Securitate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
 Punctul de vedere neutru al acestui articol sau al acestei secţiuni este disputat.
Vă rugăm consultaţi părerile exprimate în pagina de discuţii.
Vă rugăm nu ştergeţi eticheta până la rezolvarea disputei
[[wiki]]
 Acest articol sau această secţiune trebuie pus(ă) în formatul standard.
Ştergeţi eticheta la încheierea standardizării.
Acest articol a fost etichetat în ianuarie 2006
Deşi acest articol conţine o listă de referinţe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol.
Puteţi ajuta introducând citări mai precise ale surselor.

Departamentul Securităţii Statului (Securitatea) a fost denumirea oficială a serviciului de informaţii române din perioada comunistă.

Cuprins

[modifică] Istoric

Securitatea a fost, oficial, înfiinţaţă prin Decretul nr. 221 din 30 august 1948 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a RPR. Iniţial, a purtat numele de Direcţia Generală a Securităţii Poporului (DGSP). În realitate, Securitatea a început să acţioneze după 23 august 1944, când Ministerul Afacerilor Interne a fost infiltrat masiv de comunişti. Securitatea a fost creată de SMERSH, o divizie a NKVD, având ca misiune înlocuirea serviciilor secrete din ţările ocupate de URSS cu structuri de tip sovietic. Unitatea SMERSH din România, numită Brigada Mobilă, a fost condusă, până în 1948, de colonelul NKVD Boris Grünberg, care folosea, în România, numele Alexandru Nicolski.

Primul director al Securitatii a fost gen-lt. Gheorghe Pintilie, poreclit Pantiuşa (nume real: Panteleimon Bodnarenko). Şeful Securităţii avea rang de ministru în cadrul Consiliului de Miniştri, fiind secondat de 2 directori adjuncţi cu rangul de secretari de stat, gen-mr. Alexandru Nicolski şi gen-mr. Vladimir Mazuru (nume real: Wladimir Mazurow). Toţi cei 3 erau ofiţeri sovietici ai MGB, succesoarea NKVD.

DGSP a înlocuit Direcţia Generală a Poliţiei de Siguranţă. Conform Decretului 221, Securitatea avea rolul de "a apăra cuceririle democratice şi de a asigura securitatea Republicii Populare Române împotriva uneltirilor duşmanilor interni şi externi". De asemenea, organele de securitate erau "singurele abilitate a instrumenta infracţiunile ce primejduiesc regimul democratic şi securitatea poporului". Prin Decretul nr. 50 din 30 martie 1951, DGSP şi-a schimbat numele în Direcţia Generală a Securităţii Statului, iar prin Decretul 264 din aprilie 1951, SSI (Serviciul Special de Informaţii) a intrat în compunerea DGSS.

Potrivit Decretului nr. 324 din 20 septembrie 1951, DGSS s-a separat de Ministerul de Interne şi a fost încorporat în Ministerul Securităţii Statului (MSS). Această reorganizare a fost de scurtă durată. MSS a reintrat sub comanda MAI, la 7 septembrie 1955. Câteva luni mai târziu, la 11 iunie 1956, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1361, Ministerul de Interne a fost reorganizat şi împărţit în două departamente: Departamentul Securităţii şi Departamentul Internelor. Cel din urmă răspundea de Miliţie şi închisori, în timp ce primul a moştenit structura DGSS.

Securitatea nu a avut, până în 1956, atribuţii în ceea ce priveşte detinuţii politici din închisori şi lagăre de muncă, cu excepţia supravegherii contrainformative a ofiţerilor, subofiţerilor şi trupelor, care îndeplineau serviciul acolo. Asta nu însemna că Securitatea nu e vinovată de crimele regimului comunist. Ofiţerii de securitate nu au intervenit pentru a opri abuzurile. În cele câteva cazuri când au sesizat asemenea fapte, fie nu s-a luat nici o măsură, fie au fost concediaţi. În multe alte cazuri securiştii s-au implicat în crime şi torturi. Securitatea a fost principala sursa de informaţii care au dus la închiderea "duşmanilor poporului" în puşcarii si lagăre.

