Difluorură de oxigen

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Diflorură de oxigen
Oxygen-difluoride-2D.png
Oxygen-difluoride-3D-vdW.png
Denumiri
Alte denumiri
anhidrida hipofluoroasă
Identificare
Număr CAS 7783-41-7
Cod ATC
Informații generale
Formulă chimică OF2
Aspect gaz incolor, lichid galben când este condensat
Masă molară 53,9962 g/mol
Proprietăți
Densitate 1,9 g/cm3 (ca lichid, la -145 °C)
Starea de agregare
Starea de agregare
Punct de topire −223,8 °C
Punct de fierbere −144,8 °C
Solubilitate 8 mL gazos la 1 L de apă(0 °C)
Solubilitate
Solubilitate în apă
Miros
Miros
Aciditate (pKa)
Bazicitate (pKb)
Structură cristalină
Anion
Cation
Duritate (Scara Mohs)
Presiunea vaporilor
Indice de refracție(nD)
Vâscozitate
Momentul dipol
Temperatură de aprindere
Statut legal
Categorie drog
Căi de administrare
Metabolism
Timp de înjumătățire biologic
Excreție
Doză letală
Doza minimă letală
Doza letală medie
Hazard O.svg
Fraze R
Fraze S
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Difluorura de oxigen este un compus binar al fluorului cu oxigenul cu formula chimică OF2. Datorită electronegativității fluorului din diflorura de oxigen, formula chimică a comousului este OF2 și nu F2O, cum ar trebui să fie (oxid de fluor).

Proprietăți[modificare | modificare sursă]

Fizice[modificare | modificare sursă]

Difluorura de oxigen este un gaz incolor cu miros caracteristic ce atacă căile respiratorii. Este mai grea decât aerul și are caracter oxidant.

Chimice[modificare | modificare sursă]

Reacția cu apa este următoarea:

2F2 + 2H2O = 4HF + H2O

Obținere[modificare | modificare sursă]

Difluorura de oxigen se obține prin trecerea rapidă a unui curent de fluor (1 l/s) printr-o soluție apoasă de hidroxid de sodiu de concentrație 2% (ce stă într-un vas spălător), după reacția:

2F2 + 2NaOH = 2NaF + F2O + H2O

În cultură[modificare | modificare sursă]

În romanul științifico-fantastic al lui Robert L. Forward numită Camelot 30K, difluorura de oxigen a fost folosită ca solvent biochimic de către ființele ce locuiau în Centura Kuiper din Sistemul Solar.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Manual de lucrări practice de chimie anorganică- Monoxidul de fluor, de Raluca Ripan și I. Ceteanu, 1961, pag. 65