Carol I al României

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Carol I
Regele Carol I al României
Regele Carol I al României
Domnitor, apoi Rege al României
Domnie aprilie 186610 octombrie 1914
Încoronare 10 mai 1866
Predecesor Alexandru Ioan Cuza
Succesor Ferdinand
Căsătorit(ă) cu regina Elisabeta
Urmași
Principesa Maria de România (1870-1874)
Nume complet
Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern - Sigmaringen
Casa regală Casa Regală de Hohenzollern-Sigmaringen
Imn regal Trăiască regele
Tată Prințul Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen
Mamă Prințesa Josephine Friederike Luise de Baden
Naștere 20 aprilie 1839
Sigmaringen
Deces 10 octombrie 1914 (75 ani)
Sinaia, România
Semnătură Carol I al României's signature

Carol I, rege al României, principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen - d. 10 octombrie 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat[1][2] a lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții.

În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independența țării, datorită căreia i-a și crescut imens prestigiul, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în munții Carpați castelul Peleș, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După războiul ruso-turc (1877-1878), România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei)[3], iar Carol a dispus ridicarea podului peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării.

Neîmplinirea cea mai importantă a domniei regelui Carol I, ca și a succesorilor lui în perioada monarhică a istoriei moderne a țării, a fost eșecul rezolvării problemelor tipice unei țări a cărei economie era bazată pe agricultură și a cărei populație era reprezentată în covârșitoare majoritate de țărani.[4] După suirea pe tron a lui Carol I, situația țărănimii române începe să se degradeze serios[5], pe măsură ce moșierimea, pentru a face față competiției pe piețele externe, ridică continuu nivelul de exploatare al țărănimii.[6] Sistemul injust pentru covârșitoarea majoritate a populației României din acea perioadă era în plus aproape o excepție în regiune[7][8][9], fapt care totuși nu l-a stimulat pe suveran să inițieze un program de reformă agrară, situație care a condus la repetate[10] explozii sociale în mediul rural la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Rezultatul a fost că principalul sector al economiei românești în epocă, în care era antrenată majoritatea covârșitoare a populației, a rămas într-o stare primitivă.[11][12]

Tinerețea[modificare | modificare sursă]

Carol s-a născut în Principatul Hohenzollern-Sigmaringen la Sigmaringen ca Prinț Karl von Hohenzollern-Sigmaringen. Era cel de-al doilea fiu al prințului Karl Anton și al soției sale, principesa Josephine. După finalizarea studiilor elementare din Dresda s-a înscris la școala de cadeți din Münster, pe care a absolvit-o cu calificativul bine, devenind sublocotenent de dragoni. La 1 ianuarie 1857 a fost numit locotenent secund în suita unui regiment de artilerie. În 1857 a terminat cursurile Școlii de Artilerie și Geniu din Berlin iar în anul 1864 a participat ca voluntar în armata Prusiei, la Al Doilea Război al Schleswigului, mai ales la asaltul citedelelor Fredericia și Dybbøl, experiență care îi va fi de folos mai târziu în Războiul ruso-turc. În 1866 a fost înaintat la gradul de căpitan.

Deși nu era de statură înaltă, Carol a fost descris drept soldatul perfect, sănătos, disciplinat și, de asemenea, un politician excelent, cu vederi liberale. Cunoștea bine mai multe limbi europene. Familia sa Hohenzollern-Sigmaringen, era înrudită cu familia lui Napoleon al III-lea și avea relații excelente cu acesta. România era în acea perioadă sub o influență puternică a culturii franceze, iar recomandarea de către Napoleon al III-lea a prințului Carol a valorat mult în ochii politicienilor români, la fel ca și rudenia de sânge cu familia prusacă domnitoare. Ion Brătianu a fost politicianul român trimis să negocieze cu Carol și familia acestuia posibilitatea ca prințul Carol să vină pe tronul României.

În 10 aprilie 1866, o proclamație a guvernului provizoriu ajuns la putere după alungarea lui Cuza de către coaliția formată din liberalii radicali și conservatori, a declarat că va organiza un plebiscit prin care populația cu drept de vot să accepte sau să respingă accederea lui Karl von Hohenzollern-Sigmaringen ca principe ("domn", sau "gospodar") al Principatelor Unite (care din 1862 purtau numele de România). Plebiscitul a avut loc în data de 15 aprilie 1866, rezultatul arătând că 99.9% dintre electori sprijineau propunerea. Termenul "plebiscit" trebuie, firește, înțeles în sensul acordat acestuia în epocă, anume de consultare a populației cu drept de vot (boieri și anumite segmente ale populației urbane), ceea ce în cazul dat reprezenta mai puțin de 16% din populația totală a Principatelor Dunărene (686.193 electori[13] din aproximativ 4.400.000 locuitori).

Franța a susținut suirea pe tron a domnitorului Carol, Marea Britanie a oscilat între temerile că Rusia s-ar vedea invitată să intervină pentru a recaptura sudul Basarabiei (și a avansa astfel în Balcani), dacă românii continuă să agite apele politice de abia liniștite după războiul Crimeii și o neutralitate bine-voitoare, Prusia - țara de origine a prințului - a fost, firește de acord, în timp ce dușmanii păstrării unității administrative și politice a Principatelor au fost Imperiul Habsburgic (Austria), care constata cu îngrijorare cum românii de la sud de Carpați avansează pe drumul spre neatârnare, și, cum era de așteptat, Turcia, care înțelegea foarte bine că gestul românilor înseamnă un pas în plus în direcția destrămării imperiului lor colonial în Europa.[13] Turcii considerau că prințul Karl von Hohenzollern-Sigmaringen, acceptând cererile aristocraților români, s-a pus în fruntea unei insurecții armate contra Imperiului Otoman, drept pentru ca trupele sultanului vor invada provincia pentru a-l alunga.[13] Noul domn român, știindu-se amenințat de Înalta Poartă, se va grăbi, de altfel, de îndată ce a ajuns în România, să îmbarce armata într-o serie de reforme modernizatoarea inspirate, care doar într-un deceniu distanță se vor fi dovedit salvatoare pentru națiune și dinastie.

Obiecțiile adversarilor întronării prințului de Hohenzollern s-au materializat prin reclamarea respectării articolului XII din Convenția semnată în 9 august 1858, care cerea ca deputații moldoveni și valahi, în adunăre, să fie cei care aleg conducătorul.[13] Elitele românești n-au întârziat să îndeplinească această cerere, astfel încât la 10 mai 1866, cu o unanimitate de voturi, prințul prusac a fost ales domn al Principatelor.

La presiunile Franței și Marii Britanii, Imperiul Otoman a acceptat păstrarea unității Principatelor, cu condiția însă ca principele străin să recunoască statutul de vasalitate în fața Înaltei Porți, ceea ce acesta a și făcut: în 23 octombrie 1866 a fost emis un firman imperial prin care Carol a fost recunoscut domn ereditar al Pincipatelor Unite sub suzeranitatea sultanului.[13]

Intrarea în România[modificare | modificare sursă]

Portret al lui Carol I al României, de George P. A. Healy, 1873.

După exilarea lui Alexandru Ioan Cuza țara era în plin haos. Alegerea lui Cuza ca domnitor în ambele principate fusese singurul motiv pentru care puterile europene permiseseră unirea principatelor Moldovei și Țării Românești, iar acum țara risca să ajungă la dizolvarea acestei uniri. Tânărul Carol a trebuit să călătorească incognito (pe traseu a fost nevoit să apeleze la experiența dobândită de Brătianu și Rosetti pe parcursul revoluției pașoptiste; astfel el, practic, s-a deghizat), sub numele de Karl Hettingen, cu trenul pe ruta Düsseldorf - Bonn - Freiburg - Zürich - Viena - Budapesta, datorită conflictului care exista între țara sa și Imperiul Austriac. Nici chiar în țara sa de origine nu era bine văzută această preluare a scaunului Principatelor, fapt afirmat de cancelarul Bismarck (care l-a avertizat mai mult sau mai puțin amical că va fi nevoit să sărute "papucul Sultanului", fapt în sine care a fost ocolit de Carol și de predecesorul acestuia). După ce a pășit pe teritoriul țării, punând prima dată piciorul pe pământ românesc în localitatea Drobeta-Turnu Severin (prima casă în care a intrat fiind actualmente bibliotecă), Brătianu l-a însoțit mai departe cu trăsura până la podul Mogoșoaiei. Traseul prin țară, de le Turnu Severin la București, a cuprins orașele Horezu, Râmnicu-Vâlcea, Curtea de Argeș, Câmpulung și Târgoviște, vechiul drum al țării, păstrat mai târziu în memorie drept „Drumul lui Carol”.