După moartea lui Stalin, în martie 1953, a urmat o perioadă de relativă liberalizare în interiorul lagărului comunist. Totuşi Gheorghe Gheorghiu-Dej, un stalinist convins, a iniţiat o campanie de epurări după model stalinist, în urma căreia şi-a eliminat potenţialii duşmani din interiorul partidului. Securitatea, sub comanda lui Alexandru Drăghici, a avut un rol important de jucat în această campanie.

În anul 1958, personalul Trupelor de Securitate era stabilit la 5.633 ofiţeri, 4.108 sergenţi reangajaţi, 1.416 angajaţi civil şi 46.028 militari în termen, adică 57.185 persoane.

Nici Securitatea nu a scăpat de epurări, în perioada 1960-1965, fiind înlăturaţi mulţi ofiţeri impuşi de la Moscova, care ar fi putut să ameninţe autoritatea lui Dej.


După moartea lui Dej, venirea lui Nicolae Ceauşescu în fruntea PCR a marcat o nouă reorganizare a Securitaţii. Astfel, din 22 iulie 1967, în urma Decretului nr. 710, a fost înfiinţat Departamentul Securităţii Statului (DSS), condus de Consiliul Securităţii Statului (CSS), având în frunte un preşedinte cu rang de ministru. La 4 aprilie 1968, Consiliul Securitătii Statului devine organ independent de Ministerul de Interne, pentru ca, la 9 aprilie 1972, să reintre în cadrul Ministerului de Interne. Departamentul Securităţii Statului a fost reorganizat având şase direcţii principale (informaţii interne, contrainformaţii economice, contraspionaj, contrainformaţii militare, securitate şi gardă şi cercetări penale). Aceasta a fost forma sub care a funcţionat Securitatea până la căderea regimului comunist, în decembrie 1989. Ultimul şef al Securităţii a fost Iulian Vlad. În 30 decembrie 1989, Consiliul Frontului Salvării Naţionale a hotărât desfiinţarea Departamentului Securităţii Statului.

[modifică] Organizare

Direcţia de Investigaţii avea agenţi şi informatori la fiecare nivel al structurilor de partid si guvern, precum şi în societate pentru a raporta orice activităţi sau opinii împotriva regimului. Realiza percheziţii ilegale în instituţii şi locuinţe, arestând oponenţii regimului lui Ceauşescu. Agenţii foloseau frecvent forţa pentru a obliga dizidenţii să-şi denunţe compatrioţii şi activităţile lor. Potrivit unor importanţi dizidenţi, datorită influenţei Securităţii asupra unor judecători sau procurori, nici un oponent nu a fost achitat vreodată de vreun tribunal. Direcţia de Investigaţii lucra în colaborare cu Direcţia de Supraveghere şi Direcţia pentru Cenzura Corespondenţei. Ultima s-a ocupat, printre altele, cu supravegherea corespondenţei dizidenţilor şi etnicilor unguri din Transilvania. Pentru aceasta, agenţii au adunat mostre de scris de la populaţie şi a monitorizat înregistrarea oficială a tuturor maşinilor de scris şi copiatoarelor de către miliţie.

Direcţia Generală de Tehnică Operativă (DGTO) era un serviciu important pentru activităţile Securităţii. A fost constituit, cu sprijinul KGB, la mijlocul anilor '50 şi avea rolul de a monitoriza toate mijloacele de comunicare electronice şi telecomunicaţiile din ţară. DGTO intercepta toate telefoanele, telegramele sau faxurile venind din sau spre străinatate. Agenţii DGTO puneau microfoane în clădiri publice şi locuinţe private pentru a supraveghea discuţiile dintre cetăţeni.

