Dumnezeu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Parte a seriei despre
Schnorr von Carolsfeld Bibel in Bildern 1860 001.png
Dumnezeu

Concepții generale
Agnosticism · Apateism · Ateism · Deism
Henoteism · Monolatrism · Monoteism · Politeism
Panenteism · Panteism · Teism · Transteism


Concepții specifice
Creator · Arhitect · Demiurg · Diavol
Susținător · Domn · Tatăl · Monadă
Unitate · Ființă supremă · Totul
Personal · Unitar · Dualism · Trinitate
în religiile abrahamice
(Credința Bahá'í, Creștinism, Islam, Iudaism)
în Ayyavazhi · în Budism · în Hinduism
în Jainism · în Sikhism · în Zoroastrianism


Atribute
Eternitate  · Existența · Gen
Nume (Dumnezeu· Omnibenevolență
Omnipotență · Omniprezență · Omnisciență


Experiența și practicile
Soartă · Rugăciune · Credință · Revelație
Fideism · Gnosis · Metafizică
Misticism · Ermetism · Ezoterism


Subiecte conexe

Isus din Nazaret · Filosofie · Religie · Ontologie
Dumnezeu complex · Neuroteologie
Dilema din Eutyphron · Problema răului
Dumnezeu în artă
Texte religioase


Detaliu de pe fresca din Capela Sixtină Creația Soarelui și a Lunii de Michelangelo (cca. 1512), un foarte cunoscut exemplu al reprezentării divinității în arta occidentului.
Reprezentare artistică a Dumnezeului creștin. Gravură în lemn, Die Bibel in Bildern de Julius Schnorr von Carolsfeld, 1860.

Dumnezeu este fie termenul prin care se face referire la divinitatea supremă a celor trei religii monoteiste avraamice: iudaism, creștinism, islam, fie un termen sinonim cu acela de „divinitate, zeitate, zeu/zeiță”. În general se poate determina la care dintre cele două sensuri se face referire într-un text prin faptul că în prima sa accepțiune termenul este scris cu majusculă, iar în cealaltă cu literă mică.

În primul sens, termenul „Dumnezeu” corespunde tetragramei ebraice YHWH, ce este un acronim; transliterarea acestei tetragrame mai cunoaște și formele YHVH, JHVH sau JHWH. În lipsa altor precizări, în vorbirea curentă „Dumnezeu” desemnează Dumnezeul evreilor, al creștinilor și al musulmanilor.

De la dumnezei la Dumnezeu[modificare | modificare sursă]

Multă vreme populația regatelor Iuda și Israel l-au venerat pe YHWH, un zeu tribal propriu, în schimbul speratei protecții din partea acestuia, fără a nega însă existența divinităților țărilor vecine. Această practică se numește „monolatrie”, evreii având chiar perioade în care s-au rugat ocazional la aceste zeități. Astfel, Biblia ne spune (1 Cronici 14:7) [1] că regele David a avut un fiu numit „Baaliada” (sau „Beeliada”) , adică „Baal știe” (Baal fiind una dintre principalele zeități cananeene, alături de „El”) și că Saul, și el, a avut un fiu numit Eșbaal (1 Cronici 8:33) [2], adică „omul lui Baal”. Biblia (Ieșire 15:11) [3] îl citează pe Moise spunând: „Cine e ca Tine între dumnezei Doamne?”. Psalmul 86:8 [4] reia și el ideea: „Nimeni nu e ca tine între dumnezei, Doamne”. În alți psalmi (e.g.,82:1) [5] dumnezeul evreilor ni se spune că stă de vorbă într-o adunare de dumnezei („[. . .] El judecă în mijlocul dumnezeilor.”) sau „alți dumnezei se închină Lui” (Psalm 97:7 - 9) [6]. Aceeași idee a „zeului nostru printre alți zei” este reluată și-n Exod (18:11) [7] unde Ietro, socrul lui Moise, declară: „Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toți dumnezeii;” De unde concluzia că folosirea pentru YHWH a substantivului comun plural „dumnezei” („Elohim” pluralul de la „El”/„Eloha”), în afară de a sugera un plural de politețe indică și spre multitudinea de zei/divinități pe care acesta le-a înlocuit în cursul procesului de trecere a religiei evreiești spre monoteism. La babilonieni, zeul Marduk întruchipează din ce în ce mai mulți zei (Lugal-Aki, Nirig, Nergal, Bel și Nebo). Acest fenomen de unificare a panteonului național are corespondență și în religia Egiptului, deși nici babilonienii, nici egiptenii nu au atins monoteismul iudaic. Există și alte destul de numeroase instanțe în care Biblia (Vechiul Testament) mai trădează politeismul[8] autorilor ei, care însă ele nu sunt neapărat evidente în textele traduse cât e cazul în cel original ebraic. Un exemplu este Facere 6 unde versetele în ebraică trădează o insistentă dar puțin de imaginativă intervenție care comporta repetiții peste repetiții, solilocvii ad hoc și erori gramaticale insolubile și probabil inevitabile, totul pentru a camufla contextul politeist în care a fost gândit mitul potopului original, anume acela în care avea loc un conflict între diverse grupuri și ierarhii de zei, așa cum știm că se întâmplă în variantele mesopotamiene.[9]

Dovezi arheologice vin să sprijine textul biblic, demonstrând că în perioada monarhică, sub Solomon, evreii divinizau mai mulți dumnezei în afară de YHWH, precum Baal, Așera (soția lui YHWH)[10][11], Milkon și Kemos. Panteonul evreiesc era ierarhic, în el intrând și kerubimi (sau heruvimi), inițial personificări ai norilor furtunii, ființe fantastice cu aripi de acvilă cunoscute și de către alte populații canaaneene [12], serafimi (șerpi înaripați) etc.[13]

Etimologie[modificare | modificare sursă]

În limba română termenul este un împrumut de la păgânism, el provenind din latinescul „Domine Deus”, mai exact din forma sa populară fără „i” („Domne Deus”), „veche invocație păgână adoptată și de creștini pentru unicul lor Dumnezeu”.[14]

Concepții despre Dumnezeu[modificare | modificare sursă]

Concepția creștină[modificare | modificare sursă]

În creștinism, Dumnezeu, YHWH, este văzut ca fiind creatorul Pământului și al Lumii.

