Fericire

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Calm.jpg

Fericirea este o stare mentală de bine, fiind caracterizată de emoții pozitive sau plăcute, de la mulțumire la bucurie intensă. Diferite abordări biologice, psihologice, religioase și filozofice s-au străduit să definească fericirea și să identifice sursele sale.

Diverse grupuri de cercetare, inclusiv psihologia pozitivă, au făcut eforturi pentru a aplica o metodă științifică de a răspunde la întrebări despre ceea ce este „fericirea” și cum am putea-o atinge.

Filozofii și gânditorii religioși de multe ori definesc fericirea în termeni de a trăi o viață bună sau înfloritoare, mai degrabă decât pur și simplu ca o emoție. Fericirea socratică este viața în conformitate cu etica și nu e neapărat însoțită de emoții pozitive.

Fericirea este „starea de mulțumire sufletească intensă și deplină”.[1] Fiind o stare sufletească profundă are și o arie de exprimare extinsă. De pildă:

- „din fericire, locuțiune adverbială — printr-un concurs de împrejurări favorabile.”[2]

- „fericit, adjectiv, uneori substantivat — care se află într-o stare de deplină mulțumire sufletească, plin de bucurie”.[3]

- „fericit, substantiv masculin — primul grad de sfințenie acordat de sinod sau de papă”.[4]

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Substantivul românesc fericire este o schimbare a categoriei morfologice a formei lungi a infinitivului verbului[5] a ferici, fericire. Acesta, la rândul său, este un derivat al adjectivului ferice. Adjectivul românesc ferice este moștenit de limba română din latină fēlix, felīcis[6]: „roditor”, „cu succes”, „fericit”, „ferice”, „norocos”, „aducător de noroc”, „de bun augur”, „propice”, „salutar”, „care te fericește”, „delicios”, „încântător”, „bogat”, „favorabil”, „fecund”, „priceput”, „talentat”.[7][8] În limba română, dar și în alte limbi neolatine, a fost moștenită forma de acuzativ singular, în cazul de față, felīcem, urmând legile fonetice cunoscute: căderea consoanei finale „-m”, trecerea lui „-l-” intervocalic la „-r-”.

Este de amintit faptul că radicalul fe- semnifică „abundența”, „bogăția”, „prosperitatea”.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Academia Română, Dicționarul explicativ al limbii române, București, ed. Univers enciclopedic, 1998, p.374
  2. ^ DEX, p.374
  3. ^ DEX, p.374.
  4. ^ DEX, p.375.
  5. ^ Cu alte cuvinte, este vorba de substantivizarea infinitivului lung al verbului.
  6. ^ Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române
  7. ^ Dicționar latin - romîn (1962)
  8. ^ G. Guțu, Dicționar latin - român

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]