Pe 10 mai 1866 Carol a intrat în București. Vestea sosirii sale fusese transmisă prin telegraf și a fost întâmpinat de o mulțime entuziastă de oameni, dornici să cunoască noul conducător. La Băneasa i s-a înmânat cheia orașului. Și-a rostit jurământul în limba franceză: „Jur de a fi credincios legilor țării, de a păstra religiunea României precum și integritatea teritoriului ei, și de a domni ca domn constituțional” (în traducere).[14] Cuplul regal a fost binecuvântat în aceeași zi în Dealul Mitropoliei de către mitropolitul Ungrovlahiei.[15]

Domnia lui Carol I a început, de fapt, în aprilie 1866, odată cu intrarea sa în țară. Proclamat domnitor al României în ziua de 10 mai 1866, rămâne cu acest titlu până în 14 martie 1881, când este proclamat rege, devenind astfel primul rege al României. A fost primul monarh din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, al cărei nume se transformă, începând cu regele Ferdinand I, în Casa Regală de România, dinastie care va conduce țara până la proclamarea Republicii Populare Române în 1947.

Prima Constituție a României[modificare | modificare sursă]

Imediat după sosirea în țară, parlamentul României a adoptat la 29 iunie 1866 prima constituție a țării, una dintre cele mai avansate constituții ale timpului, aceasta fiind inspirată din constituția Belgiei, care dobândise independența din 1831. Aceasta era liberală, însă nu și democratică.[16] Constituția a permis dezvoltarea și modernizarea țării. S-a decis ca aceasta să ignore dependența curentă a țării de Imperiul Otoman (în practică acest fapt a fost transpus în omiterea constituționalizării obligațiilor față de Poartă), acțiune care s-a constituit într-un prim pas spre independență.

Articolul 82 specifica: „Puterile conducătorului sunt ereditare, pornind direct de la Majestatea Sa, prințul Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, pe linie masculină prin dreptul de primogenitură (primului-născut), excluzând femeile. Descendenții Majestății Sale vor fi crescuți în spiritul religiei ortodoxe”.

Pentru consolidarea prestigiului personal și al țării, pe 9 septembrie 1878 a primit titlul de „Alteță regală”. Pe 15 martie 1881, Constituția a fost modificată pentru a specifica, printre altele, faptul că din acel moment șeful statului va fi numit rege. Ceremonia de încoronare a avut loc pe 10 mai 1881.

Ideea de bază a tuturor constituțiilor regale din România era aceea că regele domnește fără a guverna.

Caracterul destul de autocratic[17][18][19] al lui Carol I, ca și realitățile românești (practicile politice și sociale ale unei populații balcanice, fără experiență în autoguvernare, compusă în cvasitotalitate din țărani analfabeți, și tarată in materie de instituții și practici de dominația multiseculară otomană) au făcut totuși literă moartă de lege, din acest înalt principiu constituțional, ca și din prevedereile democratice care făceau din Constituția bazată pe modelul occidental, o lege fundamentală avansată.[20] În România din perioada de domnie a regelui Carol I, ca și în perioada de domnie a regelui Ferdinand I și cu atât mai mult în perioada de domnie a lui Carol al II-lea[21], deși formal exista un regim de monarhie constituțională în care se organizau alegeri limitate, nu populația (fie ea si doar aceea selectată pe criterii de clasă prin sistemul votului cenzitar al vremii) alegea cine și cum guvernează țara în ultimă instanță, ci suveranul.[22][23][24] Nici măcar introducerea votului universal masculin, în alegerile postbelice din noiembrie 1919, n-au alterat caracterul trucat, formal[25] si nedemocratic al sistemului politic și electoral românesc.[26]

Un rege devotat[modificare | modificare sursă]

Regele Carol a fost descris drept o persoană rece. Era permanent preocupat de prestigiul dinastiei pe care o fondase. Soția sa, Regina Elisabeta, îl caracteriza ca „o persoană care își poartă coroana și în somn”. Era foarte meticulos și încerca să își impună stilul fiecărei persoane care îl înconjura. Deși era foarte devotat sarcinilor sale de rege al României, niciodată nu și-a uitat rădăcinile germane. În 1870, cu ocazia războiului franco-prusac, germanofilia lui Carol I a fost de altfel pe punctul de a-l costa coroana, preferințele românilor în acel moment fiind în contradicție cu cele ale suveranului.[27][28]

În timpul domniei sale, țara a obținut independența deplină față de Imperiul Otoman, după un război efectiv intens, modern și foarte eficace (cunoscut în istorie ca Războiul de Independență, dar și ca Războiul ruso-turc, 1877 - 1878), în care contribuția României a fost decisivă.

România 1878-1913
Coroana de Oțel

În timpul luptelor desfășurate pe teritoriul Bulgariei de azi, armata română l-a avut pe Carol ca lider efectiv, regele fiind prezent personal pe câmpul de luptă. Romania a întâmpinat anumite dificultati in obținerea recunoașterii independenței, astfel, mai întâi, desemnatul român, Eraclie Arion, nu a fost primit la negocierile din iulie 1878 purtate la San-Stefano invocat fiind motivul că nu este o țară independentă, unde i-a fost impus României un "schimb", astfel Dobrogea intra în componența statului român, dar era cedat sudul Basarabiei (mai exact județele: Cahul, Bolgrad și Ismail). Marile Puteri, nemulțumite de privilegiile obținute de Rusia, au convocat Tratatul de la Berlin din septembrie 1878, unde delegația română nu a fost primită inițial, ea fiind primită după ce delegația condusă de I.C. Brătianu, a consfințit nu numai independența absolută a României față de "Sublima Poartă," dar și un imens prestigiu internațional datorat tuturor, de la rege (care a dovedit a fi un excelent strateg militar) până la ultimul soldat, totuși independența a fost recunoscută după acceptarea "schimbului" de la San-Stefano și modificarea articolului 7 din Constituție, care până în acel moment prevedea acordarea dreptului de vot doar persoanelor de rit ortodox.

De asemenea, consolidarea unirii Moldovei cu Țara Românească, eliminarea relativei "șubrezimi" și a pericolelor ce amenințau continuu mărețul act al Unirii de la 5 - 24 ianuarie 1859, precum și intrarea țării în rândul națiunilor suverane, prin proclamarea României ca regat, în anul 1881, au fost toate urmări directe ale Războiului de independență, confirmat de sus-numitul Tratat de la Berlin. Prestigiul intern și internațional a fost consolidat și de reglementarea la succesiunea tronului prin "pactul de familie" înncheiat la data de 17 mai 1881 (nu existau succesori, singurul descendent al familiei, Măriuca, a murit la 4 ani, probabil de hemofilie, întrucât exista o legatură de rudenie Carol-Elisabetha de Weid, sau Carmen Silva) prin care era declarat succesor Ferdinand, nepotul după frate al lui Carol.

Tot în timpul domniei lui Carol I, în 1913, în urma celui de-al doilea război balcanic, terminat prin Tratatul de la București, din 1913, România obține partea de sud a Dobrogei, Cadrilaterul, de la Bulgaria.

Viața politică[modificare | modificare sursă]

Viața politică internă, încă dominată de către familiile de mari proprietari de pământ (categorie din care, începând cu 1884, făcea parte și familia regală[29]), organizată în jurul partidelor rivale, Liberal și Conservator, a fost lovită de două răscoale ale țăranilor mai importante, în sudul Țării Românești, în aprilie 1888 (care a cuprins 27 din cele 32 de județe ale țării[30]) și în partea nordică a Moldovei, în februarie 1907, care a cuprins repede și sudul țării până în martie. Aceste convulsii sociale majore au fost provocate de faptul ca țăranii nu posedau pamântul pe care-l lucrau, ca și de exploatarea la care aceștia erau supuși de către coroană și clasa feudală (boierească)[31] asociată acesteia, precum și de spolierea sistematică la care țărănimea era supusă din partea clasei comerciale străine active în domeniul comerțului agricol.[32] Răscoalele au fost reprimate în mod sângeros, fiind folosite armata și chiar artileria[33] împotriva țăranilor revoltați. Represiunile s-au soldat cu aproximativ 10.000 de victime, după unele surse[34][35][36][37].[38][39][40] Alte surse vorbesc însă de o cifră probabilă a morților de 9000 de țărani.[41] Perpetuarea relațiilor feudale în agricultură au dat naștere din acea epocă începând la tendințe republicane, partizanii acestor idei acuzându-l pe rege pentru faptul că era cel mai mare proprietar de pământ (boier) din țară.[42]

Regele a promis țăranilor în toiul răscoalei din 1907 că va înfăptui o reformă agrară, în urma căreia țăranii să fie împroprietăriți, însă suveranul - care în termeni practici era cel mai mare boier al țării[43][44] - va uita repede de promisiunea făcută în proclamație, de îndată ce criza va fi soluționată o dată cu trimiterea armatei contra țăranilor, prin masacru, conform uzanțelor monarhice ale vremii[45] Regelui Carol I îi vor scăpa semnificațiile importante ale campaniei românești din Bulgaria din timpul celui de-al doilea război balcanic, când trupele românești, formate în covărșitoare majoritate din țărani, vor constata în timpul ocupării teritoriilor bulgărești de la sud de Dunăre că vecinii lor bulgari trăiesc decent și prosperi, fără feudalismul și exploatarea la care erau ei supuși ei de către regimul feudal-monarhic românesc.[46][47]