De obicei se consideră că are atributele de sfințenie (separat de păcat și incoruptibil), justețe (are dreptate în toate), suveranitate (are voință proprie), omnipotență (atotputernic), omniștiință (atotștiutor), omnibenevolență (atotiubitor) și ubicuitate (omniprezent). Scripturile conțin multe afirmații directe referitoare la calitățile lui Dumnezeu. Iată doar câteva exemple: „DOMNUL iubește dreptatea“ (Psalmul 37:28) [15]; Dumnezeu este „atotînalt în putere“ (Iov 37:23) [16]; „«Eu sunt loial», este declarația lui Iehova” (Ieremia 3:12)[17]; „El este înțelept cu inima” (Iov 9:4) [18]; El este „un Dumnezeu îndurător și milos, încet la mânie și abundent în bunătate iubitoare și adevăr” (Exodul 34:6) [19]; „Tu, o, Iehova, ești bun și gata să ierți” (Psalmul 86:5)[20]; și o calitate a sa este predominantă, „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4:8) [21].

Isus Pantocrator, Dumnezeu Fiul, mozaic din Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol, (azi Istanbul)

Mulți creștini mărturisesc trei persoane, sau ipostaze (forma veche: ipostasuri), ale lui Dumnezeu. În Sfânta Evanghelie după Ioan, Iisus însuși spunea: „Eu și Tatăl Meu una suntem” (Ioan 10:30) [22], pentru ca mai apoi să menționeze toate cele trei ipostaze: „Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.” (Ioan 14:26) [23]. Se înțelege din acestea, după cum Sfântul Grigore Teologul explică: Cele trei ipostasuri sunt „o singură Fire în trei proprietăți, înțelegătoare, desăvârșite, existând prin ele însele, deosebite în număr, dar nu deosebite în Dumnezeire” [24].

Această formă de triplă manifestare este numită conform multor denominațiuni creștine Sfânta Treime, nefiind însă recunoscută de adepții iudaismului, islamului și unor culte creștine. Sfânta Treime are în comun Dumnezeirea, conform multor culte creștine.

Dumnezeu Tatăl este, conform celor mai multor culte creștine, una dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, alături de Fiul și de Sfântul Duh. Dumnezeu Tatăl este nenăscut și negenerat.

Dumnezeu Fiul este, conform celor mai multor culte creștine, una dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, alături de Tatăl și de Sfântul Duh. Dumnezeu Fiul este născut din Dumnezeu Tatăl mai înainte de timp și întrupat ca om, în timp, din Fecioara Maria [25], prin adumbrirea acesteia cu Dumnezeu Duhul Sfânt (Luca 1:35) [26].

Dumnezeu Duhul Sfânt este, conform celor mai multor culte creștine, una dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, alături de Tatăl și de Fiul. Dumnezeu Duhul Sfânt purcede din Dumnezeu Tatăl (după creștinismul ortodox) sau din Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul (după creștinismul catolic și cel protestant).

Unde locuiește Dumnezeu? În câteva versete se spune despre „ceruri” că sunt „locul locuinței” lui Dumnezeu (1 Împărați 8:39, 43, 49 [27] ; 2 Cronici 6:33, 39 [28]). Un singur verset însă descrie măreția lui Iehova Dumnezeu astfel: „Să locuiască Dumnezeu cu adevărat împreună cu omul pe pământ? Iată, cerurile și cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde” (2 Cronici 6:18) [29].

„Dumnezeu este un Spirit”, spune Biblia (Ioan 4:24) [30]. Biblia spune despre „ceruri”, sau „cer” [31] că sunt locuința lui Dumnezeu (Psalmi 123:1 [32], Ecclesiast 5:2 [33]), deci Dumnezeu are o locuință bine stabilită (vezi,e.g.,Iov 23:3) [34].

Biblia oferă și alte răspunsuri legat de locuința lui D-zeu: Dumnezeu locuiește în Sion [31]  : Psalmi 9:11 [35], Psalmi 76:2 [36], Ioel 3:17 [37], 21 [38], și Dumnezeu este omniprezent [39] (panteism sau panenteism): Psalmi 139:7-10 [40], Fapte 17:28 [41].

Biblia îl caracterizează pe Dumnezeu ca fiind de sex bărbătesc, deși textul Gen. 1:26-27:

„26. Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ.”
27. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut [42]


ar implica faptul că Dumnezeu este androgin sau pe cel că Dumnezeu are o parteneră.[43][44]

Alte versete care ar sugera că Dumnezeu ar fi de sex femeiesc: Psalmi 123:2-3 și Luca 15:8-10; Dumnezeu e descris ca o mamă în Hosea 11:3-4, Deuteronom 32:18, Isaia 66:13, 49:15, 42:14, Psalmi 131:2; o vulturoaică în Deuteronom 32:11-12; o cloșcă în Matei 23:37 și Luca 13:34.

Concepția islamică[modificare | modificare sursă]

In Islam, Dumnezeu poartă numele de Allah. Mahomed, întemeietorul ei, arată că Allah este același cu Dumnezeul biblic. De asemenea, Isus apare în revelațiile lui.

Concepția iudaică[modificare | modificare sursă]

Iudaismul este cea mai veche religie abrahamică, având însă un număr mai redus de credincioși. Iudaismul, centrat pe existența unui Dumnezeu revelat lui Moise, a jucat un rol esențial în păstrarea identității naționale a poporului evreu și formarea Statului Israel.

