Libertarianism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Diagrama Nolan: spectrul politic în două dimensiuni

Libertarianismul este o doctrină politică ce susţine libertatea deplină a indivizilor în toate chestiunile, fie ele civile, politice ori economice. Este descrisă adesea ca o variantă radicală a liberalismului.

[modifică] Doctrină

Libertarienii sunt susţinători fervenţi ai proprietăţii private, şi în acelaşi timp susţinători ai libertăţilor civile. Libertarienii se opun cenzurii şi oricăror alte restrângeri ale libertăţii de exprimare, ori legilor ce restrâng activităţi personale sau consensuale; în practică, libertarienii favorizează legalizarea prostituţiei, drogurilor şi jocurilor de noroc. Libertarienii nu acceptă nici legi care introduc obligaţii "pozitive", cum ar fi practicile religioase, sau obligativitatea serviciului militar. De exemplu, deşi majoritatea libertarienilor ar fi de acord că purtarea centurii de siguranţă este un lucru bun, aceştia ar respinge o lege care să oblige la purtarea centurii de siguranţă.

În materie de economie, libertarienii doresc intervenţii cât mai reduse din partea statului; un exemplu ar fi eliminarea finanţării asigurărilor sociale prin impozite. Unii libertarieni, asemeni anarho-capitaliştilor, se opun oricăror forme de impozitare; majoritatea lor însă acceptă taxe minimale pentru finanţarea instituţiilor publice precum poliţia, armata şi justiţia, instituţii care să vegheze la protejarea libertăţilor civile.

[modifică] Istoric

Filozofic, libertarianismul îşi are originea în liberalismul clasic al secolului al XIX-lea.

Ideile libertariene au fost revigorate de către gânditori americani în cea de-a doua jumătate a secolului XX, precum Ayn Rand, Murray Rothbard, David Friedman sau Robert Nozick.

[modifică] Critică

Criticii libertarianismului consideră că ideile libertariene de libertate personală şi libertate economică sunt contradictorii şi imposibil de susţinut. Criticii din partea stângii argumentează că capitalismul de tip laissez-faire conduce la inegalitate socială, sărăcie, şi la imunitatea celor bogaţi în faţa legii. Dreapta se concentrează asupra chestiunilor de tradiţie şi moralitate, argumentând că libertatea prea largă încurajează comportamentele indecente şi imorale, şi subminează religia. Contra-argumentele libertariene se axează pe presupunerea că, într-o economie perfect liberă, chiar şi cei mai săraci ar avea un nivel de trai mult mai ridicat decât în societăţile neo-liberale sau socialiste. În plus, ei susţin că libertatea economică deplină nu împiedică existenţa societăţilor filantropice care să se preocupe de soarta celor defavorizaţi; astfel, donaţiile personale şi activităţile filantropice ar fi o modalitate mult mai corectă de întrajutorare decât asigurările sociale obligatorii.