Indiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Indiu
Indium.jpg
CadmiuIndiuStaniu
Ga
   
 
49
In
 
               
               
                                   
                                   
                                                               
                                                               
In
Tl
Tabelul completTabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr Indiu, In, 49
Serie chimică Metale de post-tranziție
Grupă, Perioadă, Bloc 13, 5, p
Densitate 7310 kg/m³
Culoare gri-argintiu
Număr CAS 7440-74-6
Număr EINECS
Proprietăți atomice
Masă atomică u
Rază atomică pm
Rază de covalență pm
Rază van der Waals pm
Configurație electronică
Electroni pe nivelul de energie
Număr de oxidare
Oxid
Structură cristalină
Proprietăți fizice
Fază ordinară
Punct de topire 156.6°C ; 429.75 K
Punct de fierbere 2072°C ; 2345.15 K
Energie de fuziune kJ/mol
Energie de evaporare kJ/mol
Temperatură critică  K
Presiune critică  Pa
Volum molar m³/kmol
Presiune de vapori
Viteza sunetului m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling)
Căldură specifică J/(kg·K)
Conductivitate electrică S/m
Conductivitate termică W/(m·K)
Prima energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_1}}} kJ/mol
A 2-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_2}}} kJ/mol
A 3-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_3}}} kJ/mol
A 4-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_4}}} kJ/mol
A 5-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_5}}} kJ/mol
A 6-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_6}}} kJ/mol
A 7-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_7}}} kJ/mol
A 8-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_8}}} kJ/mol
A 9-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
A 10-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Indiul este elementul chimic din categoria metalelor, notat cu simbolul In si numărul atomic 49. Este cel mai moale metal, care nu face parte din categoria alcalinelor. Are un aspect metalic asemenator cu staniul. Este un metal post-tranzitional care constituie 0.21 parti per milion din crusta Pamantului. Punctul de topire al indiumului este mai inalt decat al sodiului si al galiului, insa mai scazut decat al litiului si staniului. La nivel chimic, indiul este similar cu galiul si taliul, fiind un intermediar intre cele doua elemente in termeni ai proprietatilor.[1] Indiul a fost descoperit in anul 1863 de catre Ferdinand Reich si Hieronymous Theodor Richter prin metoda spectroscopica, fiind numit dupa linia indigo a spectrului; elementul a fost izolat anul urmator.

Indiul este un component minor in minereurile de sulfura de zinc, fiind un produs rezidual ca urmare a rafinarii zincului. Este foarte utilizat in industria semiconductorilor, in aliaje cu punct de topire scazut, sigilii de vidare si in productia invelisurilor transparente de oxid de indiu si staniu (ITO) pe sticla. Indiul este considerat a fi un element critic pentru tehnologie. Nu prezinta nici un rol biologic, iar compusii acestuia sunt toxici atunci cand sunt injectati in sistemul circulator. Cele mai multe expuneri profesionale sunt facute prin ingestie, care nu permit absorbia compusilor de indiu, precum si inhalarea, care permite o absorbtie moderata.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Structură atomică[modificare | modificare sursă]

Izotopi[modificare | modificare sursă]

Proprietăți[modificare | modificare sursă]

Proprietăți fizice[modificare | modificare sursă]

Proprietăți chimice[modificare | modificare sursă]

Compușii elementului[modificare | modificare sursă]

Răspândire[modificare | modificare sursă]

Producere[modificare | modificare sursă]

Preparare în laborator[modificare | modificare sursă]

Producere la scară industrială[modificare | modificare sursă]

Utilizare[modificare | modificare sursă]

Rolul elementului în biologie[modificare | modificare sursă]

Măsuri de protecție chimică[modificare | modificare sursă]

Toxicitate[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • D. Marian, Metale de înaltă puritate, Editura Tehnică, 1988
  1. ^ W. M. Haynes (). David R. Lide, ed. CRC Handbook of Chemistry and Physics: A Ready-reference Book of Chemical and Physical DataNecesită înregistrare gratuită. CRC Press. ISBN 978-1-4398-2077-3.