Glosar filozofic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Dicționar de termeni filosofici:


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


A[modificare | modificare sursă]

  • absolutul - termen folosit de metafizicienii idealiști postkantieni ca desemnare pentru tot ce există în mod real, o totalitate gândită ca un sistem unitar ce într-un fel generează și deopotrivă explică întreaga diversitate aparentă. Pentru Schelling și Hegel realitatea e spirituală, iar absolutul lor nu este Natura, ci un Dumnezeu filozofic antropomorfic.
  • absolutism
  1. (în politică) exercițiul puterii neîngrădit de nici un fel de control sau contrapondere
  2. (în filozofie) opusul relativismului și, drept urmare, suferind de aceași ambiguitate și nedeterminare.
  •  abstracție - în gândire, omiterea, prin neluare în considerație, a trăsăturilor distinctive (sau chiar comune) aparent irelevante ale diferiților indivizi cuprinși într-o clasă.
  •  absurditate - în accepțiunea curentă, falsitate evidentă sau opoziție față de bunul simț sau de rațiune.
  •  acceptare - una dintre reacțiile posibile la o teorie sau la probe empirice.
  •  acces privilegiat - relația aparte pe care o avem cu conținuturile propriei conștiințe, dar pe care nimeni nu o are cu conținuturile conștiintei altcuiva.
  •  accident
  1. (în filozofia scolastică) ceea ce nu are prin sine o existență independentă sua autosuficientă, ci este doar inerent unei substanțe
  2. (în logica aristotelică) proprietate neesențială, ceea ce poate fi atribuit unei substanțe fără a-i fi esențial. 
  •  acrasia (gr. akrasia, slăbiciune) - denumire alternativă pentru slăbiciunea voinței. 
  • Academia din Florența - colegiul neoficial creat în 1462 la Careggi, lângă Florența, după modelul Academiei din Atena a lui Platon.
  • accidentalism
  • acte lingvistice -  acte efectuate atunci când se rostesc cuvinte.
  • acte perlocuționare
  • actualizare - actualitatea (energeia) este acel mod de a fi în care un lucru poate produce alte lucruri sau poate fi produs de acestea - tărâmul evenimentelor și al faptelor.
  • adevăr
  • adevăr logic
  • adevăruri necesare
  • adevărul e întotdeauna la mijloc - maximă demonstrabil falsă, dar care exercită o atracție perenă asupra celor cărora le place să se considere judecători cumpăniți și moderați.
  • adiaphora
  • agnosticism
  • alchimie
  • alelă
  • alienare
  • altruism
  • ambiguitate
  • analitică transcendentală
  • anamnesis
  • angst - (gr. angoasă, anxietate) în filozofia existențialistă, teamă de care e cuprins individul uman atunci când înțelege că existența sa este deschisă spre un viitor nedeterminat, al cărui gol trebuie să-l umple acțiunile sale liber alese
  • anima - (lat. suflet)  (în psihologia jungiana) partea din conștientul colectiv al individului, care reprezintă aspectul feminin al naturii umane.
  • animism - concepție conform căreia totul în Univers, inclusiv planetele și lucrurile neînsuflețite, are un fel de ființare psihologică asemănătoare mai mult sau mai puțin cu cea a omului și a animalelor subumane.
  • antinomianism - concepție după care legile morale obișnuite nu sunt aplicabile creștinilor, ale căror vieți, se spune, sunt guvernate exclusiv de harul divin.
  • antropozofie - sistem ocult potrivit căruia cheia înțelepciunii și a înțelegerii Universului se află în omul însuși.
  • apercepție - conștiința de sine sau a trăirilor lăuntrice care desemnează conștiința lumii exterioare (în contrast cu percepția).
  • aphateia
  • apodictic (apodeictic) - termen folosit în logica aristotelică pentru a indică modul sau modalitatea unei propoziții. O propoziție se numește apodictică dacă aserteaza că ceva este necesar sau imposiibl.
  • apodoză
  • apolinic
  • apologetică
  • aporie - care pune întrebări sau ridică obiecții, fără ca neapărat să ofere un răspuns.
  • a posteriori - (lat. ceea ce vine după) distincție între tipuri de propoziții sau enunțuri, bazată pe modul în care cunoaștem adevărul lor.
  • a priori - (lat. ceea ce se află înainte) distincție între tipuri de propoziții sau enunțuri, bazată pe modul în care cunoaștem adevărul lor.
  • argument
  • arhetip
  • aseitate
  • asertorică - se spune despre o propoziție care doar aserteaza că ceva este sau nu este cazul.
  • asimptomatic - se spune despre o linie sau un șir care se apropie tot mai mult de o curbă sau limită înăuntrul unei distanțe finite.
  • asociaționism - teorie, mai mult psihologică decât filozofică, potrivit căreia asociația constituie principiul fundamental al vieții psihice.
  • asuprire
  • ataraxie - (gr. liniște sufletească) scopul și inspirația scepticilor greci. Urma să fie atinsă prin suspendarea calmă și cumpănită a judecății privitoare la chestiuni controversabile.
  • ateism - refuzul credinței în Dumnezeu, fie pe temeiul că are sens, dar este fals sa se afirme că Dumnezeu există, fie, după cum au susținut pozitivistii logici, că o asemenea afirmație este lipsită de sens, și, că atare, nu e nici adevărată, nici falsă.
  • atomism - credința că materia e formată din atomi.
  • atomism logic - filozofia expusă de Wittgenstein în Tractatus Logico-Philosophicus, lucrare scrisă în timpul Primului Război Mondial, și de Russell într-un număr de articole scrise în aceeași perioadă. Ei erau convinși că analiza condițiilor necesare pentru a asigura unei propoziții un înțeles determinat dezvălui că propozițiile obișnuite nu pot decât să fie compuse din unități de înțeles fundamentale (atomice).
  • Aufklärung - cuvânt german care desemnează Iluminismul.
  • autoînșelare
  • autonomia eticii
  • avort


