Oxid de zinc

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Oxid de zinc
Zinc oxide.jpg
Nume IUPAC
Oxid de zinc
Alte denumiri Alb de zinc
Alb de China
Identificare
Număr CAS 1314-13-2
Cod ATC
Informații generale
Formulă chimică ZnO
Aspect solid alb
Masă molară 81,408 g/mol
Proprietăți
Densitate 5,606 g/cm3
Starea de agregare solidă
Punct de topire 1 975 °C (se descompune)
Punct de fierbere
Solubilitate insolubil în apă
Solubilitate
Miros
Miros
Aciditate (pKa)
Bazicitate(pKb)
Structură cristalină
Anion
Cation
Duritate (Scara Mohs)
Presiunea vaporilor
Indice de refracție(nD)
Vâscozitate
Momentul dipol
Temperatură de aprindere
Statut legal
Categorie drog
Căi de administrare
Metabolism
Timp de înjumătățire biologic
Excreție
Pericol
Reglementări europene
N : Periculos pentru mediu
Periculos pentru mediu,
Fraze R R50/53
Fraze S S60, S61
Reglementări mondiale
SGH09 : Periculos pentru mediul acvatic
Atenție
H410,
NFPA 704

NFPA 704.svg

1
2
0
W
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Oxidul de zinc este un compus anorganic cu formula ZnO. Este o pudră albă insolubilă în apă, fiind folosit ca aditiv în diverse materiale și produse, printre care se numără cauciucuri, plastic, ceramică, sticlă, ciment, vopsele, adezivi, pigmenți, produse alimentare (ca sursă de zinc), baterii, etc. În natură, se găsește sub forma unui mineral numit zincit, însă oxidul de zinc este produs sintetic.[1]

Proprietăți chimice[modificare | modificare sursă]

Oxidul de zinc este o pudră albă. Mineralul zincit mai conține de obicei și mangan și alte impurități, care îi conferă o culoare roșie.[2]

Oxidul de zinc cristalin este termocromic, schimbându-și culoarea de la alb la galben când este încălzit în aer și revenind la culoarea inițială când este răcit.[3]

Oxidul de zinc este un oxid amfoter. Este aproape insolubil în apă, dar reacționează cu majoritatea acizilor, cum ar fi acidul clorhidric:[4]

ZnO + 2 HCl → ZnCl2 + H2O

Bazele de asemenea degradează solidul pentru a obține zincați solubili:

ZnO + 2 NaOH + H2O → Na2[Zn(OH)4]

Poate reacționa violent cu aluminiul și magneziul, cu cauciucul clorurat și cu uleiul de in la temperatură, putând cauza incendii și explozii.[5][6]

Reacționează cu hidrogenul sulfurat pentru a forma sulfura de zinc.

ZnO + H2S → ZnS + H2O

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Marcel De Liedekerke, "2.3. Zinc Oxide (Zinc White): Pigments, Inorganic, 1" în Ullmann's Encyclopedia of Industrial Chemistry, 2006, Wiley-VCH, Weinheim. doi:10.1002/14356007.a20_243.pub2
  2. ^ Klingshirn, C. (2007). „ZnO: Material, Physics and Applications”. ChemPhysChem 8 (6): 782–803. doi:10.1002/cphc.200700002. PMID 17429819. 
  3. ^ Wiberg, E. and Holleman, A. F. (2001). Inorganic Chemistry. Elsevier. ISBN 0-12-352651-5 
  4. ^ Greenwood, Norman N.; Earnshaw, Alan (1997). Chemistry of the Elements (ediția 2). Butterworth-Heinemann. ISBN 0-08-037941-9.
  5. ^ International Occupational Safety and Health Information Centre (CIS) Accesat pe 26 mai 2014.
  6. ^ Oxidul de zinc MSDS. hazard.com. Accesat pe 29 mai 2014.