Homosexualitate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Subiecte despre orientare sexuală și identitate de gen

Asexualitate
Homosexualitate
Heterosexualitate
Bisexualitate
Pansexualitate
Intersexualitate
Transsexualitate

Subiecte generale

Factori biologici / Alegerea orientării
Demografice / Istorie

Homosexualitatea reprezintă atracția sexuală față de persoane de același sex. [1] Majoritatea enciclopediilor (Merriam-Webster, Enciclopedia Britannica, Enciclopédie Larousse) utilizează această definiție. Din perspectivă sociologică, homosexualitatea reprezintă o orientare sexuală, ca și un stil de viață. Homosexualitatea este o componentă a sexualității umane, împreună cu antonimul ei, heterosexualitatea, și cu bisexualitatea.

Homosexualitatea feminină se numește lesbianism. În ultima vreme, termenul gay tinde să înlocuiască termenul de homosexual, cu referire atât la bărbați, cât și la femei, considerându-se că termenul de homosexual, cât și cel de lesbiană ar avea un conținut peiorativ, datorită conotațiilor medicale inițiale. De-a lungul istoriei civilizației umane, marile religii, atât cea creștină, cât și cea islamică, au privit homosexualitatea drept un păcat capital, influențând totodată atitudinea autorităților civile și ecleziastice față de homosexuali. Începând de prin anii ’60 ai sec.20, odată cu revoluția sexuală, a crescut și activismul homosexual, în paralel cu mișcarea de emancipare a homosexualilor, astfel că în multe țări homosexualitatea a fost decriminalizată, iar în prezent asistăm la un regres al atitudinilor negative față de homosexualitate. Psihiatrul american Judd Marmor a propus următoarea definiție a homosexualității :

„Poate fi considerată ca homosexuală, persoana care, în timpul vieții sale adulte, manifestă o preferință pentru persoanele de același sex, fiind atrasă din punct de vedere sexual de aceste persoane și are în mod obișnuit, fără a fi imperios necesar, relații sexuale cu una sau mai multe din aceste persoane.”

[2]

Terminologie[modificare | modificare sursă]

Trei samurai. Miyakawa Choshun (1682–1753). Panou de la un sul erotic, pictură pe mătase

Termenul homosexual este combinația a doi termeni cu origini diferite, primul, homo, având origine greacă (ὁμός = același) Termenul nu are nici o legătură cu latinul homo = om (vezi homo sapiens). Al doilea termen este de origine latină, sexualis ( sexual, în legătură cu sexualitatea), astfel că din compunerea acestor doi termeni a rezultat termenul de homosexual, care subliniază atracția sexuală față persoanele de același sex, masculin de obicei, dar incluzându-l și pe cel feminin (lesbianismul).[3] Prima dată, acest termen apare în 1869, într-un pamflet anonim al romancierului austriac Karl-Maria Kertbeny, pamflet îndreptat contra legilor sodomiei.[4][5] Alte surse indică pe psihologul german Karoly Maria Benkert drept adevăratul inventator al termenului. În 1886, Richard von Krafft-Ebing a utilizat termenii de homosexual și heterosexual în cartea sa, Psychopathia Sexualis. .[6][7]

Până la apariția termenului de homosexual, s-a utilizat termenul de sodomie, definit de autoritățile ecleziastice medievale drept orice contact sexual oral și anal cu persoane de același sex sau de sex opus. (în latina liturgică, peccatum Sodomiticum, sau „păcatul lui Sodom” derivat din cuvântul grecesc Σόδομα [Sódoma]) Toma d' Aquino extinde definiția sodomiei la orice fel de contact sexual altul decât cel vaginal dintre bărbat și femeie, considerând de asemenea, că și lesbianismul este un păcat. În limbajul obișnuit, vocabularul este extrem de bogat, desemnând cu precădere homosexualitatea prin practicile sexuale homosexuale. Cu sens peiorativ și/sau conotații injurioase, termeni precum bulangiu, poponar, poponaut, curist, curlangiu sunt încă destul de răspândiți, atât în vocabularul curent, cât și în literatură.

„ … ăsta-i Stavru salepgiul, și mai e și curlangiu.”

[8]

Pentru lesbiene se utilizează termenul de limbiste, cu referire la cunilingus, practică sexuală ce constă în lingerea reciprocă a deschiderii vulvare și a zonei adiacente.

Există de asemenea o serie de termeni mai degrabă tehnici, utilizați în limbajul juridic și medical, mulți preluați din alte limbi, precum uranism și pederastie pentru homosexualitate, și safism și tribadism pentru lesbianism.

Considerând că desemnarea practicilor sexuale homosexuale sau chiar aluzia la acestea, prin folosirea acestor termeni, constituie o formă de discriminare, asociațiile de homosexuali au impus în mass-media utilizarea termenului de persoane LGBT (abreviere pentru lesbian, gay, bisexual, transgender), sau mai nou, persoane LGBTQ (Q de la queer = straniu, bizar, en.), încercând să mascheze comportamentul sexual prin orientarea sexuală. De asemenea, în multe țări au fost emise legi care condamnă pe cei care folosesc acești termeni. De exemplu, în Franța, folosirea termenului pédé (termen extrem de popular, prezent în toată literatura sec.19-20, prescurtare a termenului pédéraste, termen cu conotații medicale și juridice mai degrabă, nicidecum injurios) se poate pedepsi cu 6 luni închisoare sau cu o amendă de 22500 €.(Loi du 29 juillet 1881 sur la liberté de la presse - Modifié par Loi n°2004-1486 du 30 décembre 2004 - art. 21/22 JORF 31 décembre 2004) Se exercită de asemenea presiuni pentru redefinirea unor termeni în manieră “nediscriminatorie” față de homosexuali. În ultimul tiraj al DEX, în urma unor sesizari de la o serie de asociații, printre care și cele ale homosexualilor, înaintate de Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, au fost operate modificări în definiția unor termeni. Astfel, termenul “iubire”, care reprezenta în vechea ediție "sentimentul de dragoste față de o persoană de sex opus", apare acum cu definiția "sentimentul de dragoste față de o persoană". Cuvantul "sodomie", care definea o "relație sexuală anormală", este acum explicat prin "practicarea coitului anal".


“Homosexualitatea” în lumea animală[modificare | modificare sursă]

În anul 1999, un sociolog canadian, Bruce Bagemihl, homosexual și activist gay, a tipărit o carte[9] de știință popularizată, intitulată “Biological Exuberance”, în care descrie diverse “comportamente homosexuale” la peste 450 specii diferite de animale, cu precădere mamifere superioare. Bunăoară, în urma observațiilor făcute asupra pinguinilor de același sex din rasa Humboldt, King, Gentoo, și Adélie, autorul afirmă că aceștia :

„ se angajează în ritualuri de împerechere atingându-și gâturile și făcând vocalize unul către celălalt.”

De asemenea, masculii de girafă au un comportament homosexual, dat fiindcă s-a observat că :

„își freacă gâturile unul de celălalt, în timp ce ignoră femelele.”

Biologi profesioniști au remarcat că aspectele descrise în cartea lui Bruce Bagemihl reprezintă doar un comportament “aparent homosexual”. Deși autorul vorbește în unele cazuri despre contact sexual anal penetrativ cu ejaculare, (la girafe vorbește chiar despre orgasm, chestiune imposibil de dovedit) afirmațiile sale nu au putut fi verificate în practică.[10] Nu este greu de remarcat ceea ce dorește autorul să demonstreze, respectiv că homosexualitatea este înnăscută, fiind de sorginte genetică, că este ireversibilă, și că dacă ea este un comportament curent la animale, atunci ea este normală și naturală, putând fi extrapolată la ființele umane. Teoriile lui Bruce Bagemihl au fost imediat adoptate cu entuziasm de către mass-media de senzație și de cea pro-gay, [11][12][13] inclusiv în România.[14]

Oameni de știință din toată lumea au reluat ideile din cartea lui Bruce Bagemihl, făcând cercetări pentru a confirma sau infirma teoriile sale.[15] S-au făcut cu precădere cercetări asupra berbecilor, la care s-a observat mai de mult un comportament cu aparență homosexuală. Un studiu din martie 2004 făcut de Dr. Charles E. Roselli et. al. (Oregon Health and Science University) indică faptul că “homosexualitatea la berbeci” (găsită în 8% din populație) este asociată cu o regiune cerebrală numită "ovine Sexually Dimorphic Nucleus" (oSDN) și care este mai dezvoltată decât la ”berbecii heterosexuali”.[16] Alți cercetători, precum J. A. Fitzgerald, afirmă că 16% din berbecii domestici nu se împerechează niciodată. Din acești 16%, 6% sunt asexuali, restul de 10% preferând să se împerecheze cu berbecii, fiind deci “homosexuali”.[17] Alți cercetători au încercat să valideze experimental aceste teorii. S-a mers până la a așeza berbecii, cu capul mascat pentru a ascunde coarnele, într-un soi de "dulap de viol"("rape rack"), cu spatele la vedere, alți berbeci, presupuși "homosexuali" fiind aduși pentru a-i penetra eventual anal pe primii.[18] Cu toate că au fost "testați" 500 de berbeci, rezultatele au fost dezamăgitoare, doar 6 dintre ei au fost desemnați ca "homosexuali", fără a se putea constata vreo penetrare anală cu ejaculare. Metoda a fost considerată "dubioasă" de comunitatea științifică, chiar și rezultatul de 6 berbeci "homosexuali" (cca. 1%) fiind privit cu neîncredere. Alți cercetători au relevat că 1 din 32 de berbeci prezintă o anomalie a simțului mirosului, chestiune cunoscută de mult timp, ceea ce ar explica impulsul de a se împerechea cu alți berbeci, dat fiindcă mirosul joacă un rol esențial în procesul de împerechere.[19]

Indiferent de rezultatul acestor "cercetări", mulți biologi au contestat din punct de vedere etic aceste teorii. Comportamentul sexual animal este guvernat de hormoni, feromoni, cicluri anuale, având un singur scop, perpetuarea speciei, în timp ce comportamentul sexual uman este guvernat de voință și afecțiune reciprocă, un complex de factori ce se numesc eros. Erosul la animale nu există. Teza erosului ca satisfacție strict sexuală îi aparține lui Sigmund Freud, care a contribuit mult la degradarea acestui concept, dar și al celui de căsătorie și iubire. Această idee cu homosexualitatea animală nu este chiar atât de nevinovată pe cât pare, dat fiindcă ea a fost folosită ca argument absolut în cazul Lawrence vs. Texas, pentru a aboli legile sodomiei. [20] Mulți cercetători au relevat faptul că sexualitatea animală este un subiect încă puțin descifrat și că anumite comportamente precum incestul, canibalismul și pruncuciderea, guvernate de instincte, ca și sexualitatea animală, nu se pot extrapola la ființele umane.[15]

Cu toate acestea, în anul 2011, în San Francisco a fost inaugurată prima grădină zoologică pentru "animale gay".[21]

Determinismul homosexual[modificare | modificare sursă]

De-a lungul timpului, activiștii homosexuali au încercat să demonstreze un fel de determinism biologic, mai pe înțeles, că homosexualii se nasc așa, și că nu se pot schimba. În acest sens au fost demarate programe ample de cercetare, care au implicat resurse materiale impresionante, fără a ajunge însă la nici un rezultat concludent. Toate aceste teorii sunt infirmate de numeroasele cazuri de homosexuali care devin heterosexuali (în special odată cu avansarea în vârstă, spun statisticile), dar și invers, fără a mai vorbi de bisexuali.

Mitul genei homosexuale[modificare | modificare sursă]

Printre altele, s-a căutat în special să se demonstreze existența unei așa-zise gene a homosexualității. Este clar că există un număr de gene care determină sexul și orientarea sexuală, masculină sau feminină, dar nu s-a dovedit încă nici o legătură între acestea și homosexualitate sau lesbianism. În practica științifică însă, a fost mai simplu să se demonstreze inexistența unei astfel de gene. Ideea a fost a geneticienilor. S-a pornit de la ideea gemenilor identici (cu același ADN). S-a presupus că dacă gemenii au același ADN, adică gene absolut identice, atunci dacă unul devine gay, și celălalt ar trebui să devină tot gay, dacă homosexualitatea ar fi condiționată genetic. A fost demarat un studiu gigantic, care s-a întins pe aproape 20 de ani, asupra a 600,000 de gemeni, pe trei continente, Europa, America și Australia.[22] Concluzia : homosexualitatea nu este determinată genetic. Dr. Neil Whitehead, PhD, unul din savanții ce au condus experimentul, a afirmat:

„dacă unul din gemeni manifestă orientare homosexuală, șansa ca celălalt să manifeste aceeași orientare sexuală este de 11% pentru bărbați și 14% pentru femei.”

În mod normal, dacă homosexualitatea ar fi determinată genetic, toți, absolut toți, 100% adică, ar trebui să fie homosexuali. Alte studii, realizate la scară ceva mai redusă, au demonstrat același lucru. Bunăoară, studiul efectuat de către Michael Bailey și Richard Pillard, cercetători la Universitatea Northwestern și la Universitatea de Medicină din Boston.[23]

Biologie și orientare sexuală[modificare | modificare sursă]

Relația dintre biologie și orientare sexuală este încă în stadiul de cercetare. O cauză unică însă, care să determine orientarea sexuală, nu a fost demonstrată. Diversele studii realizate de-a lungul timpului au ajuns adesea la concluzii contradictorii.[24][25] Una din cauzele despre care s-a presupus că ar influența orientarea sexuală ulterioară, ar fi anumite condiții de dezvoltare a fătului în uter.[26] Conform teoriilor lui Swaab și Fliers, Science 228, 1112-1115, 1985 și Swaab și Hofman, Brain Res. 537, 141-148, 1990, baza biologică a homosexualității se află în diferențe funcționale din hipotalamus.[27] Aceste diferențe apar datorită acțiunii hormonilor asupra creierului fătului, în timp ce acesta se află în uterul mamei sale.[27]

„Creierul fătului se dezvoltă în perioada intrauterină în variantă masculină prin acțiunea directă a testosteronului asupra celulelor nervoase pe cale de dezvoltare sau în variantă feminină prin lipsa acestui aport ridicat de hormon. În acest fel, identitatea noastră de gen este programată sau organizată în structurile creierului nostru atunci când suntem încă în uter. Nu există niciun indiciu că mediul social de după naștere ar avea vreun efect asupra identității de gen sau a orientării sexuale.[28]
—Garcia-Falgueras și Swaab, Sexual Hormones and the Brain: An Essential Alliance for Sexual Identity and Sexual Orientation în Endocrine Development, vol. 17, pp. 22-35, 2010

Structura creierului și orientarea sexuală[modificare | modificare sursă]

Unul din primele studii care a îndreptat atenția către o posibilă cauză a homosexualității a fost realizat de cercetătorul Simon LeVay, din cadrul Institutului Salk de Studii Biologice din San Diego, California. El a descoperit anumite diferențe între creierele bărbaților homosexuali și heterosexuali, concentrându-se asupra unei anumite zone a hipotalamusului anterior.[29] El a descoperit anumite structuri în creierul persoanelor homosexuale, asemănătoare cu cele ale femeilor. Studiul nu a mai fost reluat, astfel că rezultatele sale ridică numeroase semne de întrebare. Mulți din homosexualii ale căror creiere le-a studiat, muriseră de SIDA, ori, este cunoscut că această boală provoacă scăderea nivelului de testosteron, deci era de așteptat ca structurile găsite la homosexuali să semene cu cele ale femeilor. Însuși LeVay, azi, se îndoiește de rezultatul cercetărilor sale, afirmând:[30]

„Este important să subliniez ce nu am descoperit. Nu am dovedit că homosexualitatea are cauze genetice. Nu am descoperit un motiv genetic al orientării homosexuale. Nu am arătat că bărbații homosexuali se nasc în acest fel, aceasta fiind cea mai obișnuită greșeală pe care o fac cei care îmi interpretează munca. Nu am localizat o ”zonă” homosexuală în creier.”