Sfârșitul domniei[modificare | modificare sursă]

Domnia îndelungată a lui Carol a ajutat dezvoltarea rapidă a statului român. Dar, spre sfârșitul domniei sale și începutul Primului Război Mondial, regele dorea să intre în război de partea Puterilor Centrale, în timp ce opinia publică era de partea Antantei. Carol a semnat un tratat secret în 1883, care lega România de Tripla Alianță și, deși tratatul trebuia activat doar în cazul în care Rusia imperialistă ar fi atacat unul dintre membrii tratatului, Carol era convins că cel mai onorabil ar fi fost intrarea în război de partea Imperiului German. În 21 iulie / 3 august 1914 a fost convocată o întrunire de urgență a Consiliului de Coroană unde Carol le-a comunicat acestora existența tratatului și și-a exprimat dorința sa. A întâmpinat o opoziție ferma din partea majorității membrilor Consiliului de Coroană. Carol I moare pe 27 septembrie/10 octombrie 1914. Viitorul rege Ferdinand, sub influența soției sale, regina Maria, a fost mai dispus să asculte opinia publică.

Statul însuși, sub domnia lui Carol și a succesorilor lui imediați, s-a dezvoltat pe o traiectorie diferită de aceea pe care-l înscrisese în scurta-i domnie domnitorul Cuza, un recunoscut apărător al intereselor clasei țărănești și un îndârjit luptător contra corupției: administrația sub noul rege era una coruptă și ineficientă, în care puterea marilor proprietari de pământ, proprietari care-l evacuaseră pe domnul pământean, rămăsese intactă.[48][49]

Viața de familie[modificare | modificare sursă]

Regele Carol şi Regina Elisabeta ai României

Când a fost ales principe al României, Carol nu era căsătorit și, conform constituției române, aprobată de el însuși, nu avea voie să se căsătorească cu o femeie de origine română. În 1869, principele a inițiat o călătorie în Europa și mai ales în Germania, pentru a-și găsi o mireasă.

A întâlnit-o pe Elisabeta, principesă de Wied, pe care a văzut-o „harnică, iubitoare de oameni, cultă și talentată”. După o convorbire care nu a ținut mai mult de o oră, prințul a cerut-o de soție și în aceeași zi s-a întors ca logodnic al ei. În final, s-a căsătorit cu Elisabeta de Neuwied la 3 noiembrie 1869.

Mariajul lor a fost unul dintre cele mai puțin potrivite[50], el fiind un bărbat rece și calculat, iar ea o visătoare notorie. Au avut doar un copil, principesa Maria, născută pe 27 august 1871 și decedată pe 28 martie 1874. Aceasta a dus la o înstrăinare a celor doi membri ai cuplului regal, Elisabeta nereușind să-și revină complet din trauma pierderii unicului copil.

Regele Carol I cu nepotul său, regele Ferdinand, și strănepotul Carol a II-lea

Spre sfârșitul vieții lor, Carol și Elisabeta au reușit să găsească o modalitate de a se înțelege reciproc și au fost descriși ca fiind buni prieteni, deși regina considera, de manieră evident naivă, ca o formă republicană de guvernare, îndepărtând regii și împărații de la putere, ar scuti națiunile de indolența și corupția conductorilor.[51].

Lipsa de urmași a cuplului regal al României a făcut ca Prințul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele lui Carol, să devină următorul succesor la tronul României. În octombrie 1880, Leopold renunță la tronul țării în favoarea lui Wilhelm, fiul său cel mai mare. Acesta, la rândul său, în 1888 renunță la tronul României în favoarea fratelui său mai tânăr, Ferdinand, care va deveni principe de România, moștenitor al tronului și mai apoi rege al României în ziua de 10 octombrie 1914, la moartea unchiului său, Carol I, domnind până la moartea sa, survenită la 27 iulie 1927. Soția lui Carol, Elisabeta a încercat să-l influențeze pe prinț ca să se căsătorească cu Elena Văcărescu. Conform constituției române, însă, nu avea voie să ia de soție o româncă. Pentru a clarifica incidentul, Elena a fost exilată pentru 2 ani, până când Ferdinand a luat-o de soție pe Maria.

Moștenirea lui Carol I în istoria modernă a României[modificare | modificare sursă]

Intrarea lui Carol în Bucureşti (10 mai 1866)

După detronarea lui Cuza, Carol de Hohenzollern ajunge cu mare dificultate la conducerea românilor. În urma unui plebiscit, Carol este ales domn în anul 1866, sub numele de Carol I. Avea numai 27 de ani când la 10 mai a fost numit domn constituțional.

Carol I provine dintr-o familie germană cu vechi tradiții. El a fost fiul Iosefinei și al lui Carol Anton de Hohenzollern-Sigmaringen. Era un model de ordine și de punctualitate. Firea prințului era în contrast cu țara ce i-a fost dat s-o conducă, „țară lipsită de măsură și mereu în schimbare”. El a reușit să conducă țara nu prin îngâmfare ci prin multă înțelepciune și obiectivitate.

Domnii români au fost aleși până atunci din rândul boierilor, de aceea unii dintre acestia se considerau pe aceeași treaptă socială cu prințul Carol I. El a trebuit să-i facă să înțeleagă că tocmai prin nașterea sa, el stă mai presus de supușii săi. Principalul scop al Prințului a fost să pună pe picioare țara, care întâmpina dificultăți în mai toate domeniile. În acest demers el a urmărit să fie nepărtinitor și să realizeze ce este mai bine pentru țară, deși uneori ceea ce considera monarhul că este "binele" țării nu pare să fi fost și ceea ce românii înșiși considerau ca atare, un astfel de exemplu fiind angajarea țării în octombrie 1883 într-o alianță secretă cu Austria (la care ulterior au aderat și Germania cu Italia), pe care suveranul a încheiat-o și despre care au aflat în deceniile următoare doar un număr restrâns de miniștri români.[52]

Anecdotică[modificare | modificare sursă]

Scenă din „Independenţa României” (1912). La mijloc, Brătianu (M. Vîrgolici), Carol (Ar. Demetriade) și Kogălniceanu (I. Niculescu)

La 15/27 mai 1877 regele Carol I a vizitat bateriile regale române de la Calafat. Ajuns acolo, regele a ordonat deschiderea focului asupra Vidinului. La ora 19.30 a fost deschis focul de către tunul 1 din bateria Carol, după care a executat foc tunul 1 din bateria Mircea, urmat de tunul 1 din bateria Elisabeta. Forțele otomane au răspuns cu foc de artilerie după a doua lovitură românească de tun, iar schimbul de focuri a durat o oră. La prima lovitură românească de tun regele Carol I a rostit celebra propoziție: „Asta-i muzica ce-mi place!” Bateria Carol s-a aflat sub comanda directă a locotenentului Ștefan Stoika, decorat de rege cu Ordinul Steaua României și ulterior avansat până la gradul de general.[53]

Coroana regilor Romaniei era fabricată dintr-o țeavă de tun turcesc capturat la Plevna de armata română sub comanda lui Carol I. Poetul George Coșbuc a descris-o în volumul „Coroana de Oțel”.

Statuia ecvestră[modificare | modificare sursă]

Sculptorul croat Ivan Meštrović a executat statuia ecvestră a lui Carol I din București, care a fost amplasată în fața Bibliotecii Universitare Române. Din notațiile contemporanilor se pare că era una din cele mai frumoase statui ecvestre din Europa. Statuia a fost demontată de comuniști. Deși se cunoaște că, după demolare, statuia a fost topită, iar din bronzul ei, a fost turnată Statuia lui Lenin din București [54], realizată de sculptorul Boris Caragea, care a stat în parcul din fața Casei Scânteii din 21 septembrie 1960 până în 3 martie 1990[55], când clădirea fusese deja rebotezată Casa Presei Libere, totuși unii istorici susțin că statuia ar fi fost îngropată în pământ dar până în prezent nu a fost descoperită. Au existat planuri ca ea să fie reconstituită după macheta rămasă în proprietatea urmașilor lui Meštrović, dar, în final, a fost făcută o nouă statuie, de sculptorul Florin Codre, care a fost inaugurată în 6 decembrie 2010, fiind prezenți principesa Margareta a României, principele Radu al României Duda și primarul Capitalei, Sorin Oprescu.