Imagine al unui fragment de oală ceramică găsit la Kuntillet Ajrud deasupra inscripției „Berakhti etkhem l’YHVH Shomron ul’Asherato”

Dumnezeii evreilor — mărturii arheologice[modificare | modificare sursă]

Înainte și în cursul perioadei monarhice, evreii au cunoscut fenomenul monolatriei. Atât dovezile arheologice cât și textele biblice redau tensiunile dintre grupuri care acceptau adorarea lui Iahveh, sau Dumnezeu, împreună cu zeități locale, ca Așerah și Baal, și cei care țineau la a-l adora numai pe Iahveh.[45] Sursa deuteronomică oferă dovezi ale existenței unei puternice facțiuni monoteiste în timpul domniei regelui Iozia, spre sfârșitul secolului al VII-lea î.e.n., dar puterea și prevalența unei adorări monoteiste anterioare a lui Iahveh este pusă la îndoială, având la bază interpretări despre cât de mult se bazează istoria deuteronomică pe surse anterioare ei și cât de mult a fost reformulată ea de redactorii deuteronomici în scopul de a-și impune punctele lor de vedere teologice.[46] Mărturiile arheologice indică un politeism larg răspândit în Israel și în jurul său în perioada monarhiei.[47]

Stâlp cultic

De exemplu, un stâlp cultic din secolul al X-lea î.e.n. din Taanach (un oraș din Israelul de Nord, lângă Megiddo) are implicații politeiste evidente. Stâlpul are patru nivele sau registre. În registrul de jos, sau pe nivelul patru, se află o figură de femeie cu mâinile așezate pe capetele a doi lei care stau așezați la dreapta și la stânga ei. Figura de femeie poate fi interpretată drept zeiță, fie Așerah, Astarte, sau Anat. Al treilea registru are două figuri de sfinx aripi cu un loc liber între ele. Al doilea nivel conține un arbore sacru flancat de ambele părți de ibiși care stau pe picioarele lor din spate. Registrul de sus arată un patruped (o bovină sau un cal) cu un disc solar deasupra lui. Nu este cert dacă Taanach a fost fie sub control israelit fie sub control canaanit când a fost produs stâlpul, iar interpretările lui diferă [48]. Dacă patrupedul de pe nivelul de sus este luat drept bovină, el poate fi identificat fie cu Iahveh fie cu Baal. Discul solar de deasupra patrupedului reprezintă fie zeul Soarelui fie cerul [49]. Cei mai mulți autori sunt de acord că arborele sacru din al doilea registru trebuie identificat cu o așerah, deși arborele stilizat este adesea văzut drept obiect de cult mai degrabă decât imagine a unei zeițe.[50] Figurile de tipul sfinxului înaripat de pe al doilea nivel au fost interpretate drept heruvimi iar spațiul dintre ele îl reprezintă pe invizibilul Iahveh ca „stând pe tronul făcut din heruvimi” deși spațiul liber poate fi de asemenea interpretat ca permițând observatorilor să vadă un foc sau o figurină dinăuntrul stâlpului.[51] Deși sunt posibile o varietate de interpretări, Mark S. Smith conchide că „Pe scurt, asumând datarea corectă a acestui stâlp în secolul al X-lea, stâlpul atestă politeismul din zonă.”[52]

Combinație de iconografii și inscripții

Alt exemplu de politeism din Levantul de Sud a fost descoperirea unei combinații de iconografii și inscripții la un centru religios/loc de poposire pentru călători de la Kuntillet Ajrud, în nordul deșertului Sinai, care datează din secolul al VIII-lea î.e.n.[53] Printre multe alte artefacte se afla un mare vas de păstrat alimente care a atras multă atenție. Fața vasului conține iconografie arătând trei figuri antropomorfice și o inscripție care se referă la „Yahweh … și a sa așerah”. Inscripțiile conduc la identificarea rapidă a două din figurile care stau în prim-plan ca reprezentându-l pe Iahveh și soția lui, Așerah, dar cercetări ulterioare le-au identificat drept figuri Bes.[54] Câțiva cercetători, inclusiv William G. Dever [55], și Judith Hadley[56] continuă să interpreteze inscripția într-un mod în care ea se referă la Așerah drept zeiță israelită și soția lui Iahveh.

Cercetări privind consoarta lui Dumnezeu

William Dever a scris o carte numită „Did God Have a Wife?” [A avut Dumnezeu o soție?] care se referă la dovezile arheologice, printre care multe figurine femeiești dezgropate din Israelul antic, care susțin ipoteza sa că Așerah a funcționat drept zeiță și soție a lui Iahveh în religia populară israeliană din perioada monarhică. Un recenzent consideră că teoria lui Dever „este plin de lacune iar cartea e plină de dezinformări.”[57] Opus interpetării „așerei” drept zeiță în inscripțiile din Kuntillet ‘Ajrud, alți câțiva autori, inclusiv Mark S. Smith [58], John Day [59], și Andre Lemaire [60], văd așerah din aceste inscripții ca un obiect de cult, arbore stilizat sau loc de închinare prin care binecuvântările lui Iahveh erau comunicate, mai degrabă decât o zeiță care ar putea funcționa drept soție.[61]: „Nici iconografia nici textele nu ne pot obliga să interpretăm relația dintre ‘Yahweh ... și a sa așerah’ din Epoca Fierului IIB în sensul unei relații (determinată sexual) dintre două forțe care ar fi împerecheate și să ne oblige astfel să acceptăm că așerah ar avea statut de parteneră. ‘Așerah lui Yahweh’ nu era egală în rang cu Iahveh ci este mai degrabă o entitate mediatoare care aduce binecuvântările lui și este concepută mental sub forma unui arbore stilizat, care îi era astfel subordonat lui Iahveh.”[62] Pentru Mark S. Smith (vezi citarea imediat anterioară) însă, asimilarea zeiței Așera cu un obiect de cult, arbore stilizat sau loc de închinare în perioada monarhiei nu exclude deloc admitera faptului că Așera fusese în mod demonstrabil o zeiță (evreiască) adorată în perioadele anterioare.[63], acesta nerspingând teza lui Dever, susținând doar că din punctul lui de vedere aceasta nu este suficient demonstrată.[64]