Istoric[modificare | modificare sursă]

Primele informații certe privind existența acestor practici sexuale provin din antichitate, dovezile fiind atât scrise cât și iconografice. Sexualitatea fiind o componentă esențială a comportamentului uman, este de presupus că astfel de practici sexuale să fi existat de când lumea. De-a lungul întregii istorii a civilizației umane, aceste practici sexuale homosexuale au avut o răspândire mai mult sau mai puțin redusă, în funcție de poziția autorităților civile sau religioase vis-à-vis de acestea, mergând de la acceptare tacită până la condamnare drastică. În general, stigmatizarea acestor practici sexuale începe odată cu răspândirea religiilor abrahamice, deși în unele culturi aceasta începe chiar mai înainte. Din Cartea Genezei (cap. 18-20) aflăm cum Dumnezeu a distrus cele două cetăți păcătoase, Sodoma și Gomora. Doi îngeri („mesageri”) sunt poftiți de Lot să fie găzduiți la el în casă peste noapte. Bărbații Sodomei (locuitori ai Sodomei) au înconjurat casa lui Lot și i-au cerut să-i scoată afară pe mesageri, ca să „îi cunoască”. Lot se opune spunându-le că îngerii sunt oaspeții săi, oferindu-le Sodomiților pe cele două fete ale sale, virgine, dar aceștia, furioși, îl amenință că vor face „mai rău” cu el decât cu invitații lui; „atunci îngerii îi orbesc pe Sodomiți astfel încât aceștia să obosească până găsesc ușa.” (Geneza 19:4-11) Demn de precizat este faptul că pe întreg teritoriul SUA, până în 1962, sodomia, respectiv contactul sexual între persoane de același sex, era considerată un act de o gravitate excepțională, o felonie (felony = serious crime), fiind pedepsită cu închisoarea pe termen lung sau muncă silnică.[31] Abia în anul 2003, Curtea Supremă a SUA a declarat ca fiind neconstituționale legile privind sodomia în ultimele 14 state americane ce nu aboliseră aceste legi. Este vorba despre pachete de legi ce incriminau nu numai sodomia, dar și altfel de comportamente sexuale deviante, inclusiv între persoane de sex diferit. Legi similare existau în majoritatea statelor europene, ele fiind abolite în unele țări mai devreme (Danemarca – 1933, Elveția – 1942, Suedia – 1944) sau mai târziu (România - 1996), existând și țări în care aceste practici sexuale nu au fost niciodată incriminate, precum Polonia.


Vechiul Testament[modificare | modificare sursă]

Ciob (ostraca) egiptean cca. 1279-1213 IC - contact sexual anal

Pornind de la premisa că sexul anal nu poate avea ca finalitate reproducerea, Vechiul Testament condamnă categoric orice altă formă de activitate sexuală, cu excepția contactului sexual normal dintre bărbat și femeie. Scopul primordial al contactului sexual este procreația, și doar în subsidiar el poate procura plăcere și armonie în cadrul cuplului. Orice altă formă de activitate sexuală este categoric prohibită, Vechiul Testament fiind extrem de explicit, mai ales în ceea ce privește contactul sexual anal homosexual. Leviticul precizează cu claritate:

  • Lev. 18, 22: "Să nu te culci cu bărbat, ca și cu femeie; aceasta este spurcăciune."
  • Lev. 20, 13: "De se va culca cineva cu bărbat ca și cu femeie, amândoi au făcut nelegiuire și să se omoare, că sângele lor asupra lor este."[32]

Toate aceste comportamente sexuale (homosexualitate, bestialitate, masturbație) la care face referire extrem de precis Vechiul Testament, există din cele mai vechi timpuri. Este posibil ca aceste activități sexuale să fi apărut din necesități obiective, respectiv pentru restrângerea numărului de nașteri, în perioadele de restriște precum războaie, asedii și foamete. Este absolut normal ca abuzul de astfel de practici să devină pentru unii viciu, așa cum sunt descriși în Cartea Genezei unii din locuitorii cetăților Sodoma și Gomora. Istoricii pomenesc și de altfel de practici ce aveau același scop, limitarea numărului de nou-născuți, guri de hrănit adică, precum prostituția sacră din cetățile vechiului Babilon. Apoi mai exista obligația femeilor de a se prostitua în temple în anumite zile de sărbătoare religioasă. Contactele sexuale multiple, normale și anale, cu un număr ridicat de clienți, conduceau la o sterilitate temporară a femeii, dar și la răspândirea acestor practici sexuale. La polul opus din acest punct de vedere se situau evreii, care erau în expansiune, fiind în război pentru cucerirea Palestinei, în consecință, activitatea sexuală trebuia să servească în primul rând la completarea numărului de războinici căzuți în luptă, orice altfel de activitate sexuală fiind strict prohibit.

Noul Testament[modificare | modificare sursă]

Dacă Vechiul Testament este mai puțin explicit în ceea ce privește contactul sexual anal heterosexual, condamnând în mod explicit doar homosexualitatea, bestialitatea și masturbația, Sf. Apostol Pavel, în Epistola sa către romani se referă și la contactul sexual anal dintre bărbat și femeie, condamnând aceste practici la care se dedaseră unii din locuitorii Cetății Eterne:

  • 26 “Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scîrboase; căci femeile lor au schimbat întrebuințarea firească a lor într'una care este împotriva firii;”
  • 27 “tot astfel și bărbații, au părăsit întrebuințarea firească a femeii, s'au aprins în poftele lor unii pentru alții, au săvîrșit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scîrboase, și au primit în ei înșiși plata cuvenită pentru rătăcirea lor”. [33]

Europa[modificare | modificare sursă]

Grecia Antică[modificare | modificare sursă]

Scenă de seducere; secolul V î. Hr.; amforă, pictorul din Cambridge; Staatliche Antikensammlungen und Glyptothek, München

Ca și în Babilon, în Grecia antică, atât homosexualitatea cât și pederastia, cu sclavi care se prostituau, dar și contactul sexual anal, atât cu soția, cât și cu prostituate (hetaire și hierodule), puteau constitui ocazional o alternativă la sexualitatea normală, în scopul limitării nașterilor, dar și pentru propria plăcere, în special la nivelul claselor de jos.[34][35] Termenul eufemistic de “plăceri grecești” face referire la astfel de practici sexuale. Cert este că astfel de practici sexuale nu erau sub nici o formă prohibite în Grecia antică. De asemenea, în mediul aristocratic se practica un fel de inițiere a tinerilor (eromenos sau paidika) de către un maestru (erastes), despre care se presupune că puteau include anumite relații pederastice, cu acordul tatălui, fără a exista însă dovezi clare în acest sens.[36] Informațiile privind aceste practici sexuale ne-au parvenit prin textele dramatice, cele cîteva zeci care s-au păstrat din cele cca. 2000 scrise, precum și câteva imagini de pe vasele ceramice antice. Stilul batjocoritor în care sunt tratați homosexualii pasivi în comediile lui Aristofan (europroktoi), ne sugerează mai degrabă că grecii din popor detestau astfel de practici.[37] Platon, cu doi ani înainte să se stingă din viață, deplânge amploarea pe care o luaseră aceste practici, pe care le socotea nenaturale, fapte lipsite de rușine (tolmema).[38] Aristotel afirmă că plăcerea pe care o simte un homosexual pasiv este un obicei morbid dobândit, comparabil cu obiceiul de a roade unghiile.[39] Nu există nici un basorelief, altorelief sau sculptură care să reprezinte în mod explicit vreun contact sexual anal, heterosexual sau homosexual. În schimb, scenele pictate pe ceramica antică greacă sunt extrem de explicite. Există și o anumită simbolistică cu caracter sexual. În majoritatea zdrobitoare a cazurilor, bărbații sunt prezentați dezbrăcați, chiar și în scenele de război, posibil datorită cultului pentru un fizic armonios dezvoltat, dar și datorită cultului falic. În societatea greacă antică nu exista diferențierea heterosexual - homosexual. Se făcea însă o diferențiere clară din punct de vedere al rolurilor în timpul contactului sexual, atât vaginal, cât și anal, respectiv între partenerul activ (insertiv) și cel pasiv (receptiv). Rolul de partener pasiv era rezervat persoanelor de rang inferior: femei, sclavi, străini fără cetățenie. Din această cauză, conform simbolisticii antice, partenerii pasivi (kinaidos) sunt reprezentați la o scară ceva mai redusă, pentru a le sublinia statutul inferior, și nu au niciodată penisul erect.[40] Rolul de partener activ, insertiv era rezervat oamenilor liberi, cetățeni cu drepturi depline, astfel încât contactul sexual, dintr-o chestiune privată, de intimitate, devenea o formă de asumare a puterii și virilității.[41] Extrem de puține lucrări de ceramică reprezintă contacte sexuale homosexuale între oameni maturi și tineri. În ceea ce privește relațiile pederastice dintre maestru și ucenic, dat fiindcă invariabil ucenicul făcea parte din aristocrație, iar maestrul era adesea un fost sclav eliberat, penetrarea anală a ucenicului era considerată degradantă pentru ambii parteneri, astfel încât contactele sexuale inițiatice se rezumau doar la un contact sexual simulat, prin introducerea penisului între coapsele strânse ale partenerului. (engl. intercrural sex) În perioada romană a antichității grecești, deși astfel de practici homosexuale penetrative sunt amintite în scrierile antice, ca având loc între cetățeni maturi și tineri proaspăt ieșiți din adolescență, cel mai adesea prostituați, ele sunt considerate degradante, mai ales pentru cei tineri.[42] Grecia antică este adesea dată drept exemplu de toleranță, un adevărat univers homosexual, în care tinerii primeau o "educație homosexuală", iar relațiile sexuale homosexuale erau pe alocuri "obligatorii". Este o chestiune absolut falsă. Societatea greacă antică presupunea ca absolut toți cetățenii liberi să se însoare și să întemeieze o familie, să participe la viața cetății și să apere statul în caz de război. Restul ținea de plăcerile vieții, și era o formă de asumare a statutului social. "Homosexualitatea în Grecia antică este o inovație istorică, un rezultat al pervertirii imaginației și al vulnerabilității în fața plăcerii".[43]

Roma imperială[modificare | modificare sursă]

Édouard-Henri Avril - Hadrian și Antinoos - Penetrare anală homosexuală

În Roma antică, sodomizarea unui sclav de către un om liber era considerată o formă de asumare a puterii și virilității acestuia din urmă. Din contră, un om liber care accepta să fie sodomizat de către o persoană de rang inferior, adică să accepte rolul pasiv în cadrul unui contact sexual anal homosexual, era un act condamnabil (impudicitia), acceptarea rolului de partener pasiv fiind considerată rușinoasă. [44] Obiceiul ca oamenii liberi să aibă rolul de partener activ în cadrul unor contacte sexuale anale homosexuale cu sclavi tineri, cunoscuți sub numele de catamites sau puer delicatus, este pomenit în textele epocii. Romanii considerau aceste practici sexuale ca fiind specific “grecești”. Nu avem cunoștință despre cât de mare era răspândirea lor, deși aluzii apar destul de frecvent la scriitorii antici. Bunăoară lui Vergiliu îi plăceau doar băieții, împăratului Claudius doar femeile, iar Horațiu iubea ambele sexe. Poeții îl pomenesc pe favoritul împăratului Domițian, iar lui Antinoos, favoritul lui Hadrian, i se dedică un adevărat cult. Despre împăratul Traian istoricul Dio Cassius a scris următoarele: „Știu, bineînțeles, că era devotat băieților și vinului, dar dacă ar fi făcut vreodată ceva josnic ar fi fost criticat; în realitate el a băut cât a vrut însă a rămas sobru, și în relațiile lui cu băieții nu a făcut rău nimănui.“ [45] În societatea romană nu se făcea distincție pe baza preferințelor sexuale. Esențial era ca fiecare să se comporte conform rangului pe care-l avea. Stăpânul în calitate de proprietar de sclavi, militar și cetățean liber al Romei, avea dreptul să dispună cum voia de sclavii sau sclavele sale, inclusiv din punct de vedere sexual, iar aceștia din urmă erau obligați să se supună capriciilor sale.[46] În societatea romană era extrem de important ca restul cetățenilor liberi, femei măritate, tinere și tineri proveniți din familii de oameni liberi, să se comporte conform rangului avut în societate. Calitatea de om liber era incompatibilă cu statutul de partener pasiv, rezervat sclavilor, în consecință, a fost emisă o lege specială, Lex Scantinia (anul 149 IC sau 216 IC), confirmată ulterior în timpul lui Augustus, care urmărea protecția tinerilor (ingenuus sau praetextatus) și tinerelor de viol sau de abuz sexual, sexul de orice fel cu minorii născuți liberi fiind interzis. Partenerii legali de orice sex nu puteau fi decât prostituate sau sclavi, cărora li se rezerva rolul de partener pasiv, rolul activ în cadrul contactului sexual fiind sinonim cu virilitatea și dominația, fără a se face vreo deosebire între contactul sexual homosexual și cel heterosexual. Prostituția era larg răspândită, fiind practicată atât de femei cât și de barbați (infames).[47] Vocabularul latin ce descrie astfel de practici sexuale este destul de bogat. Verbul latin care descrie acțiunea de penetrare anală este pedicare, un termen vulgar și direct, analog verbului "to fuck" din limba engleză. Originea termenului nu este cunoscută, dar se presupune că este derivat din termenul grec paidika, ceva în legătură cu pederastia. Existau și expresii eufemistice, precum muliebria pati (pe cale femeiască), expresie rezervată pentru penetrarea anală a unui bărbat. Măsuri legislative de reprimare a relațiilor sexuale homosexuale, acestea referindu-se în primul rând la contactul sexual anal homosexual, apar de-abia în sec. 3 DC, când împăratul Filip Arabul interzice prostituția masculină. Spre sfârșitul sec. 4, odată cu adoptarea creștinismului ca religie oficială, homosexualitatea pasivă va fi pedepsită prin ardere. În codul de legi al lui Teodosiu, este prevăzută pedeapsa cu moartea "prin sabie" pentru homosexualii pasivi.[48] Sub Justinian, contactele sexuale de orișice fel între parteneri de același sex, sunt categoric prohibite, iar cei angajați în astfel de practici sexuale "contra naturii", indiferent de rolul lor, activ sau pasiv, sunt pasibili de pedeapsa cu moartea.[49] Se subliniază că astfel de practici sexuale ar fi cauzat mânia Domnului, explicând cel puțin parțial o serie de calamități naturale din anii 542 și 559 DC.[50]