Ecranizări[modificare | modificare sursă]

Cele mai importante ecranizări ale domniei lui Carol privesc Războiul de independență (1877-1878). Există două transpuneri celebre pe ecran, Independența României (1912, regia Aristide Demetriade) și Războiul Independenței (Pentru Patrie) (1977, regia Sergiu Nicolaescu). Prima peliculă reprezintă totodată și primul film istoric realizat în România. În rolul lui Carol joacă regizorul Aristide Demetriade. Celebra replică de pe front a regelui („Asta-i muzica care-mi place!”) a fost inserată într-un titlu de la începutul filmului. Casa regală a sprijinit producția cu fonduri și cu participarea armatei. A doua producție, realizată la centenarul Războiului, reprezintă primul film creat în perioada comunistă care îl arată pe regele Carol într-o lumină pozitivă. Rolul său a fost jucat tot de către regizorul filmului, de data aceasta Sergiu Nicolaescu. La 8 mai 2009 a avut loc premiera filmului Carol I - Un destin pentru România, tot în regia lui Sergiu Nicolaescu.

Jurnal[modificare | modificare sursă]

Jurnalul intim al regelui, tradus după manuscrisul original scris cu caractere gotice, a fost restituit recent (25 iunie 2007) cititorului român de către Editura Polirom, sub ingrijirea istoricului Vasile Docea.[56][57] Jurnalul include planurile pentru țară cât și planurile sale personale.

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Vartan Arachelian, Nascut in zodia Satanei
  • Edda Binder-Iijima, Die Institutionalisierung der rumänischen Monarchie unter Carol I. 1866-1881, R. Oldenbourg Verlag, München, 2003.
  • Boris Crǎciun, Regii și Reginele României, Editura Porțile Orientului, Iași.
  • Sorin Cristescu, Carol I - Corespondența privată 1878 - 1912, Editura Tritonic, București, 2005.
  • Sorin Cristescu, Carol I și politica României 1878 - 1912, Editura Paideia, București, 2007.
  • Sorin Cristescu, Scrisorile regelui Carol I din arhiva de la Sigmaringen 1878 - 1905, Editura Paideia, București, 2011.
  • Sorin Cristescu, Regele Carol I în rapoartele diplomatice austro-ungare 1877 - 1914, vol.I, 1878 - 1896, Editura Paideia, București, 2013.
  • Sorin Cristescu (Herausgeber) Die Briefe König Karls I. an seine Familie, Band I. 1877 - 1888, Band II. 1888 - 1895, Band III. 1895 - 1912, Editura Paideia, București, 2013.
  • Sorin Liviu Damean, Carol I al României,1866-1881, Editura Paideia, București, 2000.
  • Vasile Docea, Carol I și monarhia constituțională. Interpretări istorice, Timișoara, Presa Universitară Română, 2001.
  • Paul Lindenberg, Regele Carol I al României, Editura Humanitas, București, 2003 /traducere a operei omonime, F. D. Verlagbuchhandlung, Berlin 1906
  • Mite Kremnitz, Regele Carol al Romaniei. O bibliografie, Iași, 1995.
  • „Mărturii contimporane și documente inedite culese de Al. Tzigara-Samurcas”, 1939[58]
  • Dan Berindei, „Societatea românească în vremea lui Carol I”, Editura Militară, 1992