Arheologii și istoricii ne oferă o multitudine de căi de a organiza și interpreta informația iconografică și textuală disponibilă. William G. Dever distinge între „religia oficială/religia de stat/religia cărții” ale elitei și „religia populară” a maselor.[65] Rainer Albertz distinge „religia oficială” de „religia familială”, „pietatea personală” și „pluralismul religios intern”.[66] Jacques Berlinerblau analizează dovezile în termenii unei „religii oficiale” și „religii populare” din Israelul antic [67]. Într-o carte descrisă de William G. Dever drept „studiu magistral”,[68] Patrick D. Miller a grupat pe larg adorarea lui Iahveh din Israelul antic în trei mari categorii: ortodoxă, heterodoxă și sincretistă (Miller recunoaște faptul că ortodoxia unuia înseamnă heterodoxie pentru altul și că ortodoxia nu era o realitate fixă și imuabilă în religia Israelului antic).[69]


Religie tradițională

Aum


Concepte cheie

Dumnezeu · Pământ
Zeitate · Prezicere
Sacrificiu · Lume subterană
Epoca de aur · Inițierea
Axa lumii · Arborele lumii
Mit · Monoteism
Politeism · Sfințenie
Pietre sacre · Sincretism
Societate secretă

Primele forme de religie

Animism · Zoolatrie
Cultul morților · Magie
Polidoxie · Totemism
Fetișism · Șamanism

Locuri istorice

Asia (Bon · Budism
Taoism · Confucianism
Hinduism · Mugyo
Șintoism · Tengriism)
Jainism · Sikhism)
Africa (Egiptul antic
Africa de Sud și Centrală)

Orientul Mijlociu și zona mediteraneană
(Zoroastrism · Islam
Iudaism · Creștinism)

America precolumbiană
Europa precreștină
(Triburi germanice · Armenia antică · Grecia antică · Celți
Slavi)

Oameni

Kohen · Brahman
Druid · Preot
Imam · Lama
Mag · Mobad
Monah · Oracol
Șaman · Volhv

Entități supranaturale

Аlbasta · Înger
Asura · Demon
Jinn · Duh
Satan · Daevas
Vârcolac · Fantomă
Ciort · Elf · Pricolici

Interpretarea dovezilor arheologice
„Idolatria poporului lui Iuda nu era o abatere de la un monoteism anterior al lor. Ea era de fapt felul în care poporul lui Iuda se închina de sute de ani.[70]
—Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman, The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts.

Conform ipotezei documentare, majoritatea celor patruzeci de referințe la Așerah din cadrul Bibliei ebraice derivă de la redactorul istoriei deuteronomiste (cărțile lui Iosua, Samuel, Judecătorilor și Regilor), redactor numit D sau Deuteronomistul, fiind întotdeauna exprimate în context ostil: Deuteronomistul judecă regii lui Israel și ai lui Iuda conform de cât de riguros au susținut Iahvismul, combătând adorarea Așerei și a altor zeități. Despre regele Manase, el afirmă de exemplu că a așezat un stâlp al Așerei în Templul din Ierusalim, el fiind prin urmare cineva care „a făcut ce era rău în ochii DOMNULUI” (2 Imparati 21:7), în timp ce regele Ezechia „a distrus locurile înalte, a spart stâlpii și a spart Așerah” (18:4), prin urmare fiind considerat drept cel mai virtuos rege al lui Iuda dinaintea venirii reformatorului Iozia, sub domnia căruia a fost scrisă istoria deuteronomistă.

Biblia ebraică folosește termenul de așerah în două sensuri, drept obiect de cult și ca nume divin.[71] Ca obiect de cult așerah poate fi „făcut”, „doborât” și „ars”, iar Deuteronom 16:21 interzice plantarea de copaci ca așerah, sugerând că se referă la un copac stilizat sau trunchi cioplit.[72] Alte versete se referă clar la o zeiță, cum ar fi de exemplu 2 Imparati 23:4-7, în care sunt făcute obiecte „pentru Baal și Așerah”.[73] Referințele la așerah din Isaia 17:8 și 2:8 sugerează că în gândirea antică nu se făcea distincție între obiect și zeiță.[74] Inscripții invocând binecuvântări de la „Iahveh și așerah a sa” au fost găsite în două situri de pe teritoriul anticului Iuda, iar una dintre ele include un desen al două figuri care pot să-l reprezinte pe Iahveh și pe Așerah ca soție a lui Iahveh.[75] Este posibil că Așerah era asociată cu regina principală din vechiul Iuda și din Israel, iar această asociere fermă cu cultul regilor ar putea lămuri dispariția completă a zeiței atunci când monarhia a dispărut.[75]

Așerah

William G. Dever a sugerat că Așerah era adorată drept împărăteasa cerului (evreii coceau mici prăjituri pentru serbarea sărbătorii ei),[76] dar John Day afirmă că „nu există nimic din primul mileniu î.e.n. care să denote că Așerah era «împărăteasa cerului» sau s-o asocieze pe ea în mod special cu cerul.”[77]

Figurinele Așerei sunt mărturii arheologice extrem de întâlnite, indicând popularitatea cultului ei din cele mai vechi timpuri până la exilul în Babilon.[78] Mai rare sunt inscripțiile care-l leagă pe Iahveh de Așerah, care au fost descoperite: un ostrakon din sec. al VIII-lea î.e.n. înscris cu „Berakhti etkhem l’YHVH Shomron ul’Asherato” (ebraică: בירכתי אתכם ליהוה שומרון ולאשרתו) a fost descoperit de arheologi israelieni la Kuntillet Ajrud în cursul excavărilor din deșertul Sinai în 1975. Aceasta se traduce ca: „Te-am binecuvântat prin YHVH din Samaria și Așerah a Sa” (sau poate „... prin YHVH păzitorul nostrul și Așerah a Sa”, dacă „Shomron” ar trebui citit ca „shomrenu”). Altă inscripție, din Khirbet el-Kom (de lângă Hebron) scrie: „Binecuvântat fie Uriyahu de către Yahweh și de Așerah a Sa; el l-a salvat de dușmanii săi!”.[79] Tilde Binger observă în studiul ei Asherah: Goddesses in Ugarit, Israel and the Old Testament (1997, p. 141), că există mărturii că Așerah poate fi văzută ca fiind „o stelă de lemn neiconică sau o columnă de un anumit fel, un copac viu sau o statuie mai obișnuită.” O statuie de lemn cioplită din topor și plantată în solul casei era simbolul Așerei, iar uneori o statuie de lut fără picioare. Imaginile ei cultice („idolii”) au fost găsite de asemenea în păduri, sculptate în copaci vii, sau sub formă de stâlpi de lângă altar care erau plasați la marginea unor drumuri. Stâlpii Așerei sunt menționați în Exod, Deuteronom, Cartea Judecătorilor și Cărțile Împăraților, a doua Carte a Cronicilor și cărțile lui Isaia, Ieremia și Mica. Termenul apare adesea doar ca אשרה, Așerah; acesta este tradus ca „arbori” în traducerea făcută la cererea regelui Iacob I al Angliei și ca „stâlpi” în o altă versiune engleză [80], deși în text nu apare niciun cuvânt care ar putea fi tradus ca „stâlpi”.

