Mercur (element)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare


Pentru alte sensuri, vedeți Mercur (dezambiguizare).
Mercur
AuMercurTl
Cd
   
 
80
Hg
 
               
               
                                   
                                   
                                                               
                                                               
Hg
Cn
Tabelul completTabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr Mercur, Hg, 80
Serie chimică metale
Grupă, Perioadă, Bloc 16, 6, d
Densitate 13545,9 kg/m³
Culoare argintiu
Număr CAS
Număr EINECS
Proprietăți atomice
Masă atomică 200,59 u
Rază atomică 150 (171) pm
Rază de covalență 132 pm
Rază van der Waals 155 pm
Configurație electronică [Xe] 4f145d106s2
Electroni pe nivelul de energie
Număr de oxidare
Oxid
Structură cristalină
Proprietăți fizice
Fază ordinară lichid
Punct de topire −38,83 °C;234,32 K
Punct de fierbere 356,73 °C;629,88 K
Energie de fuziune 0,05868 kJ/mol
Energie de evaporare 0,44936 kJ/mol
Temperatură critică  K
Presiune critică  Pa
Volum molar 14,09 · 10-6 m³/kmol
Presiune de vapori
Viteza sunetului m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling) 2,00
Căldură specifică 140 J/(kg·K)
Conductivitate electrică 1,04 · 106 S/m
Conductivitate termică 8,3 W/(m·K)
Primul potențial de ionizare 1007,1 kJ/mol
Al 2-lea potențial de ionizare 1810 kJ/mol
Al 3-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_3}}} kJ/mol
Al 4-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_4}}} kJ/mol
Al 5-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_5}}} kJ/mol
Al 6-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_6}}} kJ/mol
Al 7-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_7}}} kJ/mol
Al 8-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_8}}} kJ/mol
Al 9-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
Al 10-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
Cei mai stabili izotopi
Simbol AN T1/2 MD Ed PD
MeV
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Mercurul (υδράργυρος, în greacă Hydrargyros sau argintul viu) este un element chimic cu simbolul Hg și număr atomic 80. Metal al blocului d, mercurul este unul din cele 6 elemente care sunt lichide la o presiune și temperatură apropiată de cea a camerei.[1]

Metal greu, argintiu al blocului de elemente d, mercurul este singurul element metalic care este lichid în condiții standard de temperatură și presiune; un alt element care este întâlnit în aceleași condiții este bromul, deși metale precum cesiul, galiul și rubidiul se lichefiază la temperaturi puțin mai mari decât cea a camerei.

Mercurul nu reacționează cu majoritatea acizilor, precum acidul sulfuric diluat, deși acizii oxidanți precum acidul sulfuric și acidul azotic concentrat sau aqua regia îl dizolvă, rezultând sărurile sulfate, nitrate și clorurile. Reacționează totodată cu pulberea de sulf, utilizată să absoarbă vaporii de mercur[2]. Este întâlnit în natură predominant sub forma cinabrului (sulfură de mercur); pigmentul roșu vermilion, forma pură a sulfurii de mercur, este obținut în urma reacției mercurului (redus din cinabru) cu sulful.

Ingestia cinabrului sau inhalarea acestuia este foarte toxică; otrăvirea cu mercur poate rezulta din expunerea formelor hidrosolubile ale acestuia (precum clorura de mercur sau metilmercurul), inhalarea vaporilor de mercur sau consumarea alimentelor contaminate cu mercur.

Mercurul este utilizat în interiorul termometrelor, barometrelor, manometrelor, sfigmomanometrelor, lămpilor fluorescente, precum și în cadrul altor dispozitive. Acțiunea sa toxică a determinat înlocuirea sa din interiorul termometrelor sau manometrelor, în favoarea alternativelor precum alcoolul.

Descoperire[modificare | modificare sursă]

Simbolul planetei Mercur a fost utilizat din Antichitate pentru reprezentarea acestui element.

Cinabrul, principalul minereu compus din sulfură de mercur, a fost probabil utilizat ca și pigment încă din vremurile preistorice[3]. În urmă cu 20.000 de ani, cinabrul avusese o aplicație pigmentară, fiind numit vermilion și utilizat de către locuitorii peșterilor din Spania și Franța[4]

Extragerea mercurului din cinabru a fost menționată pentru prima dată de către filosoful grec Aristotel, în secolul al IV-lea, de unde provine și denumirea sa elenă, hydrargyros[5]. Pliniu afirma despre mercur:

„Acționează ca o otravă asupra tuturor lucrurilor, și găurește urnele, țâșnind din acestea datorită proprietăților sale maligne. Toate substanțele plutesc pe suprafața argintului viu, cu excepția aurului, fiind singura substanță care este atrasă de aceasta. De aici și excelentul rol de rafinare al aurului, datorită abilității ușoare de respingere a impurităților în momentul când se află într-un vas pământiu cu aur. Odată ce aceste superfluități sunt expulzate, nu rămâne nimic de făcut decât să fie separat de aur[4]

Elementul a fost numit după zeul roman Mercur, cunoscut pentru viteza acestuia; totodată semnul astrologic al planetei a devenit unul din simbolurile alchimie ale acestui metal. Mercurul este singurul metal al cărui nume este comun cu cel planetar-alchimic[6].

Mercurul este un element care este întâlnit în scoarța terestră; a fost cunoscut încă din perioada vechilor greci, romani[7], chinezi și hinduși[8]. În China Antică, mormântul Împăratului Ch'i-Huang-Ti, care murise în anul 210 î.Hr., conținea o hartă în relief a Chinei în care râurile și oceanele erau reprezentate de mercur[9]. Chinezii considerau că medicamentele pe bază de mercur sau cinabru pot prelungi viața, probabil datorită proprietăților acestora de conservare; cu toate acestea, câțiva împărați decedaseră din cauza otrăvirii cu mercur, în încercările lor de a fi nemuritori. În urma cu 4.000 de ani, femeile din China utilizau mercurul ca și metoda contraceptiva cu administrație orala[10].

Probe de mercur au fost descoperite în morminte egiptene[11], iar vârsta acestora a fost determinată a fi de 3.500 ani[12]. Arheologul Heinrich Schliemamm descoperise o urnă de mărime mică plină cu mercur într-un mormânt din Kurna, Egipt, datând din anii 1600-1700 î.Hr.[4].

Cea mai timpurie descriere a amalgamării aurului a fost făcută de către Abu Rayhan al-Biruni, cercetator persan al secolului al XI-lea[9], autor al unor texte alocate mineralogiei, pietrelor prețioase și metalelor; conform acestuia, aurul era procesat din minereu prin zdrobire, apoi minereu era spălat și se adăuga mercurul. Aurul era de asemenea recuperat din Sind, depozitând mercur în mici adâncituri săpate în albia răului. Sedimentele aurifere ar fi spălate peste bălțile mercurice, formându-se amalgamul aurului cu mercur. În ambele cazuri, amalgamul era recuperat și filtrat prin piele pentru separarea celor două elemente, iar ca pas final, amalgamul era ars pentru a se volatiliza mercurul și pentru a purifica aurul[13].

A fost cunoscut și în rândul alchimiștilor în timpul Evului Mediu; aceștia considerau că mercurul, sulful și sarea sunt principalele elemente care constituie Pământul. Cuvântul hindus pentru alchimie, rasasiddhi, înseamnă cunoașterea mercurului. La acea perioadă, șapte metale erau cunoscute: mercurul, aurul, argintul, cuprul, staniul (cositorul), plumbul și fierul; se credea că în urma unui amestec corect al ingredientelor, mercurul poate fi transmutat în aur[14].

