Galiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Galiu
Gallium crystals.jpg
ZincGaliuGermaniu
Aluminiu
   
69,72
31
Ga
 
               
               
                                   
                                   
                                                               
                                                               
Ga
Indiu
Tabelul completTabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr Galiu, Ga, 31
Serie chimică metal de post-tranziție
Grupă, Perioadă, Bloc 13, 4, p
Densitate 5904 kg/m³
Culoare alb-argintiu
Număr CAS 7440-55-3
Număr EINECS
Proprietăți atomice
Masă atomică u
Rază atomică pm
Rază de covalență pm
Rază van der Waals pm
Configurație electronică [Ar]4s2 3d10 4p1
Electroni pe nivelul de energie 2, 8, 18, 3
Număr de oxidare 3, 2, 1
Oxid
Structură cristalină
Proprietăți fizice
Fază ordinară solid
Punct de topire 29.7646 °C 303 K
Punct de fierbere 2400 °C 2673[1] K
Energie de fuziune 5,59 kJ/mol
Energie de evaporare kJ/mol
Temperatură critică 254 K
Presiune critică  Pa
Volum molar 25,86 m³/kmol
Presiune de vapori 1310
Viteza sunetului m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling) 1,81
Căldură specifică J/(kg·K)
Conductivitate electrică 270 S/m
Conductivitate termică 40,6 W/(m·K)
Prima energie de ionizare 578,8 kJ/mol
A 2-a energie de ionizare 1979,3 kJ/mol
A 3-a energie de ionizare 2963 kJ/mol
A 4-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_4}}} kJ/mol
A 5-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_5}}} kJ/mol
A 6-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_6}}} kJ/mol
A 7-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_7}}} kJ/mol
A 8-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_8}}} kJ/mol
A 9-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
A 10-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
Cei mai stabili izotopi
Simbol AN T1/2 MD Ed PD
MeV
69Ga 60,11 % stabil - - - stabil cu 38 neutroni
71Ga 39,89 % stabil - - - stabil cu 40 neutroni
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Galiul este elementul chimic care are simbol chimic Ga și numărul atomic 31. Galiul nu se găsește, în natură, în forma sa elementară, dar se găsește, sub formă de sare de galiu (III), în minereurile de bauxită sau în cele de zinc.

Istoric[modificare | modificare sursă]

În 1871, chimistul rus Dimitri Mendeleev, a prezis existența galiului, elementul situat în sistemul periodic sub aluminiu, element numit de acesta eka-aluminiu. De asemeni, Mendeleev a prezis și o parte din proprietățile acestuia, și anume: densitatea, punctul de topire, caracterul de oxid etc., proprietăți ce nu diferă cu mult față de realitate. Galiul a fost descoperit de Paul Emile Lecoq de Boisbaudran în 1875, cu ajutorul spectroscopiei, analizând o mostră de sfalerit. Acesta a observat două linii violete, caracteristicile spectrale ale galiului. Originea numelui: din cuvântul latinesc Gallia (vechiul nume al Franței).

Obținere[modificare | modificare sursă]

Tipic (galiu topit) galiu cristalizat

Proprietăți fizice[modificare | modificare sursă]

Galiul foarte pur are o culoare argintie, iar metalul solid se frânge concoidal, ca sticla.

Galiul se extinde cu 3,1% când se solidifică, prin urmare stocarea în recipiente din sticlă sau metal este evitată din cauza posibilității ruperii containerului. Punctul de topire al galiului la 29,7646 °C, este peste temperatura normală a unei camere și este aproximativ la aceeași temperatură cu cea a unei zile de vară la latitudinile mijlocii ale Pământului; prin urmare galiul nu este marcat ca lichid în Tabelul periodic, singurele elemente lichide la temperatura camerei cunoscute fiind mercurul (metal) și bromul (nemetal).

Galiul este unul dintre metalele care este lichid la temperaturi apropiate de cea normală a unei camere, împreună cu cesiul, rubidiul, mercurul și franciul. Galiul are unul dintre cele mai mare ecarturi de temperatură la care se menține lichid (pentru un metal) și, de asemenea, are o presiune a vaporilor scăzută la temperaturi mari (spre deosebire de mercur). Punctul de fierbere al Galiului, 2400 °C, este de peste optzeci de ori mai mare decât punctul său de topire, 29,7646 °C, având cel mai mare raport dintre valoarea punctului de fierbere și cea a punctului de topire dintre elementele chimice.[1]

Proprietăți chimice[modificare | modificare sursă]

Utilizări[modificare | modificare sursă]

Compuși importanți ai galiului[modificare | modificare sursă]

GaAs, compus folosit în fabricarea celulelor fotovoltaice.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Yiming Zhang, Julian R. G. Evans, Shoufeng Yang: Corrected Values for Boiling Points and Enthalpies of Vaporization of Elements in Handbooks. In: Journal of Chemical & Engineering Data. 56, 2011, pp. 328–337, doi:10.1021/je1011086.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • D. Marian, Metale de înaltă puritate, Editura Tehnică, 1988

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]