Într-un documentar al BBC dr. Francesca Stavrakopoulou, lector principal la Universitatea din Exeter, specializată în studii biblice ebraice declara: „Majoritatea cercetătorilor biblici din întreaga lume acceptă acum drept convigătoare dovezile că Dumnezeu a avut o soție.”[11] Întrebat în același documentar dacă evreii au fost monoteiști, lucru care i-ar fi distins față de religia canaanită, prof. dr. Herbert Niehr de la Universitatea din Tübingen declara că evreii au fost politeiști din sec. al X-lea î.e.n. până cel puțin în 586, după care lucrurile au început să se schimbe foarte lent, evreii fiind covârșitor monoteiști începând cu perioada Macabeilor (secolul al II-lea î.e.n.).[81]

Argumente pro și contra existenței lui Dumnezeu[modificare | modificare sursă]

Existența sau inexistența lui Dumnezeu, în special al Dumnezeului creștin și iudaic, este un subiect imens al literaturii filosofice. După ce în antichitate și în evul mediu numeroși filosofi și teologi au urmărit cu preponderență demonstrarea existenței lui, în zilele noastre accentul se pune pe demonstrarea inexistenței.

  • Platon și Aristotel demonstrau existența unei cauze primare de la care provin toate celelalte cauze (argumentul cosmologic);
  • Sf. Anselm de Canterbury propune argumentul ontologic în favoarea existenței, reluat mai apoi de Descartes și criticat de Kant (existența nu e un predicat) [82];
  • Filosoful englez William Paley propune analogia ceasornicarului, care în esență constă în a arăta că, așa cum un ceasornic, un mecanism suficient de complex, are un creator, așa și omul, un mecanism cu mult mai complex, trebuie să aibă un Creator;
  • Spinoza demonstra existența lui Dumnezeu pe bază de definiții și axiome [83]; -Spinoza nu era teist ci panteist [84]: pentru el Dumnezeu este Natura[85];
  • Promotorii religiei arată rolul jucat de aceasta în crearea unui sistem convergent, dacă nu unitar, de valori comportamentale (sau morale), care au influențat apoi creșterea economică [86];
  • Lipsa dovezilor pentru existența zeilor/supranaturalului e principalul argument al ateilor. Bertrand Russell, celebrul filosof, matematician și logician ateu, a fost întrebat ce ar spune dacă ar ajunge în fața lui Dumnezeu după moarte, iar acesta i-ar cere motivele pentru care nu a crezut în El. Replica lui Russell a fost sarcastică dar sinceră: „N-au fost suficiente dovezi, Doamne, n-au fost suficiente dovezi.”;
  • Evoluționismul contrazice direct cartea Genezei [87]. În primul capitol al Genezei, se arată că Dumnezeu a făcut:
  1. „pomi roditori, care să facă rod după soiul lor” (Geneza 1:11),
  2. „iarbă cu sămânță după soiul ei” (Geneza 1:12),
  3. „peștii cei mari și toate viețuitoarele care se mișcă și de care mișună apele, după soiurile lor;... orice pasăre înaripată după soiul ei” (Geneza 1:21),
  4. „viețuitoare după soiul lor, vite, târâtoare și fiare pământești, după soiul lor” (Geneza 1:24),
  5. „fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor și toate târâtoarele pământului după soiul lor” (Geneza 1:25).

Formularea „a făcut...după soiul lor” implică o creare simultană a tuturor acestor forme de viață de către Dumnezeu, ceea ce contrazice dovezile materiale privind evoluția acestora, independent de voința lui.

  • Problema răului (tema teodiceii)[88] pune la îndoială existența unui zeu care este deopotrivă omnipotent, atotcunoscător și atotiubitor, aducând argumentul că un asemenea zeu nu ar trebui să permită existența răului și a durerii [89].
    Procentajul populației din țările europene care la sondajul Eurobarometer din 2005 au răspuns că „au credință că există Dumnezeu”.
  • Filosoful german Karl Marx opinează că religia ar fi „opiu pentru mase”, în sensul că acestea din urmă ar fi îndoctrinate (sau sedate, ca și sedarea cu opiu), de religie și promotorii acesteia, împotriva declanșării revoluției proletare și a făuririi unei societăți mai bune.
  • În special în țările în care creștinismul este subvenționat de stat, atunci când clerul—servitorii lui Dumnezeu—comite numeroase încălcări ale normelor religioase pe care le propovăduiește, aceasta reprezintă o atingere directă a conceptului de Dumnezeu [90].
  • Pastorul protestant olandez Klaas Hendrikse, care este ateu,[91] a argumentat într-o carte controversată că inexistența lui Dumnezeu nu ne poate împiedica să credem în Dumnezeu. După el, existente sunt obiectele materiale, iar Dumnezeu nu este un obiect material, ci un proces, o trăire care are loc prin și între credincioși.[91]

Distribuția credinței în Dumnezeu[modificare | modificare sursă]

Aproximativ 54% din populația lumii s-a identificat ca aparținând uneia din cele trei religii abrahamice tradiționale (33% creștini, 21% musulmani, 0.22% evrei). Alte religii avraamice includ Credința Bahá'í, Samaritanismul, Mișcarea Rastafari, Yazidismul și Biserica unificării. Din restul de 46%, 6% sunt budiști, 13% hinduși, 6% religii tradiționale chineze, 6% cu diferite alte religii și 16% nereligioși (atei, agnostici, sau persoane care au răspuns cu „fără religie” în cadrul studiilor efectuate). Majoritatea acestor religii implică credința într-un zeu sau în mai mulți zei [92].

