Feminism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Feminismul este o doctrină teoretică și de acțiune care revendică lupta împotriva inegalității de gen, promovând afirmarea femeii în societate prin ameliorarea și extinderea rolului și drepturilor sale. Doctrina nu trebuie confundată, ca în acreditarea vulgatei, cu simpla revendicare a unor drepturi.

Istoric și organizare[modificare | modificare sursă]

Primele structurări ale mișcărilor feministe apar în suita ideilor Revoluției franceze. Textele feministe fondatoare reiau principiile iluministe ale dreptului natural și ale egalității în drepturi și libertăți. Scriitoarea revoluționară Olympe de Gouges, inspirată de Declarația drepturilor omului, proclamă în Déclaration des droits de la femme et de la citoyenne (1791) principiile umaniste ale emancipării femeii, afirmînd egalitatea ei juridică; în Anglia, scriitoarea Mary Wollstonecraft publică o Vindication of the Rights of Woman (1792). Mai târziu, saint-simonieni, fourieriști, socialiști sau mișcări cooperatiste aveau să reia aceste principii, structurându-le doar într-un soi de codicile de gen la textele lor doctrinare (Flora Tristan, Pauline Roland etc.). Teoretic, ideile sunt precizate, însă evoluția militantistă a mișcării este una anevoioasă și complicată.

Organizarea concretă și afirmarea socială încep cu adevărat odată cu mișcarea numită "a sufragetelor", structură militantă activă în Statele Unite și în Anglia care-și propune denunțarea formelor de sclavie socială și obținerea unor schimbări juridice concrete. Dreptul femeilor de a vota este statuat în 1918 în Anglia, și în 1920 în Statele Unite; vor urma revendicări specifice, vizând drepturi salariale, civice ș.a.m.d.

„Al doilea sex”[modificare | modificare sursă]

Volumul Simonei de Beauvoir Al doilea sex (Le Deuxième sexe, 1949) este prima încercare de structurare teoretică exhaustivă a tematicii feministe. Cartea, o riguroasă analiză istorică, antropo-sociologică și tipologică a condițiilor sociale și psihologice de inferioritate la care femeia este constrânsă, provoacă încă de la apariție un interes imens și este considerată până astăzi textul fondator al feminismului contemporan.

Subliniind minoratul la care structurile patriarhale au condamnat femeia, Simone de Beauvoir analizează deopotrivă tipologiile malformate rezultate din complicitatea implicită cu modelul tutelar: "tânăra fată", "mama", "narcisista", "prostituata", îndrăgostita", "femeia mistică" etc. Este, până astăzi, una dintre mizele cele mai puternice și mai ambițioase ale cărții: autoarea evită capcana unei simple poziționări trans-sociale revendicative și diferențialiste a femeii, vizând în permanență o emancipare transcendentă a sa, căutarea libertății proprii, a unei construcții autonome de sine întemeiată pe libertatea umană. "Femeile nu trec niciodată mai departe de pretext", ele "fac inventarul lumii fără a încerca să-i descopere sensul", subliniază ea în finalul cărții, pentru a distinge adevărata miză transcendentă a luptei, înscrisă în contextul devenirii generale a subiectului.

Feminismul contemporan[modificare | modificare sursă]

Diverse mișcări și denominații feministe revendică astăzi, mai cu seamă la nivel academic și civic-instituțional, latura teoretică a doctrinei. La nivel militantist, organizații precum Femen s-au aflat, de curând, în atenția mass-media prin acțiunile lor reprezentând pop feminismul (v. Legături externe).

În România, studiile Mihaelei Miroiu și ale Laurei Grunberg sunt printre primele încercări de a prezenta publicului ideile și problematica feminismului, însă curentul s-a dezvoltat semnificativ începând cu precădere din jurul anului 1995. Lucrarea Lexicon feminist[1] a Mihaelei Miroiu și a Otiliei Dragomir, dar și alte lucrări scrise de teoreticienele feminismului românesc explică concepte fundamentale pentru curentul feminist, cum ar fi cele de: putere de gen, etici feministe, etica grijii, etici ginocentrice, etici materne, empatie, putere simbolică, rol de gen, sociologie feministă, sociologia genului, socializare de gen, stereotip de gen, stratificare de gen, studii de gen, șovinism masculin și altele.