Începând cu secolul al XVI-lea, cunoștințele despre mercur se vor dezvolta; de exemplu, în anul 1556, Agricola detaliază modul de utilizare al mercurului și efectele inhalarii vaporilor acestuia asupra sănătății umane[15]. Datorită scrierilor lui Paracelsus, mercurul devenise, alături de antimoniu, un element utilizat în tratamentele venerice[16]

Structura atomică[modificare | modificare sursă]

Structura atomului de mercur este determinată de numărul nucleonilor din nucleul atomic; mercurul prezintă 80 de protoni și 121 de neutroni. Raza atomică medie este de 0.155 nm[17], raza ionică este de 0.112 nm[18], iar raza covalentă este de 0.149 nm[19]. Structura cristalină a mercurului este romboedrică, iar fiecare atom de mercur este înconjurat de alți 6 atomi învecinați la o distanta de 0.300 nm și alți șase atomi la o distanță de 0.347 nm[20].

Configuratia electronica a atomului de mercur, reprezentata pe straturi electronice

Configurația electronică a atomului de mercur este 1s2 2s2 2p6 3s2 3p6 3d10 4s2 4p6 4f14 4d10 5s2 5p6 5d10 6s2[21]

Izotopii[modificare | modificare sursă]

Mercurul prezintă șapte izotopi stabili, cel mai abundent fiind 202Hg (29,80%). Radioizotopii cei mai longevivi sunt 194Hg cu un timp de înjumătățire de 444 ani și 203Hg cu un timp de înjumătățire de 46.612 zile. Radioizotopii rămași au timpul de înjumătățire mai mic de o zi[2].

Cu toate că izotopii mercurului sunt caracterizați de proprietăți chimice similare, datorită maselor diferite, reacțiile acestora diferă relativ puțin. Izotopii mai ușori reacționează mai rapid decât cei grei, cauzând prin aceasta îmbogățirea produșilor de reacție în reacțiile ireversibile[22].

În general, procesele fizice precum evaporarea, condensarea și difuzia ionilor sau moleculelor datorită concentrației sau temperaturii cauzează fracționarea izotopică în izotopi stabili; izotopii ușori se evaporă și permit ca difuzia să fie mai rapida, iar cei grei se condensează[23].

Răspândire pe Pământ[modificare | modificare sursă]

Surse naturale[modificare | modificare sursă]

La nivel mondial, cantitatea totala de mercur este estimata a fi de 334.17 miliarde tone metrice; aproape întreaga cantitate este regăsită în sedimentele oceanice (98.75%) și în apele oceanice (1.24%), iar restul este conținut în sol. Sursele naturale de mercur permit pătrunderea acestuia în biosferă ca și gaz, atunci când exista activitate vulcanica terestra și oceanica, în solutii sau în minereuri. Procesele naturale prin care mercurul este emis în atmosferă mai pot cuprinde volatilizarea mercurului în mediile marine și acvatice, volatilizarea provenita din vegetație[24].

Ciclul global al mercurului implica degajarea acestuia din scoarța terestra, transportul aerian al vaporilor de mercur și depozitarea acestuia în sol și ape; cantitatea de mercur care poate pătrunde anual în atmosferă este în medie de 30.000 tone[25].

În mod natural, este întâlnit ca cinabru (HgS), tiemanit (HgSe)[26], coloradoit (HgTe)[27], coccinit (Hg2I2)[28] și livingstonit (Hg[Sb4S7]), iar principalele depozite europene sunt în Almaden (Spania), Idria (Slovenia nord-vestica), regiunea Rheinpfalz din Germania și regiunea Monte Amiata în Toscana (Italia)[29].

Surse antropogenice[modificare | modificare sursă]

Eliberările de mercur în atmosferă sunt considerate a fi provocate de procesele industriale și de sursele de combustie, conținând formele volatile ale mercurului, precum și formele sale particulare. Mercurul gazos include formele chimice elementare și oxidate ale acestuia, în timp ce formele particulare sunt constituite din compușii chimici ai mercurului, datorită presiunii înalte a vaporilor săi[30].

Proveniența mercurului este determinată de tipul de combustibil folosit, precum cărbunele, petrolul sau deșeurile municipale. În anul 1996, arderea combustibililor fosili a contribuit la eliberarea a 76 tone de mercur în atmosferă, dintre care 66 de tone proveneau din arderea cărbunilor[31], iar 10 tone proveneau din arderea petrolului și gazelor naturale[32]. Diverse incineratoare și aparate de combustie a deșeurilor au eliberat 54 tone de mercur în atmosferă în 1996, dintre care 27 tone proveneau din deșeurile menajere, 15 tone din deșeuri medicale, iar materialele periculoase (lichide și solide) au emis 11 tone de mercur[33].

Unele procese antropogenice care nu au mai fost utilizate de mult timp, au încă ca și rezultat emisii semnificative în cadrul mediului înconjurător, estimându-se că unele lacuri sau râuri conțin mercur într-o cantitate de 2 sau 4 ori mai mare încă de la începutul erei industriale. În Suedia secolului al XX-lea, concentrația de mercur a fost stabilită a fi de 4 până la 7 ori mai mare în partea sudică și de 2 până la 3 ori mai mare în partea nordica[34].

Deoarece este un material poluant care nu se poate degrada, creșterea nivelului de mercur semnalează anumite probleme. În Minnesota, în lacurile izolate produse de activitatea industrială, contaminarea sedimentelor cu mercur s-a triplat în ultimii 150 de ani, iar aceasta creștere este datorată surselor antropogenice[35].

Circuitul mercurului în natură[modificare | modificare sursă]

Fluxul mercuric din atmosferă către sol sau ape este susținut de circuitul global natural, circuitul global perturbat de activitățile umane, sursele regionale și locale[36]. Circuitul global al mercurului, precum și impactul surselor antropogenice sunt mai dificile de înțeles datorită naturii specifice a emisiilor și a proceselor de depozitare[37].

Fiind un element chimic întâlnit în mod natural în mediu, este prezent în biotop; distribuția globală a mercurului este estimată a fi în sedimentele oceanice, ce conțin aproximativ 1017 g de mercur, în principal sub forma cinabrului, apele oceanice 1013g, sedimentele din sol și apele proaspete 1013 g, biosfera 1011g, atmosferă 108g și apele proaspete 107g[38].

O mai buna înțelegere a contribuției surselor antropogenice privind eliberarea mercurului în natură este limitată de incertitudinile substanțiale privind emisiile naturale, precum și cantitatea și sursa primară de mercur ce e reemisă către atmosferă de către soluri și ape. Estimările recente indică faptul că aproximativ 200.000 tone de mercur au fost emise în atmosferă din 1890, aproximativ 95% fiind localizat în soluri, 3% în oceane și 2 % în atmosfera[39].

Proprietăți[modificare | modificare sursă]

Fizice[modificare | modificare sursă]

Proba de mercur

Mercurul este singurul metal care este întâlnit în starea de agregare lichida în condiții standard de temperatură și presiune; este un metal non-combustibil, greu, de culoare argintie care se va contracta sau își va mări volumul odată cu creșterea temperaturii, făcându-l un material ideal pentru termometre. Comparativ cu alte metale, este un slab conductor termic și un ușor conductor de electricitate[40].

Este ușor volatil, eliberând vapori toxici dacă este încălzit, iar vaporii acestuia (deși incolori) pot fi recunoscuți după culoarea lor albastru-violacee în momentul când electricitatea este prezentă[41]. Prezintă un punct unic de topire, -38.83 °C, un punct de fierbere de 356.73 °C, și are o densitate de 13.5336 g/cm3[42]. La încălzire, metalul se dilată în mod uniform, fierbând la temperatura de 357.01 °C și vaporizându-se la 360 °C[43]. Mercurul prezintă solubilitate mare [44].