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Ion Bulei, Stelian Țurlea, Sergiu Nicolaescu, Emil Slotea, Carol I, Editura RAO, 2009 - [1]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ "Ultima romantică - Viața reginei Maria a României". Hannah Pakula. Editura Lider 2003. - "Bine intenționat, dar autoindulgent și lipsit de experiență, Cuza a devenit o țintă ușoară pentru paraziții și "vânătorii" coroanei. […] În timp ce ceilalți conspiratori organizau lovitura de stat, liderul Partidului Liberal și întîiul om de stat al României, Ion Brătianu, a plecat în Europa Apuseană în căutarea unui Prinț străin."
  2. ^ "Carol I (1839 - 1914)". Barbara and Charles Jelavich (Indiana University). Encyclopedia Americana. Grolier Online, 2013. © 2013 Scholastic Inc. (In 1866, following a coup that removed Prince Alexander Cuza as ruler of the principality of Romania (technically part of the Ottoman empire), Carol was chosen as his successor.)
  3. ^ "Carol I (1839 - 1914)". Barbara and Charles Jelavich (Indiana University). Encyclopedia Americana. Grolier Online, 2013. © 2013 Scholastic Inc. - "în 1877 România se alătură Rusiei într-un război contra Imperiului Otoman, dar în ciuda asigurărilor rusești dinainte de război, țara pierde sudul Basarabiei la Congresul de la Berlin, fiind compensată prin obținerea mai sărăcăcioasei Dobrogea."
  4. ^ "Carol I, primul rege al României, al cărei lungi domnii a adus o importantă dezvoltare militară și economică pe modelul occidental, dar care a eșuat să rezolve problemele fundamentale ale unei țări în covărșitoare majoritate agrară." ("Carol I." Encyclopædia Britannica. Encyclopædia Britannica Online Academic Edition. Encyclopædia Britannica Inc., 2013. - "Carol I, original name Karl Eitel Friedrich, Prinz Von Hohenzollern-Sigmaringen (born April 20, 1839, Sigmaringen, Prussia [now in Germany] - died Oct. 10, 1914, Sinaia, Rom.), first king of Romania, whose long reign (as prince, 1866-81, and as king, 1881-1914) brought notable military and economic development along Western lines but failed to solve the basic problems of an overwhelmingly rural country.")
  5. ^ "Theorizing Underdevelopment: Latin America and Romania, 1860-1950". Author(s): Joseph L. Love. Source: Review (Fernand Braudel Center), Vol. 11, No. 4 (Fall, 1988), pp. 453 - 496. Published by: Research Foundation of SUNY for and on behalf of the Fernand Braudel Center. "Abolirea iobăgiei a fost un act de modernizare simbolică, ca să folosim sintagma lui J. K. Galbraith, iar condițiile de viață ale țăranilor s-a deteriorat serios din 1870 până în primii ani ai secolului al XX-lea: moșierii români au reușit să rămână competitivi pe piața internațională reducând costurile, adică muncind țăranii din ce în ce mai mult. (Chirot, 1976: chs. 6-7; Eidelberg, 1974; Dobrogeanu-Gherea, 1977a). Marea răscoală țărănească din 1907, a cărei cauză stă în caracterul malefic al unei agriculturi organizată spre beneficiul unor latifundiari adesea absenți, a dus la masacrarea de către armată a 10 000 de țărani și a stimulat eforturile celor care încercau să critice bazele economiei "liberale"." ("The abolition of serfdom had been an instance of "symbolic modernization," in J. K. Galbraith's phrase, and the peasants' living conditions seriously deteriorated from the 1870's through the early years of the new century: Romanian landlords had been able to compete in the international market by reducing costs, i.e., by squeezing more and more labor out of the peasantry (Chirot, 1976: chs. 6-7; Eidelberg, 1974; Dobrogeanu-Gherea, 1977a). The great peasant revolt of 1907, arising from the evils of latifundist (and often absentee) agriculture, resulted in the army's massacring 10,000 peasants, and stimulated the efforts of those who sought to critique the foundations of the "liberal" economy.")
  6. ^ p. 24 în Istoria Gărzii de Fier 1919-1941, Mistica Ultranaționalismului, autor Francisco Veiga, Ediția a II-a, Humanitas, București, 1995, ISBN 9789732803929. - "Etapa ascuțirii acestor contradicții a început de la jumătatea ultimei treimi a secolului al XlX-lea, cînd presiunea marilor proprietari de pămînt asupra țăranilor s-a agravat brusc; concurența giganticelor grînare americane și a vecinilor ruși a dus la prăbușirea prețurilor grîului românesc și unica soluție care s-a pus în practică a fost de a se strînge șurubul neoiobăgiei în care trăia cea mai mare parte a țărănimii. O lege a contractelor, promulgată în 1893, crea serioase probleme țăranului care se întîmpla să caute de lucru în alt sat decît satul natal, iar posibilitatea de a emigra în America a fost în același timp restrînsă sever. În mod paralel, moșierii au cedat exploatarea posesiunilor, inclusiv pe țărani, arendașilor, care și-au luat angajamentul să obțină un maxim de beneficii într-o perioadă scurtă, suportînd pînă și cheltuielile derivate din recoltele proaste. Arendașii, care nu manifestau mare interes în modernizarea moșiilor, avînd în vedere că mîna de lucru era abundentă și ieftină, au devenit repede o bombă socială cu ceas: după o frază foarte expresivă a economistului român Madgearu, acum țărănimea trebuia, "cu o alimentație subumană, să facă o muncă supraomenească". La sate, mii de copii împlineau chiar doisprezece ani fără să fi ajuns să guste vreodată lapte de vacă. Ura față de arendași era întărită de faptul că majoritatea erau greci și bulgari în Muntenia și Oltenia, și evrei, în Moldova."
  7. ^ "Varieties of Unsuccessful Industrialization: The Balkan States Before 1914." Author(s): John R. Lampe. Source: The Journal of Economic History, Vol. 35, No. 1. The Tasks of Economic History (Mar., 1975), pp. 56-85. Published by: Cambridge University Press on behalf of the Economic History Association. - "Marile latifundii boierești din România, unice în Balcanii secolului al XIX-lea cu excepția nordului Greciei, obțineau e adevărat randamente mai ridicate decât micile gospodării țărănești. Dar asta era mai mult rezultatul păstrării de către moșieri a terenurilor mai bune, atunci când s-a făcut limitata reformă agrară în 1864, decât pentru că foloseau metode mai avansate de cultivare decât țăranii. Înțelegerile de arendare tipice bazate pe un contract annual între capul gospodăriei țărănești și boierul proprietar, sau din ce în ce mai frecvent între capul gospodăriei țărănești și arendaș, erau cu greu de natură să evolueze într-o agricultură modernă pe mare suprafață." ("The large Romanian boyar estates, unique in the nineteenth-century Balkan states except for northern Greece, admittedly achieved higher yields than peasant smallholdings. But this was more the result of their retaining better quality land in the limited land reform of 1864 that it was of using better methods of cultivation. The typical share-cropping arrangement based on an annual contract between the head of the individual peasant household and the boyar owner, or increasingly his lessee manager, was hardly conducive to modern, large-scale agriculture.")
  8. ^ p.166-167 în "The Last Romantic: A Biography of Queen Marie of Roumania". Hannah Pakula. Simon and Schuster 1984. - "Dar asupra moșierilor români, această victorie a avut repercusiuni de care nu vor mai scăpa niciodată. Avansând prin satele bulgărești, țăranul-soldat român a văzut cât de bine trăia țăranul bulgar. Ținutul de la sud de Dunăre era plin de gospodării mici și prospere, unde metode de cultivare superioare produceau recolte mai mari. Nu existau moșieri aristocrați sau arendașii lor, care să ia cea mai mare parte din câștigurile obținute cu trudă de țăran prin munca lui. Feudalismului românesc de-o parte a Dunării îi era contrapusă prosperitatea și mândria bulgărească de cealaltă. Deși Regelui Carol i-au scăpat implicațiile acestei lecții, Brătianu, noul leader al Partidului Liberal, a inițiat programe politice menite să-i îmbuneze pe țărani."
  9. ^ p. 184 în "Born to Rule - Five Reigning Consorts, Granddaughters of Queen Victoria". Julia Gelardi. Headline Book Publishing 2005. - "Când soldații români au pătruns în Bulgaria, au găsit acolo niște semeni ai lor mai prosperi, ale căror pământuri erau mai bine folosite decât cele din România."
  10. ^ "The Market, Tradition and Peasant Rebellion: The Case of Romania in 1907". Author(s): Daniel Chirot and Charles Ragin. Source: "American Sociological Review", Vol. 40, No. 4 (Aug., 1975), pp. 428-444. Published by: American Sociological Association. - "Au avut loc revolte țărănești locale în 1888, 1889 și 1900. Însă în martie 1907, a avut loc o răscoală majoră." ("There were local peasant uprisings in 1888, 1889 and 1900. But in March, 1907, a massive rebellion occurred (Roberts, 1951:4).")
  11. ^ "Relații Agrare și Mișcari Țǎrǎnești în România, 1908-1921". Author(s): Vasile Liveanu. Review by: Philip Eidelberg. "Slavic Review", Vol. 31, No. 2 (Jun., 1972), pp. 487-488. - "Relații agrare ajunge la o concluzie diferită de aceea a poziției marxist-leniniste timpurii, care susținea că agricultura românească dinainte de 1918 era deja bine înscrisă pe drumul modernizării. Autorii subliniază, din contră, că aceasta era încă extrem de primitivă, opinie care este mult mai realistă." ("Relatii agrare" departs from the earlier Marxist-Leninist position that pre-1918 Rumanian agriculture was already well on its way to modernization. The authors stress that, on the contrary, agriculture was still extremely backward - a much more realistic view.")
