Archaea

De la Wikipedia
Salt la: navigare, căutare

Archaea este unul dintre cele trei domenii ale vieții, alături de Bacteria și Eucaria. Este constituit din organisme unicelulare, anucleate și care nu au organite despărțite de membrane. Archaea au fost clasificate ca bacterii și au primit titlul de "archaebacteria", dar această clasificare este acum depășită.[1] Celulele archaea au proprietăți diferite de celulele bacteriilor sau ale eucariotelor. Archaea se împart în patru încrengături. Clasificarea lor este dificilă pentru că archaea sunt rareori studiate în laborator și sunt doar analizare la nivelul acizilor nucleici, din mostre prelevate din mediul înconjurător.

Descoperire[modificare | modificare sursă]

Archaea au fost descoperite în medii de viață extreme, cum ar fi izvoarele fierbinți de origine vulcanică. În imagine este Izvorul Grand Prismatic din Parcul Național Yellowstone.

Archaea au fost caracterizate prima oară ca un grup diferit de procariote în anul 1977 de către Carl Woese și George E. Fox, cu ajutorul arborilor filogenetici contruiți pe baza secvențelor de ARN ribozomic 16s. [2] Woese a argumentat că Archaea sunt un grup de organisme fundamental diferite de organismele cunoscute până atunci. Pentru a sublinia diferențele, Woese a propus un nou sistem de clasificare al organismelor vii, care cuprinde trei domenii: Eucaria, Bacteria și Archaea,[3]

Caracterizare[modificare | modificare sursă]

Archaea și bacteriile au în general aceeași formă și mărime, deși unele archaea au forme ciudate, precum celulele pătrate ale Haloquadratum walsbyi.[4] În ciuda similarității vizuale cu bacteriile, archaea au gene și căi metabolice care sunt mai asemănătoare cu eucariotele decât cu bacteriile, cum a fi enzimele implicate în procesele de transcripție și translație. Alte aspecte ale biochimiei archaea sunt unice, cum ar fi prezența lipidelor eter în membrana celulară.

Izvorul fierbinte de origine vulcanică Morning Glory din Parcul Național Yellowstone. Culorile stridente sunt date de prezența organismelor archaea

Surse de energie[modificare | modificare sursă]

Archaea folosesc mai multe surse de energie decât eucariotele. Acestea variază de la compuși organici, cum ar fi zaharurile, până la amoniu, ioni metalici sau chiar hidrogen. Archaea halofile (tolerante la săruri) folosesc lumina solară ca sursă de energie, iar alte specii de archaea fixează carbon. Spre diferență de plante și algele albastru verde, nici o archaea nu desfășoară ambele procese menționate mai sus.

Reproducere[modificare | modificare sursă]

Archaea se reproduc asexuat prin fiziune binară, reproducere fragmentară sau înmugurire. Spre deosebire de bacterii, nicio specie cunoscută de archaea nu produce spori.

Mediul de viață[modificare | modificare sursă]

Archaea au fost inițial descrise ca organisme extremofile, care trăiesc în medii de viață extreme cum ar fi izvoarele termale sau lacurile sărate, dar mai nou au fost descoperite într-o arie largă de habitate, cum ar fi solul, oceanele, colonul uman sau în ombilicul uman. [5] Archaea sunt numeroase în oceane, iar archaea din plancton ar putea reprezenta unul dintre cele mai bogate grupuri de organisme de pe planetă.

Archaea reprezintă o mare parte a vieții de pe Terra și poate avea roluri importante atât în circuitul carbonului în natură cât și în circuitul azotului în natură. Nu se cunosc cazuri de agenți patogeni aparținând domeniului Archaea, iar de obicei sunt organisme în relații de comensalism sau mutualism. Un astfel de exemplu îl reprezintă organismele metanogene care trăiesc în intestinele omului sau în rumenul animalelor, unde contribuie la digestie.

Archaea de tip metanogen formează relații de simbioză cu termitele

Utilizare în industrie[modificare | modificare sursă]

Organismele metanogene sunt folosite în producția de biogaz și în Stație de epurare, iar enzimele organismelor extremofile sunt folosite în biotehnologie.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. Pace NR (1 mai 2006). „Time for a change”. Nature 441 (7091): 289. doi:10.1038/441289a. PMID 16710401. Bibcode2006Natur.441..289P. 
  2. Woese C, Fox G; Fox (1977). „Phylogenetic structure of the prokaryotic domain: the primary kingdoms”. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America 74 (11): 5088–90. doi:10.1073/pnas.74.11.5088. PMID 270744. Bibcode1977PNAS...74.5088W. 
  3. Woese CR, Kandler O, Wheelis ML; Kandler; Wheelis (1990). „Towards a natural system of organisms: proposal for the domains Archaea, Bacteria, and Eucarya”. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America 87 (12): 4576–9. doi:10.1073/pnas.87.12.4576. PMID 2112744. PMC 54159. Bibcode1990PNAS...87.4576W. http://www.pnas.org/cgi/pmidlookup?view=long&pmid=2112744. 
  4. Stoeckenius W (1 octombrie 1981). „Walsby's square bacterium: fine structure of an orthogonal procaryote”. J. Bacteriol. 148 (1): 352–60. PMID 7287626. PMC 216199. http://jb.asm.org/content/148/1/352.long. 
  5. Dunn, Rob. „After 2 Years Scientists Still Can't Solve Belly Button Mystery, Continue Navel-Gazing”. Guest Blog. Scientific American. http://blogs.scientificamerican.com/guest-blog/2012/11/07/after-two-years-scientists-still-cant-solve-belly-button-mystery-continue-navel-gazing/. Accesat la 16 ianuarie 2013.