Pe continentul european, credința în Dumnezeu este cea mai răspândită în țările ortodoxe (România, Grecia), musulmane (Turcia) sau romano-catolice (Polonia, Portugalia) [93].

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ CRONICI 1 14 - Biblia Online in Limba Romana, Traducerea Dumitru Cornilescu Diacritice
  2. ^ PARALIPOMENA 1 8 - Biblia Online in Limba Romana, Traducerea Ortodoxa
  3. ^ EXOD 15 - Biblia Online in Limba Romana, Traducerea Dumitru Cornilescu Diacritice
  4. ^ PSALMI 86 - Biblia Online in Limba Romana, Traducerea Ortodoxa
  5. ^ PSALMI 82 - Biblia Online in Limba Romana, Traducerea Dumitru Cornilescu Diacritice
  6. ^ PSALMI 97 - Biblia Online in Limba Romana, Traducerea Ortodoxa
  7. ^ GENESA 18 - Biblia Online in Limba Romana, Traducerea Dumitru Cornilescu Diacritice
  8. ^ Si aici atingem o bine-cunoscută problemă nerezolvată la finele lui (Facare) 6:13 : "hinnenf mashiftdm 'et hd'ares", "Eu îi voi pierde de pe pământ.", cu imposibilul dublu acuzativ. […] În v.11 se pare că se spune că ha'elohim (zeii, inclusiv Iahve?) au fost șocați de stricăciunea generală de pe pământ, iar în v.*12 aceștia s-au grăbit să meargă la șeful panteonului, binevoitorul Elohim (precum canaaneitul El) ca să-l informeze de decizia lor de a distruge pământul. Elohim a încercat să se opună, dar în zadar, căci majoritatea zeilor era împotriva lui. Redactorii au făcut eforturi pentru a camufla această ceartă din sfatul zeilor și s-o transforme într-o aprobare a potopului de către Elohim, și au făcut asta împrumutând cuvintele din v.11 pentru a nu devia prea mult de la prototipul consacrat. […] Trebuie să adaug că aceeași concluzie articulată aici a fost prevăzută și de Eerdmans în lucrarea Religia Israelului (p.131) : Această poveste n-a fost spusă întotdeauna de către evrei așa cum a fost ea transmisă de Facere. La începutul lui vi 9 :12 transpiră faptul că original Elohim era subiectul. Din cauza companiei dintre Elohim și Noe (la fel ca Enoh v 24) aceștia l-au avertizat de dezastrul care se pregătea. - "The Polytheistic Origins of the Biblical Flood Narrative", Samuel Shaviv, Vetus Testamentum, Vol. 54, Fasc. 4 (Oct., 2004), pp. 527-548, published by BRILL.
  9. ^ Alttestamentliche Studien I, B. D. Eerdmans, (Giessen, 1908), p. 29. - citat în 2004 la p. 540 de către Samuel Shaviv ("The Polytheistic Origins of the Biblical Flood Narrative", Samuel Shaviv, Vetus Testamentum, Vol. 54, Fasc. 4 (Oct., 2004), pp. 527-548, published by BRILL.) cu text în original (germană) în care apar și expresii redate în ebraica biblică.
  10. ^ en Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman (2001:242) The Bible Unearthed: Archaeology's New Vision of Ancient Israel and the Origin of Its Sacred Texts, Free Press, New York.
  11. ^ a b Bible's Buried Secrets, Did God have A Wife, BBC, 2011. Citat: „The majority of biblical scholars throughout the world now accept it as compelling evidence that God once had a consort.”
  12. ^ en Judaism, Britannica online 2008, p. 166 din 213
  13. ^ Charles Hainchelin, Originea Religiei (Les Origines de la Religion - Paris: Les Editions sociales, 1950) Editura de Stat pentru Literatură Politică, 1956, p. 122
  14. ^ Istoria Bisericii Ortodoxe, de pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Ed. Institutului biblic și de Misiune a B.O.R., Buc. 1993, p. 73.
  15. ^ PSALMI 37 - Biblia Online in Limba Romana, Traducerea Dumitru Cornilescu
  16. ^ IOV 37 - Biblia Online in Limba Romana, Traducerea Ortodoxa
  17. ^ IEREMIA 23 - Biblia Online in Limba Romana, Traducerea Ortodoxa
  18. ^ IOV 9 - Biblia Online in Limba Romana, Traducerea Dumitru Cornilescu Diacritice
  19. ^ IESIREA 34 - Biblia Online in Limba Romana, Traducerea Ortodoxa
  20. ^ PSALMI 86 - Biblia Online in Limba Romana, Traducerea Dumitru Cornilescu Diacritice
  21. ^ IOAN 1 4 - Biblia Online in Limba Romana, Traducerea Ortodoxa
  22. ^ IOAN 10 - Biblia Online in Limba Romana, Traducerea Dumitru Cornilescu
  23. ^ IOAN 14 - Biblia Online in Limba Romana, Traducerea Dumitru Cornilescu
  24. ^ el Sf. Grigorie Teologul, Contra Arienilor și despre sine, 16, Migne, Patrologia Graeca, XXXVI, col. 236 A
  25. ^ Maria este venerată de unele culte creștine
  26. ^ LUCA 1 - Biblia Online in Limba Romana, Traducerea Ortodoxa
  27. ^ REGI 1 8 - Biblia Online in Limba Romana, Traducerea Dumitru Cornilescu
  28. ^ PARALIPOMENA 2 6 - Biblia Online in Limba Romana, Traducerea Ortodoxa
  29. ^ CRONICI 2 6 - Biblia Online in Limba Romana, Traducerea Dumitru Cornilescu Diacritice
  30. ^ IOAN 4 - Biblia Online in Limba Romana, Traducerea Ortodoxa
  31. ^ a b en Where does God dwell? Sceptics' annotated Bible.
  32. ^ en Ps 123:1 - Passage Lookup - Romanian - BibleGateway.com
  33. ^ en Eccl 5:2 - Passage Lookup - Romanian - BibleGateway.com
  34. ^ IOV 23 - Biblia Online in Limba Romana, Traducerea Dumitru Cornilescu
  35. ^ Ps 9:11 - Passage Lookup - Romanian - BibleGateway.com
  36. ^ Ps 76:2 - Passage Lookup - Romanian - BibleGateway.com