  12. ^ "Romania". Author(s): Keith Hitchins. Source: The American Historical Review, Vol. 97, No. 4 (Oct., 1992), pp. 1064-1083. Published by: Oxford University Press on behalf of the American Historical Association. - "Trăsătura caracteristică a rămas agricultura țărănească, un sistem de producție bazat pe mici exploatări agricole ale familiilor țărănești individuale. Global, sistemul era primitiv din punct de vedere tehnologic și al metodelor aplicate, fiind tarat în plus de creșterea continuă a numărului de membrii din familia țărănească care exploata o suprafață, ca și de datorii, situație rezultată în mare măsură din concentrarea pe producția de cereale pentru export. Nici măcar amplele reforme ale anilor 1920 n-au schimbat de manieră semnificativă modul tradițional de producție, în ciuda dovezilor clare că acesta împiedica progresul. De reformele introduse de guvernele din perioada interbelică, precum sprijinul financiar pentru cooperative, o răspândire a creditului agricol și stimularea cultivării plantelor industriale, au profitat aproape în exclusivitate numărul relativ mic al țăranilor prosperi." ("Its characteristic feature remained "peasant agriculture," a system of production carried on by individual peasant families on small holdings. On the whole, it was primitive in technology and methods and burdened by overpopulation and debt, conditions perpetuated in large measure by a concentration on the production of grain for export. Not even the extensive land reforms of the 1920s significantly altered the traditional patterns of production, despite clear evidence that they impeded progress. The reforms that governments did introduce in the interwar period, such as support for cooperatives, an expansion of rural credit, and the promotion of industrial crops, benefited almost exclusively the relatively small number of prosperous peasants."
  13. ^ a b c d e "England, Russia and the Rumanian Revolution of 1866". Author(s): W. E. Mosse. Source: The Slavonic and East European Review, Vol. 39, No. 92 (Dec., 1960), pp. 73-94. Published by: the Modern Humanities Research Association and University College London, School ofSlavonic and East European Studies.
  14. ^ Paul Lindenberg, König Karl von Rumänien, Berlin: F. Dümmler, 1906.
  15. ^ Regi catolici, Adevărul, 25 octombrie 2012.
  16. ^ Source: "Encyclopedia of World History", 2001, p522. (The Modern Period, 1789-1914 - The French Revolution and Europe, 1789-1914 - Eastern Europe and the Balkans, 1762-1914 - The Balkans - Romania. - "Iulie. Carol introduce o nouă constituție, bazată pe carta belgiană din 1831 (liberală, însă nu democratică)." ("July. Charles introduced a new constitution, based upon the Belgian charter of 1831 (liberal, but not democratic).")
  17. ^ "Ultima romantică - Viața reginei Maria a României". Hannah Pakula. Editura Lider 2003. - " Îngrozit să-și vadă diplomația sa secretă expusă public, dar îmboldit de Germania și Austria să declare război de partea lor, Carol nu putea face nimic mai decisiv decît să convoace o ședință a Consiliului de Coroană, o conferință la care el a promis să susțină mobilizarea în direcția sprijinirii prietenilor săi. Că aceasta era tot ceea ce a putut face el mai bun pentru patria natală l-a umilit pe bătrînul autocrat. […] Dar el era mut, cumplit de mut; nimic nu-1 putea face să-mi dea un indiciu despre înțelegerea secretă cu unchiul lui, despre ce pregăteau ei pentru noi, peste capetele noastre, fără să ne consulte sentimentele sau să ne îngăduie să protestăm... în cele din urmă, neputînd face față curentului, am trimis după Prințul Știrbey... și 1-am întrebat dacă știa ceva precis. Nu, nu i se spusese și nici nu fusese consultat: și el era neliniștit, dar nici el nu putea să confirme și nici să-mi curme temerile." Măria era uimită că nici măcar Barbu, permanentă sursă de informații, nu putea să deslușească intențiile Regelui. Tăcerea înnebunitoare a lui Ferdinand se baza probabil pe faptul că Principele Moștenitor nu știa mai mult decît Principesa Moștenitoare. Este puțin probabil ca autocraticul Rege să-și fi consultat moștenitorul cu privire la planurile sale de viitor, și ar fi fost greu pentru Ferdinand să recunoască aceasta în fața soției sale. Era mai ușor pentru el să facă pe mutul înțelept."
  18. ^ "Carol I." Encyclopædia Britannica. Encyclopædia Britannica Online Academic Edition. Encyclopædia Britannica Inc., 2013. - "Domnia lui a adus într-o mare măsură demnitate și stabilitate administrației și guvernării, însă manipularea partidelor politice de către rege a perpetuat însă și unele dintre cele mai negative caracteristici ale vieții publice românești." ("His rule brought a great measure of dignity and stability to the administration of government, but his manipulation of political parties also perpetuated some of the worst features of Romanian public life.")
  19. ^ "Social Background of Roumanian Politics". Author(s): Joseph S. Roucek. Source: "Social Forces", Vol. 10, No. 3 (Mar., 1932), pp. 419-425. Published by: Oxford University Press. - "Mai exista un centru important de gravitație politică, care este încă și azi foarte puternic. Cel mai important factor a fost regele (Carol I), care a practicat o politică de absolutism arbitrar." ("There was another central point of political gravity, which is very strong even today. The most important factor was the King (Carol I), who assumed the policy of arbitrary absolutism.")
  20. ^ "Romania", Auteur(s) : Roger E. Hartley, Source : World Education Encyclopedia, Ed. Rebecca Marlow-Ferguson, Vol. 2, 2nd ed., Detroit: Gale, 2001, p. 1115-1130. Texte intégral : COPYRIGHT 2002 Gale, COPYRIGHT 2006 Gale, Cengage Learning. - România antebelică afișa mai multe calități tipice unei dictaturi, cu toate că avea o monarhie constituțională. (Pre-World War II, Romania exhibited many of the qualities of a dictatorship although it had a constitutional monarchy.)
  21. ^ "Faschismus als Reflex und Voraussetzung autoritärer Herrschaft in Rumänien." Author(s): Armin Heinen. Source: Geschichte und Gesellschaft, 12. Jahrg., H. 2, Faschismus in autoritären Systemen (1986), pp. 139-162. Published by: Vandenhoeck & Ruprecht (GmbH & Co. KG). - "Pe 8 iunie Carol al II-lea a devenit rege. Noul monarh considera statul drept proprietate personală, pe care putea s-o administreze după bunul plac." ("Am 8. Juni des Jahres wurde Carol II. zum König ernannt. Der neue Monarch betrachtete den Staat als ein persönliches Eigentum, das er nach eigenem Gutdünken verwalten könne.")
  22. ^ "The Political Evolution of Roumania". Author(s): Joseph S. Rouček. Source: The Slavonic and East European Review, Vol. 10, No. 30 (Apr., 1932), pp. 602-615. Published by: the Modern Humanities Research Association and University College London, School of Slavonic and East European Studies. - "Baza personală a politicii românești nu trebuie să escamoteze realitatea că singurul factor cel mai important în viața politică românească, cu excepția scurtei perioade a regenței, a fost regele. Carol, Ferdinand și acum din nou cel de-al doilea Carol, așa cum demonstrează evenimentele recente, au fost în varii grade arbitrii între partide. Puterea de veto absolut și dreptul de dizolvare al parlamentului, care se adaugă puterii de a numi și demite miniștri, au pus adesea Coroana în poziția de a stabili dinainte rezultatul alegerilor, asta prin aducerea la putere a favoriților lui pentru organizarea procesului electoral următor. Căci în România guvernul care organizează alegerile n-a pierdut încă niciodată." ("The personal basis of Roumanian politics must not obscure the fact that the most important single factor in Roumanian political life has been, with the exception of the brief period of the Regency, the Crown. Carol, Ferdinand, and now the second Carol, as recent events point out, have been in varying degrees arbiters between the parties. The power of absolute veto and the right of dissolution, in addition to the power to nominate and dismiss its Ministers, often enabled the Crown to determine the electoral result beforehand by appointing its chosen favourites to office as the Government in charge of the elections. The Government managing the elections has never met defeat in Roumania.")
  23. ^ "Social Background of Roumanian Politics". Author(s): Joseph S. Roucek. Source: "Social Forces", Vol. 10, No. 3 (Mar., 1932), pp. 419-425. Published by: Oxford University Press. - "Cum nu exista aproape deloc democrație în România dinainte de (primul) razboi (mondial), brusca tranziție de după conflagrație se poate spune că a fost un dar cam otrăvit pentru leaderii asaltați de probleme ai țării." ("As there was hardly any democracy in pre-war Roumania, the sudden transition after the War was at least a mixed blessing to her hard-pressed leaders.")
  24. ^ "Faschismus als Reflex und Voraussetzung autoritärer Herrschaft in Rumänien." Author(s): Armin Heinen. Source: Geschichte und Gesellschaft, 12. Jahrg., H. 2, Faschismus in autoritären Systemen (1986), pp. 139-162. Published by: Vandenhoeck & Ruprecht (GmbH & Co. KG). - "Constituția României din 1923 dădea conducerea guvernului (executivului) în mâna regilor (art. 88), partidele nefiind menționate." ("Die rumänische Konstitution von 1923 legte die Leitung der Exekutive in die Hand des Königs (Art. 88), die Parteien wurden nicht erwähnt.")
  25. ^ p. 89-90 în "Ultima romantică - Viața reginei Maria a României". Hannah Pakula. Editura Lider 2003. - "La 11 iulie 1866, după numai cincizeci de zile de la sosirea sa în România, Carol a fost în posesia unui document care recunoștea de formă libertatea de conștiință, a presei, aînvățămîntului, de întrunire și egalitatea în drepturi în virtutea legii. Noua constituție românească a fost o creație abilă, menită să favorizeze aristocrația cu un procentaj exagerat de mare de voturi."
