Mercur (element)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Concurs de scriere.png Acest articol participă la Concursul de scriere. Ajutați la îmbunătățirea lui!
Pentru alte sensuri, vedeți Mercur (dezambiguizare).
Mercur
AuMercurTl
Cd
   
 
80
Hg
 
               
               
                                   
                                   
                                                               
                                                               
Hg
Cn
Tabelul completTabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr Mercur, Hg, 80
Serie chimică metale
Grupă, Perioadă, Bloc 16, 6, d
Densitate 13545,9 kg/m³
Culoare argintiu
Număr CAS
Număr EINECS
Proprietăți atomice
Masă atomică 200,59 u
Rază atomică 150 (171) pm
Rază de covalență 132 pm
Rază van der Waals 155 pm
Configurație electronică [Xe] 4f145d106s2
Electroni pe nivelul de energie
Număr de oxidare
Oxid
Structură cristalină
Proprietăți fizice
Fază ordinară lichid
Punct de topire −38,83 °C;234,32 K
Punct de fierbere 356,73 °C;629,88 K
Energie de fuziune 0,05868 kJ/mol
Energie de evaporare 0,44936 kJ/mol
Temperatură critică  K
Presiune critică  Pa
Volum molar 14,09 · 10-6 m³/kmol
Presiune de vapori
Viteza sunetului m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling) 2,00
Căldură specifică 140 J/(kg·K)
Conductivitate electrică 1,04 · 106 S/m
Conductivitate termică 8,3 W/(m·K)
Primul potențial de ionizare 1007,1 kJ/mol
Al 2-lea potențial de ionizare 1810 kJ/mol
Al 3-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_3}}} kJ/mol
Al 4-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_4}}} kJ/mol
Al 5-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_5}}} kJ/mol
Al 6-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_6}}} kJ/mol
Al 7-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_7}}} kJ/mol
Al 8-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_8}}} kJ/mol
Al 9-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
Al 10-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
Cei mai stabili izotopi
Simbol AN T1/2 MD Ed PD
MeV
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Mercurul (υδράργυρος, în greacă Hydrargyros sau argintul viu) este un element chimic cu simbolul Hg și număr atomic 80. Metal al blocului d, mercurul este unul din cele 6 elemente care sunt lichide la o presiune și temperatură apropiată de cea a camerei.[1]

Metal greu, argintiu al blocului de elemente d, mercurul este singurul element metalic care este lichid în condiții standard de temperatură și presiune; un alt element care este întâlnit în aceleași condiții este bromul, deși metale precum cesiul, galiul și rubidiul se lichefiază la temperaturi puțin mai mari decât cea a camerei.

Mercurul nu reacționează cu majoritatea acizilor, precum acidul sulfuric diluat, deși acizii oxidanți precum acidul sulfuric și acidul azotic concentrat sau aqua regia îl dizolvă, rezultând sărurile sulfate, nitrate și clorurile. Reacționează totodată cu pulberea de sulf, utilizată să absoarbă vaporii de mercur[2]. Este întâlnit predominant sub forma cinabrului (sulfură de mercur); pigmentul roșu vermilion, forma pură a sulfurii de mercur, este obținut în urma reacției mercurului (redus din cinabru) cu sulful.

Ingestia cinabrului sau inhalarea acestuia este foarte toxică; otrăvirea cu mercur poate rezulta din expunerea formelor hidrosolubile ale acestuia (precum clorura de mercur sau metilmercurul), inhalarea vaporilor de mercur sau consumarea alimentelor contaminate cu mercur.

Mercurul este utilizat în interiorul termometrelor, barometrelor, manometrelor, sfigmomanometrelor, lămpilor fluorescente, precum și în cadrul altor dispozitive. Acțiunea sa toxică a determinat înlocuirea sa din interiorul termometrelor sau manometrelor, în favoarea alternativelor precum alcoolul.

Descoperire[modificare | modificare sursă]

Simbolul planetei Mercur a fost utilizat din Antichitate pentru reprezentarea acestui element.

Cinabrul, principalul minereu compus din sulfură de mercur, a fost probabil utilizat ca și pigment încă din vremurile preistorice[3]. În urmă cu 20.000 de ani, cinabrul avusese o aplicatie pigmentară, fiind numit vermilion și utilizat de către locuitorii peșterilor din Spania și Franța[4]

Extragerea mercurului din cinabru a fost menționată pentru prima dată de către filosoful grec Aristotel, în secolul al IV-lea, de unde provine și denumirea sa elenă, hydrargyros[5]. Pliniu afirma despre mercur:

„Acționează ca o otravă asupra tuturor lucrurilor, și găurește urnele, țâșnind din acestea datorită proprietăților sale maligne. Toate substanțele plutesc pe suprafața argintului viu, cu excepția aurului, fiind singura substanță care este atrasă de aceasta. De aici și excelentul rol de rafinare al aurului, datorită abilității ușoare de respingere a impurităților în momentul când se află într-un vas pământiu cu aur. Odată ce aceste superfluități sunt expulzate, nu rămâne nimic de făcut decât să fie separat de aur[6]

Elementul a fost numit după zeul roman Mercur, cunoscut pentru viteza acestuia; totodată semnul astrologic al planetei a devenit unul din simbolurile alchimie ale acestui metal. Mercurul este singurul metal al cărui nume este comun cu cel planetar-alchimic[7].

Mercurul este un element care este întâlnit în scoarța terestră; a fost cunoscut încă din perioada vechilor greci, romani[8], chinezi si hindusi[9]. În China Antică, mormântul Împăratului Ch'i-Huang-Ti, care murise în anul 210 î.Hr, conținea o hartă în relief a Chinei în care râurile și oceanele erau reprezentate de mercur[10]. Chinezii considerau că medicamentele pe bază de mercur sau cinabru pot prelungi viața, probabil datorită proprietăților acestora de conservare; cu toate acestea, câțiva împărați decedaseră din cauza otrăvirii cu mercur, în încercările lor de a fi nemuritori. In urma cu 4000 de ani, femeile din China utilizau mercurul ca si metoda contraceptiva cu administratie orala[11].

Probe de mercur au fost descoperite in morminte egiptene[12] , iar varsta acestora a fost determinata a fi de 3500 ani[13]. Arheologul Heinrich Schliemamm descoperise o urna de marime mica plina cu mercur intr-un mormant din Kurna, Egipt, datand din 1600-1700 i.Hr[14].

Cea mai timpurie descriere a amalgamarii aurului a fost facuta de catre Abu Rayhan al-Biruni, autor al unor texte alocate mineralogiei, pietrelor pretioase si metalelor si cercetator persan al secolului al XI-lea[15]; conform acestuia, aurul era procesat din minereu prin zdrobire, apoi minereu era spalat si se adauga mercurul. Aurul era de asemenea recuperat din Sind, depozitand mercur in mici adancituri sapate in albia raului. Sedimentele aurifere ar fi spalate peste baltile mercurice, formandu-se amalgamul aurului cu mercur. In ambele cazuri, amalgamul era recuperat si filtrat prin piele pentru separarea celor doua elemente, iar ca pas final, amalgamul era ars pentru a se volatiliza mercurul si pentru a purifica aurul[16].