Sublimatul coroziv de mercur este o sare neutră, formată prin uniunea acidului unei sări comune și mercur și care conține o cantitate de acid destul de abundentă pentru a putea dizolva noua cantitate de mercur, din moment ce patru parți din sublimat pot dizolva mai mult de trei parți de mercur proaspăt[45]. Dacă este privat de acidul conținut, mai este cunoscut și sub numele de mercur dulce (mercure doux)[46] și se prezintă într-o stare perfectă de sare neutră; prezintă mai putin acid decât s-ar putea să conțină, în timp ce sublimatul coroziv de mercur reprezintă excesul de acid al sării comune)[47]

Chimice[modificare | modificare sursă]

Vezi și: Categorie:Compuși mercurici

Mercurul dizolvă aurul, zincul și multe alte metale formând aliaje cu acestea denumite amalgame. Deoarece fierul este o excepție de la această regulă, recipientele de fier au fost folosite în comerțul cu mercur. Încălzirea mercurului în aer conduce la formarea oxidului de mercur.

Poziția sa în seria reactivității metalelor face mercurul un metal care nu reacționează cu acizii obișnuiți precum acid sulfuric diluat, deși acizii oxigenați concentrați ca acidul sulfuric sau acidul azotic sau apa regală (acid clorhidric + acid azotic) pot să dizolve mercurul în scopul obținerii sulfaților, azotaților și clorurilor. La fel ca și argintul, poate reacționa cu acidul sulfhidric atmosferic. Mercurul reacționează cu sulful, neutralizând astfel vaporii rezultați în cazul unor scurgeri accidentale de mercur[48].

Mercurul în stare elementara este relativ inert în aerul uscat, oxigen, oxid nitros, dioxid de carbon, amoniac; în atmosfera umeda, este acoperit de o pelicula de oxid mercuros, iar încălzirea în aer sau oxigen la 350 °C îl transforma în oxidul mercuric de culoare roșie: 2Hg(s) + O2(g) → 2HgO(s)

Mercurul metalic reacționează cu halogenurile, formând săruri; astfel rezultă...

Săruri Formula
fluorura de mercur (II) Hg(l) + F2(g) → HgF2(s) (alba)
clorura de mercur (II) Hg(l) + Cl2(g) → HgCl2(s) (alba)
bromura de mercur (II) Hg(l) + Br2(l) → HgBr2(s) (alba)
iodura de mercur(II) Hg(l) + I2(s) → HgI2(s) (rosie)

Mercurul dizolva alte metale, formând compușii numiți amalgame[49]. Amalgamarea reprezinta metoda chimică de recuperare a mercurului pentru reutilizare prin procesarea soluțiilor sărurilor de mercur în apă[50]; acest proces depinde de abilitatea mercurului de a forma aliaje cu puncte de topire joase în rândul numeroaselor metale[51]. De exemplu, un metal (de regulă zincul) ce este potent din punct de vedere termodinamic să descompună compușii mercurului, este pus în contact cu o soluție a unei sări de mercur. Intervine o reacție chimică ce va reduce ionii de mercur la mercurul metalic, care se va combina ulterior cu zincul pentru a forma aliajul solid[52].

Testele efectuate în laboratoare au indicat că un schimb electronic cauzează gazele nobile să reacționeze cu vaporii mercuroși. Acești compuși sunt stabili datorită forțelor Van der Waals și rezultă în Hg·Ne, Hg·Ar, Hg·Kr și Hg·Xe (vezi exciplex). Compușii organici ai mercurului sunt de asemenea importanți. Metilmercurul este un compus periculos care este găsit ca un agent poluant în ape.

Descoperirea fluorurii de mercur (IV) (HgF4) a fost anunțată în septembrie 2007.[53]

Fulminatul de mercur, Hg2(NO3)2, poate fi obținut prin dizolvarea mercurului în acid azotic, adăugând apoi alcool etilic[54]. Reacțiile chimice includ nitrarea mercurului metalic cu un exces de acid azotic:

Hg + 3 OHNO2 => HgNO3 + OHNO2 + NO2

iar apoi azotatul de mercur și excesul de acid va fi adăugat într-o soluție de etanol, formând astfel fulminatul de mercur:

HgNO3 + HNO3 + C2H6O => Hg(ONC)2

Sulfura de mercur, HgS, este preparată prin precipitarea ionilor Hg2+ folosind o soluție de acid hidrocloric cu hidrogen sulfurat[55].

Acțiune fiziologică[modificare | modificare sursă]

Cu toate că este prezent în construcția tuturor organismelor vii, datorită volatilității sale ce îi permite infiltrarea în acestea, mercurul nu prezintă nici un rol biologic. Cantitatea ingerată este de 3 micrograme/zi în rândul adulților, iar în cazul copiilor este de 1 microgram/zi[56]. Solurile utilizate în agricultură pot conține 0.2 ppm de mercur, pătrunzând în alimente precum morcovii, cartofii și ciupercile, acestea din urmă conținând până la 1 ppm sau mai mult[57].

Mercur elementar[modificare | modificare sursă]

Mercurul este un element prea putin absorbit în contactul cu pielea sau atunci când este ingerat, fiind periculos datorită potențialului său volatil. Testele efectuate pe subiecte animale au demonstrat că mai putin de 0.01% din mercurul ingerat este absorbit intact de-a lungul tractului gastrointestinal , deși acest lucru nu s-ar aplica celor care suferă de ileus. Cazuri ale toxicității sistemice în ingestia accidentala sunt rare, iar încercările de suicid prin administrarea intravenoasa a mercurului nu apare în aceste cazuri[58]. Cu toate că studiile nu s-au efectuat din punct de vedere cantitativ, proprietățile fizice ale mercurului elementar îi limitează absorbția în pielea intacta[59]. Mercurul poate fi absorbit dermal, însă acest traseu este stabilit a fi de doar 1% prin inhalare[60].

Aproximativ 80% din vaporii de mercur inhalați sunt absorbiți prin intermediul sistemului respirator, fiind apoi distribuit prin sistemul circulator în tot corpul[61]. Expunerea cronică, chiar și la concentrații mici între 0.7–42 μg/m3, au arătat ca și simptome tremurul, cunoștințe cognitive slabe și tulburări ale somnului[62][63].

Mercur anorganic[modificare | modificare sursă]

Mercurul este întâlnit ca și compus anorganic în substanțe precum sărurile, de exemplu clorura de mercur (II); aceste săruri afectează sistemul gastrointestinal și rinichii, cauzând distrugerea țesutului renal. Cu toate acestea, deoarece nu pot pătrunde ușor dincolo de bariera sânge-creier, mercurul poate cauza puține daune neurologice fără expunere continuă[64]. Cele două stări de oxidare ale mercurului formează sărurile mercuroase (I) sau mercurice (Hg22+ și Hg2+). Mercurul (II) în aceste săruri este cu mult mai toxic decât mercurul (I) datorită solubilității lor mai mari; datorita acestei proprietăți, sunt mult mai ușor absorbite în tractul gastrointestinal[64].

Cianură de mercur[modificare | modificare sursă]

Cianura de mercur (cunoscută și ca cianura mercurica) Hg(CN)2, este un compus mercuric toxic; ingestia sa provoacă deopotriva otrăvirea cu mercur și cu cianură. Hg(CN)2 poate pătrunde în interiorul corpului prin inhalare, ingestie sau prin absorbție cutanată. Inhalarea cianurii mercurice irită gâtul și pasajele aeriene. Încălzirea sau contactul Hg(CN)2 cu acidul sau suspensie acidă, eliberează vapori toxici de mercur și cianură care pot cauza bronșita cu tuse și flegmă și/sau iritarea țesutului pulmonar. Contactul cu ochii pot cauza arsuri și pete maronii, iar expunerea pe termen lung pot afecta vederea periferică; contactul cu pielea poate cauza alergii, iritații și culoarea gri a pielii[65].

Expunerea cronică la urmele de compus pot duce la acumularea mercurului în corp de-a lungul timpului; ar fi nevoie de luni sau de ani pentru eliminarea mercurului în exces din corp. Supraexpunerea la cianură mercurică poate conduce la distrugerea țesutului renal și/sau otrăvire cu mercur, conducând la iritabilitate, gingii iritate, secreție intensă de salivă, gust metalic, pierderea apetitului, pierderea memoriei, schimbări de personalitate și distrugerea țesutului nervos. Expunerea la doze mari poate fi fatală, existând posibilitatea decesului subit[65].

