Paladiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Paladium
Palladium (46 Pd).jpg
RodiuPaladiumArgint
Ni
  Lattic simple cubic.svg
 
46
Pd
 
               
               
                                   
                                   
                                                               
                                                               
Pd
Pt
Tabelul completTabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr Paladium, Pd, 46
Serie chimică formă de trecere spre metale
Grupă, Perioadă, Bloc 10, 5, d
Densitate 12,023 kg/m³
Culoare argintiu metalic
Număr CAS 7440-05-3
Număr EINECS
Proprietăți atomice
Masă atomică 106,42 u u
Rază atomică pm
Rază de covalență 131 pm
Rază van der Waals 163 pm
Configurație electronică 4d105s
Electroni pe nivelul de energie 2, 8, 18, 18, 0
Număr de oxidare 0, +2, +4
Oxid
Structură cristalină cubică
Proprietăți fizice
Fază ordinară solid
Punct de topire 1828,05 K (1554,90 °C) K
Punct de fierbere 3236 K (2963 °C) K
Energie de fuziune kJ/mol
Energie de evaporare kJ/mol
Temperatură critică  K
Presiune critică  Pa
Volum molar 8,56 · 10-6 m³/kmol
Presiune de vapori 1,33 Pa bei 1825 K
Viteza sunetului 3070 m/s bei 293,15 K m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling)
Căldură specifică 244 J/(kg·K)
Conductivitate electrică 9,5 · 106 A/(V · m) S/m
Conductivitate termică 71,8 W/(m·K)
Prima energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_1}}} kJ/mol
A 2-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_2}}} kJ/mol
A 3-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_3}}} kJ/mol
A 4-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_4}}} kJ/mol
A 5-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_5}}} kJ/mol
A 6-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_6}}} kJ/mol
A 7-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_7}}} kJ/mol
A 8-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_8}}} kJ/mol
A 9-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
A 10-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Paladiul este un element chimic cu simbolul Pd și cu numărul atomic 46. Paladiul este un metal rar, strălucitor, de culoare alb-argintiu, descoperit în 1803 de William Hyde Wollaston. Elementul este numit după asteroidul Pallas, care a fost denumit după epitetul zeiței grecești Atena, obținut de aceasta când l-a omorât pe Pallas.

Paladiul, împreună cu platina, rodiul, ruteniul, iridiul și osmiul formează un grup de elemente cunoscut ca și grupa platinei (PGM-uri). Metalele din grupa platinei au proprietăți chimice asemănătoare, dar paladiul are cel mai scăzut punct de topire și este cel mai puțin dens metal al grupei.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Paladiul a fost descoperit de William Hyde Wollaston în 1803.[1][2] Acest element a fost numit de el în 1804 după asteroidul Pallas, descoperit cu 2 ani înainte. Wollaston a găsit paladiu amestecat cu platină într-un minereu din America de Sud prin dizolvarea minereului în apă, neutralizând soluția cu hidroxid de sodiu, și precipitând platina ca cloroplatinat de amoniu cu clorură de amoniu. a adăugat cianură de mercur pentru a forma cianura de paladiu, pe care a încălzit-o pentru a extrage platina.

În 2010, cercetători japonezi de la Universitatea Kyoto au creat pentru prima dată, cu ajutorul nanotehnologiei, un aliaj artificial similar cu paladiul.[3] Deoarece elementele rodiu și argint nu pot fi amestecate de obicei, nici măcar prin topire la temperaturi foarte ridicate (ele comportându-se oarecum ca apa față de ulei), cercetătorii au folosit o soluție din cantități egale de rodiu și argint, au vaporizat-o, și au amestecat puțin câte puțin alcool fierbinte, obținând particule cu diametrul de ca. 10 nanometri, atomii celor două metale fiind amestecați în mod egal. Aliajul are aceleași proprietăți ca și paladiul.

Compuși[modificare | modificare sursă]

Paladiul există în stările de oxidare 0, +2, +4; starea +4 de oxidare este comparativ de rară. Un exemplu major de paladiu(IV) este hexacloropaladiul(IV).