  37. ^ Joel 3:17 - Passage Lookup - Romanian - BibleGateway.com
  38. ^ Joel 3:21 - Passage Lookup - Romanian - BibleGateway.com
  39. ^ en Answering the atheist
  40. ^ Ps 139:7-10 - Passage Lookup - Romanian - BibleGateway.com
  41. ^ Acts 17:28 - Passage Lookup - Romanian - BibleGateway.com
  42. ^ http://www.bibliaromana.com/Biblia/geneza.htm
  43. ^ en Elaine H. Pagels "What Became of God the Mother? Conflicting Images of God in Early Christianity" Signs, Vol. 2, No. 2 (Winter, 1976), pp. 293-303
  44. ^ Coogan, Michael (octombrie 2010). „6. Fire in Divine Loins: God's Wives in Myth and Metaphor” (în engleză). God and Sex. What the Bible Really Says (ed. 1st). New York, Boston: Twelve. Hachette Book Group. pp. 166–181. ISBN 978-0-446-54525-9. http://books.google.nl/books?id=2_gPKQEACAAJ&dq=god+and+sex&hl=nl&ei=4fbCTaPKDpGXOrq88Z0I&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=2&ved=0CEcQ6AEwAQ. Accesat la 5 mai 2011 
  45. ^ ro 1 Imparati cap. 18, Ieremia cap. 2; Othmar Keel, Christoph Uehlinger, Gods, Goddesses, and Images of God in Ancient Israel, Fortress Press (1998); Mark S. Smith, The Origins of Biblical Monotheism: Israel’s Polytheistic Background and the Ugaritic Texts, Oxford University Press (2001)
  46. ^ en Steven L. McKenzie, Deuteronomistic History, The Anchor Bible Dictionary Vol. 2, Doubleday (1992), pp. 160-168; Mark S. Smith, The Origins of Biblical Monotheism: Israel’s Polytheistic Background and the Ugaritic Texts, Oxford University Press (2001) pp. 151-154
  47. ^ en Othmar Keel, Christoph Uehlinger, Gods, Goddesses, and Images of God in Ancient Israel, Fortress Press (1998); Mark S. Smith, The Origins of Biblical Monotheism: Israel’s Polytheistic Background and the Ugaritic Texts, Oxford University Press (2001)
  48. ^ en Patrick D. Miller, The Religion of Ancient Israel, Westminster John Knox Press (2000) pp. 43-45
  49. ^ en Mark S. Smith, The Early History of God, Yahweh and Other Deities in Ancient Israel, Eerdmans (2002) p. 53; Judith M. Hadley, The Cult of Asherah in Ancient Israel and Judah: Evidence for a Hebrew Goddess, Cambridge University Press (2000) pp. 175-176
  50. ^ en Judith M. Hadley, The Cult of Asherah in Ancient Israel and Judah: Evidence for a Hebrew Goddess, Cambridge University Press (2000) pp. 175-176; Othmar Keel, Christoph Uehlinger, Gods, Godesses, and Images of God in Ancient Israel, Fortress Press (1998) pp. 207-237
  51. ^ en Judith M. Hadley, The Cult of Asherah in Ancient Israel and Judah: Evidence for a Hebrew Goddess, Cambridge University Press (2000) pp. 174-175
  52. ^ en Mark S. Smith, The Early History of God, Yahweh and Other Deities in Ancient Israel, Eerdmans (2002) p. 53
  53. ^ en Ze’ev Meshel, Kuntillet ‘Ajrud: An Israelite Religious Center in Northern Sinai, Expedition, Summer 1978, pp. 50-55
  54. ^ en John Day, Yahweh and the Gods and Goddesses of Canaan, Sheffield Academic Press (2002) pp. 50-51
  55. ^ en William G. Dever, Did God Have A Wife?: Archaeology and Folk Religion in Ancient Israel, Eerdmans Publishing (2005)
  56. ^ en Judith M. Hadley, The Cult of Asherah in Ancient Israel and Judah: Evidence for a Hebrew Goddess, Cambridge University Press (2000) pp. 122-136
  57. ^ en A Shmuel, Did God Really Have a Wife, The Biblical Archaeology Review, Vol. 32 (2006) pp. 62-66
  58. ^ en Mark S. Smith, The Early History of God, Yahweh and Other Dieties in Ancient Israel, Eerdmans (2002), p. xxxii-xxxvi
  59. ^ en John Day, Yahweh and the Gods and Goddesses of Canaan, Sheffield Academic Press (2002) pp. 50-52
  60. ^ en Who or What Was Yahweh’s Asherah? André Lemaire, BAR 10:06, Nov/Dec 1984
  61. ^ en Kuntillet ‘Ajrud, Mercer Bible Dictionary, Mercer University Press (1991) pp. 494-494
  62. ^ en Othmar Keel, Christoph Uehlinger, Gods, Godesses, and Images of God in Ancient Israel, Fortress Press (1998) p. 237
  63. ^ "De aceea rămân parțial la opinia propusă în prima ediție a acestei cărți, anume că un simbol se referea înainte la o zeiță cu același nume, dar că în perioada inscripțiilor de la Kuntillet Ajrud acesta funcționa ca parte a repertoriului simbolic al lui Iahve, posibil cu mai vechi conotații asociate zeiței." - The Early History of God: Yahweh and the Other Deities in Ancient Israel, Mark S. Smith, second edition, p. xxxv.
  64. ^ "În acest moment majoritatea comentatorilor crede că Așera a fost o zeiță în Israelul din timpul monarhiei (de ex. Ackerman, Binger, Day, Dever, Dijkstra, Edelman, Hadley, Handy, Keel și Uehlinger, Loretz, Merlo, Niehr, Olyan Petty, Wyatt, Xella, Zevit, ca și NJPS în Regi 15:13). Unii totuși nu cred asta (de ex. Cross, Frevel, Korpel, Tigay; conform formulării foarte prudente a lui Emerton, Așera ca ipostază a lui Iahve în opinia lui McCarter, poziției nuanțate a lui Miller conform căreia avem de-a face cu o divinizare secundară a simbolului). Prima ediție a "Istoriei Timpurii a lui Dumnezeu" concluziona că dovezile sunt insuficiente pentru a demonstra că Așera a fost o zeiță în Israelul din timpul monarhiei și se întreba dacă simbolul lui așera nu și-a pierdut asocierea originară cu zeița la acel moment. N-aș afirma categoric că nu exista o zeiță în Israelul din timpl monarhiei, doar subliniez că datele oferite de suporterii tezei existenței unei zeițe în Israelul din timpul monarhiei sunt mai problematice decât au sugerat aceștia." - "The Early History of God: Yahweh and the Other Deities in Ancient Israel", Mark S. Smith, second edition, p. xxxii.