Abilitatea cianurii mercurice de a cauza probleme reproductive nu a fost testată; cu toate că compușii inorganici ai mercurului nu au arătat să aibă efecte teratogene, aceștia trebuie manipulați cu grija, fiind cunoscuți să afecteze dezvoltarea embrionara și să scadă fertilitatea[65].

Conform unui studiu, două persoane au prezentat simptome ale otrăvirii cu cianură în câteva ore de la ingestia cianurii mercurice sau oxicianura de mercur, Hg(CN)2•HgO, în încercarea lor de a se sinucide. Toxicitatea Hg(CN)2 este atribuită aproape exclusiv otrăvirii cu mercur; cu toate acestea, pacientul care ingerase oxicianura de mercur decedase după cinci ore din cauza otrăvirii cu cianura, înainte ca orice simptom al otrăvirii cu mercur să fie observate. Pacientul care ingerase Hg(CN)2 arătase inițial simptome ale otrăvirii acute cu cianura, care au fost controlate, iar ulterior arătase semne ale otrăvirii cu mercur înainte să-și revină. Gradul în care otrăvirea cu cianură are loc este crezut a fi corelată fie cu ionii de cianură eliberați în stomac, care depinde de cantitatea ingerată, aciditatea gastrică și volumul conținutului gastric[66]. Deoarece moleculele de Hg(CN)2 rămân nedisociate în apa pură și în soluțiile bazice[67], disocierea va crește cu cât aciditatea va fi mai mare; o aciditate gastrică mare va ajuta astfel ca ionii de cianură să devină mult mai bioviabili, crescând posibilitatea otrăvirii cu cianură.

Cianura de mercur a fost utilizată în două crime, petrecute în New York în anul 1898. Autorul crimelor, Roland B. Molineux, trimise medicamente otrăvite victimelor sale prin intermediul serviciilor aeriene poștale americane; prima sa victimă, Henry Barnett, a decedat în urma intoxicației cu mercur la 12 zile de la ingestie, iar cea de-a doua victima, Catherine Adams, decedase din cauza otrăvirii cu cianură la 30 de minute de la ingestia otrăvii. Precum în cazurile de suicid, diferențele dintre cele două cazuri pot fi atribuite diferențelor de aciditate a soluțiilor ce conțineau otrăvurile sau diferența de aciditate stomacală[68].

Medicamentul n-acetilpenicilamina era utilizat pentru a trata otrăvirea cu mercur, însă cu succes limitat[65].

Fulminat de mercur[modificare | modificare sursă]

Fulminatul de mercur (Hg(CNO)2) este o sare de culoare albă, deosebit de instabilă la șocuri sau încălzire motiv pentru care este utilizată ca explozibil primar (declanșează explozia altor explozibili mai stabili). În urma contactului cu această substanță, poate apărea dermatita și conjunctivita[69].

Efectele acute ale intoxicării cu fulminat de mercur includ iritarea mucoaselor, precum și manifestările obișnuite ale intoxicării cu mercur; cea mai comună manifestare cronică este dermatita rezultată în urma sintetizării, datorata expunerii la acest praf în timpul confecționării explozibililor, iar dermatita afectează fața și suprafața anterioară a brațelor[70].

Compuși organo-mercurici[modificare | modificare sursă]

Compușii mercurici tind să fie mult mai toxici decât forma elementara, iar formele organice sunt extrem de toxice, fiind implicate în distrugerea renală și cerebrală. Cel mai periculos compus mercuric, dimetilmercurul, este atât de toxic, încât chiar și câțiva micro litri picurați pe piele sau chiar pe o mănușă din latex pot cauza decesul, precum în cazul lui Karen Wetterhahn.

În 1997, dr. Karen Wetterhahn, cercetător la Colegiul Dartmouth, intrase în contact în mod accidental cu o singura picătură de dietilmercur ce îi căzuse pe mână. Deoarece purta mănuși de latex, nu s-a îngrijorat, însă după doar 5 luni de zile începuse să fie incoerentă și să se lovească de pereți; doctorii nu au putut sa-i dea un diagnostic decât în momentul când aceasta le menționase despre picătura de mercur, iar după câteva luni a decedat[71].

Metilmercur[modificare | modificare sursă]

Metilmercurul (MeHg) este principala sursa de mercur organic pentru toate organismele; datorita bioacumulării, pătrunde în rețeaua trofica, rezultând astfel concentrații înalte întâlnite printre unele specii[72]. Peștii precum tonul sau peștele spadă sunt, de regula, un motiv de îngrijorare mai mare decât alte specii mai mici. FDA și Agenția de Protecție a Mediului din Statele Unite au sfătuit femeile însărcinate, precum și copiii să evite complet peștele spadă, rechinul, macroul și malacantidul din Golful Mexic, și să își limiteze consumul de ton alb la 170 g / săptămână, iar pentru ceilalți pești și meduze nu mai mult de 340 g / săptămână[73]. Într-un studiu din 2006 alocat riscurilor și beneficiilor consumului de pește, beneficiile consumului a 2 porții de pește pe săptămână depășeau riscurile, chiar și pentru femeile tinere gravide, iar evitarea consumului de pește ar conduce semnificativ la decese datorate bolilor coronariene de inimă și dezvoltare neuronala sub optimală la copii[74][74].

Perioada desfășurată de la expunere până la dezvoltarea simptomelor este lungă; cea mai lungă perioadă latentă este de cinci luni după o singura expunere, în cazul Dartmouth, în timp ce alte cazuri variază de la săptămâni la luni. Nu s-a furnizat nici o explicație pentru aceasta latență îndelungată. Atunci când primul simptom este prezent, de regulă parestezia[75], acesta va fi urmat de altele mult mai severe, uneori culminând cu coma și decesul. Caracterul și amploarea intoxicației cu mercur depind de factori precum doza administrată, forma chimică a mercurului sau a compusului mercuric, durata și ruta administrării[76].

Etilmercur[modificare | modificare sursă]

Etilmercurul (EtHg) este un compus rezidual, care este produsul agentului antibacterian etilmercuritiosalicilat. Caracteristicile sale nu au fost studiate la fel de intens ca și cele ale metilmercurului; este eliminat din sânge mult mai rapid, având un timp de înjumătățire de la 7 la 10 zile, și este metabolizat mai rapid decât metilmercurul. Se presupune că nu prezintă abilitatea metilmercurului de a depăși bariera sânge-creier printr-un transportor[77], însă se bazează pe difuzie pentru a pătrunde în țesutul nervos[78]. Sistemul nervos afectat de intoxicația cu această substanță prezintă aceleași simptome ca și intoxicația cu metilmercur, adăugându-se semne ale lezării țesutului renal, precum proteinuria[79].

Alte surse[modificare | modificare sursă]

Fenilmercurul este un compus mai putin toxic decât metilmercurul, fiind mai putin volatil, traversează bariera placentară și cea dintre sânge și creier (mai lent) și este excretată mai rapid; este metabolizat în mercur inorganic, iar modelul său de toxicitate este intermediarul între alchil și mercurul inorganic[80].

Alte surse de mercur organic includ acetatul de fenilmercuric și azotatul de fenilmercuric; acestea au fost utilizate în vopselele pe baza de latex pentru proprietățile lor anti-mucegai, însă au fost înlăturate în 1990 datorită cazurilor de toxicitate întâlnite[81]

Producție[modificare | modificare sursă]

Principalul minereu de mercur, cinabrul, a fost extras în mod continuu încă din anul 415 î.Hr.; istoric, existau cinci areale miniere pentru extragerea mercurului (districtul Almeden din Spania, districtul Idrija din Slovenia, districtul Monte Amiata în Italia, precum și locații variate din Peru, Statele Unite și regiuni din Rusia, Ungaria, Mexic și Austria [82].

