Punct de fierbere

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Experiment cu pompă de vid, demonstrând că punctul de fierbere al unui lichid depinde de presiune. Se observă că apa fierbe la temperatura camerei deoarece presiunea aerului de deasupra apei este scăzută.

Punctul de fierbere al unei substanțe este temperatura la care tranziția de la starea de agregare lichidă la cea gazoasă se petrece în volumul lichidului și nu doar la suprafață.

Întrucât punctul de fierbere depinde de presiune, aceasta trebuie precizată. Adesea punctul de fierbere se dă la presiunea de 1 atm (101325 Pa). Când presiunea crește, punctul de fierbere crește și el, până când se atinge punctul critic, la care proprietățile gazului și ale lichidului devin identice. În direcția opusă, prin scăderea presiunii punctul de fierbere scade până se atinge punctul triplu al substanței respective.

Procesul de fierbere implică o căldură pe care lichidul trebuie s-o primescă pentru a se transforma în gaz, numită căldura latentă de vaporizare, astfel că pe perioada cât lichidul fierbe și se transformă treptat în gaz, căldura transferată acestuia nu se manifestă printr-o creștere a temperaturii, de unde și calificativul de "latent".

La nivel molecular, punctul de fierbere corespunde situației în care moleculele de lichid au suficientă energie pentru a rupe forțelor intermoleculare de coeziune a lichidului. Căldura latentă de vaporizare reprezintă o măsură a mărimii acestor forțe.

Punctul de fierbere al apei la presiunea de o atmosferă fizică (101325 Pa) este foarte aproape de 100 °C. Presiunea atmosferică scade cu altitudinea și astfel și temperatura la care fierbe apa scade. De exemplu, pe vârful Everest (8848 m) apa fierbe la 69 °C.

Punct de fierbere al elementelor[1][2] (°C) :

H
-252,8
He
-268,9
Li
1.342
Be
2.471
  B
4.000
C
3.825
N
-195,8
O
-183
F
-188,1
Ne
-246,1
Na
882,9
Mg
1.090
Al
2.519
Si
3.265
P
280,5
S
444,6
Cl
-34
Ar
-185,8
K
759
Ca
1.484
  Sc
2.836
Ti
3.287
V
3.407
Cr
2.671
Mn
2.061
Fe
2.861
Co
2.927
Ni
2.913
Cu
2.562
Zn
907
Ga
2.204
Ge
2.833
As
616
Se
685
Br
58,8
Kr
-153,3
Rb
688
Sr
1.382
  Y
3.345
Zr
4.409
Nb
4.744
Mo
4.639
Tc
4.265
Ru
4.150
Rh
3.695
Pd
2.963
Ag
2.162
Cd
767
In
2.072
Sn
2.602
Sb
1.587
Te
988
I
184,4
Xe
-108,1
Cs
671
Ba
1.897
*
Lu
3.402
Hf
4.603
Ta
5.458
W
5.555
Re
5.596
Os
5.012
Ir
4.428
Pt
3.825
Au
2.856
Hg
356,6
Tl
1.473
Pb
1.749
Bi
1.564
Po
962
At
380
Rn
-61,7
Fr
680
Ra
1.140
**
Lr Rf Db Sg Bh Hs Mt Ds Rg Cn Nh Fl Mc Lv Ts Og
   
  *
La
3.464
Ce
3.443
Pr
3.520
Nd
3.074
Pm
3.000
Sm
1.794
Eu
1.529
Gd
3.273
Tb
3.230
Dy
2.567
Ho
2.700
Er
2.868
Tm
1.950
Yb
1.196
  **
Ac
3.198
Th
4.788
Pa U
4.131
Np Pu
3.228
Am
2.011
Cm
3.100
Bk Cf Es Fm Md No

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ David R. Lide (2009). CRC Press Inc. ed (în en). CRC Handbook of Chemistry and Physics (ed. 90). ISBN 978-1-420-09084-0 
  2. ^ James G. Speight (2005). McGraw-Hill. ed (în en). Lange's Handbook of Chemistry (ed. 6). pp. 1.124. ISBN 0-07-143220-5