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


B[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


C[modificare | modificare sursă]

D[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


E[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


F[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


G[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


H[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


I[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


J[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


K[modificare | modificare sursă]

  • kalokagathia (gr. kalos, „frumos”, si agathos, „bun”, „virtuos”) - idealul armonizării virtuților morale cu frumusețea fizică.
  • kantianism -  curent filozofic întemeiat pe lucrările lui Immanuel Kant.
  • karma - (în sanscrită, faptă, acțiune, răsplată) - noțiune principală a filozofiei idealiste indiene, recunoscută atât în cele șase școli vedice „ortodoxe”, cât și în budism, jainism, brahmanism și hinduism, care desemnează renașterile și reîncarnările succesive ale sufletelor, igrația după moarte, precum și forța mistică generatoare și diriguitoare a acestora.
  • katharsis (gr. purificare) - noțiune a esteticii antice grecești, introdusă de Artistotel; după el, tragedia, stârnind în spectatori milă și groază, produce o „purificare” a pasiunilor.

L[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


M[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


N[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


O[modificare | modificare sursă]

  • obiectivism - atitudine de pretinsă nepărtinire, însoțită de renunțarea la orice luare de poziție, la orice judecată de valoare și apreciere critică în domeniul cunoștințelor, teoriilor, ideilor despre societate și om.
  • obiectivitate (în sens epistemologic) - categorie care desemnează valoarea de adevăr a cunoștințelor în raport cu obiectul lor.
  • obligație - concept juridic și moral ce desemnează o asumare sau atribuire de îndatoriri și răspunderi, sau unui individ ori grup de indivizi în conformitate cu un sistem de norme și valori instituit dintr-o comunitate data.
  • obligație morală - conținut normativ al regulii morale, datorie determinată, concretă, decurgând din idealurile, principile și normele unei anumite morale.
  • observație - procedeu al cunoașterii științifice care constă în contemplarea metodică și intențională a unui obiect sau proces.
  • obversiune - operație logică prin care, schimbând calitate unei judecăți categorice și negându-i totodată predicatul, obținem o judecată echivalentă cu prima, numită și obsersa ei (ex: Unii oameni nu sunt vinovați = Unii oameni sunt nevinovați).
  • ocultism - ansamblu de concepții și practici superstițioase privitoare la forțe tainice, supranaturale cu care unii inițiați ar putea intra în contact pe căi deosebite de cele ale cunoașterii obișnuite.
  • oniric (gr. oneiros, vis) - referitor la vise.
  • ontic (gr. on, ontos, ființă) - existent independent de om; aparținând categoriei existentă, realitate obiectivă. Platon o distinge atât de cel gnoseologic, cât și de cel axiologic, fiind în opoziție relativa cu el.
  • ontologie - parte a filozofiei care are drept obiect existența ca atare.
  • operator logic - parte componentă a unei funcții logice care reprezintă operația aplicată asupra anumitor entități logice și prin care ia naștere funcția logică.
     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


P[modificare | modificare sursă]