Italia Renașterii[modificare | modificare sursă]

În Italia, în timpul Renașterii, pe tot cuprinsul statelor papale, în republicile stat, ca și în regatele catolice din vestul Europei, sodomia era considerată un delict extrem de grav, pedepsit cu moartea prin ardere pe rug. Cazurile erau instrumentate și judecate de Inchiziție, care dispunea de rețea de informatori și de o adevărată poliție proprie. Deoarece era extrem de greu de probat, adesea se recurgea la tortură. Nu era o chestiune cu care să se glumească, deși autoritățile erau relativ tolerante. Prin sodomie se înțelegea orice practică sexuală în afară de contactul sexual normal vaginal dintre bărbat și femeie, conform definiției date de Toma d'Aquino. Acuzația de sodomie era extrem de frecventă în epocă, atât în rândul aristocrației, fiind folosită pentru eliminarea rivalilor politici, cât și la nivelul claselor de jos, cel mai adesea în scopuri mercantile, dat fiindcă condamnatului i se confisca averea, o parte revenindu-i denunțătorului. Un cercetător contemporan, Michael Rocke, a investigat cu mijloace moderne arhiva Oficialilor Nopții (Ufficiali di notte), o instituție represivă, menită să instrumenteze cazurile de sodomie în Florența, stabilind că timp de 70 de ani, între 1432 și 1502, timp în care această instituție a fost activă, au fost investigate cca. 16 000 de cazuri de sodomie, 3000 de persoane fiind condamnate. Pare extrem de mult pentru un oraș cu cca. 40 000 de locuitori. [51] Totuși, în 70 de ani, ar însemna cca. 42 de condamnări anual, adică aproape 1 la mie din populația orașului. Pe de altă parte, sodomia nu însemna neapărat relații homosexuale, ci includea o paletă extrem de largă de practici sexuale, de la masturbare și până la sex anal heterosexual. Chiar și felația, practicată curent de prostituate, era considerată sodomie. Demn de menționat este că doi din cei mai cunoscuți reprezentanți ai Renașterii, Leonardo da Vinci, și Niccolò Machiavelli, au fost anchetați de Inchiziție pentru sodomie, primul în 1476, pentru sodomie homosexuală (de gen) cu un anume Jacopo Saltarelli, ucenic giuvaergiu și prostituat,.[52] și al doilea, în 1510, pentru sodomie heterosexuală (de mod), cu o cunoscută curtezană din Florența, La Riccia.[53] Dat fiindcă ambele denunțuri au fost nesemnate, dar și din lipsă de probe, ambele procese au fost clasate de tribunalul ecleziastic. Cert este că nici unul din contemporanii lui Leonardo, și nici biograful său, Giorgio Vasari (1511-1574), nu pomenesc nimic despre așa-zisa sa homosexualitate.[54] În ciuda acestor fapte evidente, cercetate și analizate în amănunt de istorici, un profesor de la Princeton, Maurizio Viroli, în lucrarea Zâmbetul lui Machiavelli[55], afirmă că : „Machiavelli singur a recunoscut că era homosexual. Era angajat într-o relație cu un bărbat mai tânăr.” Prof. Viroli se referă la Francesco Vettori, un prieten al filozofului, cu care acesta a corespondat intens, împărtățindu-și adesea reciproc aventurile extraconjugale cu diverse femei, făcând aceste afirmații pe baza unei "interpretări personale" a două scrisori ale lui Machiavelli adresate acestuia. Afirmațiile prof. Viroli au fost desființate de specialiști.[56] Cu toate acestea, ele au fost preluate fără discernământ de jurnaliști autohtoni,[57], informația fiind colportată de diverse reviste autohtone, în căutare de senzațional.[58]

Anglia și Europa protestantă[modificare | modificare sursă]

Execuție în fața închisorii Newgate, la începutul sec.19

În Anglia medievală și ulterior, în țările care făceau parte din imperiul colonial britanic, Australia, India, Pakistan, etc…, s-a aplicat legislația britanică, actele de sodomie, numite ”buggery” (sau "buggerie"), prin aceasta înțelegându-se contactul sexual anal homosexual (sodomie de gen), cel heterosexual (sodomie de mod) și bestialitatea, fiind pedepsite cu moartea prin Buggery Act din 1533, lege aprobată de Parlament, în timpul domniei lui Henric al VIII-lea, care a rămas în vigoare până în 1861.[59] Ultimii homosexuali din Marea Britanie condamnați la moarte în virtutea acestei legi, au fost James Pratt și John Smith, spânzurați în 27 noiembrie 1835.[60] În 1861, pedeapsa cu moartea a fost abolită, fiind înlocuită cu închisoarea pe viață de Amendamentul Labouchere din 1885.[61] Demn de menționat este faptul că numai contactul sexual anal dovedit era pedepsit, nu și presupusele relații "sentimentale" dintre parteneri de același sex. În 1967, prin Sexual Offences Act, homosexualitatea a fost parțial decriminalizată.[62] Ultimele prevederi discriminatorii din lege au fost înlăturate prin legea Sexual Offences Act din 2003.

Execuția prin ardere pe rug a cavalerului Richard (Reichardt) Puller von Hohenburg împreună cu servitorul său, Anton Maetzler, condamnați pentru sodomie, în 24 septembrie 1482, în Zürich

Despre William Shakespeare se afirmă că ar fi fost homosexual sau bisexual, în baza unor sonete pe care le-ar fi dedicat unui tânăr. (sunt incriminate de fapt doar câteva versuri)[63] Obiceiul de a dedica sonete unor persoane, bărbați sau femei, de multe ori protectori sau mecena ai artiștilor, era totuși răspândit în epocă. Se presupune că persoanele cărora le-ar fi fost dedicate sonetele ar fi Henry Wriothesley, 3rd Earl of Southampton și William Herbert, 3rd Earl of Pembroke, despre care se spune că ar fi arătat foarte bine în tinerețe.[64] Nu este sigur dacă termenul "love" avea aceeași accepțiune cu cea de azi, în vremea lui Shakespeare. Ceea ce este însă cert, este că "Marele Will" s-a căsătorit de tânăr cu Anne Hathaway, a avut trei copii și o viață de familie normală, dublată de aventuri extra-conjugale, o anume "Dark Lady" fiind pomenită adesea în poemele sale.[65] Nici o sursă contemporană nu face nici măcar aluzie la pretinsele sale preferințe homosexuale. Istorici serioși au demontat aceste presupuneri, arătând că poemele lui Shakespeare au mai degrabă un caracter ficțional, aspect relativ frecvent în literatura epocii.[66][67]

În restul țărilor protestante din vestul Europei, în perioada medievală, sodomia era pedepsită prin ardere pe rug, uneori precedată de mutilare. Legislația se aplica chiar mai drastic decât în regatele catolice, unde astfel de cazuri erau instrumentate de Inchiziție. De exemplu, în Elveția, execuția persoanelor vinovate de sodomie, considerată unul din păcatele capitale, se făcea în baza Constitutio Criminalis Carolina, introdusă în toate cantoanele în 1532. Pedeapsa capitală pentru sodomie se practica însă cu mult timp în urmă. Astfel, între 1400 - 1798, numai în Zürich, din 1494 condamnări la moarte pronunțate, 179 au fost pentru sodomie. În Olanda, numai în orașul Utrecht, în 1730, au avut loc 250-300 procese de sodomie, (în olandeză: Utrechtse sodomieprocessen), majoritatea acuzaților fiind condamnați la pedeapsa capitală.[68][69][70] În Belgia, numai în orașul Bruges, între 1835-1515 au avut loc peste 90 de execuții pentru sodomie, 15% din totalul execuțiilor.[71]

Asia[modificare | modificare sursă]

Imperiul Otoman și țările arabe[modificare | modificare sursă]

Şahul Abbas I al Persiei îmbrăţişând un paj. Pictură pe hârtie de Muhammad Qasim, 1627. Textul : “Să-ţi aducă viaţa tot ce îţi doreşti de la cele trei buze, ale iubitului, ale râului, şi ale paharului.” Muzeul Luvru, Paris

Imperiul otoman a avut o existență continuă între 1299 și 1923, an în care a fost proclamată republica Turcia, dominând în afară de teritoriul de azi al Turciei, Peninsula Balcanică, Peninsula Arabică, și alte zone din partea de sud a Mării Mediterane. Otomanii (turcii) au fost musulmani încă cu mult înainte de fondarea imperiului. În consecință, întreaga organizare a imperiului, de la organismele statale și până la viața socială era supusă legilor islamice. Comportamentul sexual era de asemenea reglementat, regulile de bază fiind dictate de Kur'an și Sharia. Conform acestora, contactul sexual între doi bărbați este cu desăvârșire interzis, fără a se preciza vreo pedeapsă anume. Cu toate acestea, în societatea otomană, deși formal interzise, relațiile sexuale homosexuale erau oarecum tolerate. Campaniile militare îndelungate, însoțite de absența femeilor, favorizau relații de acest fel, între bărbați maturi, aparținând clasei conducătoare și băieți tineri. Exista de asemenea, un soi de prostituție masculină. În marile orașe existau băi turcești (hamam), unde băieți tineri (tellak), în afară de masaj și spălare, prestau și servicii sexuale contra cost. Începând cu sec.18 și 19, sultanii turci au început un proces de modernizare a imperiului, după modelul francez, înființând școli laice și promovând învățământul pentru femei. În mod surprinzător, relațiile homosexuale au fost decriminalizate legal încă din 1858, cu mult înaintea statelor occidentale. Cu toate acestea, societatea turcă a rămas una tradiționalistă și patriarhală, homosexualitatea, deși nu mai constituie un delict, încă este rău văzută de marea masă a populației.[72]

Baie turcească, cca. 1884

În limbile arabă și farsi, cuvântul ce desemnează sodomia, liwat (pronunție arabă: liwāṭ; pronunție persană: lavât), este derivat din aceeași sursă ca și în cultura occidentală, cu aproape aceleași conotații ca și în engleză, referindu-se la practicile interzise de Coran, și înseamnă “păcatul poporului lui Lot”. Practica sexuală, în speță contactul sexual între doi barbați este cu desăvârșire interzis. Bărbații care practică astfel de contacte sexuale sunt denumiți luti (lutiyin la plural). Sharia prevede ca vinovații de sodomie, atât bărbații homosexuali, cât și femeile lesbiene să fie pedepsiți, fără a preciza în ce mod, dat fiindcă nici Coranul nu prevede vreo pedeapsă în acest sens. Este prevăzută de asemenea posibilitatea iertării “păcătoșilor”.[73] Nu se face în nici un fel referire la contactul sexual anal heterosexual. Cu toate acestea, în numeroase state cu legislația influențată de religia islamică, este prevăzută pedeapsa cu moartea pentru homosexualitate, în altele, pedepse extreme precum închisoarea pe viață. De exemplu, în Iran, Codul penal, art.108-126, se referă la sodomie și la toate aspectele conexe. Sodomia este definită drept contact sexual între doi barbați adulți responsabili. Nu se face absolut nici o distincție între partenerul activ și cel pasiv, pentru delictul de sodomie fiind prevăzută pedeapsa cu moartea, metoda de execuție fiind la latitudinea judecătorului. Următoarele articole, 127-134, se referă la delictul de lesbianism (Mosaheqeh), pedepsit cu 100 de lovituri de bici, iar la a patra recidivă fiind posibilă condamnarea la moarte. Cu toate acestea, în Iran, condamnări la moarte pentru homosexualitate s-au pronunțat extrem de rar și numai în cazul în care fapta a fost însoțită de alte delicate grave (viol homosexual) sau a avut consecințe grave (rănirea, uciderea, sau sinuciderea victimei).

China și Japonia[modificare | modificare sursă]

Miyagawa Isshô : Un bătrân călugăr budist sodomizând un tânăr, cca. 1861

În unele țări din Asia, China în special, apoi în Taiwan, dar și în Coreea și Vietnam nu au existat niciodată legi care că condamne contactul sexual anal, între persoane de același sex sau de sex opus. Chiar dacă anterior au existat astfel de legi, ele au fost abolite în momentul în care respectivele țări au intrat în imperiul colonial francez (Laos și Cambodgia) În țările care făceau parte din imperiul colonial britanic, India, Pakistan, etc…, s-a aplicat legislația britanică, actele de sodomie, numite ”buggery”, prin aceasta înțelegându-se contactul sexual anal homosexual (sodomie de gen) și cel heterosexual (sodomie de mod), fiind pedepsite cu moartea prin Buggery Act din 1533, lege dată de Henric al VIII-lea, lege care a rămas în vigoare până în 1861.