Fost sediu al securităţii, o clădire nouă a renăscut din ruinele revoluţiei

Direcţia de Contraspionaj se ocupa cu supravegherea străinilor (în special împotriva cetăţenilor sovietici) pentru a monitoriza sau împiedica contactele lor cu români. Impunea o serie de restricţii pentru a opri întâlnirile dintre străini şi oamenii de rând, pentru a-i împiedica pe aceştia din urmă să ajungă în ambasade străine şi pentru a nu cere azil politic. Oamenii trebuiau să anunţe orice contact cu vreun străin la Securitate în termen de 24 de ore.

Direcţia a IV-a avea atribuţii similare cu cele ale Direcţiei de Contraspionaj, numai că avea atribuţii la nivelul forţelor armate. Principala sa misiune era aceea de a identifica şi neutraliza spionajul sovietic.

Direcţia a V-a asigura protecţia demnitarilor.

Direcţia de Securitate Internă, având peste 1000 de agenţi, se ocupa cu eliminarea oponenţilor din interiorul PCR, din Consiliul de Miniştri şi din Securitate. Această direcţie reprezenta o Securitate în interiorul Securităţii, având propriile structuri de supraveghere, cenzură a corespondenţei şi monitorizare a telecomunicaţiilor.

La nivelul anului 1989, Departamentul Securităţii Statului din cadrul Ministerului de Interne, avea următoarea organizare:

Din orgranigrama DSS, mai făceau parte: Comandamentul pentru Tehnică Operativă şi Transmisiuni, Consiliul Politic al Departamentului Securităţii Statului şi Centrul de Informaţii Externe(fostul D.I.E).

Acoperiti si la Cotroceni Un posibil ofiter acoperit al Securitatii, Ioan Pascu, demascat de Mircea Raceanu in volumul sau "Infern 89", ar fi actualul sef al protocolului de la Administratia Prezidentiala, Ion Pascu. In 1974, ajunge referent relatii la Ministerul Afacerilor Externe. Din 1977, detine diferite functii in MAE, printre care in Yemen. Dupa 1990, lucreaza la ambasadele de la Atena, Stockholm, iar in 1993 este numit director la Protocolul MAE. In 2004 este numit secretar general al MAE, iar in 2005 este adus de Traian Basescu la Cotroceni. Adriana Saftoiu nu a comentat ieri aceasta informatie. Pascu a declarat pentru Adevarul ca: "Nu am avut alte legaturi cu securitatea decat cele pe care Ministerul de Externe le avea cu aceasta". El a spus ca atunci cand a fost arestat Mircea Raceanu a fost interpelat de securitate si nu isi mai aminteste daca a dat declaratii scrise in acest sens. "Cadrele si colaboratorii DIE impanzeau toate esaloanele Ministerului de Externe. Toti sefii directiilor de spatii geografice au fost ofiteri sau colaboratori platiti ai DIE. Marea majoritate a ambasadorilor acreditati in principalele tari au fost, de asemenea, ofiteri acoperiti ai DIE", afirma Pacepa. El spune ca "la trei ani dupa rasturnarea lui Ceausescu, aproximativ 60% din ambasadorii Romaniei continuau sa fie ofiteri acoperiti". "In iunie 1991, cand premierul Petre Roman a vizitat Kuweitul, el a fost intampinat de ambasadorul Gheorghe serbanescu, un ofiter DIE care functionase ca agent de legatura cu grupele teroriste ale OEP. Printre meritele sale profesionale s-a inscris si operatia de pedepsire a Monicai Lovinescu", precizeaza generalul.

Securistii-ambasadori, retrasi anul acesta Un alt fost ambasador la Moscova, Constantin Garbea, a fost ofiter acoperit al Securitatii. El a fost retras din functie in urma cu cateva luni, pe cand era ambasador in Georgia. Alti doi diplomati care au avut legaturi cu securitatea au fost retrasi anul acesta. Este vorba de Neagu Udroiu din Finlanda si Andrei Magheru de la UNESCO. Conform unor surse din MAE, Udroiu a fost intre timp pensionat, insa Magheru a primit un post in centrala. Andrei Magheru a fost schimbat din functia de ministru consilier la Ambasada Romaniei la Ottawa in 1998, in urma cererilor comunitatii romanesti care putusera consulta una dintre fisele de la securitate ale acestuia, din care reiesea ca acestea ar fi avut ca zona de influenta spatiul francofon. Dupa 2000, el a fost numit de Iliescu reprezentantul sau la organizatia francofoniei si ambasador la UNESCO. In prezent, un alt ofiter acoperit al Securitatii, Marin Buhoara, este ambasador in Vietnam. Numele acestuia a fost dezvaluit de Mircea Raceanu. "MAE asteapta raspunsul oficial al CNSAS", a fost singurul raspuns dat ieri de Ministerul de Externe la cererea ziarului Adevarul. MAE nu a raspuns cererii noastre de a preciza care dintre ofiterii de securitate mai lucreaza inca in diplomatie.

