Sari la conținut

Stronțiu

Modifică legăturile
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Stronțiu

Rubidiu ← Stronțiu → Ytriu
Ca
   
 
38		 Sr
  
               
               
                                   
                                   
                                                               
                                                               
Sr
Ba
Tabelul complet • Tabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr Stronțiu, Sr, 38
Serie chimică Metale alcalino-pământoase
Grupă, Perioadă, Bloc 2, 5, s
Densitate 2540 kg/m³
Culoare Argintiu-gălbui
Număr CAS 7440-24-6
Număr EINECS
Proprietăți atomice
Masă atomică 87,62 u
Rază atomică 215 pm
Rază de covalență 192 pm
Rază van der Waals 249 pm
Configurație electronică [Kr]5s2
Electroni pe nivelul de energie
Număr de oxidare
Oxid
Structură cristalină
Proprietăți fizice
Fază ordinară
Punct de topire 777°C ; 1430.6°F ; 1050.15 K
Punct de fierbere 1382°C ; 2519.6°F ; 1655.15 K
Energie de fuziune kJ/mol
Energie de evaporare kJ/mol
Temperatură critică  K
Presiune critică  Pa
Volum molar m³/kmol
Presiune de vapori
Viteza sunetului m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling) 0,95
Capacitate termică masică J/(kg·K)
Conductivitate electrică 7.7 ⋅ 106 S/m
Conductivitate termică W/(m·K)
Prima energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_1}}} kJ/mol
A 2-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_2}}} kJ/mol
A 3-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_3}}} kJ/mol
A 4-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_4}}} kJ/mol
A 5-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_5}}} kJ/mol
A 6-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_6}}} kJ/mol
A 7-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_7}}} kJ/mol
A 8-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_8}}} kJ/mol
A 9-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
A 10-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.
Modifică text Consultați documentația formatului

Stronțiul este un element chimic; are simbolul Sr și numărul atomic 38. Un metal alcalino-pământos, este un element metalic moale, alb-argintiu, cu tentă gălbuie, foarte reactiv din punct de vedere chimic. Metalul formează un strat închis la culoare de oxid atunci când este expus la aer. Stronțiul are proprietăți fizice și chimice asemănătoare cu cele ale celor doi vecini verticali ai săi din tabelul periodic, calciul și bariul. Se găsește în natură în principal în mineralele celestină și stronțianit⁠(d) și este extras mai ales din acestea.

Atât stronțiul, cât și stronțianitul își trag numele de la Strontian⁠(d), un sat din Scoția, în apropierea căruia mineralul a fost descoperit în 1790 de Adair Crawford⁠(d) și William Cruickshank; în anul următor a fost identificat ca element nou pe baza culorii roșu-crimson din testul la flacără. Stronțiul a fost izolat pentru prima dată ca metal în 1808 de Humphry Davy, folosind procedeul, pe atunci recent descoperit, al electrolizei. În cursul secolului al XIX-lea, stronțiul a fost utilizat mai ales la producerea zahărului din sfeclă de zahăr (vezi procesul stronțiului⁠(d)). La apogeul producției de tuburi catodice pentru televizoare, până la 75% din consumul de stronțiu din Statele Unite era destinat sticlei ecranului frontal al tuburilor catodice.[1] Odată cu înlocuirea tuburilor catodice prin alte metode de afișare, consumul de stronțiu a scăzut dramatic.[1]

În timp ce stronțiul natural (care este alcătuit în cea mai mare parte din izotopul stronțiu-88) este stabil, stronțiu-90⁠(d) sintetic este radioactiv și reprezintă una dintre cele mai periculoase componente ale ploii radioactive⁠(d), deoarece stronțiul este absorbit de organism într-un mod similar calciului. Stronțiul natural stabil nu este periculos pentru sănătate la niveluri scăzute.

Caracteristici

[modificare | modificare sursă]
Stronțiu dendritic oxidat

Stronțiul este un metal divalent argintiu cu o nuanță ușor gălbuie, ale cărui proprietăți sunt în mare parte intermediare și similare cu cele ale vecinilor săi din grupă, calciul și bariul.[2] Este mai moale decât calciul și mai dur decât bariul. Punctele sale de topire (777 °C) și de fierbere (1377 °C) sunt mai scăzute decât cele ale calciului (842 °C și, respectiv, 1484 °C); bariul continuă această tendință descendentă la punctul de topire (727 °C), dar nu și la punctul de fierbere (1900 °C). Densitatea stronțiului (2,64 g/cm3) este, de asemenea, intermediară între cele ale calciului (1,54 g/cm3) și bariului (3,594 g/cm3).[3] Există trei alotropi ai stronțiului metalic, cu puncte de tranziție la 235 și 540 °C.[necesită citare]

Potențialul standard de electrod al cuplului Sr2+/Sr este −2,89 V, aproximativ la jumătatea distanței dintre cele ale cuplurilor Ca2+/Ca (−2,84 V) și Ba2+/Ba (−2,92 V), și apropiat de cele ale metalelor alcaline vecine.[4] Stronțiul este intermediar între calciu și bariu în ceea ce privește reactivitatea față de apă, cu care reacționează la contact producând hidroxid de stronțiu și hidrogen gazos. Stronțiul metalic arde în aer producând atât oxid de stronțiu, cât și nitrură de stronțiu, însă, deoarece nu reacționează cu azotul sub 380 °C, la temperatura camerei formează spontan numai oxidul.[3] Pe lângă oxidul simplu SrO, peroxidul SrO2 poate fi obținut prin oxidarea directă a stronțiului metalic sub presiune ridicată de oxigen, existând unele indicii cu privire la un superoxid galben Sr(O2)2.[5] Hidroxidul de stronțiu, Sr(OH)2 este o bază tare, deși nu la fel de puternică precum hidroxizii bariului sau ai metalelor alcaline.[6] Sunt cunoscuți toți cei patru dihalogenuri ai stronțiului.[7]

Datorită dimensiunilor mari ale elementelor grele din blocul s, inclusiv stronțiul, este cunoscut un spectru vast de numere de coordinare, de la 2, 3 sau 4, până la 22 sau 24 în SrCd11 și SrZn13. Ionul Sr2+ este destul de voluminos, astfel că numerele mari de coordinare reprezintă regula.[8] Dimensiunile mari ale stronțiului și bariului joacă un rol semnificativ în stabilizarea complexelor de stronțiu cu liganzi polidentați macrociclici, precum eterii coroană: de exemplu, în timp ce 18-coroană-6 formează complexe relativ slabe cu calciul și metalele alcaline, complexele sale cu stronțiu și bariu sunt mult mai stabile.[9]

