Feminism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Parte a seriei despre
Discriminare
Forme generale de discriminare

SexRasăOrientare sexualăReligie
(Diz)abilitateLimbăVârstăSpecie

Forme specifice de discriminare

AntisemitismAporofobieHomofobie
HeterofobieXenofobieTransfobie
SerofobieHeterosexismMisoginie
MisandrieAntițigănismIslamofobie
AnticreștinismRasism ecologic
Discriminare sexuală la muncă

Discriminarea în România

RasismulDiscriminarea romilor
Holocaustul în RomâniaAntisemitismul
Antimaghiarism
RobiaDrepturile omuluiDrepturile LGBT
Violența domestică
Discriminarea privind încredințarea minorilor

Manifestări

Purificare etnicăPersecutarePogrom
Conflict etnicGenocid
HolocaustSclavie
Infracțiune motivată de ură
Violența împotriva persoanelor LGBT
Mutilare genitală
Violența împotriva femeilor
Violență sexualăHărțuire sexuală
Blamarea victimeiAvort selectiv
Vânătoare de vrăjitoare

Politici

SeparatismApartheid
Legile de la Nürnberg
Căsătorii între persoane de același sex
Diferența de venit dintre bărbați și femei
Numerus claususListă neagră

Metode de prevenire

ToleranțăAcțiune afirmativă
Drepturile omuluiDrepturile animalelor
AutodeterminareDesegregare
IntersecționalitateFeminism
MulticulturalismIntegrare rasială
Integrare socialăAsimilare culturală

Vezi și

CNCDACCEPT
Deceniul de incluziune a romilorEugenism
Corectitudine politică

editează

Feminismul este o doctrină teoretică și de acțiune care revendică lupta împotriva inegalității de gen, promovând afirmarea femeii în societate prin ameliorarea și extinderea rolului și drepturilor sale. Doctrina nu trebuie confundată cu simpla revendicare a unor drepturi.

Istoric și organizare[modificare | modificare sursă]

Primele structurări ale mișcărilor feministe apar în suita ideilor Revoluției franceze. Textele feministe fondatoare reiau principiile iluministe ale dreptului natural și ale egalității în drepturi și libertăți. Scriitoarea revoluționară Olympe de Gouges, inspirată de Declarația drepturilor omului, proclamă în Déclaration des droits de la femme et de la citoyenne (1791) principiile umaniste ale emancipării femeii, afirmând egalitatea ei juridică; în Anglia, scriitoarea Mary Wollstonecraft publică o Vindication of the Rights of Woman (1792). Mai târziu, saint-simonieni, fourieriști, socialiști sau mișcări cooperatiste aveau să reia aceste principii, structurându-le doar într-un soi de codicile de gen la textele lor doctrinare (Flora Tristan, Pauline Roland etc.). Teoretic, ideile sunt precizate, însă evoluția militantistă a mișcării este una anevoioasă și complicată.

Organizarea concretă și afirmarea socială încep cu adevărat odată cu mișcarea numită „a sufragetelor”, structură militantă activă în Statele Unite și în Anglia care-și propune denunțarea formelor de sclavie socială și obținerea unor schimbări juridice concrete. Dreptul femeilor de a vota (acordat pentru prima dată în lume în Noua Zeelandă în anul 1893) este statuat în 1918 în Anglia, și în 1920 în Statele Unite; vor urma revendicări specifice, vizând drepturi salariale, civice ș.a.m.d.

Valuri[modificare | modificare sursă]

Istoria mișcării feministe occidentale moderne este împărțită în mai multe „ valuri”.[1][2][3]

Primul a cuprins mișcările pentru votul femeilor din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, promovând dreptul de vot al femeilor. Cel de-al doilea val, mișcarea de eliberare a femeilor, a început în anii 1960 și a militat pentru egalitatea juridică și socială a femeilor. În 1992 sau în jurul acestui an, a fost identificat un al treilea val, caracterizat de un accent pe individualitate și diversitate.[4]În plus, unii au susținut existența unui al patrulea val,[5]care a început în jurul anului 2012 și care a folosit rețelele de socializare pentru a combate hărțuirea sexuală, violența împotriva femeilor și cultura violului; este cunoscută mai ales pentru mișcarea Me Too.[6]