  65. ^ en William G. Dever, Did God Have A Wife?: Archaeology and Folk Religion in Ancient Israel, Eerdmans Publishing (2005) p. 5
  66. ^ en Rainer Albertz, History of Israelite Religion Vol. 1, Westminster Jonk Knox Press (1994) p. 19
  67. ^ en Jacques Berlinerblau, Official Religion and Popular Religion in Pre-Exilic Ancient Israel. University of Cincinnati, Judaic Studies Program (2000)
  68. ^ en William G. Dever, Did God Have A Wife?: Archaeology and Folk Religion in Ancient Israel, Eerdmans Publishing (2005) p. 7
  69. ^ Patrick D Miller, The Religion of Ancient Israel, Westminster John Knox Press (2000) pp. 46-62
  70. ^ en Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher (2002) [2001]. „9. The Transformation of Judah (c. 930-705 BCE)” (în engleză). The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts. (ed. First Touchstone Edition 2002). New York: Touchstone. p. 234. ISBN 978-0-684-86913-1. http://books.google.nl/books?id=lu6ywyJr0CMC&pg=PA234&lpg=PA234&dq=The+idolatry+of+the+people+of+Judah+was+not+a+departure+from+their+earlier+monotheism.+It+was,+instead,+the+way+the+people+of+Judah+had+worshipped+for+hundreds+of+years.&source=bl&ots=lQF2Lqja7D&sig=2oySBbSqenVKlRf4nE7d6_lo5Qg&hl=nl&ei=X3e8TPWPHoHm4AbtnbHVDA&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CBUQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false. „The idolatry of the people of Judah was not a departure from their earlier monotheism. It was, instead, the way the people of Judah had worshipped for hundreds of years.” 
  71. ^ en K. van der Toorn, Bob Becking, Pieter Willem van der Horst, "Dictionary of deities and demons in the Bible", p.99
  72. ^ en K. van der Toorn, Bob Becking, Pieter Willem van der Horst, „Dictionary of deities and demons in the Bible”, p.101
  73. ^ en K. van der Toorn, Bob Becking, Pieter Willem van der Horst, „Dictionary of deities and demons in the Bible”, p.102
  74. ^ en K. van der Toorn, Bob Becking, Pieter Willem van der Horst, „Dictionary of deities and demons in the Bible”, p.103
  75. ^ a b en K. van der Toorn, Bob Becking, Pieter Willem van der Horst, "Dictionary of deities and demons in the Bible", p.104
  76. ^ en William G. Dever, Did God Have a Wife? (Eerdmans, ISBN 0-8028-2852-3,2005) - a se vedea comentarii a acestui volum la Patrick D. Miller și Yairah Amit.
  77. ^ en Day, John Yahweh and the gods and goddesses of Canaan Continuum International Publishing Group - Sheffie (26 Dec 2002) ISBN 978-0-8264-6830-7, p.146
  78. ^ en Dever, William G. (2005), "Did God Have a Wife?: Archaeology and Folk Religion in Ancient Israel", (Eerdmans ISBN 0-8028-2852-3)
  79. ^ en Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman, The Bible Unearthed: Archaeology's New Vision of Ancient Israel and the Origin of Its Sacred Texts, ISBN 0-684-86912-8
  80. ^ en New Revised Standard Version
  81. ^ Ibidem. Citat: „Between the 10th century and the beginning of their exile in 586 there was polytheism as normal religion all throughout Israel; only afterwards things begin to change and very slowly they begin to change. I would say it is only correct for the last centuries, maybe only from the period of the Maccabees, that means the second century BC, so in the time of Jesus of Nazareth it is true, but for the time before it, it is not true.”
  82. ^ en Existence is not a predicate Philosophyofreligion.info.
  83. ^ en Spinoza, The Ethics Part I (Definitions, Axioms, Prop. XI).
  84. ^ en Vezi definiția panteismului în Michael Levine, "Pantheism" The Stanford Encyclopedia of Philosophy (2007 Edition), Edward N. Zalta (ed.).
  85. ^ Spinoza op. cit. Prop. IV. Cf. ibidem Preface.
  86. ^ Weber, Max (2007). Etica protestantă și spiritul capitalismului. București: Humanitas. ISBN 9735003902 
  87. ^ Biblia Romana: Geneza
  88. ^ en G.W. Leibniz, Theodicy.
  89. ^ fr Hans Jonas, Le concept de Dieu après Auschwitz
  90. ^ Este ceea ce în mod ironic se indică prin zicala românească „fă ce zice popa, nu ce face el”
  91. ^ a b nl Hendrikse, Klaas; Kuitert, Harry (2007). „Voorwoord” (în olandeză). Geloven in een God die niet bestaat. Manifest van een atheïstische dominee. Nieuw Amsterdam Uitgevers. pp. 7–8. ISBN 978-90-468-0308-0. http://www.bol.com/nl/p/nederlandse-boeken/geloven-in-een-god-die-niet-bestaat/1001004005469250/index.html 
  92. ^ en http://www.adherents.com/Religions_By_Adherents.html
  93. ^ en National Geographic Family Reference Atlas of the World. Third Edition, pagina 50-51, National Geographic Society, Washington, 2010

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Dumnezeu