Compușii organostronțiu conțin una sau mai multe legături stronțiu–carbon. Ei au fost raportați ca intermediari în reacțiile de tip Barbier.[10][11][12] Deși stronțiul se află în aceeași grupă cu magneziul, iar compușii organomagneziaci sunt foarte frecvent utilizați în chimie, compușii organostronțiu nu sunt la fel de răspândiți, deoarece sunt mai dificil de sintetizat și mai reactivi. Compușii organostronțiu tind să fie mai asemănători cu compușii organoeuropiu sau organosamariu, datorită razelor ionice similare ale acestor elemente (Sr2+ 118 pm; Eu2+ 117 pm; Sm2+ 122 pm). Majoritatea acestor compuși pot fi preparați numai la temperaturi scăzute; liganții voluminoși tind să favorizeze stabilitatea. De exemplu, diciclopentadienilul de stronțiu, Sr(C5H5)2, trebuie obținut prin reacția directă a stronțiului metalic cu mercurocenul sau cu ciclopentadiena ca atare; înlocuirea ligandului C5H5 cu ligandului mai voluminos C5(CH3)5 crește, pe de altă parte, solubilitatea, volatilitatea și stabilitatea cinetică a compusului.[13]

Din cauza reactivității sale extreme față de oxigen și apă, stronțiul se găsește în natură numai în combinații cu alte elemente, cum ar fi în mineralele stronțianit și celestină. Este păstrat sub un hidrocarbură lichidă, precum ulei mineral sau kerosen, pentru a preveni oxidarea; stronțiul metalic proaspăt expus capătă rapid o culoare gălbuie prin formarea oxidului. Stronțiul metalic sub formă de pulbere fină este piroforic, adică se aprinde spontan în aer la temperatura camerei. Sărurile volatile de stronțiu conferă o culoare roșu aprins flăcărilor și sunt utilizate în pirotehnie și la producerea rachetelor de semnalizare.[3] La fel ca și calciul și bariul, metalele alcaline și lantanidele divalente europiu și yterbiu, stronțiul metalic se dizolvă direct în amoniac lichid, formând o soluție albastru-închis de electroni solvatați.[2]

Izotopi

[modificare | modificare sursă]

Stronțiul natural este un amestec de patru izotopi stabili: 84Sr, 86Sr, 87Sr și 88Sr.[14] Dintre aceștia, 88Sr este cel mai abundent, reprezentând aproximativ 82,6% din tot stronțiul natural, deși abundența variază oarecum din cauza producerii de 87Sr radiogenic ca produs al dezintegrării prin emisie beta a lui 87Rb, cu timp de înjumătățire lung.[15] Aceasta stă la baza datării rubidiu–stronțiu.

Dintre izotopii instabili, modul principal de dezintegrare al izotopilor mai ușori decât 86Sr este captură electronică sau emisia de pozitroni spre izotopi ai rubidiului, iar al izotopilor mai grei decât 88Sr este emisie de electroni spre izotopi ai ytriului.[14] O mențiune specială merită 89Sr și 90Sr. Primul are un timp de înjumătățire de 50,56 zile și este utilizat în tratamentul cancerului osos, datorită similitudinii chimice a stronțiului cu calciul și, implicit, capacității sale de a substitui calciul.[16][17] Deși 90Sr (timp de înjumătățire 28,91 ani) a fost utilizat în mod similar, acesta reprezintă mai ales un izotop de îngrijorare în precipitațiile radioactive rezultate din arme nucleare și accidente nucleare, datorită perioadei sale mai lungi de înjumătățire (ambii sunt produși ca produse de fisiune). Prezența sa în oase, unde se acumulează întreg stronțiul, poate provoca cancer osos, cancer al țesuturilor adiacente și leucemie.[18] Accidentul nuclear de la Cernobîl din 1986 a contaminat aproximativ 30.000 km2 cu mai mult de 10 kBq/m2 de 90Sr, reprezentând aproximativ 5% din conținutul total de 90Sr al reactorului.[19]

Istorie

[modificare | modificare sursă]
Testul flăcării pentru stronțiu

Stronțiul este numit după satul scoțian Strontian (gaelică scoțiană Sròn an t-Sìthein), unde a fost descoperit în minereurile exploatărilor de plumb.[20]

În 1790, Adair Crawford, medic implicat în prepararea bariului, și colegul său William Cruickshank au observat că minereurile din Strontian prezentau proprietăți diferite de cele ale altor surse de „heavy spar”.[21] Aceasta i-a permis lui Crawford să conchidă, la pagina 355, că „... este într-adevăr probabil ca mineralul scoțian să fie o nouă specie de pământ care până acum nu a fost examinată îndeajuns”. Colecționarul de minerale și medicul Friedrich Gabriel Sulzer a analizat împreună cu Johann Friedrich Blumenbach mineralul din Strontian și l-a numit stronțianit. El a ajuns, de asemenea, la concluzia că acesta era distinct de witherit și conținea un nou „pământ” (neue Grunderde).[22]

În 1793, Thomas Charles Hope, profesor de chimie la Universitatea din Glasgow, a studiat mineralul[23][24] și a propus denumirea strontites.[25][26][27] El a confirmat lucrările anterioare ale lui Crawford și a relatat: „... considerându-l un pământ particular, am crezut necesar să-i dau un nume. L-am numit strontites, după locul în care a fost găsit; un mod de derivare, în opinia mea, la fel de potrivit ca orice calitate pe care ar putea-o avea, care este moda actuală.” Elementul a fost în cele din urmă izolat de Sir Humphry Davy în 1808, prin electroliza unui amestec care conținea clorură de stronțiu și oxid de mercur(II), și anunțat de acesta într-o prelegere ținută la Royal Society la 30 iunie 1808.[28] În concordanță cu denumirea celorlalte metale alcalino-pământoase, el a schimbat numele în strontium.[29][30][31][32][33]

Prima aplicație la scară largă a stronțiului a fost în producerea zahărului din sfeclă de zahăr. Deși un procedeu de cristalizare care utiliza hidroxid de stronțiu a fost brevetat de Augustin-Pierre Dubrunfaut în 1849,[34] introducerea pe scară largă a venit odată cu îmbunătățirea procesului la începutul anilor 1870. Industria germană a zahărului a utilizat acest procedeu până în secolul al XX-lea. Înainte de Primul Război Mondial, industria zahărului din sfeclă utiliza anual pentru acest proces între 100.000 și 150.000 de tone de hidroxid de stronțiu.[35] Hidroxidul de stronțiu era reciclat în cursul procesului, însă cererea pentru compensarea pierderilor din producție era suficient de mare pentru a crea o cerere semnificativă, care a dus la exploatarea stronțianitului în Münsterland. Exploatarea stronțianitului în Germania a încetat când a început exploatarea zăcămintelor de celestină din Gloucestershire.[36] Aceste mine au furnizat cea mai mare parte a aprovizionării mondiale cu stronțiu în perioada 1884–1941. Deși zăcămintele de celestină din bazinul Granada erau cunoscute de mai multă vreme, exploatarea lor la scară largă nu a început înainte de anii 1950.[37]