Feminismul contemporan[modificare | modificare sursă]

Un simbol al feminismului contemporan

Diverse mișcări și denominații feministe revendică astăzi, mai cu seamă la nivel academic și civic-instituțional, latura teoretică a doctrinei. Teoria feminista este extensia feminismului in domeniul teoriei si filozofiei. Este constituita din lucrari dintr-o varietate de discipline, printre care antropologie, sociologie, economie, studii de gen, critica literara, [7] [8] istoria artei, [9] psihoanaliza [10] si filozofie [11] [12]. Scopul teoriei feministe este intelegerea inegalitatii de gen si se concentreaza pe politica de gen, relatii de putere si sexualitate. Pe langa productia unei critici a acestor relatii sociale si politice, o mare parte din teoria feminista se concentreaza si asupra promovarii drepturilor si intereselor femeii. Teme explorate in teoria feminista includ discriminare, stereotipizare, objectificare (in mod special obiectificare sociala), opresiune si patriarhie. [13] [14]

Militante topless ale Femen

La nivel militantist, organizații precum Femen s-au aflat, de curând, în atenția mass-media prin acțiunile lor reprezentând pop feminismul.

În România, studiile Mihaelei Miroiu și ale Laurei Grunberg sunt printre primele încercări de a prezenta publicului ideile și problematica feminismului, însă curentul s-a dezvoltat semnificativ începând cu precădere din jurul anului 1995. Lucrarea Lexicon feminist[15] a Mihaelei Miroiu și a Otiliei Dragomir, dar și alte lucrări scrise de teoreticienele feminismului românesc explică concepte fundamentale pentru curentul feminist, cum ar fi cele de: putere de gen, etici feministe, etica grijii, etici ginocentrice, etici materne, empatie, putere simbolică, rol de gen, sociologie feministă, sociologia genului, socializare de gen, stereotip de gen, stratificare de gen, studii de gen, șovinism masculin și altele.

Anumiți observatori occidentali consideră că populațiile creștin-ortodoxe, chiar și când e vorba de cele imigrate într-o societate occidentală, privesc feminismul ca fiind irelevant pentru etosul ortodox; acești observatori constată că nu există o mișcare populară, de masă, care să militeze pentru hirotonisirea femeilor pentru preoție sau episcopat, și chiar timidele cereri pentru dreptul femeilor de a deveni diaconi - fapt care n-ar face decât să reînvie o bine-documentată tradiție a bisericii bizantine timpurii- evită tonul strident și direct manifestat de mișcările pentru hirotonire în bisericile creștine occidentale.[16]

Personalități[modificare | modificare sursă]

Golda Meir a fost prima femeie din Israel care a deținut funcții politice importante (premier, ministru de externe):

"Mulți mă acuză că aș conduce afacerile statului cu inima și nu cu capul. Și ce-i cu asta? Cei care nu stiu să plângă din toata inima, nu știu nici să se bucure. Aș zice, așadar, că femeile raționează, comunică și acționează ca femeile iar bărbații - ca bărbații. Și este foarte bine asa, deoarece găsesc ca o femeie bărbată poate fi tot atât de dezagreabilă ca și un bărbat efeminizat"

