Beriliu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Beriliu
LitiuBeriliuBor
  Hexagonal.svg

4
Be
 
               
               
                                   
                                   
                                                               
                                                               
Be
Mg
Tabelul completTabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr Beriliu, Be, 4
Serie chimică metale alcalino-pământoase
Grupă, Perioadă, Bloc 2, 2, s
Densitate 1848 kg/m³
Culoare alb-gri metalic
Număr CAS 7440-41-7
Număr EINECS 231-150-7
Proprietăți atomice
Masă atomică 9,01218 u
Rază atomică 112 pm
Rază de covalență 90 pm
Rază van der Waals  ?
Configurație electronică [He]2s2
Electroni pe nivelul de energie 2, 2
Număr de oxidare 2
Oxid amfoter
Structură cristalină hexagonală
Proprietăți fizice
Fază ordinară solid
Punct de topire 1287°C; 1560.15 K
Punct de fierbere 2 469°C; 2742.15 K
Energie de fuziune 12,20 kJ/mol
Energie de evaporare 297,40 kJ/mol
Temperatură critică  K
Presiune critică  Pa
Volum molar 4,85×10-6 m³/kmol
Presiune de vapori  ?
Viteza sunetului 13.000 m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling) 1,57
Căldură specifică 1825 J/(kg·K)
Conductivitate electrică 31,3×106 S/m
Conductivitate termică 201 W/(m·K)
Primul potențial de ionizare 899,5 kJ/mol
Al 2-lea potențial de ionizare 1757,1 kJ/mol
Al 3-lea potențial de ionizare 14.848,7 kJ/mol
Al 4-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_4}}} kJ/mol
Al 5-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_5}}} kJ/mol
Al 6-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_6}}} kJ/mol
Al 7-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_7}}} kJ/mol
Al 8-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_8}}} kJ/mol
Al 9-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
Al 10-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
Cei mai stabili izotopi
Simbol AN T1/2 MD Ed PD
MeV
7Be sintetic 53,12 zile ε 0,862 7Li
8Be sintetic 6,7×10-17 s 2 (α) 0,046 2 (4He)
9Be 100% stabil cu 5 neutroni
10Be sintetic 1,51 milioane
de ani
β- 0,556 10B
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.
Structura atomică
a beriliului

Beriliul este un element chimic notat cu simbolul Be și care are numărul atomic 4. Este un element produs prin intermediul nucleosintezei stelare și este un element relativ rar în Univers.

Element bivalent care este întâlnit în natură doar în combinații cu alte elemente, fiind prezent în compoziția mineralelor. Cele mai cunoscute pietre prețioase care conțin beriliu sunt beril (Acvamarinul, smaraldul) și crisoberilul. Ca și element pur, este un metal alcalino-pământos de culoare gri, ușor și casant.

Când este adăugat ca element în aliaje de aluminiu, cupru, fier și nichel, beriliul îmbunătățește o parte din proprietățile fizice ale acestora.[1] Uneltele fabricate din aliajul de cupru-beriliu sunt rezistente, nu creează scântei în contact cu suprafețele din oțel. În cadrul aplicațiilor structurale, combinația cea mai întâlnită de rigiditate flexurală, stabilitate termică, conductivitate termică și densitatea joasă (1.85 ori mai mică decât a apei) fac ca beriliul să fie un material foarte căutat în cadrul componentelor aviatice, torpilelor, navetelor spațiale și a sateliților[1]. Datorită densității sale joase și a masei atomice, beriliul este relativ transparent în contact cu razele X și alte forme de radiație ionizantă; așadar, este materialul cel mai comun ca și ecran de protecție pentru echipamente pentru raze X și componente ale experimentelor cu particule fizice.[1] Conductivitatea sa înaltă, precum și cea a oxidului de beriliu, au condus la utilizarea sa în managementul termal.

Utilitatea comercială a beriliului necesită utilizarea unor echipamente potrivite de control al prafului, precum și controale industriale periodice datorită toxicității provocate de acesta; particulele de praf pot conduce la o alergie cronică, cauzatoare de moarte numită berilioză.[2]

Beriliu

Istoric[modificare | modificare sursă]

Mineralele de beriliu și smarald sunt cunoscute de către egipteni, evrei și romani; scriitorul roman Pliniu le-a considerat ca fiind forme ale aceluiași mineral. El susținea că beriliul era prelucrat la minele de lângă Marea Roșie, iar smaraldul era importat din India. De asemenea prelucrarea beriliului avea loc și în deșertul Nubiei în vremea Cleopatrei. Împăratul roman Nero folosea un smarald mare pentru a putea observa mai bine luptele gladiatorilor din arenă[3].

Faptul că aceste minerale ar putea conține un element chimic necunoscut a fost ceea ce l-a determinat pe mineralogul francez Abbe Rene-Just Hauy și pe compatriotul său Nicholas Louis Vauquelin să-l ajute să le analizeze. Au făcut acest lucru, iar pe 15 februarie 1798 și-a prezentat rezultatele la Academia Franceză, anunțând faptul că mineralele conțineau un nou element chimic, cu toate că nu a reușit să-l separe de oxidul său. Metalul a fost izolat în 1828 de către Friedrich Woller la Berlin, Germania și independent de Antoine-Alexandere-Brutus Bussy la Paris, Franța, ambii realizând extracția din clorură de beriliu în reacție cu potasiul[4].

Structură atomică[modificare | modificare sursă]

Izotopi[modificare | modificare sursă]

Izotop Perioada de înjumătățire

  • Be-7 53,3 zile
  • Be-9 Stabil
  • Be-10 2600000.0 ani

Proprietăți[modificare | modificare sursă]

  • Nume: Beriliu
  • Simbol: Be
  • Numar atomic: 4
  • Masa atomică: 9.012182 uam
  • Punctul de topire: 1287.0 °C (1560.15 °K, 2348.6 °F)
  • Punctul de fierbere: 2469.0 °C (2742.15 °K, 4476.2 °F)
  • Numărul de protoni/electroni: 4
  • Numărul de neutroni: 5
  • Clasificare: Alcalin pământos
  • Structura cristalină: Hexagonală
  • Densitatea la 293 K: 1.8477 g/cm3
  • Culoare: gri
  • Structura atomică:
  • Numărul de straturi: 2
  • Primul strat: 2
  • Al doilea strat: 2

Proprietăți fizice[modificare | modificare sursă]

Proprietăți chimice[modificare | modificare sursă]

Compuși[modificare | modificare sursă]

Răspândire[modificare | modificare sursă]

Producere[modificare | modificare sursă]

Preparare în laborator[modificare | modificare sursă]

Producere la scară industrială[modificare | modificare sursă]

Utilizare[modificare | modificare sursă]

Rolul elementului în biologie[modificare | modificare sursă]

Măsuri de protecție chimică[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile numite deGruyter
  2. ^ Puchta, Ralph (2011). „A brighter beryllium”. Nature Chemistry 3 (5): 416. doi:10.1038/nchem.1033. PMID 21505503. Bibcode2011NatCh...3..416P. 
  3. ^ Nature's building blocks: an A-Z guide to the elements By John Emsley, pagina 57
  4. ^ Nature's building blocks: an A-Z guide to the elements By John Emsley, pagina 58

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]