A fost cunoscut si in randul alchimistilor in timpul Evului Mediu; acestia considerau ca mercurul, sulful si sarea sunt principalele elemente care constituie Pamantul. Cuvantul hindus pentru alchimie, rasasiddhi inseamna cunoasterea mercurului. La acea perioada, sapte metale erau cunoscute: mercurul, aurul, argintul, cuprul, staniul, plumbul si fierul; se credea ca in urma unui amestec corect al ingredientelor, mercurul poate fi transmutat in aur[17].

Incepand cu secolul al XVI-lea, cunostintele despre mercur se vor dezvolta; de exemplu, in anul 1556, Agricola detaliaza modul de utilizare al mercurului si efectele inhalarii vaporilor acestuia asupra sanatatii umane[18]. Datorita scrierilor lui Paracelsus, mercurul devenise, alaturi de antimoniu, un element utilizat in tratamentele venerice[19]

Structura atomica[modificare | modificare sursă]

Structura atomului de mercur este determinată de numărul nucleonilor din nucleul atomic; mercurul prezinta 80 de protoni și 121 de neutroni. Raza atomică medie este de 0.155 nm[20], raza ionica este de 0.112 nm[21], iar raza covalentă este de 0.149 nm[22]. Structura cristalina a mercurului este romboedrica, iar fiecare atom de mercur este inconjurat de alti 6 atomi invecinati la o distanta de 0.300 nm si alti sase atomi la o distanta de 0.347 nm[23].

Configuratia electronica a atomului de mercur, reprezentata pe straturi electronice

Configurația electronică a atomului de mercur este 1s2 2s2 2p6 3s2 3p6 3d10 4s2 4p6 4f14 4d10 5s2 5p6 5d10 6s2[24]

Izotopii[modificare | modificare sursă]

Mercurul prezintă șapte izotopi stabili, cel mai abundent fiind 202Hg (29,80%). Radioizotopii cei mai longevivi sunt 194Hg cu un timp de înjumătățire de 444 ani și 203Hg cu un timp de înjumătățire de 46.612 zile. Radioizotopii rămași au timpul de înjumătățire mai mic de o zi[25].

Cu toate ca izotopii mercurului sunt caracterizati de proprietati chimice similare, datorita maselor diferite, reactiile acestora difera relativ putin. Izotopii mai usori reactioneaza mai rapid decat cei grei, cauzand prin aceasta imbogatirea produsilor de reactie in reactiile ireversibile[26].

In general, procesele fizice precum evaporarea, condensarea si difuzia ionilor sau moleculelor datorita concentratiei sau temperaturii cauzeaza fractionarea izotopica in izotopi stabili; izotopii usori se evapora si permit difuzia sa fie mai rapida, iar cei grei se condenseaza[27].

Raspandire pe Pamant[modificare | modificare sursă]

Surse naturale[modificare | modificare sursă]

La nivel mondial, cantitatea totala de mercur este estimata a fi de 334.17 miliarde tone metrice; aproape intreaga cantitate este regasita in sedimentele oceanice (98.75%) si in apele oceanice (1.24%), iar restul este continut in sol. Sursele naturale de mercur permit patrunderea acestuia in biosfera ca si gaz, atunci cand exista activitate vulcanica terestra si oceanica, in solutii sau in minereuri. Procesele naturale prin care mercurul este emis in atmosfera mai pot cuprinde volatilizarea mercurului in mediile marine si acvatice, volatilizarea provenita din vegetatie[28].

Ciclul global al mercurului implica degajarea acestuia din scoarta terestra, transportul aerian al vaporilor de mercur si depozitarea acestuia in sol si ape; cantitatea de mercur care poate patrunde in atmosfera anual este in medie de 30.000 tone[29].

In mod natural, este intalnit ca cinabru (HgS), tiemanit(HgSe)[30], coloradoit(HgTe)[31], coccinit (Hg2I2)[32] si livingstonit (Hg[Sb4S7]), iar principalele depozite europeene sunt in Almaden (Spania), Idria (Slovenia nord-vestica), regiunea Rheinpfalz din Germania si regiunea Monte Amiata in Toscana (Italia)[33].

Surse antropogenice[modificare | modificare sursă]

Eliberarile de mercur in atmosfera sunt considerate a fi provocate de procesele industriale si de sursele de combustie, continand formele volatile ale mercurului, precum si formele sale particulate. Mercurul gazos includ formele chimice elementare si oxidate ale acestuia, in timp ce formele particulate sunt constituite din compusii chimici ai mercului, datorita presiunii inalte a vaporilor sai[34].

Provenienta mercurului este determinata de tipul de combustibil folosit, precum carbunele, petrolul sau deseurile municipale. In anul 1996, arderea combustibililor fosili a contribuit la eliberarea a 76 tone de mercur in atmosfera, dintre care 66 de tone proveneau din arderea carbunilor[35], iar 10 tone proveneau din arderea petrolului si gazelor naturale[36]. Diverse incineratoare si aparate de combustie a deseurilor au eliberat 54 tone de mercur in atmosfera in 1996, dintre care 27 tone proveneau din deseurile menajere, 15 tone din deseuri medicale, iar materialele periculoase (lichide si solide) au emis 11 tone de mercur[37].

Unele procese antropogenice care nu au mai fost utilizate de mult timp inca au ca si rezultat emisii semnificative in cadrul mediului inconjurator, estimandu-se ca unele lacuri sau rauri contin mercur intr-o cantitate de 2 sau 4 ori mai mare inca de la inceputul erei industriale . In Suedia secolului al XX-lea, concentratia de mercur a fost stabilita a fi de 4 pana la 7 ori mai mare in partea sudica si de 2 pana la 3 ori mai mare in partea nordica[38].

Deoarece este un material poluant care nu se poate degrada, cresterea nivelului de mercur semnaleaza anumite probleme. In Minnesota, in lacurile izolate din activitatea industriala, contaminarea sedimentelor cu mercur s-a triplat in ultimii 150 de ani, iar aceasta crestere este datorata surselor antropogenice[39].

Circuitul mercurului in natura[modificare | modificare sursă]

Fluxul mercuric din atmosfera catre sol sau ape este sustinut de circuitul global natural, circuitul global perturbat de activitatile umane, sursele regionale si locale[40]. Circuitul global al mercurului, precum si impactul surselor antropogenice sunt mai dificile de inteles datorita naturii specifice a emisiilor si a proceselor de depozitare[41].

Fiind un element chimic intalnit in mod natural in mediu, este prezent in biotop; distributia globala a mercurului este estimata a fi in sedimentele oceanice, ce contin aproximativ 1017 g de mercur, in principal sub forma cinabrului, apele oceanice 1013g, sedimentele din sol si apele proaspete 1013 g, biosfera 1011g, atmosfera 108g si apele proaspete 107g[42].

O mai buna intelegere a contributiei surselor antropogenice privind eliberarea mercurului in natura este limitata de incertitudinile substantiale privind emisiile naturale, precum si cantitatea si sursa primara de mercur ce e reemisa catre atmosfera de catre soluri si ape. Estimarile recente indica faptul ca aproximativ 200.000 tone de mercur au fost emise in atmosfera din 1890, aproximativ 95% fiind localizat in soluri, 3% in oceane si 2 % in atmosfera[43].