O altă reprezentantă cunoscută a mișcării feministe, din Germania este Alice Schwarzer.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Humm, Maggie (). The Dictionary of Feminist Theory. Columbus: Ohio State University Press. p. 251. ISBN 978-0133553895. 
  2. ^ Walker, Rebecca (). „Becoming the Third Wave”. Ms. pp. 39–41. 
  3. ^ Chamberlain, Prudence (). The Feminist Fourth Wave: Affective Temporality. Cham: Springer. ISBN 978-3-319-53682-8. 
  4. ^ Krolokke, Charlotte; Sorensen, Anne Scott (). „Three Waves of Feminism: From Suffragettes to Grrls”. Gender Communication Theories and Analyses: From Silence to Performance. Sage. p. 24. ISBN 978-0-7619-2918-5. 
  5. ^ „feminism - The fourth wave of feminism | Britannica”. www.britannica.com. Accesat în . 
  6. ^ „Feminism: The Fourth Wave”. Encyclopedia Britannica. Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ Zajko, Vanda; Leonard, Miriam (2006). Laughing with Medusa: classical myth and feminist thought. Oxford: Oxford University Press. p. 445. ISBN 0-19-927438-X.
  8. ^ Howe, Mica; Aguiar, Sarah Appleton (2001). He said, she says: an RSVP to the male text. Madison, NJ: Fairleigh Dickinson University Press. p. 292. ISBN 0-8386-3915-1.
  9. ^ Pollock, Griselda (2007). Encounters in the Virtual Feminist Museum: Time, Space and the Archive. Routledge. pp. 1–262.
  10. ^ Ettinger, Bracha; Judith Butler; Brian Massumi; Griselda Pollock (2006). The matrixial borderspace. Minneapolis: University of Minnesota Press. p. 245. ISBN 0-8166-3587-0.
  11. ^ Brabeck, M. and Brown, L. (With Christian, L., Espin, O., Hare-Mustin, R., Kaplan, A., Kaschak, E., Miller, D., Phillips, E., Ferns, T., and Van Ormer, A.). (1997). Feminist theory and psychological practice. In J. Worell and N. Johnson (Eds.) Shaping the future of feminist psychology: Education, research, and practice (pp.15–35). Washington, D.C.: American Psychological Association.
  12. ^ Florence, Penny; Foster, Nicola (2001). Differential aesthetics: art practices, philosophy and feminist understandings. Aldershot, Hants, England: Ashgate. p. 360. ISBN 0-7546-1493-X.
  13. ^ Chodorow, Nancy (1989). Feminism and Psychoanalytic Theory. New Haven, Conn.: Yale University Press. ISBN 978-0-300-05116-2.
  14. ^ Gilligan, Carol (1977). "'In a Different Voice: Women's Conceptions of Self and Morality'". Harvard Educational Review 47 (4): 481–517. Retrieved 8 June 2008.
  15. ^ Ed. Polirom, Iași, 2002.
  16. ^ The majority of Orthodox, even in North America, view feminism as irrelevant - or at least ill-suited, as a sociopolitical concept, to the Orthodox ethos. There is no popular, widespread movement for the ordination of women to the priesthood and episcopacy, and even the limited push for the ordination of women to the diaconate - which would revive a well-documented tradition of the early and Byzantine Church - eschews the more strident and assertive tones of women’s ordination movements in Western Christian churches. Advocates of greater ecclesial participation for Orthodox women do not speak in terms of “rights,” which is a political rather than theological concept. Rather, congruent with the spiritual and traditional foundations of Orthodox theology, advocates of a restored female diaconate offer arguments based on the church’s tradition, history, and liturgical theology, applying the practices of the past to a modern situation. - An Orthodox Perspective On Feminist Theology, Valerie A. Karras, Encyclopedia of Women and Religion in North America, Ed. Rosemary Skinner Keller, Rosemary Radford Ruether and Marie Cantlon. Vol. 2. Indiana University Press, 2006. p523-530.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Simone de Beauvoir, Al doilea sex, ed. Univers, București, 2004
  • Laura Grunberg, (R)evoluții in sociologia feminista. Repere teoretice, contexte românești Editura Polirom, 2003
  • Laura Grunberg, Gen și integrare, Centrul AnA, 2002
  • Mihaela Miroiu, Drumul către autonomie. Teorii politice feministe, ed. Polirom, 2004
  • Mihaela Miroiu, Gândul umbrei. Abordări feministe în filosofia contemporană, 1995
  • Vladimir Pasti, Ultima inegalitate. Relațiile de gen în România, ed. Polirom, 2003
  • Ștefan Mihăilescu, Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948), ed. Polirom, 2006
  • Olympe de Gouges, Déclaration des droits de la femme et de la citoyenne, 1791
  • Mary Wollstonecraft, Vindication of the Rights of Woman, 1792
  • Maïté Albistur, Daniel Armogathe, Histoire du féminisme français, Éditions des Femmes, 1977-1978, Paris
  • Pierre Bourdieu, La domination masculine, ed. Seuil, 1998
  • Eliane Gubin, Le siècle des féminismes, Éditions de l'atelier, 2004

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Feminism

Feminismul în România

Vezi și[modificare | modificare sursă]