Ad hominem

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Un argument ad hominem, cunoscut şi ca argumentum ad hominem (latină: "argument la persoană", "argument împotriva omului") constă în a răspunde la un argument sau la o afirmaţie despre un fapt prin atac la persoana care a făcut afirmaţia, în loc să se adreseze la subiectul argumentului sau să producă o dovadă contra afirmaţiei. Această eroare logică se referă la criticile sau atacul la persoana care face afirmaţiile şi prin care se încearcă discreditarea argumentului.

Un alt subtip comun al acestui argument greşit este argumentul ad hominem circumstanţial (argumentum ad hominem circumstantiae), un atac care este bazat pe circumstanţele sau pe situaţia interlocutorului; la fel argumentul "tu quoeque" (şi tu) a cărui obiecţie la argument constă în caracterizarea acestuia ca fiind vinovat de acelaşi lucru împotriva căruia argumentează.

Argumentele ad hominem sunt întodeauna invalide în logica silogistică, date fiind valoarea de adevăr a premiselor şi validitatea inferenţei logice ca independente de persoana care face inferenţa. Oricum, argumentele ad hominem sunt rar prezentate ca silogisme formale, iar forma lor ţine de domeniul logicii informale şi al teoriei evidenţei.

Pe de altă parte, teoria evidenţei depinde în mare măsură de evaluarea credibilităţii martorilor, inclusiv a mărturiilor date de martori oculari sau de experţi. Dovezi că un martor ocular propus nu este de încredere, sau are motive să mintă, sau că martorul expert propus nu are cunoştinţele necesare pot juca un rol decisiv în emiterea de judecăţi.

Argumentul ad hominem este opusul apelului la autoritate în care interlocutorul îşi bazează valoarea de adevăr a unei afirmaţii pe autoritate, pe cunoştinţele sau pe poziţia persoanei care a făcut inţial afirmaţiile. De aceea, chiar dacă argumentul ad hominem poate face o afirmaţie mai puţin convingătoare, arătând că persoana care face afirmaţia nu are autoritatea, cunoştinţele sau poziţia de a face acele afirmaţii sau a făcut afirmaţii eronate în trecut despre subiecte similare, totuşi, nu poate furniza un contraargument infailibil.

[modifică] Ad hominem ca eroare logică formală

Un argument ad hominem eronat are următoare formă de bază:

O persoană A face afirmaţia X

Este ceva criticabil la adresa persoanei A

Prin urmare afirmaţia X este falsă

Argumentul ad hominem este eroarea logică cea mai cunoscută şi de obicei menţionată în introducerile la manualele de logică şi în manualele de gândire critică. Atât eroarea logică în sine cât şi acuzaţia de a fi comis-o sunt frecvent fluturate în discursuri. Ca tehnică în retorică este foarte puternică şi des folosită datorită înclinaţiei naturale a creierului uman de a recunoaşte şabloane.

Exemplu:

Naziştii au adoptat un plan de eugenie.

Naziştii au fost răi.

Prin urmare, eugenia este rea.

Prima premisă este numită "afirmaţia faptică" şi este punctul pivot al discuţiei. Controversa este numită "afirmaţia inferenţială" şi prezintă procesul gândirii. Există două tipuri de afirmaţii inferenţiale, explicite şi implicite. Eroarea logică nu repezintă o formă validă de raţionament deoarece chiar şi în situaţia în care se acceptă ambele co-premise, acest lucru nu garantează valoarea de adevăr a controversei. Poate fi gândit şi că argumentul are o co-premisă ne-declarată.