  26. ^ "Social Background of Roumanian Politics". Author(s): Joseph S. Roucek. Source: "Social Forces", Vol. 10, No. 3 (Mar., 1932), pp. 419-425. Published by: Oxford University Press. - "" ("Țăranilor le-a fost înmânată arma democrației. Dar autorii acestui act politic au vrut totuși să se asigure că măsura este nobilă, însă nu și tot atât de utilizabilă. Așa că ce au dat cu o mână, au luat cu cealaltă: pe de-o parte democrația a fost oferită pe platoul aurit, dar pe de cealaltă aplicarea măsurii a dat în continuare dominația politică unui grup privilegiat al clasei de sus. Rezultatul a fost dezastruos din toate punctele de vedere. […] Contextul politic al ciorovăielilor politice românești a fost destul de simplu. Înainte de primul război mondial România era în mare măsură un stat feudal, prin variate mijloace țăranul fiind legat, mâini și picioare, de pământ și cu obligații față de stăpânul lui feudal. Independența politică a noului regat nu i-a adus aproape nici un avantaj, pentru că beneficiile independenței n-ajungeau la el, ci la clasa conducătoare, care era foarte mică în număr, dar foarte mare în privința influenței ei atotstăpânitoare." ("The peasant was thus given the weapon of democracy. The makers of this measure, however, wanted to be sure that the gesture was noble but not too practicable. So with one hand, democracy was offered on a golden platter; on the other hand the application of the measure was taken away and the rule of a privileged group of the political upper class went merrily on. The results were disastrous in every way. […] The political background of Roumanian political squabbles has been rather simple. Before the World War Roumania was largely a feudal state and there were ways and means whereby the peasant was bound, hand and foot, to the soil and obligations to the feudal lords. The political independence of the new Kingdom could hardly be profitable to him, because the benefits of independence did not accrue to him, but to the ruling class, very small in size, but very large in dominating influence.")
  27. ^ "Carol I." Encyclopædia Britannica. Encyclopædia Britannica Online Academic Edition. Encyclopædia Britannica Inc., 2013. - "Germanofilia l-a făcut impopular în rândurile populației în timpul războiului franco-prusac (1870 - 1871), în 1871 fiind aproape forțat să abdice din cauza tulburărilor;" ("His Germanophile sentiments caused him to be domestically unpopular during the Franco-Prussian War (1870-71), and in 1871 unrest almost forced his abdication;"
  28. ^ Source: "Encyclopedia of World History". Peter N. Stearns. Sixth edition (2001), p. 522. Online. (The Modern Period, 1789-1914 - The French Revolution and Europe, 1789-1914 - Eastern Europe and the Balkans, 1762-1914 - The Balkans - Romania. - "1971. Sprijinul lui Carol pentru Prusia în războiul ei cu Franța se ciocnește de sentimentele pro-franceze mai populare. După demonstrații în seara și noapte dintre 22 și 23 martie, Carol se pregătește să abdice, însă formarea unui nou cabinet conservator sub conducerea lui Lascăr Catargiu îl convinge să rămână." ("1871. Charles's support of Prussia in the Franco-Prussian War clashed with more popular pro-French sentiments. After demonstrations on the evening of March 22-23, Charles prepared to abdicate, but the formation of a Conservative govemment under Lascar Catargiu convinced Charles to stay.")
  29. ^ p. 84 în "The Last Romantic: A Biography of Queen Marie of Roumania". Hannah Pakula. Simon and Schuster 1984. - "În 1884 Constituția a fost modificată pentru a înființa Domeniile Regale - pământuri de pe care profiturile obținute reveneau Coroanei - făcând astfel din regele Carol cel mai bogat boier din țară."
  30. ^ p. 25 în Istoria Gărzii de Fier 1919-1941, Mistica Ultranaționalismului, autor Francisco Veiga, Ediția a II-a, Humanitas, București, 1995, ISBN 9789732803929. " Primul semn: în 1888, o răscoală în care puteau fi deja sesizate sisteme elementare de organizare subversivă. Aceasta, împreună cu violența socială acumulată, a făcut ca tulburările să se producă în 27 din cele 32 de județe ale țării. Totuși, marea explozie socială a avut loc 19 ani mai tîrziu. Înrăutățirea accentuată a situației țărănimii, o criză economică ce s-a prelungit din 1899 pînă în 1903 și eșecul de a crea o mișcare cooperatistă care să-i înlăture pe arendași, stimulată din guvern de către liberali, au fost ca norii care se strîng înainte de a începe furtuna."
  31. ^ "Réformes agraires et tensions ethniques en Europe centrale et orientale. Author(s): Christian Giordano. Source: Études rurales, No. 159/160, Exclusions (Jul. - Dec., 2001), pp. 205-228. Published by: EHESS. - "După recâștigarea independenței lor de stat, Polonia și România vechiului regat au fost confruntate cu puternici latifundiari feudali și patriomonialiști autohtoni - nobilimea și boierii - care, în afară de privilegiile politice, posedau averi considerabile clădite prin sistemul neoiobăgiei. " ("Après la reconquête de leur indépendance, la Pologne et la Roumanie du Vieux Royaume furent confrontées à de puissants propriétaires terriens autochtones à caractère féodal ou patrimonialiste - la noblesse et les boyards - qui, outre leurs privilèges politiques, possédaient des fortunes économiques considérables bâties sur le système du second servage.")
  32. ^ Răscoala țăranilor români din Moldova a început în martie ca protest contra incapacității lor de a cumpăra pământ; țăranii potestau de asemenea contra exploatării lor de către coroană și comercianții de cereale precum Leopold Louis-Dreyfus. Aproximativ 10 000 de țărani vor muri înainte ca regele Carol I să poată recâștiga controlul în aprilie. - James Trager, "1907" The People's Chronology, 3rd ed. Detroit: Gale, 2005. Gale Virtual Reference Library. Numéro du document Gale : GALE CX3460601907 ("Romanian peasants revolt in Moldavia beginning in March to protest their inability to buy land; they also protest their exploitation by the crown and by grain merchants such as Leopold Louis-Dreyfus. Some 10,000 die before Carol I can regain control of the country in April."); vezi si Mistica Ultranaționalismului p. 24: Ura față de arendași era întărită de faptul că majoritatea erau greci și bulgari în Muntenia și Oltenia, și evrei în Moldova.
  33. ^ Noul guvern liberal, format de urgență, a acționat fără milă. Armata română a intrat în acțiune, reprimând cu brutalitate țăranii practic neînarmați ; în Oltenia, artileria a bombardat mai multe sate. S-au înregistrat numeroase victime. În afară de revoluția rusă din 1905, nici o altă revoltă socială nu a fost atât de brutal reprimată în Europa, după anul 1870. – Istoria Gărzii de Fier 1919-1941, Mistica Ultranaționalismului, ediția a doua, Humanitas 1995, pp. 25-26
  34. ^ "The issue burst to the forefront of national affairs once again in 1907 when Carol suppressed a peasant rebellion at the cost of 10,000 lives. " - MLA Citation: "Carol I.", World History: The Modern Era, ABC-CLIO, 2010, http://en.wikipedia.org/wiki/ABC-CLIO
  35. ^ "The first large-scale disturbance reflecting the desire for reform occurred in March, 1907. This was the peasant uprising which lasted for a month and spread throughout Romania. About 10,000 peasants were killed in the brutal repression and whole villages were razed. The peasants demanded a reduction of rent." - The Historical Decline of Fertility in Eastern Europe, Author(s): J. William Leasure, Source: European Journal of Population / Revue Européenne de Démographie, Vol. 8, No. 1(1992), pp. 47-75, Published by: Springer, Stable URL: http://www.jstor.org/stable/20164602)
  36. ^ "Romanian peasants revolt in Moldavia beginning in March to protest their inability to buy land; they also protest their exploitation by the crown and by grain merchants such as Leopold Louis-Dreyfus. Some 10,000 die before Carol I can regain control of the country in April." - James Trager, "1907" The People's Chronology, James Trager, 3rd ed. Detroit: Gale, 2005. Gale Virtual Reference Library. Numéro du document Gale : GALE CX3460601907). http://www.amazon.com/The-Peoples-Chronology-Year-By-Year-Prehistory/dp/0805031340.
  37. ^ When peace was restored at the end of April, aided by a force of 120,000 troops, an estimated 10,000 peasants had been killed. - ”Rascoala: the last peasants' revolt”, by Markus Bauer, History Today, Sep. 2010, Vol. 60, Issue 9, p.47. Markus Bauer is a writer and historian of Eastern Europe based in Berlin. He is the author of “In Rumanien. Auf den Spuren einer europäishchen Verwandtschaft” (Berlin, 2009).
  38. ^ The government swiftly mobilized 140,000 soldiers who during a week in which some 11,000 villagers were executed, rescued the traditional agrarian order from an apparently imminent and catastrophic collapse. - The Great Romanian Peasant Revolt of 1907: Origins of a Modern Jacquerie, by Philip Gabriel Eidelberg, Studies of the Institute on East Central Europe at Columbia University. (Leiden: E. J. Brill, 1974, 260 pp.)
  39. ^ After the rebellion, records were destroyed by the government to conceal the extent of bloodshed. It is therefore impossible to get a precise breakdown of deaths and property damage. […] But aside from the most widely accepted estimate of 11,000 deaths, there are a number of other estimates by reliable observers that permit some sort of comparison between the coding scheme and the total number of deaths. - The Market, Tradition and Peasant Rebellion: The Case of Romania in 1907, Daniel Chirot and Charles Ragin, Reviewed work(s), American Sociological Review, Vol. 40, No. 4 (Aug., 1975), pp. 428-444, published by American Sociological Association.
  40. ^ "Romania: A Country Study". Federal Research Division. Library of Congress. Edited by Ronald D. Bachman. Research Completed July 1989. 2002 Blackmask Online. - "în afara de o limitată posesie a pământului, țăranii erau deasemenea și foarte puțin reprezentați în guvernare. Nemulțumirea a explodat în 1888 și a dus la o reformă agrară ineficace. În 1907 țăranii s-au revoltat încă și mai violent în Moldova, unde au atacat arendașii evrei, au jefuit marile proprietăți, s-au războit cu armata și au încercat să se dirijeze spre București. Guvernul a apelat la armată pentru a înăbuși revolta în care au murit cel puțin 10 000 de țărani." ("Beside limited ownership, peasants also had little representation in government. Their discontent exploded in 1888 and prompted an ineffective land reform. In 1907 peasants revolted even more violently in Moldavia, where they attacked Jewish middlemen, pillaged large estates, battled the army, and attempted to march on Bucharest. The government called out the army to quell the disorder, in which at least 10,000 peasants died.")