  • panpsihism - teorie potrivit căreia lumea devine inteligibilă dacă admitem că fiecare lucru din ea are un suflet sau spirit.
  • panteism - doctrina că divinul e atotcuprinzător și că omul și natura nu sunt independente de Dumnezeu, ci sunt moduri sau elemente ale Ființei sale.
  • paradigmă - în filozofia științei, un mod central și global de a privi fenomenele, în cadrul căruia lucrează în mod normal un om de știință.
  • paradox - situație ce se ivește atunci când, din anumite premise care sunt acceptate toate ca adevărate, se ajunge printr-un raționament deductiv valid la o concluzie care este fie intrinsec contradictorie, fie aflată în dezacord cu credințe îndeobște acceptate.
  • paradoxul bărbierului - paradox ce ilustrează o problemă din teoria mulțimilor.
  • paradoxul lui Barry - versiunea neformală a paradoxului lui Richard
  • paradoxul lui Bertrand - un paradox ce ilustrează dificultatea de a atribui probabilități acolo unde există infinit de multe alternative.
  • paradoxul boabelor de mei - aproie, numită și a grămezii, născută din atacul lui Zenon din Elea la adresa pluralității și a mărturiei simțurilor.
  • paradoxul lui Richard - prezentat de Richard Jules în 1905. În el intervine raționamentul diagonal referitor la expresiile denotative și la ceea ce ele denoteaza, fiind de aceea inclus în familia paradoxurilor semantice.
  • paradoxul lui Russell - paradox important din teoria mulțimilor.
  • paradoxuri semantice -  sunt, de obicei, deosebite de paradoxurile logice prin aceea că rezultă din folosirea unor noțiuni semnatice, cum sunt cele de adevăr și referință. Propozițiile în care se întâlnesc sunt adesea variante ale paradoxului mincinosului, de exemplu Acest enunț este fals.
  • paradoxul sufragiului - paradox ce ilustrează carență fatală de care suferă încercarea de a determina preferința colectivă a unei comunități cu ajutorul unui sistem de votare bazat pe majoritatea simplă.
  • paradoxuri logice - se obișnuiește să fie deosebite de paradoxurile semantice prin aceea că pot fi exprimate folosind numai termeni logici și din teoria multimlor (ex: paradoxul lui Russell).
  • paralelism psihofizic - concepția potrivit căreia evenimentele mintale (psihice) și cele corporale (fizice) se produc în serii separate, dar paralele. 
  • parapsihologie - termen ce în prezent înlocuiește sintagma cercetare psihică, ca desemnare a studiului PES, PK și a diverse alte fenomene controversate nerecunoscute de disciplinele științifice oficiale. 
  • pariul lui Pascal - raționamentul cunoscut în principal din formularea pe care i-a dat-o Pascal în postumele sale Pensees, dar și cu siguranță dezvoltat mai înainte. Pascal pornește de la prezentarea situației omului ca fiind una de pariu, unde fiecare dintre noi își mizează destinul pe o concepție sau alta despre lume. El concede apoi posibilul său oponent că suntem și vom rămâne inevitabil ignoranți din perspectivă cosmică. Că nu există o teologie naturală pozitivă și că nu putem identifica pe cale rațională un anume sistem de revelație religioasă că exprimând adevărul: Rațiunea nu poate hotărî nimic aici. Plecând de la această premise agnostică, Pascal argumentează mai departe că oamenii rezonabili și prudenți trebuie să-și parieze vaiata pe catolicismul roman și să depună toate ostenelile spre a se convinge de adevărul acestui sistem. Dacă procedează așa și dacă sistemul se dovedește adevărat, vor dobândi fericirea veșnică. Iar dacă sistemul se dovedește fals, moartea înseamnă atunci neantizare, ce au de pierdut? Pe când dacă optează să se bucure în cât mai mare măsură de ceea ce ne oferă lumea de aici, atunci asta e tot ce câștigă, în cel mai bun caz; iar în cel mai rău, vor fi osândiți la chinuri veșnice. 
  • particular egocentric - termen folosit de Russell pentru cuvintele și expresiile indexicale.
  • patru elemente - cele patru entități considerate de filozofii greci drept constituenții de bază ai universului fizic: pământul, aerul, focul și apa.
  • (cele) patru umori - cele patru fluide din corp despre care Galen considera că trebuie să se afle în echilibru pentru păstrarea sănătății fizice și psihice.
  • păcat - în accepțiunea strictă, un termen teologic care înseamnă ofensă adusă lui Dumnezeu. Ceva calificabil drept păcat poate deci să încalce sau să nu încalce standarde morale pământești.
  • păcatul originar - în cadrul învățăturii creștine tradiționale, doctrina că întreg neamul omenesc moștenește și este corupt de păcatul ivit pentru prima dată în lume prin neascultarea lui Adam și a Evei.