În timpul testelor atmosferice cu arme nucleare, s-a observat că stronțiul-90 este unul dintre produșii de fisiune nucleară cu un randament relativ ridicat. Asemănarea cu calciul și posibilitatea ca stronțiul-90 să se acumuleze în oase au făcut din cercetarea metabolismului stronțiului un subiect important.[38][39]

Răspândire

[modificare | modificare sursă]
Mineralul celestină (Format:Chem2)

Stronțiul se găsește frecvent în natură, fiind al 15-lea element ca abundență de pe Pământ (congenerul său mai greu, bariul, fiind al 14-lea), cu o concentrație medie estimată de aproximativ 360 părți per milion în scoarța terestră.[40] El se găsește în principal sub formă de sulfat în mineralul celestină (Format:Chem2) și sub formă de carbonat în stronțianit (Format:Chem2). Dintre cele două, celestina apare mult mai frecvent în zăcăminte suficient de mari pentru exploatare minieră. Deoarece stronțiul este utilizat cel mai adesea sub formă de carbonat, stronțianitul ar fi mai util dintre cele două minerale comune, însă au fost descoperite puține zăcăminte potrivite pentru exploatare.[41] Din cauza modului în care reacționează cu aerul și apa, stronțiul există în natură numai în combinație cu alte elemente, sub formă de minerale. Stronțiul natural este stabil, însă izotopul său sintetic Sr-90 este produs numai în precipitațiile radioactive.

În apele subterane, stronțiul se comportă chimic într-un mod foarte asemănător calciului. La valori de pH intermediare până la acide, Sr2+ este specia dominantă a stronțiului. În prezența ionilor de calciu, stronțiul formează frecvent coprecipitate cu minerale ale calciului, cum sunt calcitul și anhidrita, la valori mai ridicate ale pH-ului.[42] La pH intermediar până la acid, stronțiul dizolvat este legat de particulele de sol prin schimb cationic.[42]

Conținutul mediu de stronțiu din apa oceanelor este de 8 mg/L.[43][44] La o concentrație de stronțiu între 82 și 90 μmol/L, concentrația este considerabil mai mică decât cea a calciului, care se situează în mod normal între 9,6 și 11,6 mmol/L.[45][46] Cu toate acestea, ea este mult mai mare decât cea a bariului, de 13 μg/L.[3]

Producție

[modificare | modificare sursă]

Principalii producători de stronțiu sub formă de celestină, potrivit datelor din ianuarie 2024, sunt Spania (200.000 t), Iranul (200.000 t), China (80.000 t), Mexicul (35.000 t) și Argentina (700 t).[47] Deși zăcămintele de stronțiu sunt răspândite în Statele Unite, acestea nu au mai fost exploatate din 1959.[47]

O mare parte din celestina extrasă este transformată în carbonat prin două procese. Fie celestina este levigată direct cu o soluție de carbonat de sodiu, fie este prăjită cu cărbune pentru a forma sulfură. A doua etapă produce un material de culoare închisă, care conține în principal sulfură de stronțiu. Această așa-numită „cenușă neagră” este dizolvată în apă și filtrată. Carbonatul de stronțiu este precipitat din soluția de sulfură de stronțiu prin introducerea dioxidului de carbon.[48] Sulfatul este redus la sulfură prin reducere carbotermică:

SrSO4 + 2 C -> SrS + 2 CO2

Aproximativ 300.000 de tone sunt prelucrate anual în acest mod.[49]

Metalul este produs la scară comercială prin reducerea oxidului de stronțiu cu aluminiu. Stronțiul este apoi separat din amestec prin distilare.[49] Stronțiul metalic poate fi preparat și la scară mică prin electroliza unei soluții de clorură de stronțiu în clorură de potasiu topită:[4]

Sr+ + 2 e- -> Sr
2 Cl− -> Cl2 + 2 e-

Este una dintre materiile prime critice incluse pe lista Uniunii Europene. 99% din stronțiul consumat în Uniune provine din Spania, ceea ce contribuie la suveranitatea economică în această privință.[50]

Aplicații

[modificare | modificare sursă]
Cea mai mare parte a producției mondiale de stronțiu era consumată odinioară în fabricarea afișajelor cu tub catodic (CRT). Sticla conținea oxid de stronțiu și oxid de bariu pentru blocarea razelor X.

Reprezentând 75% din consum, principala utilizare a stronțiului era în sticla pentru tuburile catodice ale televizoarelor color,[49] unde împiedica emisia de raze X.[51][52] Această utilizare a stronțiului a fost în declin deoarece tuburile catodice au fost înlocuite de alte metode de afișare. Acest declin a avut o influență semnificativă asupra extracției și rafinării stronțiului.[41] Toate părțile tubului catodic trebuie să absoarbă razele X. În gâtul și conul tubului se folosește sticlă cu plumb în acest scop, însă acest tip de sticlă prezintă un efect de brunificare din cauza interacțiunii razelor X cu sticla. Prin urmare, panoul frontal este realizat dintr-un amestec diferit de sticlă, cu stronțiu și bariu, pentru a absorbi razele X. Valorile medii pentru acest amestec de sticlă, determinate într-un studiu de reciclare din 2005, sunt 8,5% oxid de stronțiu și 10% oxid de bariu.[53]

Deoarece stronțiul este foarte asemănător calciului, el este incorporat în oase. Toți cei patru izotopi stabili sunt incorporați aproximativ în aceleași proporții în care se găsesc în natură. Totuși, distribuția efectivă a izotopilor tinde să varieze considerabil de la o regiune geografică la alta. Astfel, analiza oaselor unui individ poate contribui la determinarea regiunii din care acesta provine.[54][55] Această abordare ajută la identificarea tiparelor de migrație din vechime și a originii resturilor umane amestecate din siturile funerare de pe câmpurile de luptă.[56]

Raporturile 87Sr/86Sr sunt utilizate frecvent pentru a determina zonele probabile de proveniență ale sedimentelor în sistemele naturale, mai ales în mediile marine și fluviale. Dasch (1969) a arătat că sedimentele de suprafață din Atlantic prezentau raporturi 87Sr/86Sr care puteau fi considerate medii globale ale raporturilor 87Sr/86Sr ale terenurilor geologice de pe masele continentale adiacente.[57] Un bun exemplu de sistem fluvio-marin în care studiile de proveniență pe baza izotopilor stronțiului au fost aplicate cu succes este sistemul Nil–Mediterana.[58] Din cauza vârstelor diferite ale rocilor care alcătuiesc cea mai mare parte a bazinelor de recepție ale Nilului Albastru și Nilului Alb, schimbările de proveniență ale sedimentelor care ajung în Delta Nilului și în estul Mării Mediterane pot fi evidențiate prin studii izotopice ale stronțiului. Astfel de schimbări sunt controlate climatic în Cuaternarul târziu.[58]