Proprietati[modificare | modificare sursă]

Fizice[modificare | modificare sursă]

Proba de mercur

Mercurul este singurul metal care este intalnit in starea de agregare lichida in conditii standard de temperatura si presiune; este un metal non-combustibil, greu, de culoare argintie care se va contracta sau isi va mari volumul odata cu cresterea temperaturii, facandu-l un material ideal pentru termometre. Comparativ cu alte metale, este un slab conductor termic si un conductor usor de electricitate[44].

Este usor volatil, eliberand vapori toxici daca este incalzit, iar vaporii acestuia (desi incolori) pot fi recunoscuti dupa culoarea lor albastru-violacee in momentul cand electricitatea este prezenta[45]. Prezinta un punct unic de topire, -38.83 C, un punct de fierbere de 356.73C, si are o densitate de 13.5336 g/cm3[46]. La incalzire, metalul se dilata in mod uniform, fierband la temperatura de 357.01C si vaporizandu-se la 360 C[47]. Mercurul prezinta solubilitate mare [48].

Sublimatul coroziv de mercur este o sare neutra, formata prin uniunea acidului unei sari comune si mercur si care contine o cantitate de acid destul de abundenta pentru a putea dizolva noua cantitate de mercur, din moment ce patru parti din sublimat pot dizolva mai mult de trei parti de mercur proaspat[49]. Daca este privat de acidul continut, mai este cunoscut si sub numele de mercur dulce (mercure doux)[50] si se prezinta intr-o stare perfecta de sare neutra; prezinta mai putin acid decat s-ar putea sa contina, in timp ce sublimatul coroziv de mercur reprezinta excesul de acid al sarii comune)[51]

Chimice[modificare | modificare sursă]

Vezi și: Categorie:Compuși mercurici

Mercurul dizolvă aurul, zincul și multe alte metale formând aliaje cu acestea denumite amalgame. Deoarece fierul este o excepție de la această regulă, recipientele de fier au fost folosite în comerțul cu mercur. Încălzirea mercurului în aer conduce la formarea oxidului de mercur.

Poziția sa în seria reactivității metalelor face mercurul un metal care nu reacționează cu acizii obișnuiți precum acid sulfuric diluat, deși acizii oxigenați concentrați ca acidul sulfuric sau acidul azotic sau apa regală (acid clorhidric + acid azotic) pot să dizolve mercurul în scopul obținerii sulfaților, azotaților și clorurilor. La fel ca și argintul, poate reacționa cu acidul sulfhidric atmosferic. Mercurul reacționează cu sulful, neutralizând astfel vaporii rezultați în cazul unor scurgeri accidentale de mercur[52].

Mercurul in stare elementara este relativ inert in aerul uscat, oxigen, oxid nitros, dioxid de carbon, amoniac; in atmosfera umeda, este acoperit de o pelicula de oxid mercuros, iar incalzirea in aer sau oxigen la 350°C il transforma in oxidul mercuric de culoare rosie:

2Hg(s) + O2(g) → 2HgO(s)

Mercurul metalic reactioneaza cu halogenurile, formand saruri; astfel, rezulta fluorura de mercur (II), clorura de mercur (II), bromura de mercur (II) sau iodura de mercur(II):

Hg(l) + F2(g) → HgF2(s) (alba)
Hg(l) + Cl2(g) → HgCl2(s) (alba)
Hg(l) + Br2(l) → HgBr2(s) (alba)
Hg(l) + I2(s) → HgI2(s) (rosie)

Mercurul dizolva alte metale, formand compusii numiti amalgame[53]. Amalgamarea reprezinta metoda chimica de recuperare a mercurului pentru reutilizare prin procesarea solutiilor sarurilor de mercur in apa[54]; acest proces depinde de abilitatea mercurului de a forma aliaje cu puncte de topire joase in randul numeroaselor metale[55]. De exemplu, un metal (de regula zincul) ce este potent din punct de vedere termodinamic sa descompuna compusii mercurului este pus in contact cu o solutie a unei sari de mercur. Intervine o reactie chimica ce va reduce ionii de mercur la mercurul metalic, care se va combina ulterior cu zincul pentru a forma aliajul solid[56].

Testele efectuate în laboratoare au indicat că un schimb electronic cauzează gazele nobile să reacționeze cu vaporii mercuroși. Acești compuși sunt stabili datorită forțelor van der Waals și rezultă în Hg·Ne, Hg·Ar, Hg·Kr și Hg·Xe (vezi exciplex). Compușii organici ai mercurului sunt de asemenea importanți. Metilmercurul este un compus periculos care este găsit ca un agent poluant în ape.

Descoperirea fluorurii de mercur (IV) (HgF4) a fost anuntață în septembrie 2007.[57]

Fulminatul de mercur, Hg2(NO3)2, poate fi obtinut prin dizolvarea mercurului in acid azotic, adaugand apoi alcool etilic[58]. Reactiile chimice includ nitrarea mercurului metalic cu un exces de acid azotic:

Hg + 3 OHNO2 => HgNO3 + OHNO2 + NO2

iar apoi azotatul de mercur si excesul de acid va fi adaugat intr-o solutie de etanol, formand astfel fulminatul de mercur:

HgNO3 + HNO3 + C2H6O => Hg(ONC)2

Sulfura de mercur, HgS, este preparata prin precipitarea ionilor Hg2+ folosind o solutie de acid hidrocloric cu hidrogen sulfurat[59].

Actiune fiziologica[modificare | modificare sursă]

Mercur elementar[modificare | modificare sursă]

Mercurul este un element prea putin absorbit in contactul cu pielea sau atunci cand este ingerat, fiind periculor datorita potentialului sau volatil. Testele efectuate pe subiecte animale au demonstrat ca mai putin de 0.01% din mercurul ingerat este absorbit de-a lungul tractului gastrointestinal intact, desi acest lucru nu s-ar aplica celor care sufera de ileus. Cazuri ale toxicitatii sistemice in ingestia accidentala sunt rare, iar incercarile de suicid prin administrarea intravenoasa a mercurului nu apare in aceste cazuri[60]. Cu toate ca studiile nu s-au efectuat din punct de vedere cantitativ, proprietatile fizice ale mercurului elementar ii limiteaza absorbtia in pielea intacta[61]. Mercurul poate fi absorbit dermal, insa acest traseu este stabilit a fi de doar 1% prin inhalare[62].

Aproximativ 80% din vaporii de mercur inhalati sunt absorbiti prin intermediul sistemului respirator, fiind apoi distribuit prin sistemul circulator in tot corpul[63]. Expunerea cronica, chiar si la concentratii mici intre 0.7–42 μg/m3, au aratat ca si simptome tremurul, cunostinte cognitive slabe si tulburari ale somnului[64][65].