Pacepa da noi nume pentru Adevarul Ieri, generalul Ion Mihai Pacepa a facut o declaratie in exclusivitate pentru Adevarul: "Intr-un interviu dat ieri postului BBC, domnul Teodor Melescanu a spus ca afirmatia mea potrivit careia in 1992 MAE ar fi pastrat 80% din fostii ambasadori ai lui Ceausescu este o minciuna. Apoi, domnia sa a explicat: toti, repet, toti ambasadorii lui Ceausescu fusesera deja inlaturati in 1991. Respect trecutul, prezentul, si capacitatea intelectuala a domnului Melescanu, si m-am asteptat sa-mi raspunda cu argumente, nu cu invective". si cu adevar. La 29 septembrie 2005, dl. Mircea Raceanu, fost director in MAE, condamnat la moarte de securitate in 1989, a confirmat, in emisiunea "Zece Fix", de la Realitatea TV, ca oameni precum: "fostii ministri ai apararii Ioan Mircea Pascu si Gheorghe Tinca, Teodor Melescanu, fost ministru de externe, sau Dan Ghibernea, actualul ambasador la Londra" au fost cadre sau colaboratori ai Securitatii. Dl. Raceanu a documentat aceste afirmatii in cartea "Infern '89", publicata recent la Bucuresti. Din carte rezulta ca ar fi fost, de asemenea, ofiteri acoperiti si alte nume sonore din MAE, precum Misu Negritoiu si Traian Chebeleu. "Dl. Raceanu a fost condamnat la moarte in 1989, dar in septembrie acelasi an sentinta sa a fost comutata in 20 de ani inchisoare in urma unei scrisori in care presedintele Bush i-a spus lui Ceausescu ca il face responsabil personal de executarea lui Raceanu. Contributia diplomatului roman la demascarea retelei de spionaj a Securitatii ascunsa in MAE-ul roman a fost extraordinar de importanta pentru SUA si NATO. Din pacate, parte din listele de securisti ascunsi in MAE raportate de dl. Raceanu Washingtonului in anii lui Ceausescu continua sa fie actuale. Este timpul ca si conducerea MAE sa realizeze ca Romania face acum parte din NATO, nu din CAER

[modifică] Soarta arhivelor Securităţii

Un grup de ofiţeri ai SRI a încercat să distrugă documente ale fostei Securităţi. În prima fază, s-a încercat distrugerea dosarelor la fabricile de tocat hârtie de la Grădiştea şi Scăieni, dar muncitorii de acolo nu au colaborat. Atunci, colonelul Nicolae Bordeianu a transportat cca. 90 de saci cu documente la o rudă care avea un cuptor de pâine la Berevoieşti. S-au ivit probleme tehnice, şi sacii a fost duşi pe malul pârâului Râuşor, situat la câţiva kilometri de comuna argeşeana. Au descărcat camionul, au făcut o groapă şi au dat foc hârtiilor, apoi au acoperit groapa cu pământ. Hârtiile însă nu au ars în totalitate. Locul a fost descoperit din întămplare de văcarul satului, şi multe documente au ajuns în posesia diferiţilor oameni[1], inclusiv a ziariştilor. Marea parte au fost apoi recuperate rapid de SRI.[2]

Ulterior, o mare parte a arhivelor Securităţii - cu descrierea operaţiunilor şi listele angajaţilor şi informatorilor - au fost predate CNSAS.