Mai recent, raporturile 87Sr/86Sr au fost folosite și pentru determinarea sursei unor materiale arheologice vechi, precum lemnul și porumbul din Chaco Canyon, New Mexico.[59][60] Raporturile 87Sr/86Sr din dinți pot fi, de asemenea, utilizate pentru urmărirea migrațiilor animale.[61][62]

Aluminat de stronțiu este utilizat frecvent în jucăriile fosforescente, deoarece este inert din punct de vedere chimic și biologic.[63]

red fireworks
Sărurile de stronțiu sunt adăugate în artificii pentru a produce culorile roșii.

Carbonatul de stronțiu și alte săruri ale stronțiului sunt adăugate în artificii pentru a produce o culoare roșie intensă. Același efect permite identificarea cationilor de stronțiu în testul flăcării.[49] Artificiile consumă aproximativ 5% din producția mondială.[49] Carbonatul de stronțiu este utilizat la fabricarea magneților duri din ferită.[64][65]

Clorura de stronțiu este uneori utilizată în pastele de dinți pentru dinți sensibili. O marcă populară conține 10% clorură de stronțiu hexahidrat din masa totală.[66] Cantități mici sunt utilizate la rafinarea zincului pentru îndepărtarea unor cantități mici de impurități de plumb.[3] Metalul însuși are o utilizare limitată ca getter, pentru îndepărtarea gazelor nedorite din vid prin reacția cu acestea, deși bariul poate fi folosit în același scop.[4]

Tranziția optică ultraîngustă dintre starea electronică fundamentală [Kr]5s2 1S0 și starea excitată metastabilă [Kr]5s5p 3P0 a 87Sr este unul dintre principalii candidați pentru viitoarea redefinire a secundei în funcție de o tranziție optică, spre deosebire de definiția actuală derivată dintr-o tranziție de microunde între diferite stări fundamentale cu structură hiperfină ale 133Cs.[67] Ceasurile atomice optice actuale care funcționează pe baza acestei tranziții depășesc deja definiția actuală a secundei în ceea ce privește precizia și exactitatea.[68]

Stronțiu radioactiv

[modificare | modificare sursă]
RTG-uri de la faruri din epoca sovietică

89Sr este ingredientul activ din Metastron,[69] un radiofarmaceutic utilizat pentru durerea osoasă secundară metastazelor din cancer osos. Stronțiul este procesat de organism într-un mod asemănător calciului, fiind incorporat preferențial în os în locurile cu osteogeneză crescută. Această localizare concentrează expunerea la radiații asupra leziunii canceroase.[17]

90Sr a fost utilizat drept sursă de energie pentru generatoarele termoelectrice radioizotopice (RTG). 90Sr produce aproximativ 0,93 wați de căldură pe gram (valoarea este mai mică pentru forma de 90Sr utilizată în RTG-uri, și anume fluorură de stronțiu).[70] Totuși, 90Sr are o durată de viață de circa o treime și o densitate mai mică decât 238Pu, un alt combustibil pentru RTG-uri. Principalul avantaj al 90Sr este că este semnificativ mai ieftin decât 238Pu și se găsește în deșeurile nucleare. Acesta din urmă trebuie preparat prin iradierea cu neutroni a 237Np și apoi prin separarea cantităților relativ mici de 238Pu. Principalul dezavantaj al 90Sr este că particulele beta de energie înaltă produc radiație de frânare atunci când întâlnesc nucleii altor atomi grei din apropiere, cum ar fi cei ai stronțiului vecin. Aceasta se situează în mare parte în domeniul razelor X. Prin urmare, emițătorii beta puternici emit în majoritatea cazurilor și cantități semnificative de raze X secundare. Acest lucru impune măsuri de ecranare importante, care complică proiectarea RTG-urilor ce utilizează 90Sr. Uniunea Sovietică a instalat aproape 1000 de astfel de RTG-uri pe coasta sa nordică, ca sursă de energie pentru faruri și stații meteorologice.[71][72]

Rol biologic

[modificare | modificare sursă]
CategorieInformație
Pictograme GHSInflamabil (GHS02), Iritant (GHS07)
Cuvânt de avertizarePericol (Danger)
Fraze H (Hazard)H261 – În contact cu apa eliberează gaze inflamabile
H315 – Provoacă iritarea pielii
Fraze P (Precauție)P223 – Evitați contactul cu apa
P231+P232 – Manipulați sub gaz inert, protejați de umiditate
P370+P378 – În caz de incendiu: utilizați agent de stingere adecvat
P422 – Depozitați sub gaz inert[73]
NFPA – Sănătate (H)2
NFPA – Inflamabilitate (F)0
NFPA – Reactivitate (R)2
NFPA – Alte riscuri (S)W (reacționează cu apa)

Acantharea, un grup relativ mare de protozoare radiolare marine, produc schelete minerale complexe alcătuite din sulfat de stronțiu.[74] În sistemele biologice, calciul este substituit într-o mică măsură de stronțiu.[75] În organismul uman, cea mai mare parte a stronțiului absorbit este depusă în oase. Raportul dintre stronțiu și calciu în oasele umane este între 1:1000 și 1:2000, aproximativ în același interval ca în serul sanguin.[76]

Efect asupra organismului uman

[modificare | modificare sursă]

Organismul uman absoarbe stronțiul ca și cum ar fi congenerul său mai ușor, calciul. Izotopii stabili ai stronțiului nu prezintă o amenințare semnificativă pentru sănătate, deoarece omul obișnuit are un aport de aproximativ două miligrame de stronțiu pe zi.[77][78] Potrivit CDC, stronțiul se comportă într-un mod foarte asemănător calciului. O mare parte din stronțiu se acumulează în oase. La adulți, stronțiul se fixează mai ales pe suprafața oaselor. La copii, ale căror oase sunt încă în creștere, stronțiul poate fi utilizat de organism pentru a forma chiar mineralul dur al osului. Ca urmare, stronțiul va fi stocat în oase timp de ani de zile. Din cauza modului în care osul crește, stronțiul va fi dizolvat local din os și va recircula prin fluxul sanguin, unde poate fi reutilizat de osul aflat în creștere sau eliminat. Acest proces explică eliminarea lentă a stronțiului din organism.[78]