Mercur anorganic[modificare | modificare sursă]

Mercurul este intalnit ca si compus anorganic in substante precum sarurile, de exemplu clorura de mercur (II); aceste saruri afecteaaza sistemul gastrointestinal si rinichii, cauzand distrugerea tesutului renal. Cu toate acestea, deoarece nu pot patrunde dincolo de bariera sange-creier usor, mercurul poate cauza putine daune neurologice fara expunere continua[66]/ Cele doua stari de oxidare ale mercurului formeaza sarurile mercuroase (I) sau mercurice (Hg22+ si Hg2+). Mercurul(II)in aceste saruri este cu mult mai toxic decat mercurul (I) datorita solubilitatii lor mai mari; datorita acestei proprietati, sunt mult mai usor absorbite in tractul gastrointestinal[66].

Mercuric cyanide[modificare | modificare sursă]

Cianura de mercur(cunoscuta si ca cianura mercurica) Hg(CN)2, este un compus mercuric toxic; ingestia sa provoaca deopotriva otravirea cu mercur si cu cianura. Hg(CN)2 poate patrunde in interiorul corpului prin inhalare, ingestie sau prin absorbtie cutanata. Inhalarea cianurii mercurice irita gatul si pasajele aeriene. Incalzirea sau contactul Hg(CN)2 cu acidul sau suspensie acida elibereaza vapori toxici de mercur si cianura care pot cauza bronsita cu tusa si flegma si/sau iritarea tesutului pulmonar. Contactul cu ochii pot cauza arsuri si pete maronii, iar expunerea pe termen lung pot afecta vederea periferica; contactul cu pielea poate cauza alergii, iritatii si culoarea gri a pielii[67].

Expunerea cronica la urmele de compus pot cauza la acumularea mercurului in corp de-a lungul timpului; ar fi nevoie de luni sau fie ani pentru eliminarea mercurului in exces din corp. Supraexpunerea la cianura mercurica poate conduce la distrugerea testului renal si/sau otravire cu mercur, conducand la iritabilitate, gingii iritate, secretie intensa de saliva, gust metalic, pierderea apetitului, pierderea memoriei, schimbari de personalitate si distrugerea tesutului nervos. Expunerea la doze mari poate fi fatala, existand posibilitatea decesului subit[67].

Abilitatea cianurii mercurice de a cauza probleme reproductive nu a fost testata; cu toate ca compusii inorganici ai mercurului nu au aratat sa aiba efecte teratogene, acestia trebuie manipulati cu grija, fiind cunoscuti sa afecteze dezvoltarea embrionara si sa scada fertilitatea[67].

Conform unui studiu, doua persoane au prezentat simptome ale otravirii cu cianura in cateva ore de la ingestia cianurii mercurice sau oxicianura de mercur, Hg(CN)2•HgO, in incercarea lor de a se sinucide. Toxicitatea Hg(CN)2 este atribuita aproape exclusiv otravirii cu mercur; cu toate acestea, pacientul care ingerase oxicianura de mercur decedase dupa cinci ore din cauza otravirii cu cianura, inainte ca orice simptom al otravirii cu mercur sa fie observate. Pacientul care ingerase Hg(CN)2 aratase initial simptome ale otravirii acute cu cianura, care au fost controlate, iar ulterior aratase semne ale otravirii cu mercur inainte sa-si revina. Gradul in care otravirea cu cianura are loc este crezuta a fi corelata fie cu ionii de cianura eliberati in stomac, care depinde de cantitatea ingerata, aciditatea gastrica si volumul continutului gastric[68]. Deoarece moleculele de Hg(CN)2 raman nedisociate in apa pura si in solutiile bazice[69], disocierea va creste cu cat aciditatea va fi mai mare; o aciditate gastrica mare va ajuta astfel ca ionii de cianura sa devina mult mai bioviabili, crescand posibilitatea otravirii cu cianura.

Cianura de mercur a fost utilizata in doua crime, petrecute in New York in anul 1898. Mercury cyanide was used in two murders in New York in 1898. Autorul crimelor, Roland B. Molineux, trimise medicamente otravite victimelor sale prin intermediul serviciilor aeriene postale americane; prima sa victima, Henry Barnett, a decedat in urma intoxicatiei cu mercur la 12 zile de la ingestie, iar cea de-a doua victima, Catherine Adams, decedase din cauza otravirii cu cianura la 30 de minute de la ingestia otravii. Precum in cazurile de suicid, diferentele dintre cele doua cazuri pot fi atribuite diferentelor de aciditate a solutiilor ce contineau otravurile sau diferenta de aciditate stomacala[70].

Medicamentul n-acetil penicilamina era utilizat pentru a trata otravirea cu mercur, insa cu succes limitat[67].

Fulminat de mercur[modificare | modificare sursă]

Fulminatul de mercur (Hg(CNO)2) este o sare de culoare albă, deosebit de instabilă la șocuri sau încălzire motiv pentru care este utilizată ca explozibil primar (declanșează explozia altor explozibili mai stabili). În urma contactului cu această substanță, poate apărea dermatita și conjunctivita[71].

Efectele acute ale intoxicarii cu fulminat de mercur includ iritarea mucoaselor, precum si manifestarile obisnuite ale intoxicarii cu mercur; cea mai comuna manifestare cronica este dermatita rezultata in urma sintetizarii, datorata expunerii la acest praf in timpul confectionarii explozibililor, iar dermatita afecteaza fata si suprafata anterioara a bratelor[72].

Compuși organo-mercurici[modificare | modificare sursă]

Compusii mercurici tind sa fie mult mai toxici decat forma elementara, iar formele organice sunt extrem de toxice, fiind implicate in distrugerea renala si cerebrala. Cel mai periculos compus mercuric, dimetilmercurul, este atat de toxic, incat chiar si cativa microlitri picurati pe piele sau chiar pe o manusa din latex pot cauza decesul, precum in cazul lui Karen Wetterhahn.

In 1997, dr. Karen Wetterhahn, cercetator la Colegiul Dartmouth, intrase in contact in mod accidental cu o singura picatura de dietilmercur ce ii cazuse pe mana. Deoarece purta manusi de latex, nu s-a ingrijorat, insa dupa doar 5 luni de zile incepuse sa fie incoerenta si sa se loveasca de pereti; doctorii nu au putut sa-i dea un diagnostic decat in momentul cand aceasta le mentionase despre picatura de mercur, iar dupa cateva luni a decedat[73].

Metilmercur[modificare | modificare sursă]

Metilmercurul (MeHg) este principala sursa de mercur organic pentru toate organismele; datorita bioacumularii, patrunde in reteaua trofica, rezultand astfel concentratii inalte intalnite printre unele specii[74]. Pestii precum tonul sau pestele-spada sunt, de regula, un motiv de ingrijorare mai mare decat alte specii mai mici. FDA si Agentia de Protectie a Mediului din Statele Unite au sfatuit femeile insarcinate, precum si copiii sa evite complet pestele-spada, rechinul, macroul si malacantidul din Golful Mexic, si sa isi limiteze consumul de ton alb la 170g/saptamana, iar pentru ceilalti pesti si meduze nu mai mult de 340 g/saptamana[75]. Intr-un studiu din 2006 alocat riscurilor si beneficiilor consumului de peste, beneficiile consumului a 2 portii de peste pe saptamana depaseau riscurile, chiar si pentru femeile tinere gravide, iar evitarea consumului de peste ar conduce semnificativ la decese datorate bolilor coronariene de inima si dezvoltare neuronala suboptima la copii[76][76].