  • pătratul opoziției - în textele medievale, o diagramă ce rezumă relațiile logice dintre cele patru propoziții categorice având toate același subiect și același predicat. Aceste propoziții sunt reprezentate tradițional prin A, E, I, O.
  • pedeapsă - în sensul lui deplin și central, cuvântul desemnează aplicarea intenționată de către o autoritate față de un infractor a unei sancțiuni ce se dorește dezagreabilă, pentru o încălcare a regulilor instituite de acea autoritate.
  • pelagianism - erezie propagată în secolul al V-lea de călugărul britanic Pelagius. Ea nega păcatul originar și susținea că omul poate, prin propria-i voință liberă și fără intervenția harului divin, să ducă o viață fără de păcat și să dobândească viața veșnică.
  • pereche ordonată - pereche având ca proprietate de bază aceea că două perechi sunt identice și numai dacă primul membru al uneia este identic cu primul membru al celeilalte, iar cel de-al doilea element al primeia, cu cel de-al doilea element al celeilalte.
  • praedicabilia - termen latin pentru predicabile
  • praedicamenta - termen latin pentru predicamente
  • pragmatică - unul dintre cele trei compartimente tradiționale ale semioticii. Pragmatica studiază scopurile, efectele și implicațiile utilizării efective a unei construcții lingvistice semnificative de către un vorbitor.
  • pragmaticism - termen creat de C. S. Peirce în 1905 spre a desemna varianta sa particulară de pragmatism, după ce alți filozofi își însușiseră acest din urmă termen și îi lărgise cuprinsul.
  • pragmatism - denumire a unei teorii despre semnificație, transformată pentru prima dată în termen filozofic în 1878 de către Peirce.
  • precogniție - termen din parapsihologie care în prezent desemnează îndeosebi acel gen de percepție extrasenzorială în care anumite anticipări, vise, presimțiri, preced împlinirea lor.
  • Primul Motor (sau Mișcător) - originea, ea însăși nemișcată, a tuturor mișcărilor din Univers. Ideea a fost introdusă de Aristotel și dezvoltată de filozofi-teologi din toate cele mai mari tradiții ale teismului mozaic - iudaismul, creștinismul și islamul.
  • principiul cercului vicios - explicație a anumitor paradoxuri logice discutate în teoria tipurilor a lui Russell
  • principiul celui mai mic număr - principiul că dacă o proprietate sau condiție este valabilă pentru cel puțin un număr, atunci există un cel mai mic număr care satisface respectiva condiție.
  • principiul fericirii maxime - teza de bază a utilitarismului, potrivit căreia binele suprem îl constituie cea mai mare fericire a celui mai mare număr de oameni.
  • principiul de incertitudine - lege a fizicii, enunțată pentru prima dată în 1927 de către Werner Heisenber și care a afectat profund teoria cuantică și teoria cauzării. Potrivit acestei legi, poziția și impulsul unei particule nu pot fi cunoscute ambele fără incertitudine deoarece procesul de determinare a fiecăreia din ele o afectează în mod necesar pe cealaltă.
  • privație - credința că răul e esențialmente negativ, constând în lipsa sau absența binelui (privatio boni) Această doctrină, folosită uneori pentru a ușura pentru teiști problema râului, se inspiră finalmente din concepția platoniciană despre Forma sau Ideea Binelui care este totodată Forma Realului.
  • probabilism -  
  1. doctrina, asociată îndeosebi cu scepticismul, potrivit căreia nu putem avea niciun fel de cunoștințe sigur. 
  2. în etică și îndeosebi în cazuistica romano-catolică, practica de a urma sfatul unei anume autorități respectate, în situații unde nu există o linie de acțiune evident corectă, iar autoritățile sunt în conflict reciproc.
  • problema continuumului - problema câte submulțimi de numere naturale există; sau, echivalent, câte numere reale, adică pe puncte de pe continuum, există.
  • problema spirit-corp - problemă filozofică privind relație dintre spirit și corp și modul de a deosebi între proprietățile, funcțiile și evenimentele ce trebuie socotite mentale și cele ce trebuie socotite fizice.
  • problematic - termen din logica aristotelică folosit pentru a indica modul sau modalitatea unei judecăți. O judecata este problematică dacă aserteaza că ceva este posibil, de exemplu „E posibil să plouă”.
  • procedeu diagonal - metodă prin care Cantor a demonstrat că nu există mulțimi infinite ce nu pot fi numărate.
  • procedeu efectiv - proces care dezvoltă probabilistic, adică ale cărui fraze sunt determinate de valorile a una sau mai multe variabile alcatorii.
  • propoziție - în vocabularul filozofic, se poate înțelege tot ceea ce poate fi asertat, negat, contestat, susținut, admis, postulat, implicat sau presupus. Cu alte cuvinte, ceea ce se exprimă printr-o propoziție la indicativ tipică.