Utilizate în producția de mercur, minereurile de cinabru sunt încălzite în furnale, iar mercurul părăsește furnalul sub forma vaporilor, împreună cu SO2 rezultat. Vaporii mercurului sunt condensați în tuburi răcite cu apă și emailate cu ceramică, iar apoi sunt colectați în recipiente din fier, umplute cu apă și căptușite cu ciment[83]. Mercurul obținut astfel este foarte pur, nefiind nevoie rafinarea acestuia[84].

Tabelul de mai jos prezintă cantitatea de mercur exprimată în tone, precum și principalii producători ai acestui element[85]:

Țara 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
Algeria
459
414
292
368
447
224
200
200
China
520
470
780
510
830
230
200
-
Finlanda
98
83
90
88
90
80
80
-
Kârgâzstan
1000
379
380
584
610
620
620
600
Mexic
12
12
15
15
15
15
15
-
Rusia
60
50
50
50
50
50
50
-
Slovacia
50
50
0
0
0
20
0
-
Slovenia
0
6
0
5
5
5
0
-
Spania
64
393
1497
862
863
675
600
600
Tadjikistan
80
55
50
45
40
35
35
-
Ucraina
50
50
40
30
25
20
-
-
Statele Unite ale Americii
75
75
75
75
75
75
75
75
Alte țări
-
-
-
-
-
-
-
-

În anul 2003, producția mondială de mercur a scăzut sub 2.000 tone metrice[86], în condițiile în care producția mondială în jurul anului 1975 era estimata la 9.000 de tone metrice[87].

Aplicații[modificare | modificare sursă]

Mercurul este întrebuințat în unele celule de electroliză drept catod de mercur, la extragerea aurului și argintului, în diferite instrumente și aparate de precizie ca: termometre, barometre, manometre, densiometre, pompe de vid înaintat, etc., la prepararea unor alifii medicinale, la prepararea fulminatului de mercur, a cinabrului, în lămpile redresoare de curent alternativ, în lămpile pentru raze ultraviolete, la prepararea de amalgame.

Termometrul[modificare | modificare sursă]

Termometrul cu mercur a fost inventat de fizicianul și inginerul german Daniel Gabriel Fahrenheit; ulterior, astronomul suedez Anders Celsius a stabilit scara Celsius, descrisă în lucrarea sa Observații privind două grade persistente la un termometru, publicată în 1742. Stabilind două puncte fixe (temperatura de topire a gheții și temperatura de fierbere a apei), a descoperit un punct similar la fierberea apei (punctul de evaporare a apei), deși când această determinare se face cu o precizie ridicată se observă o variație a acestui punct în funcție de presiunea atmosferică. În momentul în care se îndepărta termometrul de vapori, nivelul mercurului creștea puțin. Acest fenomen se poate explica prin răcirea și contractarea rapidă a sticlei, iar Celsius susținea că nivelul coloanei de mercur la fierberea apei este proporțional cu înălțimea barometrului. Când Celsius a decis să folosească propria scară de temperatură, el a ales punctul de fierbere al apei pure la 0 °C și punctul de topire al gheții la 100 °C, invers decât le alegem astăzi. Un an mai târziu fizicianul francez Jean-Pierre Cristin a propus versiunea inversată a scării, cu punctul de îngheț la 0 °C și punctul de fierbere la 100 °C, denumind-o scară centigradă.

Termometrele cu mercur au fost utilizate de decenii, fiind utilizate fie în centre de sănătate, fie în gospodării[88]. Cu toate acestea, toxicitatea mercurului în cazul în care termometrul se sparge a făcut ca mercurul să fie înlocuit de alcool sau produși distilați ai petrolului[89], iar până în anul 2020 se dorește eliminarea mercurului din dispozitivele medicale sau casnice care au în compoziție acest metal, conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii[90]

Barometrul[modificare | modificare sursă]

Barometrul (din greacă βάρος=greutate; μετράω=a măsura) este instrumentul de măsură a presiunii atmosferice, inventat de fizicianul italian Evangelista Torricelli în anul 1643. Barometrul cu mercur este un tub lung de sticlă care a fost umplut cu mercur și apoi răsturnat într-o cuvă cu mercur; barometrele sunt cele mai exacte, ele fiind utilizate la stațiile meteorologice.

În medicină[modificare | modificare sursă]

Compușii mercurici au fost utilizați în tratamentele dermatologice; un produs numit Apa lui Soliman, întrebuințată în eliminarea pistruilor și a negilor, era constituită din mercur, iar utilizatorii acestui produs își distrugeau pielea[91], își diminuau gingiile[92] și provocau căderea dinților[93].

Clorura de mercur era utilizată în dezinfectarea scutecelor până în anii 1950, când s-a descoperit că provoacă acrodinia la copii sensibili[94].

Dietilmercurul a fost utilizat în tratarea sifilisului în 1887 sub forma injectabilă, însă acțiunea sa asupra SNC a determinat stoparea acestor tratamente[95].

În jurul anului 1913, au fost folosite diuretice pe baza de compuși organici ai mercurului, care au fost eliberate pe piață mai mult de 30 de ani[96].

Mercurocromul a fost utilizat în tratarea tăieturilor minore în SUA până în 1998, când FDA a declarat că "nu este recunoscut ca fiind sigur și eficient". Totodata, acești compuși sunt utilizați ca și conservanți în unele picături oftalmice, spray-uri nazale și soluții pentru lentilele de contact[97].

Explozibili[modificare | modificare sursă]

Fulminatul de mercur a fost descoperit în anul 1823, iar cea mai importantă proprietate a acestei substanțe este cea de detonare facila; în urma detonării, se eliberează monoxid de carbon, azot și mercur[98]. Este sensibilă la impact, lumina solară și fricțiune, iar detonarea se face prin scântei și flame[99]. Această sensibilitate termică și cinetică este atribuită și trinitrotoluenului[100].

Azida de mercur formează o pudră alba, insolubila în apa rece, însă relativ solubilă în apa caldă. Încălzirea treptată la 212 °C conduce la efervescența ei, iar la încălzire rapidă sau la temperaturi de 300 °C sarea este detonată[101].

Lămpi[modificare | modificare sursă]

Spectrul luminos al hidrogenului, deuteriumului, azotului, oxigenului și al mercurului.

Mercurul poate fi utilizat ca și component al lămpilor fluorescente, acestea conținând până la 1.4 mg de mercur. Lămpile fluorescente lineare conțin între 1.4–60 mg de mercur[102].

Îmbunatățirea lămpilor fluorescente în procesul de fabricare ce presupunea mercurul a reușit să reducă cantitatea de mercur conținută, reducere realizată treptat; acest proces presupunea o capsula închisă ce conținea mercurul în loc să umple lampa încinsă cu mercur[103]. Capsula cu mercur era deschisă în ultimul pas al procesului de producție, evitând riscul de a elibera mercurul din lampă în mediul înconjurător. În prezent, lampa fluorescenta obișnuită, de 120 cm, conține cu 75% mai puțin mercur decât aceeași lampă construită în anul 1985[104].

În anul 2001, producătorii americani de lămpi utilizaseră 9 tone de mercur, cantitate exprimată prin reducerea cu 67% a celor 27 tone utilizate în anul 1990[105].

Amalgamare[modificare | modificare sursă]

Utilizarea mercurului în industria minieră a amalgamelor și concentrarea metalelor prețioase datează din 2700 î.Hr., când fenicienii și cartaginezii au adoptat această metodă în Spania. Tehnica s-a răspândit datorită romanilor în anul 50, fiind similară metodei din zilele noastre. În 177, romanii au interzis folosirea mercurului în stare elementară pentru extragerea aurului în Italia, posibil datorită ca reacție la problemele de sănătate cauzate de această activitate[106].