Perioada desfasurata de la expunere pana la dezvoltarea simptomelor este lunga; cea mai lunga perioada latenta este de cinci luni dupa o singura expunere, in cazul Dartmouth, in timp ce alte cazuri variaza de la saptamani la luni. Nu s-a furnizat nici o explicatie pentru aceasta latenta indelungata. Atunci cand primul simptom este prezent, de regula parestezia[77], acesta va fi urmat de altele mult mai severe, uneori culminand cu coma si decesul. Caracterul si amploarea intoxicatiei cu mercur depind de factori precum doza administrata, forma chimica a mercurului sau a compusului mercuric, durata si ruta administrarii[78].

Etilmercur[modificare | modificare sursă]

Etilmercurul (EtHg) este un compus rezidual, care este produsul agentului antibacterian etilmercuritiosalicilat. Caracteristicile sale nu au fost studiate la fel de intens ca si cele ale metilmercurului; este eliminat din sange mult mai rapid, avand un timp de injumatatire de la 7 la 10 zile, si este metabolizat mai rapid decat metilmercurul. Se presupune ca nu prezinta abilitatea metilmercurului de a depasi bariera sange-creier printr-un transportor[79], insa se bazeaza pe difuzie pentru a patrunde in tesutul nervos[80]. Sistemul nervos afectat de intoxicatia cu aceasta substanta prezinta aceleasi simptome ca si intoxicatia cu metilmercur, adaugandu-se semne ale lezarii tesutului renal, precum proteinuria[81].

Alte surse[modificare | modificare sursă]

Fenilmercurul este un compus mai putin toxic decat metilmercurul, fiind mai putin volatil, traverseaza bariera placentara si cea dintre sange si creier mai lent si este excretata mai rapid; este metabolizat in mercur inorganic, iar modelul sau de toxicitate este intermediarul intre alchil si mercurul inorganic[82].

Alte surse de mercur organic includ acetatul de fenilmercuric si azotatul de fenilmercuric; acestea au fost utilizate in vopselele pe baza de latex pentru proprietatile lor antimucegai, insa au fost inlaturate in 1990 datorita cazurilor de toxicitate intalnite[83]

Productie[modificare | modificare sursă]

Principalul minereu de mercur, cinabrul, a fost extras in mod continuu inca din anul 415 i.e.n; istoric, existau cinci areale miniere pentru extragerea mercurului (districtul Almeden din Spania, districtul Idrija din Slovenia, districtul Monte Amiata in Italia, precum si locatii variate din Peru, Statele Unite si regiuni din Rusia, Ungaria, Mexic si Austria [84].

Utilizate in productia de mercur, minereurile de cinabru sunt incalzite in furnale, iar mercurul paraseste furnalul sub forma vaporilor, impreuna cu SO2 rezultat. Vaporii mercurului sunt condensati in tuburi racite cu apa si emailate cu ceramica, iar apoi sunt colectati in recipiente din fier, umplute cu apa si captusite cu ciment[85]. Mercurul obtinut astfel este foarte pur, nefiind nevoie rafinarea acestuia[86].

Tabelul de mai jos prezinta cantitatea de mercur exprimata in tone, precum si principalii producatori ai acestui element[87]:

Tara 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
Algeria
459
414
292
368
447
224
200
200
China
520
470
780
510
830
230
200
-
Finlanda
98
83
90
88
90
80
80
-
Kyrgyzstan
1000
379
380
584
610
620
620
600
Mexic
12
12
15
15
15
15
15
-
Rusia
60
50
50
50
50
50
50
-
Slovacia
50
50
0
0
0
20
0
-
Slovenia
0
6
0
5
5
5
0
-
Spania
64
393
1497
862
863
675
600
600
Tajikistan
80
55
50
45
40
35
35
-
Ucraina
50
50
40
30
25
20
-
-
Statele Unite ale Americii
75
75
75
75
75
75
75
75
Alte tari
-
-
-
-
-
-
-
-

In anul 2003, productia mondiala de mercur a scazut sub 2000 tone metrice[88], in conditiile in care productia mondiala in jurul anului 1975 era estimata la 9000 de tone metrice[89].

Aplicații[modificare | modificare sursă]

Mercurul este întrebuințat în unele celule de electroliză drept catod de mercur, la extragerea aurului și argintului, în diferite instrumente și aparate de precizie ca: termometre, barometre, manometre, densiometre, pompe de vid înaintat, etc., la prepararea unor alifii medicinale, la prepararea fulminatului de mercur, a cinabrului, în lămpile redresoare de curent alternativ, în lămpile pentru raze ultraviolete, la prepararea de amalgame.

Termometrul[modificare | modificare sursă]

Termometrul cu mercur a fost inventat de fizicianul și inginerul german Daniel Gabriel Fahrenheit; ulterior, astronomul suedez Anders Celsius a stabilit scara Celsius, descrisa în lucrarea sa Observații privind două grade persistente la un termometru, publicată în 1742. Stabilind două puncte fixe (temperatura de topire a gheții și temperatura de fierbere a apei), a descoperit un punct similar la fierberea apei (punctul de evaporare a apei), deși când această determinare se face cu o precizie ridicată se observă o variație a acestui punct în funcție de presiunea atmosferică. În momentul în care se îndepărta termometrul de vapori, nivelul mercurului creștea puțin. Acest fenomen se poate explica prin răcirea și contractarea rapidă a sticlei, iar Celsius susținea că nivelul coloanei de mercur la fierberea apei este proporțional cu înălțimea barometrului. Când Celsius a decis să folosească propria scară de temperatură, el a ales punctul de fierbere al apei pure la 0 °C și punctul de topire al gheții la 100 °C, invers decît le alegem astăzi. Un an mai târziu fizicianul francez Jean-Pierre Cristin a propus versiunea inversată a scării, cu punctul de îngheț la 0 °C și punctul de fierbere la 100 °C, denumind-o scară centigradă.

Termometrele cu mercur au fost utilizate de decenii, fiind utilizate fie in centre de sanatate, fie in gospodarii[90]. Cu toate acestea, toxicitatea mercurului in cazul in care termometrul se sparge a facut ca mercurul sa fie inlocuit de alcool sau produsi distilati ai petrolului[91], iar pana in anul 2020 se doreste eliminarea mercurului din dispozitivele medicale sau casnice care au in compozitie acest metal, conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii[92]

Barometrul[modificare | modificare sursă]

Barometrul (din greacă βάρος=greutate; μετράω=a măsura) este instrumentul de măsură a presiunii atmosferice, inventat de fizicianul italian Evangelista Torricelli în anul 1643. Barometrul cu mercur este un tub lung de sticlă care a fost umplut cu mercur și apoi răsturnat într-o cuvă cu mercur; barometrele sunt cele mai exacte, ele fiind utilizate la stațiile meteorologice.

Medicina[modificare | modificare sursă]

Compusii mercurici au fost utilizati in tratamentele dermatologice; un produs numit Apa lui Soliman, intrebuintata in eliminarea pistruilor si a negilor, era constituita din mercur, iar utilizatorii acestui produs isi distrugeau pielea[93], isi diminuau gingiile[94] si provocau caderea dintilor[95].