Paladiul reacționează cu clorul pentru a da clorura de paladiu(II); se dizolvă în acid azotic și precipită acetatul de paladiu(II) în surplusul de acid nitric. Acești 2 compuși și bromura de paladiu(II) sunt reactivi și semi-prețioși, făcându-i puncte de început convenabili pentru chimia paladiului. Toți 3 compușii nu sunt monomerici; clorura și bromura trebuie să fie des refluxate în acetonitrit pentru a obține acetonitrit mai reactiv si monomeri mai complecși, ca de exemplu:[4][5]

PdX2 + 2 MeCN → PdX2(MeCN)2 (X = Cl, Br)

Clorura de paladiu(II) este materialul de bază pentru mulți alți catalizatori ai paladiului. Este folosit în prepararea catalizatorilor paladiului eterogeni: paladiu pe sulfatul de bariu, paladiu pe carbon și clorura de paladiu pe carbon.[6] Reacționează cu trifenilfosfina în diferiți solvenți pentru a obține dicloratul de bi(trifenilfosfina) de paladiu(II), un catalizator util.[7] Când se dorește, catalizatorul poate fi format in situ.

PdCl2 + 2PPh3 → PdCl2(PPh3)2

Hidruri[modificare | modificare sursă]

Paladiul formeaza hidruri si solutii solide cu hidrogenul. Prin dizolvarea hidrogenului se produce modificarea forma paladiului. Căldura de formare a hidrurii de paladiu e de 9,58 kcal/mol[8].

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ W. P. Griffith (2003). „Rhodium and Palladium - Events Surrounding Its Discovery”. Platinum Metals Review 47 (4): 175–183. http://www.platinummetalsreview.com/dynamic/article/view/47-4-175-183. 
  2. ^ Wollaston, W. H. (1804). „On a New Metal, Found in Crude Platina”. Philosophical Transactions of the Royal Society of London 94: 419–430. doi:10.1098/rstl.1804.0019. 
  3. ^ Japan creates 1st artificial rare metal : Science & Nature : Features : DAILY YOMIURI ONLINE (The Daily Yomiuri)
  4. ^ Anderson, Gordon K.; Lin, Minren; Sen, Ayusman; Gretz, Efi (1990). „Bis(Benzonitrile)Dichloro Complexes of Palladium and Platinum”. Inorganic Syntheses. Inorganic Syntheses 28: 60–63. doi:10.1002/9780470132593.ch13. ISBN 9780470132593. 
  5. ^ O. A. Zalevskaya, E. G. Vorob’eva1, I. A. Dvornikova and A. V. Kuchin (2008). „Palladium complexes based on optically active terpene derivatives of ethylenediamine”. Russian Journal of Coordination Chemistry 34 (11): 855–857. doi:10.1134/S1070328408110110. 
  6. ^ Ralph Mozingo (1955), „Palladium Catalysts”, Org. Synth., http://www.orgsyn.org/orgsyn/orgsyn/prepContent.asp?prep=cv3p0685 ; Coll. Vol. 3: 685 
  7. ^ Norio Miyaura and Akira Suzuki (1993), „Palladium-catalyzed reaction of 1-alkenylboronates with vinylic halides: (1Z,3E)-1-Phenyl-1,3-octadiene”, Org. Synth., http://www.orgsyn.org/orgsyn/orgsyn/prepContent.asp?prep=cv8p0532 ; Coll. Vol. 8: 532 
  8. ^ R.V. Bucur, Rev. roum. phys. 6, 269, 1961

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • F. Bota, Efecte izotopice în mecanismul reacției de oxidare anodică a sistemului [Pd-H] [Pd-D], UBB, 1972
  • D. Marian, Metale de înaltă puritate, Editura Tehnică, 1988
  • M. Petrescu (coord) Tratat de știința și ingineria materialelor metalice vol 3 Metale. Aliaje. Materiale speciale. Materiale compozite, Editura Agir, București, 2009
  • O. Bizerea Spiridon, Metale tranzitionale de tip d și compușii lor, Editura Politehnica, 2005

Legături externe[modificare | modificare sursă]