Doi homosexuali, China, dinastia Qing (sec.18-19), pictură pe mătase, Kinsey Institute, Bloomington, Indiana

În Japonia, până în perioada modernă, nu au existat legi care să reglementeze activitatea sexuală. Contactul sexual anal a fost interzis prin lege în 1872, pentru ca șapte ani mai târziu, prin Codul Penal din 1880, să fie definitiv decriminalizat.[74] Referințe cu privire la relațiile sexuale în Japonia există în scrieri datând din cele mai vechi timpuri, dar sunt extrem de metaforice. Primele referințe cu privire la relații sexuale între persoane de același sex apar în perioada Heian, pe la începutul sec.11. (Povestea lui Genji) Referințe fără echivoc apar totuși de-abia în sec. 18, atât literare cât și iconografice. Multe stampe cu tentă erotică ale marilor maeștri japonezi Katsushika Hokusai, Kitagawa Utamaro, Utagawa Kunisada, prezintă scene erotice violente, contacte sexuale anale cu bărbați și femei, sex în grup, lesbiene, scene de masturbare, zoofilie, reflectând moravurile sexuale ale epocii, cel mai adesea dintr-o perspectivă satirică. Nu există informații exacte privind răspândirea acestor practici sexuale. În ciuda restricțiilor de natură legislativă, se poate presupune că astfel de practici erau destul de răspândite. Prostituția masculină (kagema), ca și cea feminină (yūjo), erau destul de răspândite. Tinerii care se prostituau, erau adesea actori ucenici la teatrul kabuki, mulți prestau servicii sexuale pentru o clientelă atât masculină, cât și feminină. Majoritatea erau vânduți de la vârsta de 10-12 ani, patronilor de teatre sau de bordeluri, de regulă, în baza unui contract de 10 ani.[75] Alți astfel de actori kabuki erau specializați, unii ca parteneri pasivi (onna-gata – pe post de femeie), alții în rol de adolescent (wakashū-gata), mulți fiind bisexuali în sensul modern al termenului, prestând servicii sexuale atât pentru femei, cât și pentru barbați. Un bărbat matur nu putea fi acceptat în calitate de partener sexual pasiv, preferințele clienților îndreptându-se spre adolescenți sau tineri care nu ajunseseră la maturitate. Mulți astfel de prostituați căutau să-și extindă perioada "activă" către vârsta de 30 de ani, prin diverse trucuri și machiaj.

India[modificare | modificare sursă]

Cu toate că hinduismul nu recunoaște relațiile pur homosexuale, adică afective și sexuale dintre doi bărbați, recunoaște însă relațiile sexuale dintre bărbați și persoane aparținând celui de-al “treilea sex”, considerând aceste relații mai degrabă ca o extindere a conceptului de heterosexualitate decât relații pur homosexuale. Cu denumiri diferite, funcție de “specializare”, Hijras, Alis, Kotis, etc…, așa cum sunt ei cunoscuți în India, în realitate, aceștia sunt prostituați, mai mult sau mai puțin efeminați, prin diverse tratamente hormonale sau chirurgicale, care practică sexul oral și anal cu clienții. Astfel de indivizi, unii dintre ei, transsexuali autentici, profesioniști ai sexului anal și oral, pot fi întâlniți și în Thailanda, dar și alte țări din Asia. Începând cu anul 1860, sub dominație colonială britanică, odată cu abolirea Buggery Act ce data încă din 1533, art. 377 din codul penal, definește homosexualitatea drept "relație sexuală contra naturii", delict ce poate fi pedepsit cu închisoare de la 10 ani, până la închisoare pe viață, lege încă în vigoare. În 2 iulie 2009, Înalta Curte din Delhi a hotărât că art. 377 constituie o violare a drepturilor fundamentale (ale omului), articolul respectiv fiind în dispută încă. În 11 decembrie 2013, Curtea Supremă a Indiei a decis că homosexualitatea constituie o crimă majoră, anulând hotărârea de neconstituționalitate din 2 iulie 2009.

Mișcarea de emancipare[modificare | modificare sursă]

Imediat după capitularea Germaniei și încheierea marii conflagrații mondiale, mici grupuri de homosexuali au început să se organizeze pe tot cuprinsul Statelor Unite, cu precădere în nord, ca și în vestul Europei, cu precădere în Germania, Franța, Olanda, Marea Britanie și în țările scandinave. Mișcarea a debutat spre sfârșitul anilor ’40 în Danemarca și Olanda, imediat ce legile contra sodomiei au fost abolite, fenomen ce se va repeta identic pe tot cuprinsul Europei de vest. Alt aspect caracteristic al acestei perioade este că promotorii mișcării au fost homosexualii, de altfel, grupul cu cea mai mare pondere numerică și cel mai radical din cadrul acestei categorii de persoane ce azi se auto-intitulează LGBTQ. Demn de remarcat este și faptul că această mișcare s-a autointitulat la început homofilă și nu homosexuală cum era de fapt, încercând să mascheze preferințele preponderent sexuale prin cele sentimentale.

Primele forme de organizare[modificare | modificare sursă]

Barul Stonewall Inn în 1969, pe geam este scris textul: "Noi homosexualii, împreună cu toți oamenii noștri, vă rugăm să ne ajutați să menținem un comportament pașnic și liniștit pe străzile orașului - Mattachine" (Mattachine Society - una din primele organizații ale homosexualilor din New York)

Practic, această mișcare a constat în diverse forme de organizare în cluburi, asociații și alte asemenea, editarea de reviste și alte mijloace propagandistice, uneori înființarea de localuri de întâlnire specifice, în paralel cu comunicate, conferințe, marșuri și demonstrații, pentru a ieși la vedere (din ghetou) și pentru a-și cere drepturile. Toate acestea evident, doar în țările în care homosexualitatea era dezincriminată deja. În rest, ținând cont că doar actul sexual în sine între persoane de același sex era aspru condamnat, fiind totodată extrem de greu de probat, pe principiul că homosexualitatea există dar nu poate fi dovedită, activiștii mișcării s-au rezumat doar la organizare și editarea de reviste. Astfel că, pe la începutul anilor ’50 a apărut și prima organizație homosexuală înregistrată legal în Statele Unite, ONE, Inc., finanțată de către un bogat om de afaceri transsexual, Reed Erickson. Organizația era cu precădere orientată spre obținerea de recunoaștere publică a transsexualilor și travestiților, care de fapt sunt categorii cu totul aparte, spre deosebire de homosexuali, lesbiene și bisexuali. De altfel, activiștii homosexuali radicali de mai târziu vor acuza aceste miscări de asimilaționism. Scopul tuturor rămânea însă același : recunoaștere oficială drept minoritate sexuală și exercitarea de presiuni asupra factorilor de decizie politică pentru obținerea de drepturi civile. Un eveniment semnificativ a avut loc în 1966, când la Universitatea Columbia, un anume Robert A. Martin jr. (ulterior Stephen Donaldson aka Donny the Punk (1946 - 1996), activist bisexual, a înființat Liga Homofilă a studenților de la Universitatea Columbia (Student Homophile League, pe scurt, SHL), ligă recunoscută oficial de către conducerea instituției.[76] Această ligă este menționată peste tot în lucrările hagiografice homosexuale drept prima organizație a studenților gay. Dacă mișcările homofile din perioada 1945-1965 au fost pașnice, fiind considerate de către activiștii homosexuali drept conservatoare și urmărind acceptarea de către societate a modului lor de viață, marea majoritate a opiniei publice americane a considerat cererile lor drept inacceptabile, dovadă că relațiile homosexuale au fost legalizate pe tot teritoriul SUA abia în 2003, la aproape un deceniu de ultimele țări din Europa ce au acceptat să dezincrimineze relațiile sexuale între persoane de același sex, astfel că în perioada următoare protestele vor fi însoțite sistematic de violențe. Bine-înțeles că nici căile legale nu au fost abandonate, avocații organizațiilor de homosexuali ducând o luptă crâncenă cu autoritățile. Este clar că acestea, dat fiindcă erau înarmate cu legi aspre privind incriminarea contactelor sexuale homosexuale, îi persecutau și îi hărțuiau în toate modurile posibile, adesea la limita legii, pe toți cei bănuiți sau afișați ca homosexuali. Nu numai poliția, dar și autoritățile civile, de multe ori din exces de zel, prin dispoziții aberante, nu au făcut decât să dea prilej de proteste activiștilor homosexuali. Bunăoară, în NY era în vigoare o dispoziție, emisă de New York State Liquor Authority, care interzicea barurilor să servească homosexuali. În consecință, majoritatea homosexualilor, reali sau bănuiți, pentru a bea ceva, erau nevoiți să apeleze la barurile clandestine ale Mafiei sau să dea în judecată autoritățile.

Primele mișcări de protest[modificare | modificare sursă]

Mișcările de protest, timide la început, vor deveni tot mai violente spre sfârșitul anilor ’60. În ciuda persecuțiilor poliției, mișcarea a continuat să se dezvolte, dezvoltând o adevărată sub-cultură homosexuală, concretizată în publicații, cărți, dar și un centru homosexual comunitar.[77] Exemplul și succesele obținute de homosexualii din NY s-au extins încet-încet înspre coasta de vest, astfel că în noaptea de Anul Nou 1967, orașul Los Angeles va asista la prima mișcare gay de protest mai serioasă. În acea noapte, mai mulți polițiști în civil au descins în taverna Pisica Neagră (Black Cat), local frecventat cu precădere de homosexuali. Pe la miezul nopții, în momentul în care mai mulți clienți se îmbrățișau pentru a sărbători sosirea noului an, polițiștii au început să bată clienții din local și pe cei trei barmani, arestând apoi 16 din participanții la petrecere.[78] Toate acestea au cauzat o revoltă ce a antrenat și alte persoane ce sărbătoreau revelionul la localuri din imediata vecinătate, în final strângându-se cca. 200 de protestatari.[79] Pentru ca protestul acestora să nu degenereze în alte acte de violență, a fost adusă o echipă suplimentară de polițiști înarmați, care au calmat spiritele prea încinse. În urma acestui incident, a apărut pentru prima dată publicația The Advocate, care va deveni principala publicație a homosexualilor din America.

Monumentul din Sheridan Square, Greenwich Village, New York, în memoria revoltelor de la Stonewall Inn, reprezentând un cuplu de homosexuali și unul de lesbiene, autor : George Segal (1924–2000)

În anul 1969, altă revoltă serioasă va izbucni în NY, în cartierul Greenwich Village, spre sfârșitul lunii iunie 1969, revoltă ce se va numi mai apoi Revolta din Stonewall (Stonewall Riot).[80]Scenariul a fost identic cu cel din Los Angeles, raiduri repetate ale poliției, urmate de revolte și confruntări violente cu forțele de ordine. Pentru prima dată a apărut sloganul "Gay power". Demn de menționat este că la protestele homosexualilor s-au raliat și alte mișcări de stânga ce militau pentru drepturile negrilor și contra războiului din Vietnam. Activiștii homosexuali de azi, dorind să creeze o mitologie și o istorie a luptei pentru drepturile homosexualilor, afirmă că toate aceste mișcări de protest ar fi avut drept cauză abuzurile poliției. Astăzi, la peste patru zeci de ani de la acele evenimente, istorici serioși care au cercetat arhivele poliției, au demonstrat că acele localuri patronate de Mafie nu aveau licență, în plus patronii erau proxeneți ce furnizau pederaștilor copii care se prostituau și care făceau în plus și trafic de droguri. Imaginile din epocă surprind printre protestatari, drogați, travestiți, prostituate și vagabonzi, un mare număr de copii și adolescenți cu figura efeminată, care "se vindeau" în barurile din zonă. Un anume Robin Lloyd afirmă că numărul "băiețior" care se prostituau pe atunci în Times Square era de cinci ori mai mare decât numărul prostituatelor, aceștia erau cei vizați în primul rând de raidurile poliției, nu homosexualii și nici consumul ilegal de băuturi alcoolice din barurile Mafiei.[81] Astăzi asistăm la crearea unei adevărate mitologii în domeniu, prin cărți și filme ce edulcorează acele evenimente, considerate o adevărată piatră de hotar în istoria mișcării pentru drepturile civile ale homosexualilor. S-a ridicat chiar și un monument pe locul așa-zisei Revolte din Stonewall.

Eliminarea homosexualității din DSM-II[modificare | modificare sursă]

În 1973, în urma presiunilor exercitate de asociațiile homosexualilor americani, Asociația Psihiatrilor Americani, (APA) a eliminat homosexualitatea din DSM-II (Diagnostic and Statistical Manual Of Mental Disorders). A fost o victorie extrem de importantă a homosexualilor americani, aceștia afirmând că decizia ar fi fost luată pe baza noilor descoperiri științifice. În DSM-II, homosexualitatea figura la poz. 302, la cap. Deviații sexuale, alături de exhibiționism, fetișism, travesti, sadism, masochism și pedofilie. Clasificarea aceasta se baza pe studii începute încă din sec. 19, primul medic care a studiat sodomia fiind Auguste Ambroise Tardieu (1818-1879). Primele cercetări au fost făcute mai ales din perspectivă medico-legală, urmând după aproape un secol studiile lui Freud din perspectivă psihanalitică. Eliminarea homosexualității din DSM-II s-a făcut sub presiunea politică a lobby-ului homosexual, iar lucrul acesta îl recunosc chiar și cei care au votat pentru eliminare, pentru că trebuie spus că aceasta s-a făcut cu o mică majoritate, de doar 60% (5854 voturi pentru, 3810 împotrivă). Ulterior, ea a fost eliminată treptat din toate nomenclatoarele care o categoriseau drept tulburare psihică, ultima declasificare fiind operată în 1990 de către Organizația Mondială a Sănătății. În DSM-ul actual, dependența de alcool și de automatele de pocker (păcănele) sunt încă încadrate la aceeași categorie din care a fost declasificată homosexualitatea.

Demografie[modificare | modificare sursă]

Dat fiindcă asociațiile de homosexuali cer adoptarea unei legislații specifice, datele statistice exacte referitoare la mărimea populației LGBTQ sunt extrem de importante pentru legislativ, dar și pentru instituțiile abilitate să implementeze așa-zisa politică de "discriminare pozitivă" a membrilor acestei comunități.[82] De asemenea, pentru sociologi, în scopul de evalua impactul social al unor astfel de politici.