R[modificare | modificare sursă]

  • radicalii filozofici - discipoli ai lui Bentham, ei înșiși cu precădere teoreticieni, care au urmărit și au izbutit să dobândească o considerabilă influență practică.
  • raționalism
  1. în sens restrâns, doctrinele unui grup de filozofi din secolele XVII -XVIII, avându-i drept cei mai de seamă reprezentanți pe Descartes, Spinoza și Leibniz. Pentru raționalism în acest sens sunt caracteristice credința că se poate obține exclusiv prin rațiune o cunoaștere a naturii celor existente, teza după care cunoașterea formează un sistem care are caracter deductiv și credința că totul este explicabil.
  2. în sens mai larg, termenul este aplicat la concepțiile filozofilor care acceptă doar teza după care cunoașterea formează un sistem și că totul este explicabil prin intermediul sistemului.
  3. în sensul cel mai popular, respingerea credinței religioase ca fiind lipsită de un temei rațional
  • rațiune - cuvânt folosit în sensuri numeroase, diverse și adesea vagi, având între ele uneori legături complexe și obscurte. Într-o accepțiune mai importantă, e pusă în contrast cu rivalii interni sau externi ca imaginația, experiența pasiunea sau credința.
  • rațiune insuficientă - denumire alternativă pentru principiul indiferenței.
  • rațiune suficientă - principiul enunțat de Leibniz, potrivit căruia pentru orice fapt există un temei pentru care este așa și nu altfel.
     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