  41. ^ Taking our coding scheme into account, the lowest possible number of deaths would have been on the order of about 2,500. The highest possible number (assuming 4,000 deaths in each of the four principal centers of rebellion, 500 in the two other counties with intense rebellion, 75 in the county labelled "2," and 25 each in the other 25 counties) of deaths would have been a bit under 18,000 deaths. A more reasonable estimate, using the mid-points offered in the coding scheme, estimating about 2,000 deaths in each of the four main counties, yields about 9,000 deaths. Since greater precision is impossible and since this procedure yields reasonable results, we used it. In defense of our procedure, we might point out that these estimates are based on the best judgment of 16 historians, not on the basis of a single author. They also correspond very closely to the subjective evaluation of the seriousness of the rebellion on a county by county basis in the other leading accounts (Eidelberg, 1974; Tucker, 1972; Seton-Watson, 1963:385-8; Hurezeanu,1962:355-73; Rosetti, 1907:611-23). - The Market, Tradition and Peasant Rebellion: The Case of Romania in 1907, Daniel Chirot and Charles Ragin, Reviewed work(s), American Sociological Review, Vol. 40, No. 4 (Aug., 1975), pp. 428-444, published by American Sociological Association.
  42. ^ "Răscoala: The Last Peasants' Revolt". Markus Bauer. "History Today", Sep. 2010, Vol. 60, Issue 9, p. 47. (Markus Bauer is a writer and historian of Eastern Europe based in Berlin. He is the author of "In Rumanien - Auf den Spuren einer europäishchen Verwandtschaft" (Berlin, 2009).) - "În 1888 au avut loc numeroase mici proteste țărănești, care s-au răspândit din sudul țării, din jurul Bucureștilor, spre Moldova septentrională, acestea făcând din reforma agrară o problemă politică. Ion Brătianu, figura dominantă a politicii liberale, a demisionat și Partidul Conservator (fondat în 1880) a venit la putere. Din această perioadă începe să-și facă simțită prezența, de asemenea, o mișcare republicană, care îl ataca pe rege pentru că acesta era cel mai mare boier (proprietar de pământ) din țară." ("In 1888 numerous small but violent rural protests, which spread from the south around Bucharest to northern Moldova, made the issue of agricultural reforms a critical political issue. Ion Bratianu, the dominant figure of liberal politics, resigned and the Conservative party (founded in 1880) came to power. During this period there was also a visible republican movement which attacked the king for being the biggest landowner in the country.")
  43. ^ p. 84 în "The Last Romantic: A Biography of Queen Marie of Roumania". Hannah Pakula. Simon and Schuster 1984. - "În 1884 Constituția a fost modificată pentru a înființa Domeniile Regale - pământuri de pe care profiturile obținute reveneau Coroanei - făcând astfel din regele Carol cel mai bogat boier din țară."
  44. ^ p. 146-147 în "The Last Romantic: A Biography of Queen Marie of Roumania". Hannah Pakula. Simon and Schuster 1984. - "Nobilii români preferau să ignore toate semnele anterioare de tulburare, inclusiv răscoala țăranilor ruși din vecinătate, înăbușită cu doi ani în urmă. Feudal încă în concepțiile sale, boierul era interesat de dragoste și politica locală, nepăsător la lipsurile celor ale căror vieți îi asigurau luxul. Nici monarhia nu era altfel."
  45. ^ p. 147 în "The Last Romantic: A Biography of Queen Marie of Roumania". Hannah Pakula. Simon and Schuster 1984. - "Deși a emis o proclamație în care promitea să înfăptuiască reforma agrară, conform practicilor monarhice ale vremii, acțiunile sale numai conciliatorii nu au fost. Regele a mobilizat 120 000 de soldați cu ordinul de a trage fără milă. În București s-a declarat stare de asediu și orașul a fost înconjurat cu santinele, în decurs de trei zile peste zece mii de țărani au fost uciși. Sate întregi au fost rase de pe fața pămîntului și celor suspectați de a simpatiza cu țăranii li se intentau procese penale. Nimeni nu va ști exact ce s-a făcut pentru a înăbuși revolta, din moment ce toate dosarele concludente au fost luate de la Ministerul de Război și Ministerul de Interne."
  46. ^ p.166-167 în "The Last Romantic: A Biography of Queen Marie of Roumania". Hannah Pakula. Simon and Schuster 1984. - "Cel de-al doilea război balcanic, o înfrîngere dezastruoasă a bulgarilor, a durat aproape o lună. "Pentru România", spunea Prințesa Callimachi, "a fost o victorie facilă și lipsită de glorie." Pentru Regele Carol a fost un triumf smuls din fălcile dezonoarei. Regele a recâștigat simpatia opiniei publice, demonstrând că Imperiul Austro-Ungar, oricît de devastator pentru ceilalți mici vecini ai săi, n-avea nici un control asupra politicii externe românești. Dar asupra moșierilor români, această victorie a avut repercusiuni de care nu vor mai scăpa niciodată. Avansând prin satele bulgărești, țăranul-soldat român a văzut cât de bine trăia țăranul bulgar. Ținutul de la sud de Dunăre era plin de gospodării mici și prospere, unde metode de cultivare superioare produceau recolte mai mari. Nu existau moșieri aristocrați sau arendașii lor, care să ia cea mai mare parte din câștigurile obținute cu trudă de țăran prin munca lui. Feudalismului românesc de-o parte a Dunării îi era contrapusă prosperitatea și mândria bulgărească de cealaltă. Deși Regelui Carol i-au scăpat implicațiile acestei lecții, Brătianu, noul leader al Partidului Liberal, a inițiat programe politice menite să-i îmbuneze pe țărani."
  47. ^ p. 184 în "Born to Rule - Five Reigning Consorts, Granddaughters of Queen Victoria". Julia Gelardi. Headline Book Publishing 2005. - "Când soldații români au pătruns în Bulgaria, au găsit acolo niște semeni ai lor mai prosperi, ale căror pământuri erau mai bine folosite decât cele din România."
  48. ^ "A part of the Ottoman Empire from the fifteenth century, the independence of Moldavia and Wallachia as Romania was recognized at the Congress of Berlin in 1878. The new state was relatively weak, its administration corrupt and inefficient, and the power of the landlords remained intact. This led to a number of peasants' revolts (1888, 1907), which were brutally suppressed." - How to cite this entry: "Romania", A Dictionary of Contemporary World History, Jan Palmowski, Oxford University Press, 2008, Oxford Reference Online
  49. ^ The liberal provisions of the 1866 Constitution were circumvented under the authoritarian governmental system, leaving much actual power in the hands of the landed aristocracy. The slowly rising middle class and small number of industrial entrepreneuers were granted some rights, but the increasing number of industrial workers and the great peasant majority shared very little in the political life of the country. A major peasant revolt in 1907 attempted unsuccessfully to rectify the serious social imbalance. The uprising was forcefully suppressed with extensive loss of life and, although some corrective measures were later instituted that improved working conditions and resulted in the division of more large landholdings, the general political strength and living standards of the peasants and workers were not materially improved. " - Romania: Chapter 2A, Historical Setting, Eugene K. Keefe, Countries of the World, 01-01-1991, eLibrary, Canada.
  50. ^ p. 89-90 în "Ultima romantică - Viața reginei Maria a României". Hannah Pakula. Editura Lider 2003. - " Cînd, douăzeci și patru de ani mai tîrziu, Missy sosea la București pentru a se confrunta cu o scenă similară, Regina Elisabeta, singura persoană care ar fi putut să o ajute - asta nu înseamnă neapărat că ar fi facut-o - nu se afla acolo, alungată de soțul ei, care încetase de mult să mai aibă încredere în ea. Relațiile dintre Carol și Elisabeta au cunoscut punctul culminant în seara în care a cerut-o de soție. Ulterior, acestea s-au degradat vertiginos. Așa cum s-a întîmplat și cu popularitatea lui Carol în România. "
  51. ^ p. 462 în "Elisabeth - Kaiserin Wider Willen". Brigitte Hamann. "Piper" Verlag (Taschenbuch), Zweite Auflage (12. November 2012). "Carmen Sylva în jurnalul ei: Trebuie să simpatizez cu social-democrații, în special datorită lenei și corupției nobililor; acești oameni simpli, în definitiv, nu vor decât ceea ce natura însăși ne acordă, anume egalitatea. Forma de guvernământ republicană este singura formă rațională; pur și simplu nu-i pot înțelege pe acești nebuni care ne rabdă încă." ("Carmen Sylva in ihrem Tagebuch: Ich muss mit den Sozialdemokraten sympathisieren, besonders anghesichts der Nichtstuerei und Verworfenheit der Vornehmen; diese Leutchen wollen doch schliesslich nur was die Natur gibt: Gleichheit. Die republikanische Staatsform ist der einzig rationelle; ich begreife immer die toerichten Voelker nicht, dass sie uns noch dulden. ")
  52. ^ 1883, Oct. 30. Alliance Between Romania And Austria, acceded to by Germany and Italy. This continued in effect until 1914, but was kept a strict secret by the king, so that only a few chosen ministers were ever told of it. The alliance was the result of Romanian fear of Russia, but it failed to overcome the basic antagonism between Romania and Hungary over Transylvania. - The Encyclopedia Of World History: Ancient, Medieval and Modern, Sixth Edition Peter N. Stearns, general editor. Copyright 2001 by Houghton Mifflin Company. Maps by Mary Reilly. - The French Revolution And Europe, 1789-1914, Eastern Europe And Balkans 1762-1914, The Balkans, Romania, p.523.
  53. ^ Radu Păiușan, Generalul bănățean Ștefan Stoika, Editura Eurostampa, Timișoara 2002.
  54. ^ rezistenta
  55. ^ Simboluri: Casa Presei Libere
  56. ^ Polirom lansează Jurnalul lui Carol I, în prezența întregii familii regale, 25 iunie 2007, Gândul, accesat la 18 iunie 2013
  57. ^ Jurnalul lui Carol I, lansat în prezența familiei regale, 25 iunie 2007, Amos News, accesat la 18 iunie 2013
  58. ^ GENEALOGII / Familia unui aghiotant regal, 21 mai 2009, Mihai Sorin Radulescu, Ziarul de Duminică, accesat la 6 martie 2013

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Carol I al României
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Carol I al României.


Carol I al României
Naștere: 20 aprilie 1839 Deces: 10 octombrie 1914
Titluri regale
Predecesor:
Locotenența Domnească
Domnitor al Principatelor
1866-1881
a devenit rege
Titlu nou Rege al României
1881-1914
Succesor:
Ferdinand