Cercetările prof. Alfred Kinsey[modificare | modificare sursă]

Prof. Alfred C. Kinsey


Primul cercetător care a abordat în mod sistematic această problemă pe la mijlocul secolului trecut, a fost Alfred Kinsey (1894-1956), biolog, profesor de zoologie și entomologie, care în 1957 a înființat Institutul de Cercetări în domeniul Sexului, Sexualității și Reproducerii la Universitatea din Indiana, acum numit Institutul Kinsey. Cercetările lui Kinsey, publicate în cărți cu difuzare extrem de largă, au influențat profund opinia publică din SUA și în multe ale țări din Vest, producând schimbări radicale în mentalitatea publicului privind sexualitatea. Lucrările lui Alfred Kinsey, Sexual Behavior in the Human Male (1948) și Sexual Behavior in the Human Female (1953), mai cunoscute sub numele de Rapoartele Kinsey, au anticipat și influențat în mod dramatic revoluția sexuală ce va debuta în deceniul următor. În aceste rapoarte, rezultate în urma unor anchete sociologice, Alfred Kinsey afirmă că aproape 46% dintre subiecții bărbați au „reacționat” sexual la persoane de ambele sexe în cursul vieții lor de adulți, iar 37% au avut cel puțin o experiență homosexuală.[83][84] Aceste cifre statistice, dar și altele, și mai senzaționale, privind sexualitatea sugarilor bunăoară, propagate în mod zgomotos de către activiștii homosexuali, au uimit comunitatea științifică internațională. Cifrele publicate în 1948 și 1953 sunt extrem de departe de realitate, chiar și azi, când “morala“ sexuală a evoluat extrem de mult. Bunăoară, el a afirmat că 69% dintre bărbații americani au apelat la serviciile prostituatelor; 50% sunt adulteri; 95% sunt angajați regulat în practici sexuale deviante. În privința femeilor, 50% au avut relații sexuale premaritale (un procentaj exagerat chiar și pentru anii ’50), 26% erau adultere, iar 87% dintre cele nemăritate și 25% dintre cele măritate au avortat cel puțin o dată. Dacă au fost destui cei care se îndoiau de aceste cifre, extrem de puțini au fost cei care au încercat în mod riguros științific să le verifice. O anume dr. Judith Reisman,(Ph.D), fostă consilieră a FBI în probleme de criminalitate sexuală, fost director al Institute for Media Education, împreună cu un colectiv de cercetători de calibru, a investigat timp de mai mulți ani activitățile prof. Alfred Kinsey, cercetările fiind concretizate prin mai multe lucrări de înaltă ținută științifică. Cercetările colectivului condus de către dr. Reisman s-au concentrat pe mai multe direcții, fiind investigate personalitatea prof. Kinsey, metodica cercetărilor, interpretarea rezultatelor și sursa finanțării acestora. Pe scurt, investigațiile dr. Reisman, având și concursul criminaliștilor de la FBI, au dovedit fără putință de tăgadă natura criminală a activității prof. Kinsey, punând în evidență și natura conspirațională a acestor activități. S-a relevat faptul că prof. Kinsey era un obsedat sexual, sado-masochist, că marea majoritate a subiecților săi erau prostituate și homosexuali condamnați pentru diverse delicte sexuale, pușcăriași, violatori și obsedați sexuali, drojdia societății, ceea ce a permis falsificarea rezultatelor obținute. De asemenea, multe din experimentele ce urmăreau să demonstreze sexualizarea copiilor se încadrau clar în categoria crimelor sexuale pedofile, iar în ceea ce privește finanțarea, investigația a demonstrat că toate firele conduceau la Rockefeller Foundation, care i-a asigurat o finanțare anuală de 100,000$, dar și sponsorizarea pentru înființarea Institute for Sex Research, Inc. Investigațiile colectivului condus de către dr. Reisman, care s-au întins pe mai bine de 30 de ani, s-au concretizat printr-o serie de lucrări publicate, în care denunță activitatea criminală a prof. Kinsey. Cea mai cunoscută, este o lucrare voluminoasă, intitulată KINSEY: Crimes & Consequences THE RED QUEEN & THE GRAND SCHEME.[85] Efortul dr. Reisman este lăudabil, cu atât mai mult cu cât asupra acesteia s-au exercitat presiuni de neînchipuit, fiind împroșcată de mass-media pro-gay cu cele mai abjecte calomnii.[86]

Cifra Magică - 10%[modificare | modificare sursă]

Tot prof. Alfred Kinsey este autorul așa-numitei minciuni a celor 10%, cifră repetată obsedant de către activiștii homosexuali, deși s-a dovedit în urma a nenumărate cercetări că este absolut falsă. Conform cercetărilor dlui Kinsey, 10% din populația masculină a SUA a fost homosexuală pentru o perioadă de cel puțin trei ani din viață. În realitate, procentul real se situează undeva în jurul lui 2%. Demn de menționat este că nici un studiu serios nu a confirmat aceste cifre mult exagerate. Cu toate acestea, activiștii homosexuali propagă cu obstinație această cifră, cu scopul de a influența opinia publică în sensul acceptării homosexualității ca ceva firesc, ca o diversitate a comportamentului sexual uman. Gravitatea nu constă în faptul că a fost creată o adevărată legendă urbană, cât datorită faptului că această cifră a fost utilizată extensiv în scopul de a contribui la crearea unei opinii favorabile în vederea abolirii legilor privind sodomia în Statele Unite,[87] dar și în România.[88][89]

Populația LGBT în Marea Britanie, 2012.

După cum s-a afirmat deja, Kinsey a stabilit că 37% din bărbații americani au avut cel puțin un contact sexual homosexual însoțit de orgasm. Activiștii pro-gay au concluzionat că această cifră este mult prea mare pentru a fi cât de cât credibilă, stabilind că 10% este o valoare rezonabilă, credibilă și ușor de reținut, pentru a putea folosită în campania pentru abolirea legilor sodomiei în SUA. Inițiatorul acestei acțiuni a fost se pare Bruce Voeller, biolog și cercetător în domeniul SIDA, homosexual, el însuși decedând de SIDA. Bruce Voeller, fondator al National Gay Task Force, recunoaște că el este autorul acestui mit într-un articol scris prin anii '70, articol intitulat "Some Uses and Abuses of the Kinsey Scale" :[90][91]

„În orice caz, după ani de educare a celor care informează publicul și care fac legi, conceptul de 10% din populație a devenit un fapt general acceptat.”

Statistici controversate[modificare | modificare sursă]

Estimări ale prevalenței homosexualității exclusive variază de la 1% la 20% din populație, de obicei găsind că sunt ceva mai multi bărbați homosexuali decât femei lesbiene.[92][93][94][95][96][97][98][99][100] Rezultatele diferă de la o țară la alta, de la o cultură la alta, putând de asemenea, să fie manipulate funcție de eșantionul de studiu și de criteriile privind homosexualitatea. De exemplu, un studiu din 1992 raporta că 6,1% din bărbații din Marea Britanie au avut o experiență homosexuală, în timp ce în Franța numărul era de 4,1%.[101] Conform unui sondaj din 2003, 12% din norvegieni au avut contacte sexuale homosexuale.[97] În Noua Zeelandă, un studiu din 2006 sugera că 20% din populație a raportat în mod anonim anumite "pofte homosexuale", dar puțini dintre ei se identificau drept homosexuali. Procentajul celor care se identificau drept homosexuali era de 2-3%.[99] Conform unui sondaj din 2007, în timp ce doar 6% din britanici își definesc orientarea sexuală drept homosexuală sau bisexuală, mai mult decât dublul lor (13%) au avut o "formă de contact sexual" cu cineva de același sex.[98] În SUA, conform unui sondaj de la ieșirea de la alegerile pentru președintele SUA din 2008, 4% din electorat se auto-identificau drept gay, lesbiene sau bisexuali, fiind același procentaj ca în 2004.[102] Conform recensământului american din anul 2000, existau în jur de 601 209 de cămine de parteneri necăsătoriți de același sex.[103] În Marea Britanie un sondaj al Oficiului Național de Statistică a avansat cifra de 1,5% pentru homosexuali și bisexuali, sugerând că asta este în concordanță cu alte sondaje, care indicau între 0,3% și 3%.[84]

Studii precise[modificare | modificare sursă]

Pentru a avea rezultate precise, s-au definit drept homosexuali, persoanele care au în mod curent relații sexuale exclusiv cu persoane de același sex. Un studiu efectuat de US National Health Statistics Center, intitulat Sexual Behavior, Sexual Attraction, and Sexual Identity in the United States: Data From the 2006–2008 National Survey of Family Growth[104], a stabilit că doar 2,3% din cei intervievați se declarau homosexuali, procentul celor ce se declarau bisexuali fiind de 1,8%. În același timp, 1,3% din femei se declarau lesbiene și 2,8% bisexuale. Studiul a fost efectuat pe un număr de 55,399 bărbați și 55,642 femei, în vârstă de 15-44 ani, rezultatele fiind defalcate pe grupe de vârstă, stare civilă, rasă și educație. De asemenea, au fost analizate tipul relațiilor sexuale, numărul de parteneri sexuali, proporția sexului partenerilor pentru bisexuali. Cifre apropiate au fost furnizate de un studiu și mai sofisticat, realizat de National Health and Social Life Survey (NHSLS),.[105] rezultatul fiind că doar 2,8% din bărbați se declară homosexuali și 1,4% din femei se declară lesbiene. În consecință, numărul homosexualilor declarați din SUA se situează sub 3%, iar cel al lesbienelor sub 1,5%. Este de așteptat ca în Europa aceste procente să fie și mai mici. Un studiu recent, datând din 2012, al ONS Integrated Household Survey (IHS) din Marea Britanie a demonstrat că doar 1,5% din barbați se identificau drept homosexuali, în timp ce doar 0,7% se identificau drept lesbiene și doar 0,4% drept bisexuali.[106] Demn de remarcat că la grupa de vârstă de peste 65 de ani, doar 0,4% s-au mai declarat homosexuali. În Franța, sondaje ale unor instituții independente indică o cifră de 1,1% homosexuali declarați și 0,5% lesbiene declarate, în timp ce procentul bărbaților ce declară să fi avut cel puțin o experiență homosexuală este de 1,6%, iar al femeilor de 1%. [107][108]Singura statistică privește numărul de cupluri homosexuale, statistică elaborată cu ocazia adoptării legii cu privire la căsătoria persoanelor de același sex. INED (Institut National d’Etudes Demographiques) a stabilit că numărul de cupluri homosexuale de pe întregul teritoriu al Franței se cifrează la cca. 100,000.[109]

Practici sexuale homosexuale[modificare | modificare sursă]

Contactul sexual anal[modificare | modificare sursă]

Kitagawa Utamaro - Client pe cale să "lubrifieze" anusul unui prostituat

Abundența de terminații nervoase din zona anală și rectală face din contactul sexual anal o practică sexuală care poate produce placere, dar și disconfort în anumite condiții, pentru cei ce-l practică, indiferent de sex.[110][111] Mușchii care controlează închiderea și deschiderea sfincterului anal intern și extern sunt extrem de susceptibili la rănire, în cazul în care nu se iau anumite precauții. Starea normală a orificiului anal este cea închisă, în mod normal, sfincterul extern opunând rezistență la penetrare dinspre exterior. Rectul este un canal tubular curbat cu lungimea de cca. 20 cm, având capacitatea, ca și cele două sfinctere anale, de a-și mări diametrul, în anumite condiții. Treimea interioară a canalului anal este mai puțin sensibilă la atingere, spre deosebire de zona dinspre exterior, în schimb, fiind mai sensibilă la presiune. Deși contactul sexual anal este practicat și de cuplurile heterosexuale, studii statistice au arătat că el este mult mai rar practicat decât alte forme ale activității sexuale.[112] Pentru partenerul masculin pasiv, penetrarea anală poate produce plăcere, datorită masajului pe care îl execută în mod indirect penisul partenerului activ asupra prostatei, zona sensibilă din apropierea acesteia de pe peretele rectal fiind numită punctul G masculin, punctul P sau A.[113] Această practică poate conduce la senzații de plăcere, care în anumite cazuri pot conduce la orgasm. Atunci când survin, orgasmele produse prin stimularea indirectă a prostatei sunt mult mai intense decât cele obținute în mod obișnuit prin penetrare anală urmată de mișcări de du-te vino ale penisului. Localizată în apropierea rectului, prostata este oarecum echivalentă glandelor lui Skene ale femeii, despre care se presupune că ar fi în legătură cu punctul G feminin. De altfel, în majoritatea cazurilor, orgasmele obținute în urma contactelor sexuale anale homosexuale sunt legate de prostată. Este cunoscut de asemenea faptul că simpla penetrare anală urmată de mișcările alternative ale penisului, în majoritatea cazurilor, nu conduce la orgasm, acesta fiind obținut cel mai adesea prin masturbarea suplimentară a penisului partenerului pasiv.[114] În afară de terminațiile nervoase prezente în peretele anal și rectal, în timpul contactului sexual anal mai este stimulat și nervul rușinos intern (pudendal). Specialiștii recomandă precauții extreme în practicarea sexului anal, protejarea penisului cu un prezervativ special pentru sexul anal, o igienă perfectă și lubrifierea organelor în contact, penisul partenerului activ și anusul celui pasiv.

Fiziologia contactului sexual anal[modificare | modificare sursă]

Din punct de vedere istoric, contactul sexual anal este asociat în mentalul colectiv cu homosexualitatea masculină, dat fiindcă este o practică sexuală standard în cadrul populației de homosexuali. Cu toate acestea, se afirmă că există homosexuali care nu practică acest tip de contact sexual anal.[115] De asemenea, în a doua jumătate a sec.20, odată cu Revoluția Sexuală, s-a constatat o mutație radicală în rândurile homosexualilor, astfel încât rolurile jucate în cadrul contactului sexual anal homosexual nu au mai fost atât de distincte, partenerul insertiv (activ) putând oricând schimba rolul cu cel receptiv (pasiv), practică denumită sex anal versatil. Se consideră că această practică sexuală constituie una din cele mai mari mutații în ecologia sexuală din istoria omenirii. [116] Durerea percepută în cadrul contactului sexual anal, în termeni medicali se numește anodyspareunie. Unele studii au arătat că un procent de cca. 12% dintre homosexuali consideră sexul anal prea dureros pentru a încerca rolul de partener pasiv, trăgând de aici concluzia că durerea percepută în timpul penetrării anale are mai degrabă o sursă psihică și emoțională decât fizică. [117] Mulți homosexuali evită rolul partenerului pasiv, considerând că această postură le-ar diminua virilitatea. Alte studii au raportat că 3% din partenerii activi și 16% din cei pasivi, au raportat dureri semnificative în cursul contactului sexual anal.[118] Factorii care pot cauza durerea în cursul contactului sexual anal pot fi lubrifierea insuficientă, lipsa stimulării și excitației, anxietatea partenerului pasiv, lipsa de comunicare și cooperare între parteneri, chestiuni valabile și pentru contactul sexual anal heterosexual.

