Pentoxid de diazot
| Pentoxid de diazot | |
 | |
 | |
| Identificare | |
|---|---|
| Număr CAS | 10102-03-1 |
| PubChem CID | 66242 |
| Formulă chimică | N₂O₅[1]  |
| Masă molară | 107,981 u.a.m.[2] |
| Proprietăți | |
| Densitate | 1,642 g/cm³ la 18 °C |
| Punct de topire | 32,3 °C |
| Punct de fierbere | 47 °C[3] la 101,325 kPa |
| Structură cristalină | Sistem cristalin hexagonal[4] |
| Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel. | |
Modifică date / text  | |
Pentoxidul de diazot (anhidrida nitrică sau anhidrida azotică) este un compus anorganic cu formula chimică N2O5, fiind unul dintre oxizii azotului. Este un compus instabil și are caracter oxidant.
Obținere
[modificare | modificare sursă]N2O5 a fost obținut prima dată de către Henri Deville în 1840, în urma reacției dintre azotat de argint AgNO3 și clor molecular Cl2.[5][6] O metodă aplicabilă în laborator este reacția de deshidratare a acidului azotic (HNO3) cu pentoxid de fosfor ca agent deshidratant:[7]
- P4O10 + 12 HNO3 → 4 H3PO4 + 6 N2O5
Mai poate fi obținut prin oxidarea dioxidului de azot cu ozon[8].
Note
[modificare | modificare sursă]- 1 2 „Pentoxid de diazot” (în engleză). PubChem. Wikidata Q278487. Accesat în .
- ↑ „Pentoxid de diazot” (în engleză). PubChem. Wikidata Q278487. Accesat în .
- ↑ David R. Lide, Jr. (). Basic Laboratory and Industrial Chemicals: A CRC Quick Reference Handbook (în engleză). CRC Press. ISBN 0-8493-4498-0. LCCN 93025269. OL 1415774M. Wikidata Q22236188.
- ↑ https://www.crystallography.net/cod/2311076.html. Accesat în . Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ↑ M.H. Deville (). „Note sur la production de l'acide nitrique anhydre”. Compt. Rend. 28: 257–260.
- ↑ Jai Prakash Agrawal (). High Energy Materials: Propellants, Explosives and Pyrotechnics. Wiley-VCH. pp. 117–. ISBN 978-3-527-32610-5. Accesat în .
- ↑ Holleman, A. F.; Wiberg, E. (), Inorganic Chemistry, San Diego: Academic Press, ISBN 0-12-352651-5
- ↑ Pauling, op. cit., p. 278
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Linus Pauling, Chimie generală, Editura Științifică, București, 1972 (traducere din limba engleză)
- Raluca Ripan, I. Ceteanu, Manual de lucrări practice de chimie anorganică - vol I Metaloizi, Editura de stat didactică și pedagogică, București, 1961
 |
Acest articol despre un compus anorganic este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui. |