Rubidiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Rubidiu
Rb5.JPG
KriptonRubidiuStronțiu
K
  Lattic simple cubic.svg
 
37
Rb
 
               
               
                                   
                                   
                                                               
                                                               
Rb
Cs
Tabelul completTabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr Rubidiu, Rb, 37
Serie chimică Metal alcalin
Grupă, Perioadă, Bloc 1, 5, s
Densitate 1,532 kg/m³
Culoare alb, argintiu
Număr CAS 7440-17-7
Număr EINECS
Proprietăți atomice
Masă atomică 85,4678 u
Rază atomică 248 pm
Rază de covalență 220±9
Rază van der Waals 303 pm
Configurație electronică [Kr] 5s1
Electroni pe nivelul de energie 2, 8, 18, 8, 1
Număr de oxidare +1, −1
Oxid bazic
Structură cristalină cubică
Proprietăți fizice
Fază ordinară solid
Punct de topire 39.31 °C (102.76 °F), 312.46 K
Punct de fierbere 688 °C (1270 °F), 961 K
Energie de fuziune kJ/mol
Energie de evaporare kJ/mol
Temperatură critică  K
Presiune critică  Pa
Volum molar m³/kmol
Presiune de vapori
Viteza sunetului m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling)
Căldură specifică J/(kg·K)
Conductivitate electrică S/m
Conductivitate termică W/(m·K)
Prima energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_1}}} kJ/mol
A 2-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_2}}} kJ/mol
A 3-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_3}}} kJ/mol
A 4-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_4}}} kJ/mol
A 5-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_5}}} kJ/mol
A 6-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_6}}} kJ/mol
A 7-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_7}}} kJ/mol
A 8-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_8}}} kJ/mol
A 9-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
A 10-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Rubidiul este un element chimic notat cu simbolul Rb și care are numărul atomic 37. Rubidiul este un metal alcalin moale, de culoare alb-argintie; în stare elementară este foarte reactiv, cu proprietăți similare altor metale alcaline, precum oxidarea rapidă în aer. Rubidiul natural este un amestec izotopic: 85Rb, singurul izotop stabil, cu o concentrație de 72%. Restul procentelor, de 28% reprezintă izotopul radioactiv 87Rb ce are timpul de înjumătățire de 49 miliarde de ani - mai mult de 3 ori vârsta estimată a Universului.

Chimiștii germani Robert Bunsen și Gustav Kirchhoff descoperă rubidiul in 1861 datorită metodei spectroscopiei atomice.[1]

Compușii rubidiului au diverse aplicații chimice și electronice. Rubidiul metalic este vaporizat ușor, având un spectru de absorbție bun și fiind utilizat în manipularea atomilor prin laser.

Acest metal nu este cunoscut ca având o funcție vitală pentru organisemele vii. Cu toate acestea, a fost observat faptul că rubidiul ionic este asimilat de organisme similar ionului de potasiu, fiind asimilat activ de către celulele vegetale și animale datorită încărcăturii similare.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Rubidiul a fost descoperit îm 1861 de către chimiștii germani Robert Bunsen și Gustav Kirchhoff. Numele provine din latinul rubidus.[2]

Structură atomică[modificare | modificare sursă]

Izotopi[modificare | modificare sursă]

Proprietăți[modificare | modificare sursă]

Proprietăți fizice[modificare | modificare sursă]

Proprietăți chimice[modificare | modificare sursă]

În oxigen rubidiul arde formînd superperoxid:

4Rb + O2 = 2Rb2O

La temperaturi obișnuite sau la o mică încălzire rubidiul reacționează cu azotul, siliciul, sulful, halogenii și alte nemetale:

6Rb + N2 = 2Rb3N
2Rb + H2 = 2RbH
2Rb + Cl2 = 2RbCl (se autoinflamează)

Rubidiul reacționează intens cu acizii minerali:

2Rb + 2HBr = 2RbBr + H2

Intens reacționează cu apa. Hidrogenul, care se degajă se autoinflamează:

2Rb + 2H2O = 2RbOH + H2

Rubidiul se dizolvă în amoniac lichid:

2Rb + NH3 = Rb2NH + H2

Oxidul de rubidiu este un oxid bazic. El poate fi primit pe cale indirectă:

RbO2 + 3Rb = 2Rb2O

El reacționează intens cu acizii, oxizii acizi și amfoteri:

Rb2O + H2O = 2RbOH
Rb2O + H2SO4 = Rb2SO4 + H2O

Hidroxidul de rubidiu este o bază puternică, bine solubilă în apă. El reacționează cu oxizii acizi și amfoteri, acizii, sărurile metalelor grele și de amoniu, cu unele nemetale și a.

6RbOH + 3Br2 = 5RbBr + RbBrO3 + 3H2O (RbOH fierbinte)
2RbOH + CO2 = Rb2CO3 + H2O
3RbOH + Cr(OH)3= Rb3[Cr(OH)6]
2RbOH + ZnO = Rb2ZnO2 + H2O (la topire)
2RbOH + (NH4)2CO3 = Rb2CO3 + 2NH3 + 2H2O
3RbOH + FeCl3 = Fe(OH)3 + 3RbCl


Sărurile de rubidiu sunt substanțe stabile, ionice, bine solubile în apă. În soluțiile apoase ele disociază complet. Ionul de rubidiu nu hidrolizează. Cu toate acestea, unii compuși ai rubidiului totuși hidrolizează în apă. Acestea sînt sărurile acizilor slabi, hidrura de rubidiu, superperoxidul de rubidiu, nitrura, fosfura și a.:

RbH + H2O = RbOH + H2
Rb3N + 3H2O = 3RbOH + NH3
2RbO2 + 2H2O = 2RbOH + H2O2 + O2

Ionul de rubidiu nu formează anioni complecși.

Compușii elementului[modificare | modificare sursă]

Compuși organici[modificare | modificare sursă]

Răspândire[modificare | modificare sursă]

Producere[modificare | modificare sursă]

Preparare în laborator[modificare | modificare sursă]

Producere la scară industrială[modificare | modificare sursă]

Utilizare[modificare | modificare sursă]

Medicină[modificare | modificare sursă]

Alte aplicații[modificare | modificare sursă]

Rolul elementului în biologie[modificare | modificare sursă]

Măsuri de protecție chimică[modificare | modificare sursă]

Toxicitate[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Kirchhoff, G.; Bunsen, R. (1861). „Chemische Analyse durch Spectralbeobachtungen”. Annalen der Physik und Chemie 189 (7): 337–381. doi:10.1002/andp.18611890702. Bibcode1861AnP...189..337K. 
  2. ^ Weeks, Mary Elvira (1932). „The discovery of the elements. XIII. Some spectroscopic discoveries”. Journal of Chemical Education 9 (8): 1413–1434. doi:10.1021/ed009p1413. Bibcode1932JChEd...9.1413W.