Alte practici sexuale homosexuale[modificare | modificare sursă]

O altă practică sexuală standard printre homosexuali este felația sau sexul oral. Ea nu este specifică homosexualilor, fiind o practică curentă și în cadrul cuplurilor heterosexuale. Se poate practica cu penisul protejat sau nu cu prezervativ, cu sau fără ejaculare pe figura sau în gura partenerului. Similar cluburilor de swingeri, se practică în locații (cluburi) specifice și orgii homosexuale în grup. Apărute pentru prima dată în SUA, sunt de fapt niște localuri în care se organizează periodic întâlniri, evenimente le zic ei, francezii le numesc partuze (fr. partouze), cu participarea unui număr oarecare de homosexuali sau cupluri de homosexuali în baza unei rezervări prealabile. Practic sunt un fel de petreceri cu bufet rece și băuturi, urmate de sex între participanți. O practică curentă în cadrul acestor orgii, prezentă uneori și în cadrul orgiilor heterosexuale, este bukkake,(termen de origine japoneză, care înseamnă arteziană) practică ce constă în ejacularea (cumshot) în grup, simultan sau succesiv, direct pe figura sau în gura unuia din participanții la astfel de reuniuni, în vederea “umilirii” acestuia. De asemenea se practică contactul sexual anal în grup, așa-numitul ”trenuleț”. Practic, ultimul participant penetrează anal pe cel din fața sa, acesta la rândul său pe următorul, ș.a.m.d. O altă practică, legată de felație, practică întâlnită și la heterosexuali în anumite locații specializate în care se prestează servicii sexuale contra cost, este utilizarea așa-numitelor glory holes (apar de asemenea, cu ortografia gloryholes sau glory-holes), care sunt de fapt orificii cu diametrul de 5-8 cm într-un perete despărțitor subțire. Practic, este vorba despre o felație executată de un anonim, situat de cealaltă parte a peretelui despărțitor, penisul “clientului” fiind introdus prin orificiul respectiv.

Glory hole într-un wc public din California, SUA

Practica aceasta se poate realiza și în locații improvizate, cum ar fi wc-uri publice, băi publice, vestiare, unde au fost practicate în prealabil astfel de orificii. Există de asemenea locații unde această practică este realizată de anonimi contra cost, însoțită eventual și de masturbarea clientului.[119][120] O altă practică extrem de populară printre homosexuali este rimming-ul (analingus, denumit uneori și black kiss), care constă în contactul limbii cu anusul partenerului, sau chiar introducerea limbii în anusul acestuia. Această practică, împreună cu felația după sexul anal neprotejat conduce la un număr de infecții, în majoritate de natură intestinală, multe extrem de periculoase, precum salmoneloza și hepatita A. Numărul infecțiilor transmise prin aceaste practici este atât de mare, încât literatura de specialitate a definit chiar un sindrom asociat acestora, denumit ”gay bowel” (intestine de homosexual). La modul extrem, unii homosexuali, puțini la număr, practică coprofilia (sau scatofilia), care este din punct de vedere medical o parafilie (fetișism de ordin sexual, în cazul de față, pentru materiile fecale), ingerând materii fecale, practică extrem de periculoasă deoarece acestea conțin extrem de multe bacterii și microbi. De asemenea se practică ungerea feței și a zonei bucale a partenerului cu materii fecale folosind degetele (dirty Sanchez), sau penisul (dirty Rodriguez) ca și ungerea întregului corp cu materii fecale. (denumite în argou : scat, fudge sports sau mud rolls) O altă practică sexuală, destul de răspândită, este fisting-ul (în argou – handball), un fel de masturbare, realizată prin introducerea pumnului în anusul partenerului, urmată de mișcări de du-te vino ale acestuia. Manevrele brutale asociate fisting-ului, chiar dacă se practică lubrifierea abundentă a zonei anale, concomitent cu utilizarea de dispozitive mecanice de expandare, poate conduce la rănirea sfincterului anal, concomitent cu fisurarea ușoară a peretelui rectal, care amplifică pericolul transmiterii de boli. De asemenea, aceste manevre brutale conduc cel mai adesea în timp la desensibilizarea sfincterului anal, și implicit la incontinență. Tot din categoria fisting-ului, în literatura de specialitate este menționată și un fel de masturbare perversă, realizată prin introducerea în anus de mici rozătoare vii, precum cobai, hamsteri și purceluși de Guineea. Altă practică sexuală extrem de răspândită sunt așa-numitele dușuri aurii. (în argou : golden shower, water-sports sau urine sports), care constau în urinarea pe corpul, eventual pe figura sau în gura partenerului. Este vorba tot de o parafilie, numită urolagnie, răspândită atât printre heterosexuali, cât mai ales printre homosexuali, și este o perversiune sexuală de tip psihopatic, din categoria fetișismului corporal, întâlnită adesea la oligofreni. Practica este destul de răspândită, dat fiindcă cca. 30% din homosexuali declară că au practicat aceste "sporturi acvatice", în timp ce 20% declară că au băut urină. Cca. 15% doresc în mod regulat ca partenerul să urineze pe ei, în timp ce 8-9% doresc să bea urină.[121] O practică și mai periculoasă, practicată și cu femeile, prezentă uneori în filmele porno, este așa-numitul black kiss, care constă în introducerea penisului în anus, urmată de scoaterea acestuia și introducerea lui în gura celui sodomizat sau a unui terț, după care manevra se repetă, practic, fiind o transmitere dirijată de microbi din anus în gură. Printre practicile de ultimă oră se numără și așa-numitele felching și snowballing, practicate și în cadrul contactelor sexuale heterosexuale, practici care apar la finalul unor filme porno după o serie de ejaculări anale, practici ce constau în extragerea spermei din anus cu gura, de către partenerul activ sau de către un terț, lichid care apoi este “transvazat“ prin scurgere lentă în gura partenerului pasiv sau a unui terț participant la astfel de activități. Practicile sado-masochiste, multe din ele, la limita dintre legalitate și criminalitate, sunt și ele destul de răspândite. The Advocate, cea mai răspândită publicație homosexuală din SUA, admitea că 67% din cititorii săi practică un sex violent, 20% utilizează practici sado-masochiste soft (bondage & discipline), iar 55% au utilizat în cursul contactului sexual obiecte care produc durere.[122] Toate practicile homosexuale menționate mai sus, sunt descrise cu lux de amănunte în literatura de specialitate.[123][124]

În ceea ce privește lesbienele, practicile sexuale sunt mult mai restrânse decât cele ale homosexualilor, femeia nefiind “dotată” cu un organ sexual penetrativ de tipul penisului. În consecință, practicile sexuale se limitează la masturbare reciprocă prin frecarea coapselor de zona genitală, lingerea zonei genitale (cunilingus) și anale (analingus). De asemenea, se utilizează penisuri duble flexibile, sau simple, montate pe un fel de ham pelvian pentru partenera “activă”.

Statistici[modificare | modificare sursă]

De-a lungul timpului, s-au efectuat numeroase cercetări privind răspândirea acestor practici sexuale printre homosexuali. Magnus Hirschfeld, în lucrarea intitulată The Homosexuality of Men and Women, apărută în 1914, a stabilit că 8% dintre homosexualii chestionați practicau contactul sexual anal.[125] În 1950, în Marea Britanie, 15% din homosexuali practicau contactul sexual anal.[126] Similar cu cele constatate de către Magnus Hirschfeld, mulți cercetători afirmă că sexul oral și masturbarea reciprocă ar fi practicile sexuale preferate de către cuplurile homosexuale stabile, aceste practici prevalând asupra contactului sexual anal. Rezultate similare au fost raportate într-un studiu realizat în 2011 de The Journal of Sexual Medicine asupra unui număr de homosexuali și bisexuali.[127] Rezultatele diverselor studii sunt extrem de contradictorii, dacă e să ne referim la datele citate anterior. Un studiu realizat de Laumann în 1994, arată că 80% din homosexuali practică sexul anal.[128] Majoritatea studiilor estimează că cel puțin trei sferturi din homosexuali practică sexul anal, maximul fiind de 90%, homosexuali ce practică sexul anal versatil. The Advocate, cea mai cunoscută publicație LGBT din SUA, a efectuat un sondaj printre homosexuali, rezultatele acestuia fiind publicate în numărul din 23 august 1994. Studiul a cuprins 2000 de homosexuali. În ceea ce privește preferințele privind practicile sexuale, pe primul loc s-a situat sexul oral, apoi cel anal, respectiv contact oral insertiv/receptiv: 72/71%, contact anal insertiv/receptiv: 46/43%. În ceea ce privește restul de practici sexuale, 48% au practicat sexul în 3, 24% sexul în grup (mai mult de 4). 57% din participanți au declarat că au avut mai mult de 30 de parteneri sexuali, iar 35% peste 100. 26% din cei bolnavi deja de SIDA, au declarat că au practicat sex oral neprotejat, ejaculând direct în gura partenerului, chiar de la prima întâlnire. 44% din cei ce au avut contact anal insertiv în ultimul an declară că nu au folosit prezervativ, ejaculând direct în anusul partenerului, situația fiind identică pentru 58% din cei receptivi. Dintre cei infectați cu HIV, 19% au ejaculat fără a folosi un prezervativ. Dintre cei care erau deja declarați oficial bolnavi de SIDA, 11% au ascuns asta partenerului. Toate aceste cifre sugerează că în ciuda incurabilității, se pare că SIDA nu mai motivează abținerea de la relații homosexuale promiscue.[129] Un alt studiu amplu realizat pe bărbați homosexuali în 1978 a indicat faptul că 75% dintre homosexualii albi recunoșteau că avuseseră relații sexuale cu peste 100 de parteneri diferiți de-a lungul vieții: 15% au raportat 100-249 de parteneri; 17% au raportat 250-499 de parteneri; 15% au raportat 500-999 de parteneri iar 28% peste 1.000 de parteneri.[130]

Ecologie și riscuri[modificare | modificare sursă]

Câteva considerații privind fiziologia contactului sexual anal. Trebuie spus că din acest punct de vedere, corpul uman este total inadecvat acestor practici sexuale, deși se afirmă că ar furniza plăceri deosebite, atât femeilor cât și bărbaților. Revenind la fiziologia sexului anal, trebuie spus că organul în speță, rectul, este total inadecvat actului sexual, nu degeaba în multe legislații, în trecut, astfel de activități sexuale erau denumite acte contra naturii. În ceea ce privește penetrarea, rectul este complet diferit de vagin, care dispune de un sistem sofisticat de lubrifiere, este extrem de elastic, și este susținut de un sistem ingenios de mușchi. De asemenea, peretele vaginal dispune de un strat subțire de mucus, având un epiteliu stratificat care constituie o barieră naturală contra factorilor imunologici din spermă, având de asemenea o bună rezistență la frecarea produsă de mișcările de du-te vino ale penisului erect. Complet diferit, rectul are o structură de canal unidirecțional, care permite o singură mișcare, într-un singur sens, dinspre interior spre exterior, în vederea evacuării materiilor fecale. Sfincterul anal este astfel constituit încât să stea cea mai mare parte a timpului închis. În vederea “relaxării” acestuia, se apelează la un soi de dildo-uri anale din silicon sau din alte materiale (butt plugs), unguente și anestezice locale, lubrifianți, dar și la dispozitive mecanice sau pneumatice de “lărgire” (expandable butt plugs). Chiar dacă toate aceste accesorii poartă denumirea generică de sex toys, se remarcă ușor caracterul artificial al acestor ”jucării”, menite să suplinească ceea ce natura a omis să prevadă. Rectul este construit pentru “eliminare” și nu pentru “asimilare”. Spre deosebire de vagin, intestinul gros are doar un singur strat de celule care-l separă de țesutul bogat vascularizat, astfel că orice microb venit din exterior trece imediat în sânge, infectându-l. Țesutul fin al peretelui rectal este câtuși de puțin adecvat frecării cu un corp străin, inclusiv cu un penis în erecție. În plus, sperma conține componente imunosupresive, care-i permit să treacă de bariera imunologică a vaginului; invazia de materie vie în rect, care nu dispune de o astfel de barieră, provoacă blocarea reflexelor imunologice, facilitând infectarea cu boli cu transmitere sexuală, în special sifilis și SIDA. În anul 2000, 86,5% din îmbolnăvirile cu SIDA printre bărbații albi americani s-au datorat contactelor sexuale homosexuale și doar 4,1% s-au datorat contactelor sexuale heterosexuale. Posibilitatea de infectare crește mult mai mult în cazul în care infecția cu HIV este asociată cu sifilisul secundar, extrem de răspândit printre homosexuali. Datele statistice prezentate de către Centers for Disease Control and Prevention (CDC), la Conferința Națională asupra Bolilor cu Transmitere Sexuală din 2010 (SUA), arată că rata îmbolnăvirilor cu SIDA și sifilis pentru bărbații homosexuali, în special, este de 44 de ori mai ridicată față de cea a îmbolnăvirilor la bărbați heterosexuali, și de 40 de ori față de cea a femeilor heterosexuale.[131] Rezultă de aici factorul uriaș de risc de îmbolnăvire cu SIDA și sifilis pe care-l prezintă practicarea contactului sexual anal. La toate acestea se adaugă fisurarea ușoară a peretelui rectal, rănirea sfincterului prin manevre brutale, asociate penetrării anale brutale sau masturbării anale numită fisting, care amplifică pericolul transmiterii de boli.

Factorul principal care a determinat izbucnirea epidemiei de SIDA la scară planetară în anii '80 ai secolului trecut a fost stilul de viață homosexual, o afirmă chiar unul din cei mai cunoscuți activiști gay din SUA, Gabriel Rotello :

„”A fost un accident istoric faptul că HIV s-a manifestat mai întâi la homosexualii de pe coasta de est și de vest a Statelor Unite”, scria sociologul britanic Jeffrey Weeks în AIDS and Contemporary History în 1993. Opinia lui a fost aproape universală prin homosexualii și activiștii anti-SIDA, până în ziua de azi. Totuși, ecologia sexuală descrisă mai sus comportă prea puține aspecte „accidentale”. Parteneri multipli simultani, sex anal versatil, comportament de grup orientat pe centre sexuale comerciale, abuz generalizat de droguri ușoare, valuri repetate de boli cu transmitere sexuală și administrarea constantă de antibiotice, turismul sexual – toți acești factori nu au fost „accidente”. Sexul anal cu parteneri multipli a fost încurajat, celebrat, considerat o componentă majoră a emancipării. Comportamentul principal de grup în băi și cluburi sexuale a fost pentru mulți o chintesență a libertății. Versatilitatea a fost declarată un imperativ politic. Analingusul a fost declarat ca fiind șampania sexului homosexual, un gest palpabil al revoluției. Bolile cu transmitere sexuală erau afișate ca medalii de onoare, antibioticele erau luate cu mândrie. Departe de a fi accidente, aceste lucruri au caracterizat însăși temelia a ceea ce trebuia să fie emanciparea homosexualilor. Luate împreună, ele au format o ecologie sexuală de dimensiuni catastrofice, o buclă de reacție clasică în care aproape fiecare factor servea la amplificarea celorlalți. Din punct de vedere al virusului, ecologia emancipării a fost calea regală către un triumf adaptiv. Din punctul de vedere al multor homosexuali, s-a dovedit a fi ușa către un iad pe pământ. (pag. 89) [...] Într-adevăr, nu există indicii ale nici unei societăți care să accepte atât homosexualitatea, cât și promiscuitatea homosexuală nelimitată. Departe de a fi modul standard al homosexualității masculine, stilul de viață al homosexualilor americani din anii șaptezeci și optzeci pare unic în istorie(pag. 225)”

.[116]

În afară de bolile cu transmitere sexuală menționate deja, sifilis și SIDA, devenite deja endemice, alte boli asociate sexului anal sunt hepatita B și C, herpes-ul, gonoreea, cancerul rectal, chlamydia, majoritatea boli extrem de grave. În bună parte, toate acestea se pot evita prin folosirea prezervativului, eventual a unuia special conceput pentru sexul anal.