Pe teritoriul Americilor, mercurul a fost introdus în secolul al XVI-lea pentru amalgamarea aurului și argintului mexican. În anul 1849, în timpul Febrei Aurului Californian, mercurul a fost foarte utilizat și otrăvirea cu mercur a fost des întâlnită printre mineri. În perioada 1854-1884, minele aurifere din zona Sierrei Nevada au eliberat între 1.400-3.600 tone de mercur în mediu. În America de Sud, mercurul a fost utilizat intensiv de către colonizatorii spanioli, eliberând aproximativ 200.000 tone metrice de mercur în mediu între 1550 și 1880 ca și rezultat direct al acestui proces. În perioada de vârf a febrei aurului din Brazilia anului 1880, mai mult de 6 milioane căutau aur doar în regiunea amazoniană[107].

Aspecte de sănătate și securitate[modificare | modificare sursă]

Simbolul pentru substanţe toxice

Mercurul este un element otrăvitor, care are tendința de acumulare în corp în decursul timpului; acționează ca o neurotoxină, distrugând țesutul nervos și cel cerebral. Pe termen scurt sau lung, expunerea la mercur conduce la tremurat, fluctuații ale dispoziției, pierderea auzului și orbire, iar factorii aceștia fac ca și cea mai mică cantitate de mercur să fie periculoasă. Pătrunderea mercurului în organism se face fie la nivel cutanat, fie prin vaporii inspirați, fie prin tractul digestiv în momentul consumului alimentelor contaminate cu mercur[108]. Intoxicația acută, datorată unor concentrații mari de mercur, provoacă o serie de tulburări cognitive, comportamentale, senzoriale și motorii. Cele mai evidente simptome includ tremurul, labilitatea emoțională (iritabilitate, timiditate excesivă, pierderea încrederii de sine și nervozitate), insomnie[109], pierderea memoriei, schimbări neuromusculare (slăbiciune musculară, atrofierea mușchilor și spasme), dureri de cap, polineuropatie (parestezie, reflexe tendonale hiperactive, reducerea vitezei de conducție a nervilor motorii și senzitivi), iar funcția cognitivă este deficitară[59].

Intoxicarea cu etilmercur cauzează stări de greață, vomă, diaree și dureri abdominale. Sindromul clinic al etilmercurului și metilmercurului este diferit. Pacienții expuși la etilmercur au manifestat polidipsie, poliurie, proteinurie, dureri abdominale, prurit, iar palmele și organele genitale sunt predispuse la dermatite exfoliante. Cu toate că pacienții au dat dovada de incoerență în exprimare și ataxie, starea mentala a pacienților nu a fost afectată în cazul acestor pacienți[110]

Simbolul pentru substanţe periculoase pentru mediul înconjurător

În urma unor experimente asupra cloroplastelor, s-a demonstrat că ionul metalic induce peroxidarea lipidelor, pierderea pigmenților fotosintetici și degradează proteinele[111]; cu toate că mercurul în stare elementara este oxidat rapid în mercur (II) în interiorul eritrocitelor (care prezintă o afinitate mare pentru mercur), o mare parte din acest element chimic absorbit pe cale pulmonară ajunge la creier și pătrunde în acesta înaintea oxidării, datorita liposolubilității mercurului[112]. Mercurul inorganic (II) tinde să se acumuleze în rinichi[113].

Simbolul pentru substanţe iritante

Expunerea la vaporii de mercur presupune ca măsuri de prim ajutor transportarea victimei la aer proaspăt, înlăturarea mercurului aflat în contact cu pielea sau hainele și spălarea acestora cu săpun și cantități mari de apă timp de 15 minute[114]. În cazul în care s-a realizat contactul cu ochii, aceștia trebuie clătiți cu apă timp de 15 minute, menținând pleoapele în afara ariei contaminate de mercur[115].