[modifică] Exemple de dosare şi colaboratori ale Securitǎţii

California" a ramas la Bucuresti


Seful serviciului Securitatii Covasna, maiorul Moldovan Sever, il ia in vizor pe Mircea Bazavan si il da pe mana superiorilor sai din Bucuresti. Controland tot ce misca, evident, in scopul apararii drepturilor cetatenesti, securistii afla ca Bazavan, simplu sef de tura la Regionala CFR Bucuresti, si-a vandut bunuri din casa, "tablouri, cristaluri, mobilier". Cum omul "intretinea relatii cu o familie din California", concluzia se impune: vrea sa fuga din tara. Intr-o adresa din mai 1987, maiorul Moldovan si locotenentul Cornea Ilie comunica Securitatii Bucuresti ca nu au alte informatii despre Bazavan, "intrucat datele anterioare au fost furnizate de cumnata acestuia", care in ultima perioada nu a mai fost in vizita acolo. Mircea Bazavan povesteste cate presiuni s-au facut asupra cumnatei pentru a da informatii despre el si cum ulterior relatiile de familie s-au deteriorat. Politie politica? Daca i-am intreba pe Moldovan si Cornea ar raspunde, evident, ca nu, legea spune insa altceva.

Securitatea din Bucuresti i-a deschis imediat lui Bazavan dosar de urmarire informativa, dupa ce a luat aprobarea de la partid, ii da numele de cod "California", intocmeste planuri de masuri si ii verifica minutios fiica, suspectata si ea ca ar vrea sa "evazioneze" impreuna cu tatal. Ofiterii de Securitate care in mod efectiv dispun montarea microfoanelor in casa lui Bazavan, interceptarea corespondentei, filajul acestuia, care dirijeaza informatorii pe langa el si preiau notele sunt col. Frunza Dumitru si lt. col. Bobocea Calin, seful Colectivului 251 de la Securitatea Bucuresti. Cei care avizeaza intreaga actiune si propun masuri suplimentare, cum ar fi "investigatii complexe la domiciliu", adica patrunderea in casa lui Bazavan pentru perchezitie, sunt lt. col. Calinoiu Petre, seful serviciului, si lt. col. Badea Pavel, loctiitor al sefului Securitatii Bucuresti. Nu numai ca Bazavan nu a reusit sa plece in Occident, dar a fost dat afara din serviciu, iar fiica sa, economist, a avut de indurat doi ani de zile sicanele securistilor. Mai rau, pana sa-si dea seama ca ofiterii ii cunosc fiecare miscare, Bazavan si-a vandut tot din casa, pentru ca omul chiar voia sa scape din mult iubita Romanie a lui Ceausescu.


"Veterinarul" - bagat la inchisoare pentru un vitel ostil politicii partidului


Medicul veterinar Mihai Stanculescu a infundat puscaria in 1986, pentru "pozitia ostila la adresa politicii partidului si statului nostru, aducand injurii conducerii superioare de partid si stat". Securitatea din Giurgiu si Militia din comuna Mihai Bravu si-au dat mana pentru a-l razbi pe recalcitrantul medic, care avea prostul obicei de injura in gura mare regimul si pe preaiubitul conducator. Motive avea suficiente, era perioada in care nebunia atinsese paroxismul, oamenii nu mai aveau voie sa-si taie nici macar porcul din batatura ca sa-l puna pe masa de Craciun. In timp ce mai dadea un aviz cum ca animalul e bolnav si trebuie sacrificat, Stanculescu critica aberantele masuri in termeni deloc favorabili. Dosarul de urmarire "Veterinarul" arata ca asa-zisa verticalitate si spiritualitate a taranului roman erau doar vorbe in vant, turnatorii fiind chiar cei carora medicul le daduse o mana de ajutor. Mihai Stanculescu a fost chemat la Securitate, amenintat, pus sa dea declaratii ca se potoleste, a fost urmarit nonstop, pentru ca in final, vazand ca nu-l razbesc, Securitatea a instruit Militia sa-i insceneze o luare de mita. Semnata de colonelul Dughiaru Ion de la Directia I a Securitatii Giurgiu si de seful aceleiasi directii, colonelul David Vasile, luarea de mita suna in felul urmator: "a fost prins in flagrant de catre organele de militie cand a inlesnit unui cetatean din comuna Mihai Bravu sa sacrifice un vitel". I s-a deschis dosar penal si a fost bagat la inchisoare. Cei care au instrumentat cazul sunt sefii Securitatii din Giurgiu. Nota de avertizare este semnata de acelasi colonel David si de seful Securitatii Giurgiu, col. Nicolae Mihai, cei care au dispus urmarirea si i-au luat angajamentul de cumintire, incalcat la scurt timp, sunt ofiterii operativi lt. maj. Radulescu Gheorghe si Dima Ion. Politie politica? Sigur ca da. La atatia ani de la acele intamplari, medicul Stanculescu inca isi aduce aminte cu spaima de interogatoriile de la Securitate si de calvarul puscariei comuniste.