S[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


T[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


  • tabula rasa (lat. tablă nescrisă) - expresie folosită de Locke pentru a descrie cum se prezintă intelectul omenesc la naștere. Cunoașterea a prior, susține Locke, e o ficțiune și numai experiența poate furniza intelectului idei.
  • tautologie - termen care a căpătat o accepțiune specializată în domeniul logicii, desemnând aici un compus verifuncțional care e adevarat pentru toate atribuirile posibile de valor de adevăr propozițiilor componente.
  • teism - credință în Dumnezeu înțeles drept unicul creator, atotputernic și atotștiutor, a tot ce există în afara sa.
  • teleologie
  1. Doctrina că totul în lume a fost conceptu de Dumnezeu în așa fel încât să-i slujească omului.
  2. Teoria sau studiul finalității din natură.
  • teodicee - încercarea de a „îndreptăți purtarea lui Dumnezeu față de oameni”, rezolvând problema pe care răul o ridică pentru teist.
  • teleologie naturală și teleologie revelată - încercarea de a dovedi existența lui Dumnezeu, iar uneori și nemurirea oamenilor, din premise furnizate de observare mersului obișnuit al naturii.
  • teoremă
  1. (a unei teorii axiomatice) - enunț ce poate fi demonstrat pornind de la axiome
  2. (despre un sistem de deducție naturală) - enunț care poate fi demonstrat; apare drept concluzie a unui raționament.
  • topic-neutru - termen aplicabil conceptelor care sunt neutre față de orice conținut particular.
  • transcendent - care depășește experiența; cuvântul e deseori folosit de teiști pentru a descrie modul de a exista al lui Dumnezeu dincolo și independent de lumea creată.
  • transcendental - termen folosit de filozofii medievali pentru desemnarea predicatelor care transcende categoriile lui Aristotel. Mai târziu, aplica de Kant la ceea ce transcende, sau trece dincolo de aplicarea corectă a listei sale de categorii și, ca atare, nu poate fi un aspect al vreunei experiențe posibile.
  • triadă inconsistentă - mulțime de trei enunțuri dintre care cel puțin unul trebuie sa fie fals, dat fiind că din oricare două dintre ele se poate deduce negația celui de-al treilea.

U[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


  • umanism -  termen căruia i s-au dat semnifcatii extrem de variate și adesea foarte vagi, dintre care cele mai importante sunt două:
  1. Mișcare intelectuală care a caracterizat cultură Europei renascentiste. 
  2. În secolul nostru, eticheta a fost confiscată de cei ce resping orice credință religioasă și susțin că nu trebuie să ne preocupe decât bunăstarea oamenilor în lumea de aici, considerată singura reală.
  • uniformitate naturii - principiu folosit în încercarea de a justifica inducția în particular și știința în general
  • unii - accepțiunea tradițională al lui „unii” în logică este de „cel puțin unul, eventual toți fără unu”.
  • Univers și univers - prezența sau absența majusculei la începutul cuvântului servește la distingerea a două sensuri ale acestui cuvânt:
  1. „Universul” se definește ca incluzând tot ceea ce există, cu excepția Dumnezeului creator, dacă acesta este admis.
  2. Un univers nu poate fi decât o parte a acestui „Univers”.
  • univers al discursului - sistem de concepte și entități legate de o anumită problematică sau domeniu de preocupări, unde anumiți termeni și anumite expresii dobândesc un înțeles sau semnificație proprie.
  • universal concret - termen utilizat în filozofia lui Hegel ca redare concisă a concepției sale că gândirea nu poate fi decât universală (adică în termeni de legi universale), dar nu trebuie să fie abstract universală.
  • universale și particulare - Lucrurile sunt particulare, iar calitățile lor sunt universale. Un universal este deci proprietatea predicată despre toți indivizii de un anumit fel sau dintr-o anumită clasă. Roșul e un universal, predicat despre toate obiectele roșii.
  • universalizabilitate - principiul că judecățile morale individuale, deși pot fi particulare, implică întotdeauna o judecată universală.
  • univoc - care are înțeles unic
  • unu-multiplu - problema de a explica faptul că putem aplica corect unul și același cuvânt la mai multe lucruri distincte.
  • utilitate - principiul fericirii maxime
  • utopism - credințele celor preocupați să statornicească nu doar o societate mai bună, ci una perfectă.
  • Uttara Mināmsā - sistem din filozofia indiană cunoscut îndeobște sub numele Vendāta.