Anumiți observatori occidentali consideră că populațiile creștin-ortodoxe, chiar și când e vorba de cele imigrate într-o societate occidentală, privesc feminismul ca fiind irelevant pentru etosul ortodox; acești observatori constată că nu există o mișcare populară, de masă, care să militeze pentru hirotonisirea femeilor pentru preoție sau episcopat, și chiar timidele cereri pentru dreptul femeilor de a deveni diaconi - fapt care n-ar face decât să reînvie o bine-documentată tradiție a bisericii bizantine timpurii - evită tonul strident și direct manifestat de mișcările pentru hirotonire în bisericile creștine occidentale.[2]

Personalități[modificare | modificare sursă]

Golda Meir a fost prima femeie din Israel care a deținut funcții politice importante (premier, ministru de externe):

"Mulți mă acuză că aș conduce afacerile statului cu inima și nu cu capul. Și ce-i cu asta? Cei care nu stiu să plângă din toata inima, nu știu nici să se bucure. Aș zice, așadar, că femeile raționează, comunică și acționează ca femeile iar bărbații - ca bărbații. Și este foarte bine asa, deoarece găsesc ca o femeie bărbată poate fi tot atât de dezagreabilă ca și un bărbat efeminizat"

O altă reprezentantă cunoscută a mișcării feministe, din Germania este Alice Schwarzer.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ed. Polirom, Iași, 2002.
  2. ^ The majority of Orthodox, even in North America, view feminism as irrelevant - or at least ill-suited, as a sociopolitical concept, to the Orthodox ethos. There is no popular, widespread movement for the ordination of women to the priesthood and episcopacy, and even the limited push for the ordination of women to the diaconate - which would revive a well-documented tradition of the early and Byzantine Church - eschews the more strident and assertive tones of women’s ordination movements in Western Christian churches. Advocates of greater ecclesial participation for Orthodox women do not speak in terms of “rights,” which is a political rather than theological concept. Rather, congruent with the spiritual and traditional foundations of Orthodox theology, advocates of a restored female diaconate offer arguments based on the church’s tradition, history, and liturgical theology, applying the practices of the past to a modern situation. - An Orthodox Perspective On Feminist Theology, Valerie A. Karras, Encyclopedia of Women and Religion in North America, Ed. Rosemary Skinner Keller, Rosemary Radford Ruether and Marie Cantlon. Vol. 2. Indiana University Press, 2006. p523-530.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Simone de Beauvoir, Al doilea sex, ed. Univers, București, 2004
  • Laura Grunberg, (R)evoluții in sociologia feminista. Repere teoretice, contexte românești Editura Polirom, 2003
  • Laura Grunberg, Gen și integrare, Centrul AnA, 2002
  • Mihaela Miroiu, Drumul către autonomie. Teorii politice feministe, ed. Polirom, 2004
  • Mihaela Miroiu, Gândul umbrei. Abordări feministe în filosofia contemporană, 1995
  • Vladimir Pasti, Ultima inegalitate. Relațiile de gen în România, ed. Polirom, 2003
  • Ștefan Mihăilescu, Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948), ed. Polirom, 2006
  • Olympe de Gouges, Déclaration des droits de la femme et de la citoyenne, 1791
  • Mary Wollstonecraft, Vindication of the Rights of Woman, 1792
  • Maïté Albistur, Daniel Armogathe, Histoire du féminisme français, Éditions des Femmes, 1977-1978, Paris
  • Pierre Bourdieu, La domination masculine, ed. Seuil, 1998
  • Eliane Gubin, Le siècle des féminismes, Éditions de l'atelier, 2004

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Feminism

Feminismul în România