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Fred Senese. „Why is mercury a liquid at STP?”. General Chemistry Online at Frostburg State University. http://antoine.frostburg.edu/chem/senese/101/inorganic/faq/why-is-mercury-liquid.shtml. Accesat la 2 august 2007. 
  2. ^ a b Group 12 elements, editat de Paul Muljadi, pagina 46
  3. ^ Mercury from Gold and Silver Mining: A Chemical Time Bomb? ; with 29 Tables, de Luiz Drude de Lacerda,Willem Salomons, pagina 1
  4. ^ a b c The Elements of Murder: A History of Poison, de John Emsley, pagina 10
  5. ^ Growing Up with Science, de Marshall Cavendish Corporation, pagina 950
  6. ^ Group 12 elements, editat de Paul Muljadi, pagina 47
  7. ^ Growing Up with Science, de Marshall Cavendish Corporation, pagina 967
  8. ^ Mercury — Element of the ancients”. Center for Environmental Health Sciences, Dartmouth College. http://www.dartmouth.edu/~toxmetal/TXSHhg.shtml. Accesat la 27 martie 2008. 
  9. ^ a b Mining and Quarrying in the Ancient Andes: Sociopolitical, Economic, and ..., de Nicholas Tripcevich,Kevin J. Vaughn, pagina 215
  10. ^ Mercury in the Environment: Pattern and Process, editat de Michael S. Bank, pagina 20
  11. ^ Mercury and the environment — Basic facts”. Environment Canada, Federal Government of Canada. 2004. http://www.ec.gc.ca/MERCURY/EN/bf.cfm. Accesat la 27 martie 2008. 
  12. ^ Mercury, de Kristi Lew, pagina 7
  13. ^ Mercury in the Environment: Pattern and Process, editat de Michael S. Bank, pagina 21
  14. ^ Mercury, Kristi Lew, pagina 8
  15. ^ Mercury in the Environment: Pattern and Process, editat de Michael S. Bank, pagina 19
  16. ^ Chemical History: Reviews of the Recent Literature, editat de Colin Archibald Russell,Gerrylynn K. Roberts, pagina 186
  17. ^ Mercury Handbook: Chemistry, Applications and Environmental Impact, de L F Kozin,S C Hansen, pagina 2
  18. ^ Mercury Handbook: Chemistry, Applications and Environmental Impact, de L F Kozin,S C Hansen, pagina 2
  19. ^ Mercury Handbook: Chemistry, Applications and Environmental Impact, de L F Kozin,S C Hansen, pagina 2
  20. ^ Mercury Handbook: Chemistry, Applications and Environmental Impact, de L F Kozin,S C Hansen, pagina 3
  21. ^ Mercury Handbook: Chemistry, Applications and Environmental Impact, de L F Kozin,S C Hansen, pagina 1
  22. ^ Heavy Stable Isotope Investigations in Environmental Science and Archaeology, de Sanghamitra Ghosh, pagina 2
  23. ^ Heavy Stable Isotope Investigations in Environmental Science and Archaeology, de Sanghamitra Ghosh, pagina 2
  24. ^ Mercury study report to Congress Vol. 3, pagina 2-6
  25. ^ Mercury Hazards to Living Organisms, de Ronald Eisler, pagina 14
  26. ^ Concise Encyclopedia Chemistry, editat de Mary Eagleson, pagina 637
  27. ^ Concise Encyclopedia Chemistry, editat de Mary Eagleson, pagina 637
  28. ^ Concise Encyclopedia Chemistry, editat de Mary Eagleson, pagina 637
  29. ^ Inorganic Chemistry, editat de Egon Wiberg,Nils Wiberg, pagina 1303
  30. ^ Mercury study report to Congress Vol. 3, pagina 2-7
  31. ^ The materials flow of mercury in the economies of the United States and the ..., pagina 4
  32. ^ The materials flow of mercury in the economies of the United States and the ..., pagina 4
  33. ^ The materials flow of mercury in the economies of the United States and the ..., pagina 5
  34. ^ Mercury study report to Congress Vol. 3, pagina 2-7
  35. ^ Understanding Environmental Pollution ,de Marquita K. Hill, pagina 215
  36. ^ Mercury study report to Congress Vol. 3, pagina 2-4
  37. ^ Mercury study report to Congress Vol. 3, pagina 2-2
  38. ^ Mercury study report to Congress Vol. 3, pagina 2-3
  39. ^ Mercury study report to Congress Vol. 3, pagina 2-3
  40. ^ Hazardous Materials Chemistry for Emergency Responders, Second Edition, de Robert Burke, pagina 49
  41. ^ Art in Chemistry, Chemistry in Art, de Barbara R. Greenberg,Dianne Patterson, pagina 28
  42. ^ The History and Use of Our Earth's Chemical Elements: A Reference Guide, de Robert E. Krebs, pagina 168
  43. ^ Mercury Hazards to Living Organisms, de Ronald Eisler, pagina 23
  44. ^ Concepts and Applications in Environmental Geochemistry, editat de Dibyendu Sarkar,Rupali Datta,Robyn Hannigan, pagina 25
  45. ^ A Source Book in Chemistry, 1400-1900, editat de Henry Marshall Leicester,Herbert S. Klickstein, pagina 78
  46. ^ A Source Book in Chemistry, 1400-1900, editat de Henry Marshall Leicester,Herbert S. Klickstein, pagina 78
  47. ^ A Source Book in Chemistry, 1400-1900, editat de Henry Marshall Leicester,Herbert S. Klickstein, pagina 78
  48. ^ http://www.epa.gov/mercury/spills/index.htm
  49. ^ Mercury Hazards to Living Organisms, de Ronald Eisler, pagina 23
  50. ^ Recycling and Reuse of Material Found on Superfund Sites, de Lawrence Smith,Jeffrey Means, pagina 42
  51. ^ Recycling and Reuse of Material Found on Superfund Sites, de Lawrence Smith,Jeffrey Means, pagina 42
  52. ^ Recycling and Reuse of Material Found on Superfund Sites, de Lawrence Smith,Jeffrey Means, pagina 42
  53. ^ Wang, X.; Andrews, L.; Riedel, S.; Kaupp, M. (2007). „Mercury Is a Transition Metal: The First Experimental Evidence for HgF4”. Angewandte Chemie International Edition (Weinheim: WILEY-VCH Verlag GmbH & Co. KGaA) 46 (44): 8371–8375. doi:10.1002/anie.200703710. http://www3.interscience.wiley.com/journal/116323937/abstract?CRETRY=1&SRETRY=0. 
  54. ^ Engineering Chemistry, de Sivasankar, pagina 448
  55. ^ Concise Encyclopedia Chemistry, editat de Mary Eagleson, pagina 637
  56. ^ Nature's Building Blocks: An A-Z Guide to the Elements, de John Emsley, pagina 255
  57. ^ Nature's Building Blocks: An A-Z Guide to the Elements, de John Emsley, pagina 255
  58. ^ Ten Years of Images from Circulation, Journal of the American Heart Association, editat de Hugh A. McAllister,James T. Willerson, pagina 8
  59. ^ a b ATSDR. 1999. Toxicological Profile for Mercury. Atlanta, GA:Agency for Toxic Substances and Disease Registry. http://www.atsdr.cdc.gov/toxprofiles/tp46.pdf
  60. ^ Hursh JB, Clarkson TW, Miles E, Goldsmith LA (1989). „Percutaneous absorption of mercury vapor by man”. Arch. Environ. Health 44 (2): 120–127. doi:10.1080/00039896.1989.9934385. PMID 2494955. 
  61. ^ Cherian MG, Hursh JG, Clarkson TW (1978). „Radioactive mercury distribution in biological fluids and excretion in human subjects after inhalation of mercury vapor”. Archives of Environmental Health 33: 190–214. 
  62. ^ Ngim CH, Foo SC, Boey KW, and Keyaratnam J (1992). „Chronic neurobehavioral effects of elemental mercury in dentists”. British Journal of Industrial Medicine 49 (11): 782–790. PMID 1463679. 
  63. ^ Liang YX, Sun RK, Chen ZQ, and Li LH (1993). „Psychological effects of low exposure to mercury vapor: Application of computer-administered neurobehavioral evaluation system”. Environmental Research 60 (2): 320–327. doi:10.1006/enrs.1993.1040. PMID 8472661. 
  64. ^ a b Langford NJ, Ferner RE (1999). „Toxicity of mercury” (PDF). Journal of Human Hypertension 13 (10): 651–6. doi:10.1038/sj.jhh.1000896. PMID 10516733. http://www.nature.com/jhh/journal/v13/n10/pdf/1000896a.pdf. Accesat la 31 iulie 2007. 
  65. ^ a b c d "Mercuric Cyanide." 1987. http://www.gulflink.osd.mil/m256/m256_refs/n17en111/164.htm (accessed April 2, 2009).
  66. ^ Benaissa M.L., Hantson P., Bismuth C., Baud F.J. (1995). „Mercury oxycyanide and mercuric cyanide poisoning: two cases.”. Intensive Care Med. 21 (12): 1051–1053. doi:10.1007/BF01700673. PMID 8750135. 
  67. ^ Aylett, B.J. "Mercury (II) Pseudohalides: Cyanide, Thiocyanate, Selenocyanate, Azide, Fulminate." Comprehensive Inorganic Chemistry 3:304-306. J.C. Bailar, H.J. Emeléus, Sir Ronald Nyholm, and A.F. Trotman-Dickenson, ed. Oxford: Pergamon Press, 1973; distributed by Compendium Publishers (Elmsford, NY), p. 304.
  68. ^ Emsley, John. The Elements of Murder. Oxford: Oxford University Press, 2005. ISBN 0-19-280599-1
  69. ^ A review of the physiological impact of mercurials, de M. Catherine Ferens,United States. Environmental Protection Agency. Office of Research and Development, pagina 3
  70. ^ Disease and the Environment, de David P. Deeter, pagina 347
  71. ^ Big Coal: The Dirty Secret Behind America's Energy Future, de Jeff Goodell, pagina 134
  72. ^ Mercury Pollution Integration and Synthesis, editat de Carl J. Watras,John W. Huckabee, pagina 4
  73. ^ What you need to know about mercury in fish and shellfish - Advice for women who might become pregnant women who are pregnant nursing mothers young children. U.S. FDA and U.S. EPA Advisory EPA-823-F-04-009, March 2004.
  74. ^ a b Mozaffarian D, Rimm EB (2006). „Fish intake, contaminants, and human health: evaluating the risks and the benefits”. JAMA 296 (15): 1885–99. doi:10.1001/jama.296.15.1885. PMID 17047219. http://jama.ama-assn.org/cgi/content/full/296/15/1885. 
  75. ^ Chemical Exposure and Toxic Responses, de Stephen K. Hall pagina 34
  76. ^ Heavy Metals in the Environment, editat de Lawrence K. Wang,Jiaping Paul Chen,Yung-Tse Hung,Nazih K. Shammas, pagina 21
  77. ^ Changing the Course of Autism: A Scientific Approach for Parents and Physicians, de Bryan Jepson, pagina 144
  78. ^ Elemental Speciation in Human Health Risk Assessment, editat de P. Apostoli, pagina 95
  79. ^ Chemical Exposure and Toxic Responses, de Stephen K. Hall, pagina 34
  80. ^ Medical Toxicology, editat de Richard C. Dart, pagina 1446
  81. ^ https://www.extension.purdue.edu/extmedia/4h/4h_949w_web.pdf
  82. ^ Mercury Hazards to Living Organisms, de Ronald Eisler, pagina 11
  83. ^ Inorganic Chemistry, editat de Egon Wiberg,Nils Wiberg, pagina 1303
  84. ^ Inorganic Chemistry, editat de Egon Wiberg,Nils Wiberg, pagina 1303
  85. ^ Mercury — Cadmium — Lead Handbook for Sustainable Heavy Metals Policy and ..., editat de Michael Scoullos, pagina 16
  86. ^ Handbook on the Toxicology of Metals, editat de Gunnar F. Nordberg,Bruce A. Fowler,Monica Nordberg,Lars Friberg, pagina 679
  87. ^ Handbook on the Toxicology of Metals, editat de Gunnar F. Nordberg,Bruce A. Fowler,Monica Nordberg,Lars Friberg, pagina 679
  88. ^ Delmar's Comprehensive Medical Assisting: Administrative and Clinical ..., de Wilburta Lindh,Marilyn Pooler,Carol Tamparo,Barbara Dahl,Julie Morris, pagina 597
  89. ^ Thermal Analysis of Polymeric Materials, de Bernhard Wunderlich, pagina 283
  90. ^ http://adevarul.ro/sanatate/medicina/mercur-1_52595704c7b855ff562c353f/index.html
  91. ^ Business Builders in Cosmetics, de Jacqueline C. Kent, pagina 10
  92. ^ Why Is Yawning Contagious?: Everything you ever wanted to know about the ..., de Francesca Gould
  93. ^ Why Is Yawning Contagious?: Everything you ever wanted to know about the ..., de Francesca Gould
  94. ^ Mercury in the Environment: Pattern and Process , editat de Michael S. Bank, pagina 272
  95. ^ Medical Toxicology, editat de Richard C. Dart, pagina 1443
  96. ^ Medical Toxicology, editat de Richard C. Dart, pagina 1443
  97. ^ Mercury in the Environment: Pattern and Process , editat de Michael S. Bank, pagina 272
  98. ^ The Chemistry of Explosives, de Jacqueline Akhavan, pagina 34
  99. ^ The Chemistry of Explosives, de Jacqueline Akhavan, pagina 34
  100. ^ Modern Methods and Applications in Analysis of Explosives, de Jehuda Yinon,Shmuel Zitrin, pagina 4
  101. ^ The Preparatory Manual of Explosives, de Jared Ledgard, pagina 110
  102. ^ Architectural Graphic Standards, de American Institute of Architects, pagina 478
  103. ^ Light and Light Sources: High-Intensity Discharge Lamps, de Peter G. Flesch, pagina 49
  104. ^ Light and Light Sources: High-Intensity Discharge Lamps, de Peter G. Flesch, pagina 49
  105. ^ Light and Light Sources: High-Intensity Discharge Lamps, de Peter G. Flesch, pagina 49
  106. ^ Eisler's Encyclopedia of Environmentally Hazardous Priority Chemicals, de Ronald Eisler, pagina 473
  107. ^ Eisler's Encyclopedia of Environmentally Hazardous Priority Chemicals, de Ronald Eisler, pagina 473
  108. ^ Mercury, de Kristi Lew, pagina 5
  109. ^ Healthcare Hazard Control and Safety Management, Second Edition, de James T. Tweedy, pagina 302
  110. ^ Medical Toxicology, editat de Richard C. Dart, pagina 1446
  111. ^ Issues in Biochemistry and Biophysics Research: 2011 Edition, pagina 382
  112. ^ Toxicological Chemistry and Biochemistry, Third Edition, de Stanley E. Manahan, pagina 219
  113. ^ Toxicological Chemistry and Biochemistry, Third Edition, de Stanley E. Manahan, pagina 219
  114. ^ Healthcare Hazard Control and Safety Management, Second Edition, de James T. Tweedy, pagina 302
  115. ^ Healthcare Hazard Control and Safety Management, Second Edition, de James T. Tweedy, pagina 302