Clorura de mercur era utilizata in dezinfectarea scutecelor pana in anii '50, cand s-a descoperit ca provoaca acrodinia la copii sensibili[96]

Dietilmercurul a fost utilizat in tratarea sifilisului in 1887 sub forma injectabila, insa actiunea sa asupra SNC a determinat stoparea acestor tratamente[97].

In jurul anului 1913, au fost folosite diuretice pe baza de compusi organici ai mercurului, care au fost eliberate pe piata mai mult de 30 de ani[98]

Mercurocromul a fost utilizat in tratarea taieturilor minore in SUA pana in 1998, cand FDA a declarat ca "nu este recunoscut ca fiind sigur si eficient". Totodata, acesti compusi sunt utilizati ca si conservanti in unele picaturi oftalmice, spray-uri nazale si solutii pentru lentilele de contact[99].

Explozibili[modificare | modificare sursă]

Fulminatul de mercur a fost descoperit in anul 1823, iar cea mai importanta proprietate a acestei substante este cea de detonare facila; in urma detonarii, se elibereaza monoxid de carbon, azot si mercur[100]. Este sensibila la impact, lumina solara si frictiune, iar detonarea se face prin scantei si flame[101]. Aceasta sensibilitate termica si cinetica este atribuita si trinitrotoluenului[102].

Azida de mercur formeaza o pudra alba, insolubila in apa rece, insa relativ solubila in apa calda. Incalzirea treptata la 212C conduce la efervescenta ei, iar la incalzirea rapida sau la temperaturi de 300C sarea este detonata[103].

Lampi[modificare | modificare sursă]

Spectrul luminos al hidrogenului, deuteriumului, azotului, oxigenului si al mercurului.

Mercurul poate fi utilizat ca si component al lampilor fluorescente, acestea continand pana la 1.4 mg de mercur. Lampile fluorescente lineare contn intre 1.4-60 mg de mercur[104].

Imbunatatirea lampilor fluorescente in procesul de fabricare ce presupunea mercurul a reusit sa reduca cantitatea de mercur continuta, reducere realizata treptat; acest proces presupunea o capsula inchisa ce continea mercurul in loc sa umple lampa incinsa cu mercur[105]. Capsula cu mercur era deschisa in ultimul pas al procesului de productie, evitand riscul de a elibera mercurul din lampa in mediul inconjurator. In prezent, lampa fluorescenta obisnuita, de 120 cm, contine cu 75% mai putin mercur decat aceeasi lampa construita in anul 1985[106].

In anul 2001, producatorii americani de lampi utilizasera 9 tone de mercur, cantitate exprimata prin reducerea cu 67% a celor 27 tone utilizate in anul 1990[107].

Aspecte de sănătate și securitate[modificare | modificare sursă]

Simbolul pentru substanţe toxice

Mercurul este un element otravitor, care are tendinta de acumulare in corp in decursul timpului; actioneaza ca o neurotoxina, distrugand tesutul nervos si cel cerebral. Pe termen scurt sau lung, expunerea la mercur conduce catre tremurat, fluctuatii ale dispozitiilor, pierderea auzului si orbire, iar factorii acestia fac si cea mai mica cantitate de mercur sa fie periculoasa. Patrunderea mercurului in organism se face fie la nivel cutanat, fie prin vaporii inspirati, fie prin tractul digestiv in momentul consumului alimentelor contaminate cu mercur[108]. Intoxicatia acuta, datorata unor concentratii mari de mercur, provoaca o serie de tulburari cognitive, comportamentale, senzoriale si motorii. Cele mai evidente simptome includ tremurul, labilitatea emotionala ( iritabilitate, timiditate excesiva, pierderea increderii de sine si nervozitate), insomnie[109], pierderea memoriei, schimbari neuromusculare(slabiciune musculara, atrofierea muschilor si spasme), dureri de cap, polineuropatie(parestezie, reflexe tendonale hiperactive, reducerea vitezei de conductiei nervilor motorii si senzitivi), iar functia cognitiva este deficitara[61].

Intoxicarea cu etilmercur cauzeaza stari de greata, voma, diaree si dureri abdominale. Sindromul clinic al etilmercurului si metilmercurului este diferit. Pacientii expusi la etilmercur au manifestat polidipsie, poliurie, proteinurie, dureri abdominale, prurit, iar palmele si organele genitale sunt predispuse la dermatite exfoliante. Cu toate ca pacientii au dat dovada de incoerenta in exprimare si ataxie, starea mentala a pacientilor nu a fost afectata in cazul acestor pacienti[110]

Simbolul pentru substanţe periculoase pentru mediul înconjurător

In urma unor experimente asupra cloroplastelor, s-a demonstrat ca ionul metalic induce peroxidarea lipidelor, pierderea pigmentilor fotosintetici si degradeaza proteinele[111]; cu toate ca mercurul in stare elementara este oxidat rapid in mercur(II) in interiorul eritrocitelor (care prezinta o afinitate mare pentru mercur), o mare parte din acest element chimic absorbit pe cale pulmonara ajunge la creier si patrunde in acesta inaintea oxidarii, datorita liposolubilitatii mercurului[112]. Mercurul inorganic (II) tinde sa se acumuleze in rinichi[113].

Simbolul pentru substanţe iritante

Expunerea la vaporii de mercur presupune ca masuri de prim ajutor transportarea victimei la aer proaspat, inlaturarea mercurului aflat in contact cu pielea sau hainele si spalara acestora cu sapun si cantitati mari de apa pentru 15 minute[114]. In cazul in care s-a realizat contactul cu ochii, acestia trebuie clatiti cu apa pentru 15 minute, mentinand pleoapele in afara ariei contaminate de mercur[115].