Cu "Luneta" pe Mihai Paun


"Susnumitul are legaturi cu cetateni straini de care este vizitat la Targoviste. Fata de cele raportate, propunem a nu se aproba plecarea in strainatate", scriau in 1985 ofiterii Croitoru Stefan si Cruceana Ion de la Militia judeteana Dambovita. Mihai Paun Gabriel, seful unui service, a fost luat in lucru in actiunea "Luneta", devenit rapid obiectiv cu numele de cod "Emil". Notele de filaj, semnate de maiorul Ardelean Nicolae, seful Serviciului special "F" de la Securitatea din Prahova, arata ca omul a fost urmarit zile in sir intre orele 8.00 si 19.30, cand, probabil, securistii se duceau si ei pe la casele lor. "La orele 17.20, «Emil» a iesit de la braseria Dambovita si a mers la restaurantul din cadrul hotelului. In fata restaurantului s-a intalnit cu Grozea Liliana si au ocupat loc la o masa. Grozea Liliana parea nervoasa", noteaza in 12.07.1985 ofiterul, precizand ca a anexat "3 fotografii si 35 cm de film". Terorizati ca Paun si "concubina acestuia" puteau fugi din tara, securistii sunt cuprinsi de o adevarata isterie. Planurile de masuri, care acopera o perioada de cativa ani si la care si-au dat mana securisti din trei judete, stau dovada. Celor doi le sunt confiscate pasapoartele, niste invitatii in Anglia, dupa cum rezulta dintr-un raport semnat de colonelul David Vasile si Nicolae Mihai, sefii Serviciului I din Securitatea Giurgiu. Verificarile se muta la Bucuresti, notele incepand sa fie semnate de insusi seful Securitatii Capitalei, generalul Bucurescu Gianu, si maiorul Florea Florica. Cei care se ocupa direct de urmarirea lui Paun, care dirijeaza interceptarea corespondentei, montarea microfoanelor si coordonarea informatorilor sunt capitanii Dragomir Valeriu si Ionita Stefan de la Securitatea din Dambovita.


"Patriotii" Merce, Bordea, Vasile si Orzan


Privita prin ochii fostilor ofiteri, Securitatea nu a fost numai "arma de lux a Romaniei", dupa cum spune generalul Goran, ci si cea mai vajnica aparatoare a drepturilor omului, in conceptia lui Merce. Ca unii au infundat puscaria, ca au murit acolo, asta nu e decat vina lor, sustine acelasi Merce. Mai mult, politia politica este o scorneala a celor care vor sa slabeasca serviciile secrete. Asemenea alegatii, raspandite pe la tot felul de televiziuni dubioase, se inscriu in strategia discreditarii dosariadei. Care deocamdata s-a cantonat in deconspirarea informatorilor, cu evidente conotatii politice. Polemicile stupide despre gradele de vinovatie ale turnatorilor si comparatia cu (ne)vinovatia securistilor au drept unic scop intarzierea pana la aneantizare a devoalarii ofiterilor. Pentru a nu fi parte, fie si prin tacere, la acest scenariu, publicam dovezile clare ale unor actiuni de politie politica facute de mai-marii Securitatii, generalii Gorun, Merce, Bordea si multi altii. Semnaturile lor se gasesc pe mii de documente care atesta acest lucru. Noi va oferim doar cateva mostre de "patriotism".