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

ro

  • D. Marian, Metale de înaltă puritate, Editura Tehnică, 1988

en

  • Akhavan, Jacqueline, The Chemistry of Explosives
  • American Institute of Architects, Architectural Graphic Standards
  • Apostoli, P., Elemental Speciation in Human Health Risk Assessment
  • Bank, Michael S., Mercury în the Environment: Pattern and Process
  • Burk, Robert, Hazardous Materials Chemistry for Emergency Responders, Second Edition
  • de Lacerda Luiz Drude, Salomons Willem: Mercury from Gold and Silver Mining: A Chemical Time Bomb? ; with 29 Tables
  • Dart, Richard C., Medical Toxicology
  • Deeter, David P., Disease and the Environment
  • Eagleson, Mary, Concise Encyclopedia Chemistry
  • Eisler, Ronald, Mercury Hazards to Living Organisms
  • Eisler, Ronald, Eisler's Encyclopedia of Environmentally Hazardous Priority Chemicals
  • Emsley, John: The Elements of Murder: A History of Poison
  • Emsley, John. The Elements of Murder. Oxford: Oxford University Press, 2005. ISBN 0-19-280599-1
  • Ferens, M. Catherine, A review of the physiological impact of mercurials, Office of Research and Development
  • Flesch, Peter G., Light and Light Sources: High-Intensity Discharge Lamps
  • Ghosh, Sanghamitra, Heavy Stable Isotope Investigations in Environmental Science and Archaeology
  • Goodell, Jeff, Big Coal: The Dirty Secret Behind America's Energy Future
  • Gould, Francesca, Why Is Yawning Contagious?: Everything you ever wanted to know about the ...
  • Greenberg, Barbara R., Patterson,Dianne, Art in Chemistry, Chemistry in Art
  • Hall, Stephen K., Chemical Exposure and Toxic Responses
  • Hil, Marquita K., Understanding Environmental Pollution
  • Kent, Jacqueline C., Business Builders in Cosmetics
  • Kozin, L F, Hansen S,C., Mercury Handbook: Chemistry, Applications and Environmental Impact
  • Krebs, Robert E., The History and Use of Our Earth's Chemical Elements: A Reference Guide
  • Jepson, Bryan, Changing the Course of Autism: A Scientific Approach for Parents and Physicians
  • Ledgard, Jared, The Preparatory Manual of Explosives
  • Leicester, Henry Marshall, Klickstein, Herbert S., A Source Book in Chemistry, 1400-1900
  • Lew, Kristi, Mercury
  • Lindh,Wilburta ,Pooler,Marilyn ,Tamparo,Carol , Dahl,Barbara ,Morris,Julie, Delmar's Comprehensive Medical Assisting: Administrative and Clinical ...
  • Manahan, Stanley E., Toxicological Chemistry and Biochemistry, Third Edition
  • Marshall Cavendish Corporation, Growing Up with Science
  • McAllister, Hugh A. , Willerson, James T., Years of Images from Circulation, Journal of the American Heart Association
  • Muljadi, Paul: Group 12 elements
  • Nordberg, Gunnar F. ,Fowler, Bruce A. , Nordberg, Monica, Friberg, Lars , Handbook on the Toxicology of Metals
  • Russel, Colin Archibald, Roberts, Gerrylynn K., Chemical History: Reviews of the Recent Literature
  • Sarkar, Dibyendu, Datta, Rupali, Hannigan, Robyn, Concepts and Applications in Environmental Geochemistry
  • Sivasankar, Engineering Chemistry
  • Smith, Lawrence, Means, Jeffrey, Recycling and Reuse of Material Found on Superfund Sites
  • Tripcevich, Nicholas , Vaughn, J. Kevin, Mining and Quarrying în the Ancient Andes: Sociopolitical, Economic, and ...
  • Tweedy, James T., Healthcare Hazard Control and Safety Management, Second Edition
  • Wang, Lawrence K. , Chen, Jiaping Paul, Hung, Yung-Tse, Shammas, Nazih K., Heavy Metals in the Environment
  • Watras, Carl J., Huckabee, John W., Mercury Pollution Integration and Synthesis
  • Wiberg, Egon, Wiberg, Nils, Inorganic Chemistry
  • Wunderlich, Bernhard, Thermal Analysis of Polymeric Materials
  • Yinon, Jehuda, Zitrin, Shmuel, Modern Methods and Applications in Analysis of Explosives
  • The materials flow of mercury in the economies of the United States and the ...,
  • Issues in Biochemistry and Biophysics Research: 2011 Edition

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]