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Fred Senese. „Why is mercury a liquid at STP?”. General Chemistry Online at Frostburg State University. http://antoine.frostburg.edu/chem/senese/101/inorganic/faq/why-is-mercury-liquid.shtml. Accesat la 19 aprilie 2007. 
  2. ^ Group 12 elements, editat de Paul Muljadi, pagina 46
  3. ^ Mercury from Gold and Silver Mining: A Chemical Time Bomb? ; with 29 Tables, de Luiz Drude de Lacerda,Willem Salomons, pagina 1
  4. ^ The Elements of Murder: A History of Poison, de John Emsley, pagina 10
  5. ^ Growing Up with Science, de Marshall Cavendish Corporation, pagina 950
  6. ^ The Elements of Murder: A History of Poison, de John Emsley, pagina 10
  7. ^ Group 12 elements, editat de Paul Muljadi, pagina 47
  8. ^ Growing Up with Science, de Marshall Cavendish Corporation, pagina 967
  9. ^ Mercury — Element of the ancients”. Center for Environmental Health Sciences, Dartmouth College. http://www.dartmouth.edu/~toxmetal/TXSHhg.shtml. Accesat la 27 martie 2008. 
  10. ^ Mining and Quarrying in the Ancient Andes: Sociopolitical, Economic, and ..., de Nicholas Tripcevich,Kevin J. Vaughn, pagina 215
  11. ^ Mercury in the Environment: Pattern and Process, editat de Michael S. Bank, pagina 20
  12. ^ Mercury and the environment — Basic facts”. Environment Canada, Federal Government of Canada. 2004. http://www.ec.gc.ca/MERCURY/EN/bf.cfm. Accesat la 27 martie 2008. 
  13. ^ Mercury, de Kristi Lew, pagina 7
  14. ^ The Elements of Murder: A History of Poison, de John Emsley, pagina 10
  15. ^ Mining and Quarrying in the Ancient Andes: Sociopolitical, Economic, and ..., de Nicholas Tripcevich,Kevin J. Vaughn, pagina 215
  16. ^ Mercury in the Environment: Pattern and Process, editat de Michael S. Bank, pagina 21
  17. ^ Mercury, Kristi Lew, pagina 8
  18. ^ Mercury in the Environment: Pattern and Process, editat de Michael S. Bank, pagina 19
  19. ^ Chemical History: Reviews of the Recent Literature, editat de Colin Archibald Russell,Gerrylynn K. Roberts, pagina 186
  20. ^ Mercury Handbook: Chemistry, Applications and Environmental Impact, de L F Kozin,S C Hansen, pagina 2
  21. ^ Mercury Handbook: Chemistry, Applications and Environmental Impact, de L F Kozin,S C Hansen, pagina 2
  22. ^ Mercury Handbook: Chemistry, Applications and Environmental Impact, de L F Kozin,S C Hansen, pagina 2
  23. ^ Mercury Handbook: Chemistry, Applications and Environmental Impact, de L F Kozin,S C Hansen, pagina 3
  24. ^ Mercury Handbook: Chemistry, Applications and Environmental Impact, de L F Kozin,S C Hansen, pagina 1
  25. ^ Group 12 elements, editat de Paul Muljadi, pagina 46
  26. ^ Heavy Stable Isotope Investigations in Environmental Science and Archaeology, de Sanghamitra Ghosh, pagina 2
  27. ^ Heavy Stable Isotope Investigations in Environmental Science and Archaeology, de Sanghamitra Ghosh, pagina 2
  28. ^ Mercury study report to Congress Vol. 3, pagina 2-6
  29. ^ Mercury Hazards to Living Organisms, de Ronald Eisler, pagina 14
  30. ^ Concise Encyclopedia Chemistry, editat de Mary Eagleson, pagina 637
  31. ^ Concise Encyclopedia Chemistry, editat de Mary Eagleson, pagina 637
  32. ^ Concise Encyclopedia Chemistry, editat de Mary Eagleson, pagina 637
  33. ^ Inorganic Chemistry, editat de Egon Wiberg,Nils Wiberg, pagina 1303
  34. ^ Mercury study report to Congress Vol. 3, pagina 2-7
  35. ^ The materials flow of mercury in the economies of the United States and the ..., pagina 4
  36. ^ The materials flow of mercury in the economies of the United States and the ..., pagina 4
  37. ^ The materials flow of mercury in the economies of the United States and the ..., pagina 5
  38. ^ Mercury study report to Congress Vol. 3, pagina 2-7
  39. ^ Understanding Environmental Pollution ,de Marquita K. Hill, pagina 215
  40. ^ Mercury study report to Congress Vol. 3, pagina 2-4
  41. ^ Mercury study report to Congress Vol. 3, pagina 2-2
  42. ^ Mercury study report to Congress Vol. 3, pagina 2-3
  43. ^ Mercury study report to Congress Vol. 3, pagina 2-3
  44. ^ Hazardous Materials Chemistry for Emergency Responders, Second Edition, de Robert Burke, pagina 49
  45. ^ Art in Chemistry, Chemistry in Art, de Barbara R. Greenberg,Dianne Patterson, pagina 28
  46. ^ The History and Use of Our Earth's Chemical Elements: A Reference Guide, de Robert E. Krebs, pagina 168
  47. ^ Mercury Hazards to Living Organisms, de Ronald Eisler, pagina 23
  48. ^ Concepts and Applications in Environmental Geochemistry, editat de Dibyendu Sarkar,Rupali Datta,Robyn Hannigan, pagina 25
  49. ^ A Source Book in Chemistry, 1400-1900, editat de Henry Marshall Leicester,Herbert S. Klickstein, pagina 78
  50. ^ A Source Book in Chemistry, 1400-1900, editat de Henry Marshall Leicester,Herbert S. Klickstein, pagina 78
  51. ^ A Source Book in Chemistry, 1400-1900, editat de Henry Marshall Leicester,Herbert S. Klickstein, pagina 78
  52. ^ http://www.epa.gov/mercury/spills/index.htm
  53. ^ Mercury Hazards to Living Organisms, de Ronald Eisler, pagina 23
  54. ^ Recycling and Reuse of Material Found on Superfund Sites, de Lawrence Smith,Jeffrey Means, pagina 42
  55. ^ Recycling and Reuse of Material Found on Superfund Sites, de Lawrence Smith,Jeffrey Means, pagina 42
  56. ^ Recycling and Reuse of Material Found on Superfund Sites, de Lawrence Smith,Jeffrey Means, pagina 42
  57. ^ Wang, X.; Andrews, L.; Riedel, S.; Kaupp, M. (2007). „Mercury Is a Transition Metal: The First Experimental Evidence for HgF4”. Angewandte Chemie International Edition (Weinheim: WILEY-VCH Verlag GmbH & Co. KGaA) 46 (44): 8371–8375. doi:10.1002/anie.200703710. http://www3.interscience.wiley.com/journal/116323937/abstract?CRETRY=1&SRETRY=0. 
  58. ^ Engineering Chemistry, de Sivasankar, pagina 448
  59. ^ Concise Encyclopedia Chemistry, editat de Mary Eagleson, pagina 637
  60. ^ Ten Years of Images from Circulation, Journal of the American Heart Association, editat de Hugh A. McAllister,James T. Willerson, pagina 8
  61. ^ a b ATSDR. 1999. Toxicological Profile for Mercury. Atlanta, GA:Agency for Toxic Substances and Disease Registry. http://www.atsdr.cdc.gov/toxprofiles/tp46.pdf
  62. ^ Hursh JB, Clarkson TW, Miles E, Goldsmith LA (1989). „Percutaneous absorption of mercury vapor by man”. Arch. Environ. Health 44 (2): 120–127. doi:10.1080/00039896.1989.9934385. PMID 2494955. 
  63. ^ Cherian MG, Hursh JG, Clarkson TW (1978). „Radioactive mercury distribution in biological fluids and excretion in human subjects after inhalation of mercury vapor”. Archives of Environmental Health 33: 190–214. 
