Lipire

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

În tehnică lipirea este operația tehnologică de asamblare nedemontabilă a unor piese folosind un material de adaos. Spre deosebire de sudare, suprafețele joncțiunii nu sunt aduse la plasticizare sau topire, doar adezivul sau aliajul de lipit sunt în stare fluidă. Sudarea se poate realiza și fără material de adaos, dar lipirea nu.[1]

În limba română expresia a se lipi este folosită cu numeroase alte sensuri.[2]

Tipuri de lipire[modificare | modificare sursă]

În tehnică există două tipuri de lipire:[1][3]

  • lipirea cu adezivi, cunoscută și sub denumirea de încleiere;
  • lipirea cu metale sau aliaje de lipit.

Lipirea cu adezivi[modificare | modificare sursă]

Lipirea cu adezivi (încleierea) permite îmbinarea practic a oricăror materiale, inclusiv a materialelor complet diferite, în orice combinație, cum ar fi sticla și cauciucul. Pe suprafețele care trebuie îmbinate se aplică un strat subțire de adeziv, la temperatura ambiantă sau ceva mai mare. De obicei piesele se supun unei presiuni (se strâng) până la întărirea adezivului.[1]

Lipirea cu metale sau aliaje de lipit[modificare | modificare sursă]

Lipirea cu metale sau aliaje de lipit se poate face cu materiale fuzibile la temperatură relativ joasă, sub 400 °C, obținându-se lipituri moi, sau folosind materiale fuzibile la temperaturi relativ înalte, peste 400 °C, de obicei 850 °C, obținându-se lipituri tari, brazuri. În ambele cazuri temperatura de topire a materialului fuzibil trebuie să fie inferioară temperaturii de topire a materialului pieselor lipite.[1]

Lipirea la temperatură sub 400 °C se folosește în general unde nu este necesară o rezistență mecanică prea mare sau unde este nevoie doar de etanșare. Ca material de adaos se folosesc aliaje pe bază de staniu (20–90 %), restul plumb. Lipiturile moi se folosesc în electronică și electrotehnică, sau la îmbinarea diferitelor piese de tablă. Piesele îmbinate pot fi din plumb, cupru, alamă, zinc sau table și sârme galvanizate.[1] Este posibilă și lipirea pieselor de aluminiu, dar în mediu protector față de oxigen.

La operația de lipire la temperatură peste 400 °C, cunoscută sub numele de brazare, ca material de adaos se folosește de obicei alama, având c. 60 % cupru, restul zinc, eventual cu mici adaosuri de alte elemente. Lipiturile tari se folosesc la îmbinarea țevilor de apă, combustibil, aer comprimat sau în diverse alte locuri care necesită o rezistență mecanică mai ridicată.[1]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f Gheorghe Manea, organe de mașini, vol. 1, București: Editura Tehnică, 1970, pp. 187-206
  2. ^ Academia Română, Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan, Dicționarul explicativ al limbii române (DEX), București: Editura Univers Enciclopedic, 1998
  3. ^ Remus Răduleț și colab. Lexiconul Tehnic Român, București: Editura Tehnică, 1957-1966.

Legături externe[modificare | modificare sursă]