Oxid de beriliu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Oxid de beriliu
__ Be2+    __ O2-Structura oxidului de beriliu

__ Be2+    __ O2-
Structura oxidului de beriliu
Nume IUPAC Oxid de beriliu
Identificare
Număr CAS 1304-56-9
Informații generale
Formulă chimică BeO
Aspect cristale albe
Masă molară 25,01 g/mol
Proprietăți
Densitate 3,01 g cm3
Starea de agregare solidă
Punct de topire 2 507 °C
Punct de fierbere 3 900 °C
Solubilitate insolubil în apă
Structură cristalină hexagonal crystal system[1]  Modificați la Wikidata
Pericol
T+ : Foarte toxic
Foarte toxic,
Fraze R R25, R26, R43, R49, R36/37/38, R48/23
Fraze S S45, S53
SGH06 : ToxicSGH08 : Sensibilizant, mutagen, cancerigen, reprotoxic
Pericol
H301, H315, H317, H319, H330, H335, H350i, H372,
NFPA 704

NFPA 704.svg

0
4
0
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Oxidul de beriliu este un compus anorganic cu formula chimică BeO. Este o substanță cristalină albă cu proprietăți de izolator electric și prezintă o conductivitate termică mare. Punctul de topire ridicat face ca acest compus să poată fi folosit pe post de material refractar. [2] În natură, se găsește sub forma mineralului bromelit.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ CRC Handbook of Chemistry and Physics (95th edition), p. 4-51 
  2. ^ Raymond Aurelius Higgins (). Materials for Engineers and Technicians. Newnes. p. 301. ISBN 0-7506-6850-4. 

Surse externe[modificare | modificare sursă]