Aspecte legale privind homosexualitatea[modificare | modificare sursă]

Căsătoria homosexuală[modificare | modificare sursă]

Primele presiuni ale lobby-ului homosexual pentru legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex au început să se exercite prin anii ’90 ai secolului trecut. O propagandă abilă și presiuni mediatice au condus pentru început la legalizarea acestor căsătorii în Olanda, apoi în Belgia, urmând Canada și unele state din SUA.

Statutul legal al uniunilor între persoane de același sex în Europa

     Căsătorie

     Parteneriat înregistrat

     Coabitare neînregistrată

     Nerecunoscute

     Constituția limitează căsătoria la cupluri de sex diferit

 v  d  m 


Argumentul activiștilor homosexuali a fost că aceștia ar fi discriminați în raport cu heterosexualii, neputând să beneficieze de avantajele pe care le oferă societatea cuplurilor căsătorite, fiindu-le astfel refuzat un drept civil. Trebuie precizat clar că dreptul la căsătorie nu este un drept civil. Societatea poate legifera și sprijini doar ceea ce-i este folositor. Iar discriminarea nu se poate exercita decât în raport cu un drept câștigat deja. Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.16, precizează că odată cu împlinirea vârstei legale, barbatul și femeia, fără nici o restricție în ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie. Nicăieri nu este precizat acest drept pentru persoanele de același sex, din contră, se precizează cu claritate : bărbat și femeie. Presiunile asociațiilor de homosexuali au început prin 2004, dată la care ONU a recomandat recunoașterea juridică a căsătoriilor sau relațiilor între persoane de același sex. ONU a emis aceste recomandări în urma unor ipoteze privind determinismul homosexual, care ulterior s-au dovedit a fi false. Iar activiștii homosexuali au invocat discriminarea față de homosexualii din statele în care aceste căsătorii au fost legalizate deja, după cât se vede, fără nici o bază juridică.

Activistul homosexual Michelangelo Signorile, care scrie destul de des în NY Times, într-un articol apărut în revista OUT, precizează :

„…să luptăm pentru căsătoriile dintre persoanele de același sex și pentru privilegiile care urmează din aceasta și, odată obținut acest drept, să reproiectăm complet instituția căsătoriei, să cerem dreptul de a ne căsători nu ca pentru a adera la normele morale ale societății, ci de fapt pentru a demonta un mit și a transforma radical o instituție învechită. Cea mai subversivă acțiune pe care o pot face homosexualii și lesbienele – acțiune de care posibil va beneficia întreaga societate – este să schimbe complet noțiunea de familie. Aceasta este unealta finală care ne va ajuta să demontăm toate prejudecățile împotriva sodomiei, să obținem în școli predarea lecțiilor educative despre homosexualitate și SIDA, și în final, să schimbăm în mod radical felul cum societatea ne privește și ne tratează.”

Trebuie spus că legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, de cele mai multe ori, a fost adoptată fără consultarea populației prin referendum, adesea într-un dispreț total față de protestele populației, așa cum s-a întâmplat în 2013 în Franța. Argumentul politicienilor a fost că altfel s-ar crea grave tensiuni în societate. Realitatea a demonstrat însă contrariul. Cu toate acestea, numărul cuplurilor care se căsătoresc rămâne extrem de mic, ceea ce sugerează mai degrabă că presiunile pentru legalizarea căsătoriei cuplurilor de homosexuali nu au urmărit eliminarea unei discriminări, cât forțarea societății pe cale legală, de a accepta stilul lor de viață ca ceva normal și firesc. Biroul național de statistică al SUA a raportat 71,165 căsătorii gay începând din 2004, când statul Massachusetts a legalizat primul căsătoriile între persoane de același sex.[132] Reluând datele oferite de recensământul american din anul 2000, în acel an existau în jur de 601,209 de cămine de parteneri necăsătoriți de același sex. Rezultă că la un număr de 71,165 căsătorii încheiate, ar rezulta un procent de 11,8% între 2004 și 2014, adică 1,18% anual. În momentul de față, după adoptarea de legi care să autorizeze căsătoria între persoane de același sex, ținta lobby-ului homosexual este obținerea dreptului de adopta și crește copii.

Infracționalitatea homosexuală[modificare | modificare sursă]

Scandalul sângelui infectat[modificare | modificare sursă]

Scriitorul Michel Foucault a analizat în amănunt așa-zisele “laboratoare pentru experimente sexuale” din America, din megalopolis-uri precum New York sau San Francisco, practic, băi publice și cluburi destinate în special orgiilor homosexuale.[133] Pentru prima dată în istorie, a apărut o oportunitate neașteptată pentru homosexualii cei mai vicioși, nu numai să-și satisfacă dorințele sexuale cu ușurință și pentru a experimenta o sumedenie de noi practici sexuale, menționate anterior, dar să și răspândească SIDA, prin creșterea numărului de parteneri sexuali, cel mai adesea necunoscuți. Acest fapt nu a împiedicat câtuși de puțin pe activiștii homosexuali să se declare victime împreună cu întreaga comunitate:

„SIDA ne-a dat o șansă, mică e drept, să ne auto-proclamăm ca minoritate victimizată.”

[134]

Atâta vreme cât încă nu se găsise nici un remediu pentru această teribilă boală, trebuiau exercitate presiuni asupra autorităților în vederea alocării de mai multe fonduri pentru cercetare. În consecință, singura soluție posibilă era ca numărul de bolnavi să crească, pe principiul, unde-s mulți, puterea crește! În consecință, s-a încercat răspândirea bolii prin donare de sânge. Este vorba despre donarea de sânge infectat în mod deliberat, în scopuri teroriste. Activistul homosexual Randy Shilts, jurnalist la San Francisco Chronicle, în cartea sa And The Band Played On, best-seller homosexual, pomenește despre efortul organizațiilor gay care s-au opus din răsputeri oricărei forme de control asupra membrilor bolnavi de SIDA, doritori să doneze sânge, deoarece controlul asupra donatorilor ar presupune o atingere adusă drepturilor civile.[135] Avocatul Robert Schwab, fost președinte al Texas Human Rights Foundation, afirma în ziarul Dallas Gay News din 20 mai 1983 :

„A apărut ideea că dacă banii pentru cercetare nu apar într-o anumită cantitate și la o anumită dată, toți bărbații gay trebuie să doneze sânge... Orice acțiune care poate să ne aducă în atenție la nivel național este valabilă. Dacă aceasta include terorism prin donare de sânge, așa să fie.”

[136]

Dr. Lorraine Day, fost șef al Secției de Chirurgie Ortopedică la San Francisco General Hospital, documentează în cartea AIDS: What the Government Isn’t Telling You, efortul homosexualilor de a contamina băncile de sânge, referindu-se la districtul gay Castro din San Francisco, citez:

„Anumite interese determină șantajul politic. Colectarea de sânge din districtul Castro, motivată umanitar, în realitate maschează concesii făcute propagandei gay.”

[137]

În consecință, în același an 1983, guvernul federal a interzis donarea de sânge pentru bărbații gay și bisexuali, inclusiv pentru cei care au avut măcar un contact homosexual după 1977. De asemenea, au fost luate măsuri stricte de testare a sângelui donat, care au descurajat intențiile criminale. Deși aproape 11 milioane de oameni din America sunt bolnavi de cancer, comparativ cu puțin peste trei sferturi de milion afectati de SIDA, cheltuielile per pacient pentru tratamentul împotriva SIDA sunt de sapte ori mai mari decât pentru cancer. Cheltuielile federale americane pentru cercetarea în domeniul SIDA au fost în 2001 de cca. 2,24 miliarde de dolari, în timp ce sumele pentru cercetarea cancerului nu au fost nici măcar duble – de cca. 4,37 miliarde de dolari.[138]

Cu toate semnalele de alarmă trase de personalul medical și în ciuda măsurilor drastice de siguranță instituite de guvernul federa american și de guvernele occidentale, atacul terorist asupra băncilor de sânge a reușit, astfel că în 1991 a izbucnit Scandalul sângelui infectat[139], în urma infectării cu SIDA și hepatită C a cca. 6 -10 000 de hemofilici din SUA, plus alte mii în Europa și Asia. În China, știrea a produs o adevărată isterie în masă printre cei peste un milion de contaminați, mulți din cei infectați încercând să-i infecteze la rândul lor pe alții, înțepându-i cu ace contaminate.[140]

Violența de cuplu[modificare | modificare sursă]

Statisticile demonstrează că pentru marea majoritate a homosexualilor, sexul este un scop în sine, cel principal, componenta afectivă, dacă există, se situează cel mult pe planul al doilea. Erosul homosexual, dacă se poate vorbi de așa ceva, este radical diferit de cel heterosexual. Prin contrast, fidelitatea sexuală pe termen lung este rară la cuplurile homosexuale, în special la bărbați. Chiar și în perioadele traiului în comun, mulți bărbați homosexuali nici nu pretind fidelitate. Practicile sexuale ale bărbaților homosexuali par să corespundă conceptului de monogamie fără fidelitate. Un studiu realizat asupra unui grup de homosexuali care participă la orgii homosexuale a arătat că 46% pretindeau că au un "partener principal". 27% dintre aceștia avuseseră mai multi parteneri sexuali (oral sau anal) la ultima orgie homosexuală.[141] Într-o altă lucrare,[142] se afirmă că în unul din trei sau patru cupluri homosexuale din SUA, disputele sfârșesc cu violență. Autorii homosexuali ai cărții Man Who Beat the Men Who Love Them, David Island și Patrick Letellier estimează că anual 650,000 de gay cad victime violențelor domestice. Practic, la fiecare 90 de secunde, un gay este stâlcit în bătaie.[143] La violențe exercitate de către persoane homofobe asupra homosexualilor, de care se face atâta caz în mass-media, diferența între ce se spune și realitate este mult mai dramatică. Practic, anual sunt omorâți 21,000 de americani, în medie cca. 58 asasinate/zi, în timp ce în 1996 s-au înregistrat doar două crime motivate de ură contra homosexualilor.[144] Prin comparație, în 1981, presa relata că 10% din omorurile din San Francisco s-au datorat abuzului de practici sado-masochiste între homosexuali. [145]

Homosexualitate și pedofilie[modificare | modificare sursă]

Documentul intitulat Sexual Assault of Young Children as Reported to Law Enforcement,[146] publicat în iulie 2000 de către Biroul de Statistică al Departamentului de Justiție al SUA, conține o serie de date statistice care dovedesc că majoritatea delictelor de ordin sexual raportate poliției sunt comise contra minorilor. De asemenea, se face remarca că până la apariția acestui studiu, datele privind abuzurile sexuale comise asupra copiilor sub 12 ani au fost sistematic omise în rapoartele oficiale. Chiar și NCVS (National Crime Victimization Survey), a omis în mod sistematic în rapoartele sale abuzurile sexuale comise asupra copiilor în vârstă de sub 12 ani. Din datele prezentate, se constată că peste două treimi din victimele abuzurilor sexuale au fost minori, din care, peste jumătate au fost în vârstă de sub 12 ani. 26% dintre aceștia au fost băieți, violați de către bărbați homosexuali. De asemenea, ca o chestiune "inedită", raportul menționează și "contribuția" feminină la astfel de abuzuri sexuale, respectiv faptul că femeile reprezintă 12% din cazurile de abuz sexual asupra copiilor, băieți și fetițe sub 6 ani. Cele mai multe cazuri de de abuz sexual asupra băieților sub 12 ani au fost sodomizarea forțată de către homosexuali adulți (64%), masturbare și felație comise de către femei perverse (26%) și sodomizarea folosind un obiect (19%). Din datele prezentate, rezultă că majoritatea delictelor de ordin sexual comise asupra copiilor de sex masculin au avut drept autori adulți homosexuali sau bisexuali. Situația nu este specifică SUA, apogeul acestor delicte fiind atins în țările scandinave. Rapoartele poliției americane vorbesc despre un număr extrem de mic, dar extrem de agresiv, cca. 2% din populația de homosexuali, care abuzează copii în mod curent.[147] Un studiu canadian recent, asupra unui număr de condamnați pentru pedofile a arătat că 30% din ei au recunoscut că erau homosexuali, în timp ce 91% din cei ce violaseră băieți au recunoscut că erau exclusiv homosexuali.[148]

Legislația internațională[modificare | modificare sursă]

Situaţia mondială din punct de vedere legal

Începând cu perioada de după cel de-al doilea război mondial, până în ultimii ani ai sec.20, mai multe țări au abrogat legile contra sodomiei, fie datorită faptului că numărul cazurilor era nesemnificativ, fie la presiunile exercitate de asociațiile de homosexuali.

În Bulgaria relațiile sexuale între persoane de același sex au fost legalizate în 1951, în Ungaria și Cehoslovacia în 1961. În Anglia și Wales relațiile homosexuale au fost legalizate în 1967, pentru bărbații peste 21 de ani. Scoția a urmat în 1980, și Irlanda de Nord în 1982. Vârsta legală a fost scăzută în 1994 de la 21 la 18 ani, și din nou în 2000 la 16 ani în Marea Britanie. Această ultimă schimbare a fost făcută cu scopul de a i se da același tratament ca și vârstei legale pentru acte sexuale între persoane de sex opus. Cu toate acestea, de abia în 2003 au fost abrogate toate legile contra tuturor activităților sexuale între persoane de același sex. De asemenea, și în Statele Unite, abia în 2003 Curtea Supremă a abrogat toate legile contra sodomiei. În China nu există nici o lege impotriva relațiilor homosexuale, la fel în Japonia.

