Molibden

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Molibden
Molybdenum crystaline fragment and 1cm3 cube.jpg
NiobiuMolibdenTehnețiu
Cr
   
 
42
Mo
 
               
               
                                   
                                   
                                                               
                                                               
Mo
W
Tabelul completTabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr Molibden, Mo, 42
Serie chimică  ?
Grupă, Perioadă, Bloc 6, 5, d
Densitate 10,28 kg/m³
Culoare gri metalic
Număr CAS 7439-98-7[1]
Număr EINECS
Proprietăți atomice
Masă atomică u
Rază atomică pm
Rază de covalență pm
Rază van der Waals pm
Configurație electronică
Electroni pe nivelul de energie
Număr de oxidare
Oxid
Structură cristalină
Proprietăți fizice
Fază ordinară
Punct de topire  K
Punct de fierbere  K
Energie de fuziune kJ/mol
Energie de evaporare kJ/mol
Temperatură critică  K
Presiune critică  Pa
Volum molar m³/kmol
Presiune de vapori
Viteza sunetului m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling)
Căldură specifică J/(kg·K)
Conductivitate electrică S/m
Conductivitate termică W/(m·K)
Prima energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_1}}} kJ/mol
A 2-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_2}}} kJ/mol
A 3-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_3}}} kJ/mol
A 4-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_4}}} kJ/mol
A 5-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_5}}} kJ/mol
A 6-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_6}}} kJ/mol
A 7-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_7}}} kJ/mol
A 8-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_8}}} kJ/mol
A 9-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
A 10-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Molibdenul este un metal tranzițional din grupa 6 aflat în poziția 42 în tabelul periodic al elementelor. Simbolul chimic este Mo. Numele este de origine neo-latină (Molybdaenum) și înseamnă plumb, deoarece minereurile sale au fost confundate cu cele de plumb.[2]

În stare liberă, este un metal argintiu. Formează cu ușurință carburi dure și stabile, motiv pentru care este utilizat adesea la obținerea oțelurilor foarte rezistente. Molibdenul nu apare în natură ca metal liber, ci sub formă de combinații în diferite stări de oxidare, în diverse minerale. Deși mineralele de molibden se cunosc de multă vreme, elementul a fost „descoperit” de Carl Wilhelm Scheele (în sensul diferențierii ca entitate din sărurile minerale ale altor metale) în 1778. A fost izolat în formă metalică pură, pentru prima dată de Peter Jacob Hjelm în 1781.

Compușii de molibden se utilizează industrial, în aplicații la temperaturi și presiuni ridicate, ca pigmenți și catalizatori.

Utilizare[modificare | modificare sursă]

Molibdenul este utilizat în cantități mici pentru creșterea durității și elasticității oțelului. In raport de peste 2/3 din producția totală de molibden, este folosit pentru obținerea aliajelor de fero-molibden. In primul razboi mondial datorită cantităților mici existente de wolfram, acesta va fi înlocuit de molibden în vederea obținerii aliajelor dure. Până în prezent molibdenul este folosit la aliaje cu scopul de a crește duritatea, rezistența termică și la coroziune a metalelor.

Aliajele cu molibden sunt folosite la fabricarea avioanelor, rachetelor, în industria petroliferă ca și catalalizator pentru înlăturarea sulfului. Sulfatul de molibden în combinație cu grafitul este un lubrifiant care este folosit cu succes și la temperaturi ridicate. De asemenea este folosit ca strat fin în industria tranzistoarelor sau a celulelor solare. In producerea lămpilor cu halogeni, medicina nucleară sau în lămpile röntgen este utilizat de asemenea molibdenul ca și conductor electric.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ molybdenum, Unique Ingredient Identifier[*] 
  2. ^ editor-in-chief David R. Lide. (1994). „Molybdenum”. în Lide, David R.. CRC Handbook of Chemistry and Physics. 4. Chemical Rubber Publishing Company. p. 18. ISBN 0849304741 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • M. Petrescu (coord) Tratat de știința și ingineria materialelor metalice vol 3 Metale. Aliaje. Materiale speciale. Materiale compozite, Editura Agir, București, 2009
  • D. Marian, Metale de înaltă puritate, Editura Tehnică, 1988

Legături externe[modificare | modificare sursă]