Timpul de înjumătățire biologic al stronțiului la om a fost raportat în mod variat ca fiind între 14 și 600 de zile,[79][80] 1.000 de zile,[81] 18 ani,[82] 30 de ani[83] și, ca limită superioară, 49 de ani.[84] Valorile foarte diferite publicate pentru timpul de înjumătățire biologic sunt explicate prin metabolismul complex al stronțiului în organism. Totuși, prin medierea tuturor căilor de excreție, timpul global de înjumătățire biologic este estimat la aproximativ 18 ani.[85] Rata de eliminare a stronțiului este puternic influențată de vârstă și sex, din cauza diferențelor de metabolism osos.[86]

Medicamentul ranelat de stronțiu favorizează creșterea osoasă, mărește densitatea osoasă și reduce incidența fracturilor vertebrale, periferice și de șold.[87][88] Cu toate acestea, ranelatul de stronțiu crește și riscul de tromboembolism venos, embolie pulmonară și tulburări cardiovasculare grave, inclusiv infarct miocardic. De aceea, utilizarea sa este în prezent restricționată.[89] Efectele sale benefice sunt, de asemenea, discutabile, deoarece creșterea densității osoase este cauzată parțial de densitatea mai mare a stronțiului față de calciul pe care îl înlocuiește. Stronțiul se bioacumulează și în organism.[90] În pofida restricțiilor privind ranelatul de stronțiu, stronțiul se mai găsește încă în unele suplimente alimentare.[91][92] Nu există multe dovezi științifice privind riscurile clorurii de stronțiu administrate pe cale orală. Persoanele cu antecedente personale sau familiale de tulburări de coagulare sunt sfătuite să evite stronțiul.[91][92]

S-a demonstrat că stronțiul inhibă iritația senzorială atunci când este aplicat topic pe piele.[93][94] Aplicat topic, stronțiul a demonstrat și accelerarea refacerii barierei de permeabilitate epidermică (barieră cutanată).[95]

Deșeuri nucleare

[modificare | modificare sursă]

Stronțiul-90 este un produs de fisiune radioactiv, generat în reactoarele nucleare utilizate în energie nucleară. El constituie o componentă majoră a radioactivității de nivel înalt din deșeurile nucleare și din combustibilul nuclear uzat. Timpul său de înjumătățire de 29 de ani este suficient de scurt pentru ca căldura sa de dezintegrare să fi fost utilizată la alimentarea farurilor arctice, dar suficient de lung pentru ca atingerea unor niveluri sigure să necesite sute de ani. Expunerea prin apă și alimente contaminate poate crește riscul de leucemie, cancer osos[96] și hiperparatiroidism primar.[97]

Decontaminare

[modificare | modificare sursă]

Algele au demonstrat selectivitate pentru stronțiu în unele studii, în timp ce majoritatea plantelor utilizate în bioremediere nu au arătat selectivitate între calciu și stronțiu, devenind adesea saturate cu calciu, care este prezent în cantitate mai mare și se găsește, de asemenea, în deșeurile nucleare.[96]

Cercetătorii au studiat bioacumularea stronțiului de către Scenedesmus spinosus (algă) în ape uzate simulate. Studiul susține o capacitate de biosorbție foarte selectivă pentru stronțiu a S. spinosus, sugerând că aceasta ar putea fi adecvată pentru tratarea apelor uzate nucleare.[98]