Ilie Merce are constiinta curata. Noaptea doarme linistit, si ziua face legi si voteaza democratic, dupa cum il indeamna aceeasi constiinta si seful sau de la partid, Corneliu Vadim Tudor. Ilie Merce neaga ca ar fi facut vreun rau, ba din contra, si-a servit tara si poporul. Cat despre politie politica, nici vorba, asta desi CNSAS i-a eliberat un certificat in acest sens. Neaga din simplul motiv ca pentru el politia politica "este atunci cand pui in sarcina unui om fapte pe care nu le-a facut si falsifici probe ca sa dovedesti niste fapte inexistente cu privire la acest om si atunci cand faci presiuni fizice si morale asupra lui si a familiei". Ca senatorul PRM gandeste in tiparul tuturor ofiterilor de Securitate nu mai mira deja pe nimeni, surprinzator este insa ca justitia gandeste la fel. In 2001, Dumitru Iuga depune plangere penala impotriva lui Merce, dar Parchetul de pe langa fosta Curte Suprema de Justitie ii da un raspuns stupefiant. "Preocuparea pe care o exprimati de a nu ramane nedescoperite si nesanctionate, potrivit legii, infractiunile comise de elemente din fosta Securitate este justificata, cu precizarea ca din datele pe care le-am obtinut nu rezulta excese imputabile persoanelor care au desfasurat actiuni privind supravegherea dvs. in raport cu cadrul legislativ existent la acea vreme." Cu alte cuvinte, nu numai ca Merce este judecat dupa legile comuniste, dar Parchetul nu considera ca arestarea, o condamnare la 12 de ani inchisoare, filajul, microfoanele din baie si patrunderea in casa cu chei false constituie "excese".

Pe 29 august 1983, Ilie Merce, colonel la Directia I, responsabil pentru sectorul arta-cultura, avizeaza planul de masuri prin care la domiciliul lui Dumitru Iuga sunt instalate mijloace de tip TO si IDM, adica tehnica de ascultare a telefonului si microfoane. Lucrul nu e simplu, dar securistii nu au scrupule, sustrag geanta sotiei lui Iuga, ii fura cheile, dupa care fac patru mulaje si, in plina zi, ii intra in casa. Pe 7 septembrie, acelasi an, Merce semneaza raportul pentru efectuarea unei perchezitii secrete la domiciliul lui Iuga, dupa care urmeaza arestarea si condamnarea pentru "complot impotriva oranduirii socialiste". Masurile de filaj si verificare nu l-au vizat numai pe Iuga, ci si intreaga sa familie, exact cea cu care Ilie Merce se arata atat de grijuliu, cele doua fiice si sotia fiind urmarite zi si noapte. Pe toate documentele, alaturi de semnatura senatorului PRM, figureaza si cele ale sefului Securitatii, gen. Iulian Vlad, sefului Directiei VI, col. Vasile Gheorghe, si a gen. Bordea Aron, care cer "curmarea activitatii ostile a celor in cauza". Cei in cauza erau alte sapte persoane, care au luat ani grei de puscarie. Dar ca sa fim drepti cu Merce si Bordea, o mana de ajutor au primit si de la ofiterul Fanica Orzan, tot de la Directia I, cel care lucra sub acoperire in Televiziune, ca redactor-sef adjunct la Oficiul pentru Relatii Internationale. El este cel care preia notele informative de la Stoica Meteleanu, cu numele de cod "Stoicescu", si Pascu Sorel. Evident, nici Fanica Orzan nu a facut politie politica, desi singur recunoaste ca era "un dur si ii placea disciplina". E mandru ca toti din Televiziune ii stiau de frica, de el depinzand avizele de plecare in strainatate. Desi nu a facut cariera unora ca Merce, nici lui Orzan nu i-a mers prea rau dupa revolutie, ajunge seful secretariatului la noul SRI, apoi profesor la catedra de informatii si de drept international a Academiei de Politie "Alexandru Ioan Cuza". Ca sa nu mai discutam ca i-a crescut si gradul, actualmente fiind locotenent-colonel.


