. Triburile mongole erau alcătuite din păstori, pescari și vânători nomazi din stepele asiatice. Nu se știe dacă aceste triburi aveau noțiunea proprietății private propriu-zise. Însă se deduce faptul că erau organizați într-o orânduire asemănătoare cu a feudalismului timpuriu prin ierarhia militară din cadrul tribului. Marile decizii erau adoptate într-un consiliu militar-aristocratic suprem, o adunare generală, cunoscută sub denumirea „kuriltai” (sau kurultai, pe tătară korîltai). Kuriltaiul alegea și marele han.
[modificare] Originea și nașterea lui Temüügin
După legenda mongolă, mongolii se trăgeau dintr-un lup și o ciută (căprioară) care trăiau la izvoarele râului Onon la poalele muntelui sfânt „Burhan Haldun” (aflat la circa 170 km est de Ulan Bator). Temüügin aparținea tribului „Mongghol”, clanul „Borgighin” („mongolii sălbatici”), fiind fiul cel mai mare al șefului de clan Yesüghei bahadur și strănepotul legendarului prinț mongol Kabul han (1130–1150). Acesta din urmă începuse în 1131 unificarea triburilor mongole. Temüügin, care în traducere înseamnă „făurar” sau „de fier”, a continuat această politică și i-a transmis-o fiului său Öghedei (Ogotai, Ugotai).
Locul nașterii lui Temüügin este controversat. Unii susțin că s-ar fi născut pe malul drept al râului Onon, după tradiția oriată și buriată (după numele unor triburi mongole). Grupul tribal mongol estic „Halha” susține că Temüügin s-ar fi născut pe cursul mijlociu al râului Kerulen.
Potrivit cronicarului (și medic) persan contemporan Rașid ed-din, hanul mongol este prezentat în lucrarea Cronici ca fiind înalt, cu părul roșcat și cu ochii verzi (ceea ce i-a făcut pe unii să presupună că neamul său se va fi tras din vreun clan de origine scită).
[modificare] Unirea triburilor mongole
Temüügin era convis că supraviețuirea în stepele Asiei era posibilă numai prin unirea triburilor. Urmărește atingerea acestui deziderat prin șiretenie, diplomație iscusită, prin care caută să câștige aliați și să-și elimine adversarii.
După 1190, triburile mongole erau unite sub conducerea lui Temüügin și începu supunerea altor popoare din stepele Orientului Îndepărtat. Ginghis han le promitea pradă bogată în războaiele care aveau să urmeze.
În 1201 și-a înfrânt rivalul Gurhan Geamuha, care îi era frate de cruce și care a reușit să se refugieze, dar după încercări zadarnice de a ridica forțe contra lui Temüügin s-a sinucis. Printre popoarele care s-au supus noului mare han Ginghis figurau merkiții (1202), keraiții (1203) și naimanii (1204), fiind astfel înlăturate ultimele obstacole în calea creării imperiului.
[modificare] Urmări
Despre personalitatea hanului mongol au circulat diferite versiuni și legende. Potrivit unor izvoare, că Ginghis Han i-ar fi dat fiului său Öghedei în 1240 „Istoria secretă a mongolilor”, un amestec de cronică și legendă. Potrivit altor izvoare, cronica ar fost întocmită de Öghedei însuși. Manuscrisul conține relatări din viața lui Ginghis han și putea fi citit numai de membri ai familiei hanului. Documentul original a dispărut pentru totdeauna. Abia în 1866 au fost descoperite într-o bibliotecă chineză fragmente transcrise din documentul original. În manuscris este amintit faptul că hanul mongol punea mare preț pe loialitate deplină față de han și prieteni.
Popoarele care au suferit din cauza invaziilor, jafurilor și măcelurilor mongole îl consideră pe Ginghis han tiran crud și sângeros, care dispunea omorârea în masă a populației băștinașe înfrânte. Cu toate acestea, Temüügin a avut și o perioadă lungă de pace (pax mongolica).
Marele han a fost tolerant față de alte religii sau filozofii și asculta cu atenție ce aveau de spus sacerdoții și filosofii respectivi. Către sfârșitul domniei sale, Ginghis han s-a lăsat consiliat în probleme de organizare politică și administrativă de Kitan Yelü Huța (din Manciuria) și de ministrul său persan și musulman Mahmud Ialavaci. Politica lui Ginghis han a fost continuată de moștenitorii săi, care au preluat un imperiu de peste 33 milioane km², cu o întindere cuprinsă între Oceanul Pacific și Marea Caspică.
[modificare] Organizarea militară
Armata mongolă era organizată în sistemul decimal, trupele fiind împărțite în unități de zece soldați care se controlau reciproc. Se practica o variantă a decimării: dacă dezerta un oștean din cei zece, ceilalți nouă oșteni trebuiau să moară.
După ce dădeau în primire păr de la fiecare cal, oștenii depuneau jurământul de credință și supunere oarbă, până la moarte, față de han. Din păr de cal se făcea „stindardul negru” (cunoscut și pe românește sub denumirea de tui). Este și astăzi simbol național (este păstrat în custodia ministerului mongol al apărării, în Ulaan Baatar).
Puterea și succesul trupelor mongole se explică prin disciplina severă, prin enorma mobilitate a trupelor, natura robustă a cailor și războinicilor, armele din dotare și prin tactica inteligentă de luptă a comandanților mongoli. Fiecare călăreț avea doi sau trei cai, care îi dădeau posibilitatea schimbării cailor obosiți, oștenii oprindu-se pe un traseu numai pentru somn și hrană. Aceasta consta preponderent din carne uscată făcută pulbere (borts), păstrată în bășică de vită prinsă la șa.