Un studiu asupra algei de baltă Closterium moniliferum, folosind stronțiu neradioactiv, a arătat că variația raportului dintre bariu și stronțiu în apă a îmbunătățit selectivitatea pentru stronțiu.[96]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. 1 2 „Mineral Resource of the Month: Strontium”. U.S. Geological Survey. . Accesat în .
  2. 1 2 Greenwood and Earnshaw, pp. 112–13
  3. 1 2 3 4 5 C. R. Hammond The elements (pp. 4–35) în Format:RubberBible86th
  4. 1 2 3 Greenwood and Earnshaw, p. 111
  5. ↑ Greenwood and Earnshaw, p. 119
  6. ↑ Greenwood and Earnshaw, p. 121
  7. ↑ Greenwood and Earnshaw, p. 117
  8. ↑ Greenwood and Earnshaw, p. 115
  9. ↑ Greenwood and Earnshaw, p. 124
  10. ↑ Miyoshi, N.; Kamiura, K.; Oka, H.; Kita, A.; Kuwata, R.; Ikehara, D.; Wada, M. (). „The Barbier-Type Alkylation of Aldehydes with Alkyl Halides in the Presence of Metallic Strontium”. Bulletin of the Chemical Society of Japan. 77 (2): 341. doi:10.1246/bcsj.77.341.
  11. ↑ Miyoshi, N.; Ikehara, D.; Kohno, T.; Matsui, A.; Wada, M. (). „The Chemistry of Alkylstrontium Halide Analogues: Barbier-type Alkylation of Imines with Alkyl Halides”. Chemistry Letters. 34 (6): 760. doi:10.1246/cl.2005.760.
  12. ↑ Miyoshi, N.; Matsuo, T.; Wada, M. (). „The Chemistry of Alkylstrontium Halide Analogues, Part 2: Barbier-Type Dialkylation of Esters with Alkyl Halides”. European Journal of Organic Chemistry. 2005 (20): 4253. doi:10.1002/ejoc.200500484.
  13. ↑ Greenwood and Earnshaw, pp. 136–37
  14. 1 2 Format:NUBASE2020
  15. ↑ Greenwood and Earnshaw, p. 19
  16. ↑ Halperin, Edward C.; Perez, Carlos A.; Brady, Luther W. (). Perez and Brady's principles and practice of radiation oncology. Lippincott Williams & Wilkins. pp. 1997–. ISBN 978-0-7817-6369-1. Accesat în .
  17. 1 2 Bauman, Glenn; Charette, Manya; Reid, Robert; Sathya, Jinka (). „Radiopharmaceuticals for the palliation of painful bone metastases – a systematic review”. Radiotherapy and Oncology. 75 (3): 258.E1–258.E13. doi:10.1016/j.radonc.2005.03.003. PMID 16299924.
  18. ↑ „Strontium | Radiation Protection | US EPA”. EPA. . Arhivat din original la . Accesat în .
  19. ↑ „Chernobyl: Assessment of Radiological and Health Impact, 2002 update; Chapter I – The site and accident sequence” (PDF). OECD-NEA. . Accesat în .
  20. ↑ Murray, W. H. (). The Companion Guide to the West Highlands of ScotlandNecesită înregistrare gratuită. London: Collins. ISBN 978-0-00-211135-5.
  21. ↑ Crawford, Adair (). „On the medicinal properties of the muriated barytes”. Medical Communications. 2: 301–59.
  22. ↑ Sulzer, Friedrich Gabriel; Blumenbach, Johann Friedrich (). „Über den Strontianit, ein Schottisches Foßil, das ebenfalls eine neue Grunderde zu enthalten scheint”. Bergmännisches Journal: 433–36.
  23. ↑ „Thomas Charles Hope, MD, FRSE, FRS (1766-1844) - School of Chemistry”. www.chem.ed.ac.uk. .
  24. ↑ Doyle, W.P. „Thomas Charles Hope, MD, FRSE, FRS (1766–1844)”. The University of Edinburgh. Arhivat din original la .
  25. ↑ Although Thomas C. Hope had investigated strontium ores since 1791, his research was published in: Hope, Thomas Charles (). „Account of a mineral from Strontian and of a particular species of earth which it contains”Necesită abonament cu plată. Transactions of the Royal Society of Edinburgh. 4 (2): 3–39. doi:10.1017/S0080456800030726.
  26. ↑ Murray, T. (). „Elementary Scots: The Discovery of Strontium”. Scottish Medical Journal. 38 (6): 188–89. doi:10.1177/003693309303800611. PMID 8146640.
  27. ↑ Hope, Thomas Charles (). „Account of a mineral from Strontian and of a particular species of earth which it contains”Necesită abonament cu plată. Transactions of the Royal Society of Edinburgh. 3 (2): 141–49. doi:10.1017/S0080456800020275.
  28. ↑ Davy, H. (). „Electro-chemical researches on the decomposition of the earths; with observations on the metals obtained from the alkaline earths, and on the amalgam procured from ammonia”Necesită abonament cu plată. Philosophical Transactions of the Royal Society of London. 98: 333–70. Bibcode:1808RSPT...98..333D. doi:10.1098/rstl.1808.0023.
  29. ↑ Taylor, Stuart (). „Strontian gets set for anniversary”. Lochaber News. Arhivat din original la .
  30. ↑ Weeks, Mary Elvira (). „The discovery of the elements: X. The alkaline earth metals and magnesium and cadmium”. Journal of Chemical Education. 9 (6): 1046–57. Bibcode:1932JChEd...9.1046W. doi:10.1021/ed009p1046.
  31. ↑ Partington, J. R. (). „The early history of strontium”. Annals of Science. 5 (2): 157. doi:10.1080/00033794200201411.
  32. ↑ Partington, J. R. (). „The early history of strontium. Part II”. Annals of Science. 7: 95. doi:10.1080/00033795100202211.
  33. ↑ Many other early investigators examined strontium ore, among them: (1) Martin Heinrich Klaproth, "Chemische Versuche über die Strontianerde" (Chemical experiments on strontian ore), Crell's Annalen (September 1793) no. ii, pp. 189–202 ; and "Nachtrag zu den Versuchen über die Strontianerde" (Addition to the Experiments on Strontian Ore), Crell's Annalen (February 1794) no. i, p. 99 ; also (2) Kirwan, Richard (). „Experiments on a new earth found near Stronthian in Scotland”. The Transactions of the Royal Irish Academy. 5: 243–56.
  34. ↑ Fachgruppe Geschichte Der Chemie, Gesellschaft Deutscher Chemiker (). Metalle in der Elektrochemie. pp. 158–62.
  35. ↑ Heriot, T. H. P (). „strontium saccharate process”. Manufacture of Sugar from the Cane and Beet. Read Books. ISBN 978-1-4437-2504-0.
  36. ↑ Börnchen, Martin. „Der Strontianitbergbau im Münsterland”. Arhivat din original la . Accesat în .
  37. ↑ Martin, Josèm; Ortega-Huertas, Miguel; Torres-Ruiz, Jose (). „Genesis and evolution of strontium deposits of the granada basin (Southeastern Spain): Evidence of diagenetic replacement of a stromatolite belt”. Sedimentary Geology. 39 (3–4): 281. Bibcode:1984SedG...39..281M. doi:10.1016/0037-0738(84)90055-1.
  38. ↑ „Chain Fission Yields”. iaea.org.
  39. ↑ Nordin, B. E. (). „Strontium Comes of Age”. British Medical Journal. 1 (5591): 566. doi:10.1136/bmj.1.5591.566. PMC 1985251 Accesibil gratuit.
  40. ↑ Turekian, K. K.; Wedepohl, K. H. (). „Distribution of the elements in some major units of the Earth's crust”. Geological Society of America Bulletin. 72 (2): 175–92. Bibcode:1961GSAB...72..175T. doi:10.1130/0016-7606(1961)72[175:DOTEIS]2.0.CO;2 Accesibil gratuit.