Gheorghe Goran a bagat oameni la inchisoare fara sa dea nici o palma


"Securitatea a fost arma de lux a Romaniei", declara in 2003 fostul sef al Securitatii Capitalei, colonelul Goran. Nici el nu are vreo remuscare, spunand senin ca nu a dat o palma nimanui. In schimb, asa cum o dovedesc documentele CNSAS, a dat ordine de arestare si ancheta, a dispus deschiderea de dosare de urmarire, a semnat planuri de masuri prin care oricine vorbea impotriva regimului se trezea inconjurat de informatori si chemat la ordin de Securitate. Exista zeci de dosare pe care figureaza semnatura faimosului colonel si care dovedesc activitatea lui "patriotica". Lui V.G., de exemplu, Gheorghe Goran da ordin sa i se monteze microfoane in casa, asta dupa ce, prin insondabile mijloace de lux, coordoneaza racolarea sotiei acestuia ca informatoare. La randul sau, Dumitru Iuga, eliberat din inchisoarea de la Aiud in septembrie 1989, este luat imediat in urmarire si supraveghere, i se intercepteaza corespondenta, i se intrerup convorbirile telefonice "subversive" si i se monitorizeaza intalnirile cu putinii prieteni ramasi. Pe documente, alaturi de semnaturi ilustre precum cele ale col. Ratiu Gheorghe, seful Directiei I, maiorului Uta Mihai, seful serviciului de contrainformatii militare, maiorului Gianu Bucurescu, seful Securitatii Bucuresti, figureaza si cea a lui Gheorghe Goran. Pe 27 octombrie 1989 Goran adauga cu mana lui pe raportul prin care se cerea "descurajarea si controlul strict a activitatii lui Dumitru Iuga" cateva recomandari care erau sa-l aduca din nou dupa gratii: "masuri de supraveghere stricta, inclusiv ancheta daca se impune". [3]

[modifică] Bibliografie

  • Cartea Albă a Securităţii, vol. I, 1997,
  • Vasile Crăciunoiu, Faţa nevăzută a Securităţii române. Spionaj şi contraspionaj, 1996.
  • Dennis Deletant, Influenţa sovietică asupra securităţii române. 1944-1953, în Memoria ca forma de justiţie, 1994.
  • Dennis Deletant, Ceauşescu and the Securitate. Coercion and Dissent in Romania (1965-1989), 1997.
  • Neagu Cosma, Cupola. Securitatea văzută din interior, 1994.
  • Neagu Cosma, Securitatea, poliţia politică, dosare, informatori, 1998./
  • Marius Oprea, Pagini din copilăria Securităţii române, în Dosarele istoriei, nr. 5/1996.
  • Ion Mihai Pacepa, Moştenirea Kremlinului, 1992.
  • Mihai Pelin, Culisele spionajului românesc. DIE. 1955-1980, 1997.
  • Gheorghe Raţiu, Cutia Pandorei. Arhivele Securităţii, surprize şi capcane".
  • Vladimir Tismăneanu, Arheologia terorii, 1992.
  • Marius Oprea, Banalitatea răului - O istorie a Securităţii în documente 1949-1989, Editura Polirom, Bucureşti, 2002.

[modifică] Legături externe

[modifică] Note

  1. ^ Silviu Brucan: „Am fost un complotist”, revista22.ro
  2. ^ Fantomele Securitatii bantuie Romania, evz.ro, 20 august 2006
  3. ^ Ofiterii de Securitate nu faceau decat politie politica, revista22.ro, 8 septembrie 2006
Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Securitate
Unelte personale