Mongolii erau antrenați de copii pentru a deveni călăreți și arcași excelenți. Vânătoarea era îndeletnicirea de căpătâi ca antrenament în vederea războaielor. Arma principală era arcul compus din două materiale diferite (lemn, tendoane sau metale) care asigurau o elasticitate deosebită. Războinicii posedau mai multe arcuri, foloseau săgeți cu vârfuri metalice care puteau să străpungă zalele cu care era echipat inamicul. Prin folosirea în călărie a scărilor, puteau ținti din goana calului în direcția opusă fugii cu o precizie uimitoare (tehnică de altfel răspândită la mai toate triburile războinice ale stepei, încă de pe timpurile sciților și sarmaților). Tactica folosită frecvent de mongoli era atacul rapid și scurt, urmat de o retragere amăgitoare, menită să atragă inamicul în cursă, ca să fie împresurat.
[modificare] Tabel cronolgic
| Perioada |
|
| 1155, 1167 | s-a născut Temüügin |
| 1190 | Temüügin unește triburile mongole și supune alte popoare din stepă |
| 1192 | Are loc ceremonia cu Borta (viitoarea lui sotie si fica lui Tugril Khan) seful tribului Kerait |
| 1195 | Gurhan Geamuha (fratele de cruce) il tradeaza si isi face o noua alianta cu tribu Naiman |
| 1201 | Victorie asupra lui Gurhan Geamuha (fratele de sange) |
| 1202 | Învinge poporul merkit și patru triburi tătare |
| 1203 | Învinge poporul kerait |
| 1204 | Învinge poporul naiman |
| 1206 | Temüügin este ales de Kuriltai ca han al hanilor |
| 1207-1209 | Supunerea tanguților (un stat alcătuit de uiguri, chinezi și tibetani) și întemeiază o bază militară lângă marele zid chinezesc |
| 1211 | Oștile mongole pătrund pe teritoriul dinastiei Jin (o dinastie tunguză din Manciuria) |
| 1215 | Mongolii ocupă Pekinul |
| 1219 | Coreea începe să plătească tribut mongolilor |
| 1218 | Supunerea imperiului Kara Kitai de lângă lacul Balhaș și un tratat de prietenie cu statul Horezmul (de pe teritoriul Iranului) |
| 1218 | O incursiune de răzbunare contra horezmienilor, deoarece unii horezmieni prădaseră o caravană mongolă. Desemnarea lui Öghedei ca urmaș al lui Ginghis Han |
| 1219-1220 | Ocuparea Transoxaniei după înfrângerea oștirii șahului din Horezm. Sunt ocupate Buhara și Samarkand-ul (centre urbane importante din Asia centrală) |
| 1220 | Fondarea capitalei imperiului mongol, Karakorum (oraș ruină în Mongolia). Incursiuni militare în Caucaz și cnezatele ruso-ucrainene. |
| 1221 | Înfrângerea oștirii lui Gelal ed-Din, fiul sultanului din Horezm, căzut în bătăliile de la Marea Caspică |
| 1223 | Armata mongolă, condusă de Sübedei (sau Subotai), avansează ajungând în Ucraina și înving oastea aliată a cnezilor ruși în bătălia de la Kalka, deși această oaste avea superioritate numerică față de cea mongolă. |
| 1224-1225 | Reîntoarcerea lui Ginghis în Mongolia. Expediție de pedepsire a tunguzilor (națiunile din Manciuria). Îmbolnăvirea lui Ginghis ca urmare a unui accident de călărie. |
| 18.aug.1227 | Ginghis Han moare lăsând în urmă un imperiu uriaș. |
| 1229 | Kuriltaiul îl alege pe Öghedei mare han (1229-1241). Potrivit înțelegerii din 1218, are loc împărțirea imperiului între fiii lui Ginghis han. |
[modificare] Literatură
- Gudrun Ziegler, Alexander Hogh: Die Mongolen, im Reich des Dschingis Khan. Theiss, Stuttgart 2005. ISBN 3-8062-1940-0
- Hans Leicht: Dschingis Khan. Sonderausgabe.: Eroberer. Stammesfürst. Vordenker. Patmos, Düsseldorf 2002. ISBN 3-491-96050-9
- Reinhold Neumann-Hoditz: Dschingis Khan. Rowohlt, Reinbek bei Hamburg 1985. ISBN 3-499-50345-X
- Paul Ratchnevsky: Genghis Khan – His Life and Legacy. Blackwell Publishers, Oxford 1993. ISBN 0-631-18949-1
- Franklin Mackenzie: Dschingis Khan. Scherz Verlag, Bern/München 1977, Habel, Darmstadt 1993. ISBN 3-502-16441-X, ISBN 3-87179-179-2
- Jack Weatherford: Genghis Khan and the Making of the Modern World. Three Rivers Press, New York 2004. ISBN 0-609-80964-4
- Jean-Paul Roux: Gengis Khan et l’Empire Mongol, Gallimard, coll. « Découverte / Histoire », Paris 2002, ISBN 2-07-076556-3
- Jean-Paul Roux: Histoire de l’Empire Mongol, Fayard, Paris 1993
- Boris Vladimirstov: Gengis Khan, Paris 1948
- Louis Hambis: Gengis Khan, Paris 1973
- Dominique Farale: De Gengis Khan à Qoubilaï Khan, Economica, Paris 2003, ISBN 2-7178-4537-2
[modificare] Vezi și
[modificare] Legături externe
- Genghis Han, născut cu un cheag de sânge în mână VIDEO, 17 mai 2010, Historia