  41. 1 2 Ober, Joyce A. „Mineral Commodity Summaries 2010: Strontium” (PDF). United States Geological Survey. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  42. 1 2 Heuel-Fabianek, B. (). „Partition Coefficients (Kd) for the Modelling of Transport Processes of Radionuclides in Groundwater” (PDF). Berichte des Forschungszentrums Jülich. 4375. ISSN 0944-2952.
  43. ↑ Stringfield, V. T. (). „Strontium”. Artesian water in Tertiary limestone in the southeastern States. Geological Survey Professional Paper. United States Government Printing Office. pp. 138–39.
  44. ↑ Angino, Ernest E.; Billings, Gale K.; Andersen, Neil (). „Observed variations in the strontium concentration of sea water”. Chemical Geology. 1: 145. Bibcode:1966ChGeo...1..145A. doi:10.1016/0009-2541(66)90013-1.
  45. ↑ Sun, Y.; Sun, M.; Lee, T.; Nie, B. (). „Influence of seawater Sr content on coral Sr/Ca and Sr thermometry”. Coral Reefs. 24 (1): 23. Bibcode:2005CorRe..24...23S. doi:10.1007/s00338-004-0467-x.
  46. ↑ Kogel, Jessica Elzea; Trivedi, Nikhil C.; Barker, James M. (). Industrial Minerals & Rocks: Commodities, Markets, and Uses. ISBN 978-0-87335-233-8.
  47. 1 2 Mineral commodity summaries 2024 (Raport). Mineral Commodity Summaries (în engleză). Reston, VA: U.S. Geological Survey. ianuarie 2024. doi:10.3133/mcs2024. ISBN 978-1-4113-4544-7.
  48. ↑ Kemal, Mevlüt; Arslan, V.; Akar, A.; Canbazoglu, M. (). Production of SrCO3 by black ash process: Determination of reductive roasting parameters. CRC Press. p. 401. ISBN 978-90-5410-829-0.
  49. 1 2 3 4 5 MacMillan, J. Paul; Park, Jai Won; Gerstenberg, Rolf; Wagner, Heinz; Köhler, Karl and Wallbrecht, Peter (2002) "Strontium and Strontium Compounds" in Ullmann's Encyclopedia of Industrial Chemistry, Wiley-VCH, Weinheim. doi:10.1002/14356007.a25_321.
  50. ↑ Mesa, Diego; Gowda, Varun; Ortega, Francisco; Bhadani, Kanishk; Ariza-Rodríguez, Noemi; Asbjörnsson, Gauti; Brito-Parada, Pablo R. (ianuarie 2025). „Strontium minerals as critical raw materials — Market dynamics, processing techniques, and future challenges” (PDF). Minerals Engineering (în engleză). 220: 2–3. doi:10.1016/j.mineng.2024.109065. Accesat în . classified as a Critical Raw Material (CRM) by the European Union since 2020 [...] Spain maintains its status as the primary strontium supplier to the EU, furnishing 99% of the supply, thereby ensuring the EU's minimal import reliance
  51. ↑ „Cathode Ray Tube Glass-To-Glass Recycling” (PDF). ICF Incorporated, USEP Agency. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  52. ↑ Ober, Joyce A.; Polyak, Désirée E. „Mineral Yearbook 2007: Strontium” (PDF). United States Geological Survey. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  53. ↑ Méar, F.; Yot, P.; Cambon, M.; Ribes, M. (). „The characterization of waste cathode-ray tube glass”. Waste Management. 26 (12): 1468–76. Bibcode:2006WaMan..26.1468M. doi:10.1016/j.wasman.2005.11.017. PMID 16427267.
  54. ↑ Price, T. Douglas; Schoeninger, Margaret J.; Armelagos, George J. (). „Bone chemistry and past behavior: an overview”. Journal of Human Evolution. 14 (5): 419–47. Bibcode:1985JHumE..14..419P. doi:10.1016/S0047-2484(85)80022-1.
  55. ↑ Steadman, Luville T.; Brudevold, Finn; Smith, Frank A. (). „Distribution of strontium in teeth from different geographic areas”. The Journal of the American Dental Association. 57 (3): 340–44. doi:10.14219/jada.archive.1958.0161. PMID 13575071.
  56. ↑ Schweissing, Matthew Mike; Grupe, Gisela (). „Stable strontium isotopes in human teeth and bone: a key to migration events of the late Roman period in Bavaria”. Journal of Archaeological Science. 30 (11): 1373–83. Bibcode:2003JArSc..30.1373S. doi:10.1016/S0305-4403(03)00025-6.
  57. ↑ Dasch, J. (). „Strontium isotopes in weathering profiles, deep-sea sediments, and sedimentary rocks”. Geochimica et Cosmochimica Acta. 33 (12): 1521–52. Bibcode:1969GeCoA..33.1521D. doi:10.1016/0016-7037(69)90153-7.
  58. 1 2 Krom, M. D.; Cliff, R.; Eijsink, L. M.; Herut, B.; Chester, R. (). „The characterisation of Saharan dusts and Nile particulate matter in surface sediments from the Levantine basin using Sr isotopes”. Marine Geology. 155 (3–4): 319–30. Bibcode:1999MGeol.155..319K. doi:10.1016/S0025-3227(98)00130-3.
  59. ↑ Benson, L.; Cordell, L.; Vincent, K.; Taylor, H.; Stein, J.; Farmer, G.; Kiyoto, F. (). „Ancient maize from Chacoan great houses: where was it grown?”. Proceedings of the National Academy of Sciences. 100 (22): 13111–15. Bibcode:2003PNAS..10013111B. doi:10.1073/pnas.2135068100 Accesibil gratuit. PMC 240753 Accesibil gratuit. PMID 14563925.
  60. ↑ English NB; Betancourt JL; Dean JS; Quade J. (octombrie 2001). „Strontium isotopes reveal distant sources of architectural timber in Chaco Canyon, New Mexico”. Proc Natl Acad Sci USA. 98 (21): 11891–96. Bibcode:2001PNAS...9811891E. doi:10.1073/pnas.211305498 Accesibil gratuit. PMC 59738 Accesibil gratuit. PMID 11572943.
  61. ↑ Barnett-Johnson, Rachel; Grimes, Churchill B.; Royer, Chantell F.; Donohoe, Christopher J. (). „Identifying the contribution of wild and hatchery Chinook salmon (Oncorhynchus tshawytscha) to the ocean fishery using otolith microstructure as natural tags”. Canadian Journal of Fisheries and Aquatic Sciences. 64 (12): 1683–92. Bibcode:2007CJFAS..64.1683B. doi:10.1139/F07-129.
  62. ↑ Porder, S.; Paytan, A.; E.A. Hadly (). „Mapping the origin of faunal assemblages using strontium isotopes”. Paleobiology. 29 (2): 197–204. doi:10.1666/0094-8373(2003)029<0197:MTOOFA>2.0.CO;2.
  63. ↑ Van der Heggen, David (octombrie 2022). „Persistent Luminescence in Strontium Aluminate: A Roadmap to a Brighter Future”. Advanced Functional Materials. 32 (52). Bibcode:2022AdvFM..3208809V. doi:10.1002/adfm.202208809. hdl:1854/LU-01GJ1338HX6QQBT438E4QW442N Accesibil gratuit. Accesat în . Parametru necunoscut |article-number= ignorat (ajutor)
  64. ↑ „Ferrite Permanent Magnets”. Arnold Magnetic Technologies. Arhivat din original la . Accesat în .
  65. ↑ „Barium Carbonate”. Chemical Products Corporation. Arhivat din original la . Accesat în .
  66. ↑ Ghom (). Textbook of Oral Medicine. Jaypee Brothers, Medical Publishers. p. 885. ISBN 978-81-8061-431-6.[nefuncțională]