  64. ^ Ngim CH, Foo SC, Boey KW, and Keyaratnam J (1992). „Chronic neurobehavioral effects of elemental mercury in dentists”. British Journal of Industrial Medicine 49 (11): 782–790. PMID 1463679. 
  65. ^ Liang YX, Sun RK, Chen ZQ, and Li LH (1993). „Psychological effects of low exposure to mercury vapor: Application of computer-administered neurobehavioral evaluation system”. Environmental Research 60 (2): 320–327. doi:10.1006/enrs.1993.1040. PMID 8472661. 
  66. ^ a b Langford NJ, Ferner RE (1999). „Toxicity of mercury” (PDF). Journal of Human Hypertension 13 (10): 651–6. doi:10.1038/sj.jhh.1000896. PMID 10516733. http://www.nature.com/jhh/journal/v13/n10/pdf/1000896a.pdf. Accesat la 31 iulie 2007. 
  67. ^ a b c d "Mercuric Cyanide." 1987. http://www.gulflink.osd.mil/m256/m256_refs/n17en111/164.htm (accessed April 2, 2009).
  68. ^ Benaissa M.L., Hantson P., Bismuth C., Baud F.J. (1995). „Mercury oxycyanide and mercuric cyanide poisoning: two cases.”. Intensive Care Med. 21 (12): 1051–1053. doi:10.1007/BF01700673. PMID 8750135. 
  69. ^ Aylett, B.J. "Mercury (II) Pseudohalides: Cyanide, Thiocyanate, Selenocyanate, Azide, Fulminate." Comprehensive Inorganic Chemistry 3:304-306. J.C. Bailar, H.J. Emeléus, Sir Ronald Nyholm, and A.F. Trotman-Dickenson, ed. Oxford: Pergamon Press, 1973; distributed by Compendium Publishers (Elmsford, NY), p. 304.
  70. ^ Emsley, John. The Elements of Murder. Oxford: Oxford University Press, 2005. ISBN 0-19-280599-1
  71. ^ A review of the physiological impact of mercurials, de M. Catherine Ferens,United States. Environmental Protection Agency. Office of Research and Development, pagina 3
  72. ^ Disease and the Environment, de David P. Deeter, pagina 347
  73. ^ Big Coal: The Dirty Secret Behind America's Energy Future, de Jeff Goodell, pagina 134
  74. ^ Mercury Pollution Integration and Synthesis, editat de Carl J. Watras,John W. Huckabee, pagina 4
  75. ^ What you need to know about mercury in fish and shellfish - Advice for women who might become pregnant women who are pregnant nursing mothers young children. U.S. FDA and U.S. EPA Advisory EPA-823-F-04-009, March 2004.
  76. ^ a b Mozaffarian D, Rimm EB (2006). „Fish intake, contaminants, and human health: evaluating the risks and the benefits”. JAMA 296 (15): 1885–99. doi:10.1001/jama.296.15.1885. PMID 17047219. http://jama.ama-assn.org/cgi/content/full/296/15/1885. 
  77. ^ Chemical Exposure and Toxic Responses, de Stephen K. Hall pagina 34
  78. ^ Heavy Metals in the Environment, editat de Lawrence K. Wang,Jiaping Paul Chen,Yung-Tse Hung,Nazih K. Shammas, pagina 21
  79. ^ Changing the Course of Autism: A Scientific Approach for Parents and Physicians, de Bryan Jepson, pagina 144
  80. ^ Elemental Speciation in Human Health Risk Assessment, editat de P. Apostoli, pagina 95
  81. ^ Chemical Exposure and Toxic Responses, de Stephen K. Hall, pagina 34
  82. ^ Medical Toxicology, editat de Richard C. Dart, pagina 1446
  83. ^ https://www.extension.purdue.edu/extmedia/4h/4h_949w_web.pdf
  84. ^ Mercury Hazards to Living Organisms, de Ronald Eisler, pagina 11
  85. ^ Inorganic Chemistry, editat de Egon Wiberg,Nils Wiberg, pagina 1303
  86. ^ Inorganic Chemistry, editat de Egon Wiberg,Nils Wiberg, pagina 1303
  87. ^ Mercury — Cadmium — Lead Handbook for Sustainable Heavy Metals Policy and ..., editat de Michael Scoullos, pagina 16
  88. ^ Handbook on the Toxicology of Metals, editat de Gunnar F. Nordberg,Bruce A. Fowler,Monica Nordberg,Lars Friberg, pagina 679
  89. ^ Handbook on the Toxicology of Metals, editat de Gunnar F. Nordberg,Bruce A. Fowler,Monica Nordberg,Lars Friberg, pagina 679
  90. ^ Delmar's Comprehensive Medical Assisting: Administrative and Clinical ..., de Wilburta Lindh,Marilyn Pooler,Carol Tamparo,Barbara Dahl,Julie Morris, pagina 597
  91. ^ Thermal Analysis of Polymeric Materials, de Bernhard Wunderlich, pagina 283
  92. ^ http://adevarul.ro/sanatate/medicina/mercur-1_52595704c7b855ff562c353f/index.html
  93. ^ Business Builders in Cosmetics, de Jacqueline C. Kent, pagina 10
  94. ^ Why Is Yawning Contagious?: Everything you ever wanted to know about the ..., de Francesca Gould
  95. ^ Why Is Yawning Contagious?: Everything you ever wanted to know about the ..., de Francesca Gould
  96. ^ Mercury in the Environment: Pattern and Process , editat de Michael S. Bank, pagina 272
  97. ^ Medical Toxicology, editat de Richard C. Dart, pagina 1443
  98. ^ Medical Toxicology, editat de Richard C. Dart, pagina 1443
  99. ^ Mercury in the Environment: Pattern and Process , editat de Michael S. Bank, pagina 272
  100. ^ The Chemistry of Explosives, de Jacqueline Akhavan, pagina 34
  101. ^ The Chemistry of Explosives, de Jacqueline Akhavan, pagina 34
  102. ^ Modern Methods and Applications in Analysis of Explosives, de Jehuda Yinon,Shmuel Zitrin, pagina 4
  103. ^ The Preparatory Manual of Explosives, de Jared Ledgard, pagina 110
  104. ^ Architectural Graphic Standards, de American Institute of Architects, pagina 478
  105. ^ Light and Light Sources: High-Intensity Discharge Lamps, de Peter G. Flesch, pagina 49
  106. ^ Light and Light Sources: High-Intensity Discharge Lamps, de Peter G. Flesch, pagina 49
  107. ^ Light and Light Sources: High-Intensity Discharge Lamps, de Peter G. Flesch, pagina 49
  108. ^ Mercury, de Kristi Lew, pagina 5
  109. ^ Healthcare Hazard Control and Safety Management, Second Edition, de James T. Tweedy, pagina 302
  110. ^ Medical Toxicology, editat de Richard C. Dart, pagina 1446
  111. ^ Issues in Biochemistry and Biophysics Research: 2011 Edition, pagina 382
  112. ^ Toxicological Chemistry and Biochemistry, Third Edition, de Stanley E. Manahan, pagina 219
  113. ^ Toxicological Chemistry and Biochemistry, Third Edition, de Stanley E. Manahan, pagina 219
  114. ^ Healthcare Hazard Control and Safety Management, Second Edition, de James T. Tweedy, pagina 302
  115. ^ Healthcare Hazard Control and Safety Management, Second Edition, de James T. Tweedy, pagina 302

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bank, Michael S., Mercury in the Environment: Pattern and Process
  • de Lacerda Luiz Drude , Salomons Willem: Mercury from Gold and Silver Mining: A Chemical Time Bomb? ; with 29 Tables
  • Emsley, John: The Elements of Murder: A History of Poison
  • Marshall Cavendish Corporation, Growing Up with Science
  • Muljadi, Paul: Group 12 elements
  • Tripcevich, Nicholas , Vaughn, J. Kevin, Mining and Quarrying in the Ancient Andes: Sociopolitical, Economic, and ...