Fideism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii.

Fideism (lat. fides=încredere,loialitate) este doctrina sau atitudinea celor care, constatând discordanṭa dintre credinţǎ şi raţiune, sunt înclinaţi sǎ urmeze credinţa, fǎrǎ a ţine seama de raţiune.

Aceastǎ doctrinǎ religioasǎ îşi are începuturile în secolul al XVI-lea, datoritǎ în special lui Pierre Daniel Huet, dar şi teologului Louis Bautain. În secolul al XIX-lea, o contribuţie însemnată la clarificarea doctrinei a adus-o Felicité Lamennais.

În cadrul teologiei creştine, existǎ mai multe crezuri, care susţin, având argumente diferite, cǎ raţiunea nu este importantǎ pentru credinţa religioasǎ, crezuri care au fost etichetate cu termenul de fideism. Uneori, acesta este folosit şi atunci când este vorba despre unele doctrine protestante, şi anume, acelea care susţin cǎ orice creştin se poate mântui doar prin credinţǎ, credinţǎ care îşi are izvorul doar în Biblie.

Fideiştii susţin cǎ religia, care se bazeazǎ pe revelaţii, îi cheamǎ pe cei fideli ei sǎ creadǎ într-o divinitate transcendentǎ, chiar dacǎ ei nu o pot înţelege în întregime. Unii fideişti susţin cǎ în facultǎţile raţionale ale omului nu putem avea încredere, din moment ce întraga fiinţǎ umanǎ a fost coruptǎ de pǎcat. Adevǎrurile venite prin revelaţii divine trebuiesc crezute, chiar dacǎ nu au nici un suport în raţiunea umanǎ. În esenţǎ, fideismul susţine cǎ argumentaţiile raţionale sau cele ştiinţifice în favoarea existenţei lui Dumnezeu sunt nerelevante, neavând nicio legǎturǎ cu adevǎrul teologiei creştine. Acest tip de fideism are o istorie îdelungatǎ în creştinism. În Evanghelia dupǎ Luca(10:21), Însuşi Isus declarǎ: "...Tatǎ, Doamne al cerului şi al pǎmântului; Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor..." Fraza "cred, pentru cǎ este absurd", atribuită lui Tertulian este adesea citatǎ ca un exemplu de credinţǎ, deşi este o referire greşitǎ la un fragment din De carne Cristi(Despre trupul lui Cristos), Tertulian scriind în realitate: "...Fiul lui Dumnezeu a murit; trebuie sǎ credem cu toatǎ tǎria în acest lucru, pentru cǎ este absurd."

Blaise Pascal susţinea cǎ argumentele în favoarea existenţei lui Dumnezeu sunt, prin ele însele, uşuratice, şi cǎ practicarea religiei este o idee minunatǎ. O poziţie fideistǎ de acest tip putem întâlni şi în scierile lui Søren Kierkegaard.

În vremurile moderne, papa Ioan Paul al II-lea, în enciclica sa Fides et Ratio' (Credinţǎ şi raţiune) afirmǎ cǎ existenţa lui Dumnezeu poate fi demonstratǎ şi cu ajutorul raţiunii, iar încercǎrile de a raţiona altfel sunt rezultatele pǎcatului. Ioan Paul al II-lea spune: "Existǎ pericolul de a reinterpreta greşit fideismul, prin nerecunoaşterea importanţei raţiunii sau a discursului filozofic în ceea ce priveşte credinţa, mai ales atunci când este vorba chiar despre a crede în Dumnezeu. O formǎ foarte rǎspânditǎ astǎzi a acestui pericol este "biblicismul" care încearcǎ sǎ facǎ din citirea Sfinei Scripturi unicul punct de referinţǎ veridic."