  67. ↑ Cartlidge, Edwin (). „With better atomic clocks, scientists prepare to redefine the second”. Science | AAAS (în engleză). Accesat în .
  68. ↑ „Recommended values of standard frequencies - BIPM”. www.bipm.org. Accesat în .
  69. ↑ „FDA ANDA Generic Drug Approvals”. Food and Drug Administration. Arhivat din original la .
  70. ↑ „What are the fuels for radioisotope thermoelectric generators?”. qrg.northwestern.edu.
  71. ↑ Doyle, James (). Nuclear safeguards, security and nonproliferation: achieving security with technology and policy. Elsevier. p. 459. ISBN 978-0-7506-8673-0.
  72. ↑ O'Brien, R. C.; Ambrosi, R. M.; Bannister, N. P.; Howe, S. D.; Atkinson, H. V. (). „Safe radioisotope thermoelectric generators and heat sources for space applications”. Journal of Nuclear Materials. 377 (3): 506–21. Bibcode:2008JNuM..377..506O. doi:10.1016/j.jnucmat.2008.04.009.
  73. ↑ „Strontium 343730”. Sigma-Aldrich.
  74. ↑ De Deckker, Patrick (). „On the celestite-secreting Acantharia and their effect on seawater strontium to calcium ratios”. Hydrobiologia. 517 (1–3): 1. Bibcode:2004HyBio.517....1D. doi:10.1023/B:HYDR.0000027333.02017.50.
  75. ↑ Pors Nielsen, S. (). „The biological role of strontium”. Bone. 35 (3): 583–88. doi:10.1016/j.bone.2004.04.026. PMID 15336592.
  76. ↑ Cabrera, Walter E.; Schrooten, Iris; De Broe, Marc E.; d'Haese, Patrick C. (). „Strontium and Bone”. Journal of Bone and Mineral Research. 14 (5): 661–68. doi:10.1359/jbmr.1999.14.5.661 Accesibil gratuit. PMID 10320513.
  77. ↑ Emsley, John (). Nature's building blocks: an A–Z guide to the elements. Oxford University Press. p. 507. ISBN 978-0-19-960563-7.
  78. 1 2 Agency for Toxic Substances and Disease Registry (). „Strontium | Public Health Statement | ATSDR”. cdc.gov. Agency for Toxic Substances and Disease Registry. Accesat în .
  79. ↑ Tiller, B. L. (), „4.5 Fish and Wildlife Surveillance” (PDF), Hanford Site 2001 Environmental Report, DOE, arhivat din original (PDF) la , accesat în
  80. ↑ Driver, C. J. (), Ecotoxicity Literature Review of Selected Hanford Site Contaminants (PDF), DOE, doi:10.2172/10136486, OSTI 10136486, accesat în
  81. ↑ „Freshwater Ecology and Human Influence”. Area IV Envirothon. Arhivat din original la . Accesat în .
  82. ↑ „Radioisotopes That May Impact Food Resources” (PDF). Epidemiology, Health and Social Services, State of Alaska. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  83. ↑ „Human Health Fact Sheet: Strontium” (PDF). Argonne National Laboratory. octombrie 2001. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  84. ↑ „Biological Half-life”. HyperPhysics. Accesat în .
  85. ↑ Glasstone, Samuel; Dolan, Philip J. (). „XII: Biological Effects” (PDF). The effects of Nuclear Weapons. p. 605. Accesat în .
  86. ↑ Shagina, N. B.; Bougrov, N. G.; Degteva, M. O.; Kozheurov, V. P.; Tolstykh, E. I. (). „An application of in vivo whole body counting technique for studying strontium metabolism and internal dose reconstruction for the Techa River population”. Journal of Physics: Conference Series. 41 (1): 433–40. Bibcode:2006JPhCS..41..433S. doi:10.1088/1742-6596/41/1/048 Accesibil gratuit.
  87. ↑ Meunier P. J.; Roux C.; Seeman E.; Ortolani, S.; Badurski, J. E.; Spector, T. D.; Cannata, J.; Balogh, A.; Lemmel, E. M.; Pors-Nielsen, S.; Rizzoli, R.; Genant, H. K.; Reginster, J. Y. (ianuarie 2004). „The effects of strontium ranelate on the risk of vertebral fracture in women with postmenopausal osteoporosis” (PDF). New England Journal of Medicine. 350 (5): 459–68. doi:10.1056/NEJMoa022436. hdl:2268/7937. PMID 14749454.
  88. ↑ Reginster JY; Seeman E; De Vernejoul MC; Adami, S.; Compston, J.; Phenekos, C.; Devogelaer, J. P.; Diaz Curiel, M.; Sawicki, A.; Goemaere, S.; Sorensen, O. H.; Felsenberg, D.; Meunier, P. J. (mai 2005). „Strontium ranelate reduces the risk of nonvertebral fractures in postmenopausal women with osteoporosis: treatment of peripheral osteoporosis (TROPOS) study” (PDF). The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism. 90 (5): 2816–22. doi:10.1210/jc.2004-1774 Accesibil gratuit. PMID 15728210.
  89. ↑ „Strontium ranelate: cardiovascular risk – restricted indication and new monitoring requirements”. Medicines and Healthcare products Regulatory Agency, UK. martie 2014.
  90. ↑ Price, Charles T.; Langford, Joshua R.; Liporace, Frank A. (). „Essential Nutrients for Bone Health and a Review of their Availability in the Average North American Diet”. Open Orthop. J. 6: 143–49. doi:10.2174/1874325001206010143 Accesibil gratuit. PMC 3330619 Accesibil gratuit. PMID 22523525.
  91. 1 2 „Strontium”. WebMD. Accesat în .
  92. 1 2 „Strontium for Osteoporosis”. WebMD. Accesat în .
  93. ↑ Hahn, G.S. (). „Strontium Is a Potent and Selective Inhibitor of Sensory Irritation” (PDF). Dermatologic Surgery. 25 (9): 689–94. doi:10.1046/j.1524-4725.1999.99099.x. PMID 10491058. Arhivat din original (PDF) la .
  94. ↑ Hahn, G.S. (). „Anti-irritants for Sensory Irritation”. Handbook of Cosmetic Science and Technology. CRC Press. p. 285. ISBN 978-0-8247-0292-2.
  95. ↑ Kim, Hyun Jeong; Kim, Min Jung; Jeong, Se Kyoo (). „The Effects of Strontium Ions on Epidermal Permeability Barrier”. The Korean Dermatological Association, Korean Journal of Dermatology. 44 (11): 1309. Arhivat din original la . Accesat în .
  96. 1 2 3 Potera, Carol (). „HAZARDOUS WASTE: Pond Algae Sequester Strontium-90”. Environ Health Perspect. 119 (6): A244. doi:10.1289/ehp.119-a244 Accesibil gratuit. PMC 3114833 Accesibil gratuit. PMID 21628117.
  97. ↑ Boehm, BO; Rosinger, S; Belyi, D; Dietrich, JW (). „The parathyroid as a target for radiation damage”. The New England Journal of Medicine. 365 (7): 676–8. doi:10.1056/NEJMc1104982 Accesibil gratuit. PMID 21848480.
  98. ↑ Liu, Mingxue; Dong, Faqin; Kang, Wu; Sun, Shiyong; Wei, Hongfu; Zhang, Wei; Nie, Xiaoqin; Guo, Yuting; Huang, Ting; Liu, Yuanyuan (). „Biosorption of Strontium from Simulated Nuclear Wastewater by Scenedesmus spinosus under Culture Conditions: Adsorption and Bioaccumulation Processes and Models”. Int J Environ Res Public Health. 11 (6): 6099–6118. Bibcode:2014IJERP..11.6099L. doi:10.3390/ijerph110606099 Accesibil gratuit. PMC 4078568 Accesibil gratuit. PMID 24919131.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Stronțiu&oldid=17589965