V[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


  • vacuu (en. vacuous) -  în logică desemnează statutul propozițiilor care sunt adevărate pentru că termenii ce joacă în ele rolul de subiect nu au denotație, sau pentru că antecedentele lor sunt false.
  • vaguitate - prezența nedeterminării în semnificația unui cuvânt, a unei expresii sau a unui enunț, în măsură în care implicațiile sale sunt considerate imprecise în anumite privințe relevante.
  • Vaiśesika -  unul dintre sistemele filozofiei indiene și cel mai important precipitat al străvechilor filozofii ale naturii, ale cărui prime straturi urcă în timp departe în mileniul I a. Chr.
  • valoare
  • valori estetice
  • vălul ignoranței
  • verificabilitate - condiția de a se preta la verificare.
  • verificare (verificabilitate) -  criteriul semnificației aplicat de pozitivistii logici oricărei propoziții.
  • verosimilitate - legat de o ipoteză statistică asupra unui corp de date, șansa ca aceste date să apăra dacă ipoteza e adevărată.
  • viață
  • vid - în cosmogonia pitagoreică, acel factor din Univers prin care unitățile putea fi separate și distinse între ele
  • virtute
  • vitalism - o doctrină adesea evazivă, inspirată în cele din urmă de Aristotel, potrivit căreia fenomenul vieții nu poate fi explicat pe deplin în termeni pur materiali, în organismele vii existând ceva nematerial care le diferențiază de corpurile neînsuflețite.
  • voliție - act de voință care precede o mișcare fizică.
  • voluntarism
    • 1.Gen de metafizică (având ca ilustrare tipică sistemul lui Schopenhauer) care susține că adevărata natură a realității este voința
    • 2.În controversele privitoare la natură istoriei, o teorie ce acordă prea multă pondere voinței umane ca factor în istorie și prea puțină factorilor obiectivi, adică economici.

W[modificare | modificare sursă]

  • Weltanschaung (gr. fel de a privi lumea, conceptie despre lume) - teoria concepțiilor despre lume

X[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 



     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


Z[modificare | modificare sursă]

  • Zen -  sectă japoneză aparținând ramurii budismului Mahayana, apărută în secolul I e.n., când budismul s-a împărțit în două curente: Hinayana, fidelă dogmelor inițiale, și Mahayana, adeptă a reformarii ample a acestor dogme, o învățătură religioasă maleabilă care ajută budismul să pătrundă în diferite țări.
  • Zetetic -  (gr. zetein, a caută) ceea ce caracterizează metodele de cercetare a rațiunii și naturii lucrurilor. Școala lui Pyrhon și a screpticilor greci, în general, este supranumită și școala filozofilor zetetici. Propriu-zis, termenul denumește primul dintre stadiile prin care trebuia să treacă cercetarea filozofului sceptic.

Legături externe[modificare | modificare sursă]