Fluor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Fluor
OxigenFluorNeon
  Lattic simple cubic.svg

9
F
 
               
               
                                   
                                   
                                                               
                                                               
F
Cl
Tabelul completTabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr Fluor, F, 9
Serie chimică halogene
Grupă, Perioadă, Bloc 17, 2, 9
Densitate 1,696 kg/m³
Culoare galben-verzui
Număr CAS
Număr EINECS
Proprietăți atomice
Masă atomică 18,9984 u
Rază atomică 50 (42) pm
Rază de covalență 64 pm
Rază van der Waals 135 pm
Configurație electronică [He] 2s2 2p5
Electroni pe nivelul de energie 2, 7
Număr de oxidare -1
Oxid acid tare
Structură cristalină cubică
Proprietăți fizice
Fază ordinară gaz
Punct de topire -219,6 °C ; 53,53 K
Punct de fierbere -188,1 °C ; 85,03 K
Energie de fuziune 0,2552 kJ/mol
Energie de evaporare 3,2698 kJ/mol
Temperatură critică  K
Presiune critică  Pa
Volum molar 11,20×10-3 m³/kmol
Presiune de vapori
Viteza sunetului  ? m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling) 3,98
Căldură specifică 824 J/(kg·K)
Conductivitate electrică S/m
Conductivitate termică 0,0279 W/(m·K)
Primul potențial de ionizare 1681,0 kJ/mol
Al 2-lea potențial de ionizare 3374,2 kJ/mol
Al 3-lea potențial de ionizare 6050,4 kJ/mol
Al 4-lea potențial de ionizare 8407,7 kJ/mol
Al 5-lea potențial de ionizare 11.022,7 kJ/mol
Al 6-lea potențial de ionizare 15.164,1 kJ/mol
Al 7-lea potențial de ionizare 17.868 kJ/mol
Al 8-lea potențial de ionizare 92.038,1 kJ/mol
Al 9-lea potențial de ionizare 106.434,3 kJ/mol
Al 10-lea potențial de ionizare {{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
Cei mai stabili izotopi
Simbol AN T1/2 MD Ed PD
MeV
18F sintetic 1,8293 h β+ ; ε 0,635 18O
19F 100% stabil cu 10 neutroni
20F sintetic 11,163 s β- 5,398 20Ne
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Fluorul este un element chimic din grupa 17 a sistemului periodic (după stilul vechi grupa a-VII-a principală sau VIIA), grupa halogenilor.

În stare elementară formează molecule compuse din doi atomi F2, care este singura legătură posibilă dintre cei doi atomi. Este cel mai electronegativ dintre toate elementele.

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

Modelul atomic al fluorului

Proprietăți[modificare | modificare sursă]

Răspândire[modificare | modificare sursă]

Fiind un element foarte reactiv nu se găsește în natură decât sub formă de compuși.

Compușii fluorului[modificare | modificare sursă]

Minereurile cu conținut de fluor sunt:

Istoric[modificare | modificare sursă]

Fluorul a fost descoperit de Moissan (Franța) în 1886.

Timp îndelungat fluorul nu a fost studiat deloc datorită marii sale reactivități și toxicități.

În 1907, chimistul belgian Frédéric Swarts (1866-1940) a preparat diclorodifluorometanul, cercetările asupra fluorului fiind stimulate de folosirea acestui compus ca amestec răcitor.

În 1986, la aniversarea a 100 de ani de la descoperirea sa, Karl Christe a pus la punct o metodă pur chimică de preparare prin reacția în mediu de HF anhidru, la 150 °C dintre K2MnF6 și SbF5. Are loc următoarea reacție:

2K2MnF6+4SbF6 → 4KSbF6 + MnF2 + F2

Fabricare[modificare | modificare sursă]

Singura metodă industrială de obținere a fluorului elementar, este electroliza unei soluții de KF în acid fluorhidric anhidru. Operația se desfășoară în recipienți de cupru sau nichel, care reprezintă catodul, unde se formează hidrogen H2 iar la anodul din grafit se degajă fluorul F2

Utilizare[modificare | modificare sursă]

Faptul că diverși compuși organici, în care hidrogenul este înlocuit cu fluor, sunt deosebit de inactivi a condus la variate aplicații industriale: izolatori electrici, mase plastice cu inerție mare, lubrifianți. Fluorul se mai utilizează la prevenirea apariției cariilor dentare dar și în industria atomică.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • C. D. Nenițescu, Chimie generală, Editura Didactică și pedagogică, București, 1972
  • Mică enciclopedie de chimie Editura Enciclopedică română, București, 1974

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Fluor