Legislația românească[modificare | modificare sursă]

Primele referiri cu privire la incriminarea din punct de vedere legal a relațiilor sexuale homosexuale apar în vremea domnitorului Vasile Lupu (1595-1661), legislația de atunci prevăzând pedeapsa cu moartea pentru astfel de practici sexuale. În Codul Penal promulgat de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza în anul 1864, inspirat mai ales de legislația franceză în domeniu, care abolise deja incriminarea penală a homosexualității în anul 1791, nu existau diferențe între tratamentul relațiilor sexuale hetero sau homosexuale, în sensul că relațiile sexuale anale consensuale survenite între adulți responsabili de același sex, derulate în spațiul privat, nu mai puteau fi condamnate. Violul homosexual era echivalent din punct de vedere penal cu cel heterosexual, iar contactul sexual anal era incriminat doar în cazul în care producea scandal public. La sfârșitul secolului XIX, Codul Penal transilvănean, în vigoare începând cu anul 1878, pedepsea doar violul homosexual:

  • Articolul 242: "Constituie crimă de acte impudice nefirești, care se pedepsește cu recluziunea până la cinci ani, când asemenea acte se săvârșesc între bărbați, prin violență sau amenințări, iar dacă crima a pricinuit moartea părții vătămate, cu temniță grea pe viață."

După Marea Unire din 1918, aplicabilitatea Codului lui Cuza din 1864 se extinde în mai multe regiuni ale noului stat, dar în Ardeal rămâne valabil cel vechi. Juristul Vasile Dongoroz face un rezumat al situației în lucrarea "Articol despre Pederastie" publicat în Curierul Judiciar nr. 6, din 9 februarie 1930, la București:

  • "Codul nostru penal actual a urmat sistemul Codului francez, adică actele sexuale contra naturii sunt din punct de vedere penal sancționate în aceleași situațiuni când devin pedepsibile și relațiile sexuale normale. Așadar, numai atunci când se constată ca atare că actele au fost săvârșite cu violență (art. 263 CP) sau în așa chip încât s-a adus un ultragiu public contra pudoarei (art. 262 CP), ele vor cădea sub rigorile legii penale."

Incriminarea discriminativă a relațiilor sexuale anale apare abia odată cu Codul Penal al lui Carol al II-lea din 1937. Relațiilor sexuale între parteneri de același sex le era rezervat articolul 431, care după niște mici modificări, capătă această formă în anul 1938:

  • „alin. 1: Actele de inversiune sexuală săvârșite între bărbați sau între femei, dacă provoacă scandal public, constituiesc delictul de inversiune sexuală și se pedepsesc cu închisoare corecțională de la 6 luni la 2 ani.
  • alin. 2: Dacă actul s-a săvârșit asupra unei persoane mai mici de 18 ani, pedeapsa este închisoare corecțională de la 1 la 3 ani.
  • alin. 3: Aceeași pedeapsă prevăzută la alineatul precedent se aplică și în cazul când actul s-a săvârșit asupra unei persoane mai mici de 14 ani chiar dacă nu s-a produs scandal public.“

În perioada comunistă, în primul Cod Penal, promulgat în 1948, vechiul articol 431 din codul carlist este reluat în aceeași formă, cu deosebirea că pedepsele sunt mai aspre, de la un minimum de 2 ani, la un maxim de 5 ani de închisoare corecțională. În 1957 deja dispare condiționarea "scandalului public" și orice contact sexual consimțit între persoane de același sex este pedepsit cu închisoare corecțională. Odată cu ascensiunea lui Nicolae Ceaușescu, legislația comunistă își schimbă destul de mult atitudinea față de multe aspecte ale vieții sociale. În 1968 Marea Adunare Națională elaborează o versiune complet revizuită a Codului Penal. Acum infracțiunile privitoare la viața sexuală erau incluse în secțiunea infracțiunilor contra persoanei. Articolul 200, alin. 1, prevedea că: "relațiile sexuale între persoane de același sex se pedepsesc cu închisoare de la unu la cinci ani". După 1989, până în 1996, cînd a fost abrogat, articolul 200 a rămas în vigoare. Autoritățile române explicau, ca răspuns la intervențiile internaționale, că nu mai este pus în aplicare. Alin. 2 se referea la relațiile homosexuale cu minori sau savârșite prin forță, stabilind pedepse mai mari decât cele prevăzute pentru relațiile heterosexuale cu minori sau pentru viol heterosexual. În sfârșit, alineatul 4 al articolului 200 pedepsea "îndemnarea sau ademenirea unei persoane în vederea practicarii faptei prevazute în alin. 1" cu închisoare de la unu la 5 ani. În 1996, ca urmare a presiunilor internaționale și a unor dezbateri intense, alin. 1 al articolului 200 a fost amendat astfel încât să incrimineze actele homosexuale "savârșite în public sau dacă au produs scandal public" cu închisoare de la unu la 5 ani. În același timp, la ultimul alineat au fost adăugate prevederi care pedepsesc nu numai "îndemnarea sau ademenirea unei persoane", ci și "propaganda ori asocierea sau orice alte acte de prozelitism săvârșite în același scop" cu închisoare pe același termen. A fost acuzată formularea ambiguă a textului legii, ca și faptul că discriminează indivizii prin faptul că infracțiunea de "scandal public" de tip heterosexual nu există.[149] Ulterior, prin prin Legea nr. 197 din 13 noiembrie 2000, pentru prima dată, elementul material al infracțiunii de viol, reprezentând „raportul sexual cu o persoană de sex feminin”, a fost înlocuit cu „actul sexual, de orice natură, cu o altă persoană”, nemaifăcând distincție între violul de tip hetero sau homosexual, pentru ca în 2002 să se înlocuiască “altă persoană”, cu “o persoana de sex diferit sau de acelasi sex”. În ceea ce privește vârsta consimțământului sexual, discriminarea încă persistă, dat fiindcă relațiile homosexuale erau permise doar cu majori (peste 18 ani), în timp ce contactul sexual heterosexual era permis pentru cei în vârstă de peste 14 ani. Noul cod penal, în vigoare de la 1 februarie 2014, a pus de acord aceste contradicții, reducând vârsta consimtământului sexual la 13 ani, pentru tinerii de ambele sexe.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Enciclopedia, Britannica. „Homosexuality. http://www.britannica.com/EBchecked/topic/270637/homosexuality. 
  2. ^ Wilkins, Barbara. „Dr. Judd Marmor: Straight Talk on Homosexuals. http://www.people.com/people/archive/article/0,,20064245,00.html. Accesat la 8 juillet 1974. 
  3. ^ Demographics of the Gay and Lesbian Population in the United States: Evidence from Available Systematic Data Sources", Dan Black, Gary Gates, Seth Sanders, Lowell Taylor, Demography, Vol. 37, No. 2 (May, 2000), pp. 139–154 (available on JSTOR).
  4. ^ "Karl-Maria Kertbeny: The Coinage and Dissemination of the Term", glbtq.com, retrieved 12 June 2012
  5. ^ Feray Jean-Claude, Herzer Manfred (1990). "Homosexual Studies and Politics in the 19th Century: Karl Maria Kertbeny". Journal of Homosexuality 19: 1.
  6. ^ Krafft-Ebing, Richard von (1840-1902). glbtq.com.
  7. ^ "Psychopathia Sexualis", Kino.com, retrieved 7 September 2007.
  8. ^ Panait Istrati, Chira Chiralina și alte povestiri, trad. Eugen Barbu, BPT, 1970?
  9. ^ Bruce Bagemihl, Biological Exuberance: Animal Homosexuality and Natural Diversity, St. Martin's Press, 1999; ISBN 0-312-19239-8.
  10. ^ Pardo, Antonio : "Aspectos médicos de la homosexualidad," Nuestro Tiempo, Jul.-Aug. 1995, pp. 82-89; as quoted in Luiz Sérgio Solimeo.
  11. ^ .1,500 animal species practice homosexuality. The Medical News, 23 October 200.
  12. ^ Harrold, Max (16 februarie 1999). „Biological Exuberance: Animal Homosexuality and Natural Diversity”. The Advocate, reprinted in Highbeam Encyclopedia. Accesat la 10 septembrie 2007.
  13. ^ Science Daily: Same-Sex Behavior Seen In Nearly All Animals.
  14. ^ Știrile Pro TV. „10% dintre animale sunt gay!. http://stirileprotv.ro/stiri/international/10-dintre-animale-sunt-gay.html. 
  15. ^ a b Sommer, Volker & Paul L. Vasey (2006), Homosexual Behaviour in Animals, An Evolutionary Perspective. Cambridge University Press, Cambridge. ISBN 0-521-86446-1.
  16. ^ Roselli, Dr. Charles E. et al.. „The Development of Male-Oriented Behavior in Rams. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3085551/. Accesat la 23 aprilie 2014. 
  17. ^ Fizgerald, JA. (1997) Sexual orientation in Ellis L, Ebertz L, (eds). (1997) Sexual orientation: Toward biological understanding. Praeger, Westport, CT.
  18. ^ Resko, JA; Perkins, A; Roselli, CE; Fitzgerald, JA; Choate, JVA; Stormshak,F (1996): Endocrine correlates of partner preference behavior in rams. Biol. Reprod. 55, 120-126.
  19. ^ Alexander, BM; Stellflug, JN; Rose, JD; Fitzgerald, JA; Moss, GE (1999): Behavior and endocrine correlates related to exposure of heterosexual, low performing and male-oriented domestic rams to rams and ewes in estrus. J. Anim. Sci. 77, 1869-1874.
  20. ^ Lawrence vs. Texas. http://www.lambdalegal.org/in-court/cases/lawrence-v-texas. 
  21. ^ Miller, Mark C.. „San Francisco to Open World's First Zoo for Gay Animals. http://www.huffingtonpost.com/mark-c-miller/gay-animals-zoo_b_1066241.html. Accesat la 1 noiembrie 2011. 
  22. ^ Whitehead, Neil & Briar : My Genes Made Me Do It! A Scientific Look at Sexual Orientation, Huntington House Publishers, 1 mar. 1999 - 233 p., ISBN 1563841657, 9781563841651.
  23. ^ Bailey JM, Pillard RC (1991). „A genetic study of male sexual orientation”. Arch. Gen. Psychiatry 48 (12): 1089–96. doi:10.1001/archpsyc.1991.01810360053008. PMID 1845227. 
  24. ^ Frankowski BL; American Academy of Pediatrics Committee on Adolescence (1 iunie 2004). „Sexual orientation and adolescents”. Pediatrics 113 (6): 1827–32. doi:10.1542/peds.113.6.1827. PMID 15173519. http://pediatrics.aappublications.org/cgi/content/full/113/6/1827?maxtoshow=&hits=10&RESULTFORMAT=&fulltext=%22Sexual+orientation+and+adolescents%22&searchid=1&FIRSTINDEX=0&sortspec=relevance&resourcetype=HWCIT. 
  25. ^ Långström, Niklas (7 iunie 2008). „Genetic and Environmental Effects on Same-sex Sexual Behaviour: A Population Study of Twins in Sweden”. Archives of Sexual Behavior (Archives of Sexual Behavior) 39 (1): 75–80. doi:10.1007/s10508-008-9386-1. PMID 18536986. 
  26. ^ Submission to the Church of England’s Listening Exercise on Human Sexuality”. The Royal College of Psychiatrists. http://www.rcpsych.ac.uk/workinpsychiatry/specialinterestgroups/gaylesbian/submissiontothecofe.aspx. Accesat la 13 iunie 2013. 
  27. ^ a b Swaab, Dick F. (2010). „IV. Seksuele differentiatie van de hersenen in de baarmoeder” (în olandeză) (EPUB). Wij zijn ons brein (ed. I). Amsterdam: Uitgeverij Contact. ISBN 978-90-254-36360-8 
  28. ^ Garcia-Falgueras A, Swaab DF (2010). „Sexual Hormones and the Brain: An Essential Alliance for Sexual Identity and Sexual Orientation”. Endocrine Development. Endocrine Development 17: 22–35. doi:10.1159/000262525. ISBN 978-3-8055-9302-1. PMID 19955753. „The fetal brain develops during the intrauterine period in the male direction through a direct action of testosterone on the developing nerve cells, or in the female direction through the absence of this hormone surge. In this way, our gender identity (the conviction of belonging to the male or female gender) and sexual orientation are programmed or organized into our brain structures when we are still in the womb. There is no indication that social environment after birth has an effect on gender identity or sexual orientation.”. 
  29. ^ LeVay S (1991). A difference in hypothalamic structure between homosexual and heterosexual men. Science, 253, 1034–1037.
  30. ^ David Nimmons, "Sex and the Brain", Discover Magazine, March 1994, http://discovermagazine.com/1994/mar/sexandthebrain346/?searchterm=levay
  31. ^ Canaday, Margot (3 septembrie 2008). „We Colonials: Sodomy Laws in America”. The Nation. http://www.thenation.com/article/we-colonials-sodomy-laws-america. Accesat la 7 februarie 2014. 
  32. ^ Leviticul - cartea a treia a lui Moise. http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=47&cap=18. 
  33. ^ Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel. http://bibliaortodoxa.ro/noul-testament/70/Romani. 
  34. ^ Stanford Encyclopedia of Philosophy : Homosexuality. http://plato.stanford.edu/entries/homosexuality/. Accesat la 11 februarie 2011. 
  35. ^ Houston, Larry. „Homosexuality in Ancient Greece. http://www.banap.net/spip.php?article121. 
  36. ^ Martha C. Nussbaum, Sex and Social Justice (Oxford University Press, 1999), pp. 268, 307–308, 335; Gloria Ferrari, Figures of Speech: Men and Maidens in Ancient Greece (University of Chicago Press, 2002)
  37. ^ Thornton, Bruce S. Eros: the Myth of Ancient Greek Sexuality. Westview Press, 1997. ISBN 0-8133-3226-5.
  38. ^ Plato, Laws, 636D & 835E
  39. ^ Cohen, David: Law, Sexuality, and Society: The Enforcement of Morals in Classical Athens, ISBN: 9780521466424.
  40. ^ King, Helen (1994) : Sowing the Field: Greek and Roman Sexology p. 30 in Sexual Knowledge, Sexual Science: The History of the Attitudes to Sexuality editors Roy Porter and Mikulas Teich.
  41. ^ Parker, The Teratogenic Grid, p.47-48 in Roman Sexualities editors Judith P. Hallett and Marilyn B. Skinner.
  42. ^ Keuls, Eva C. : The Reign of the Phallus Sexual Politics in Ancient Greece, p.298-299, University of California Press, 1 ian. 1993.
  43. ^ Thornton, Bruce S. : Eros The Myth of Ancient Greek Sexuality, p.102, Westview Press, 1998, ISBN 0-8133-3226-5.
  44. ^ Géraldine Puccini-Delbey, La vie sexuelle à Rome, Tallandier: Paris, 2007.
  45. ^ Dio Cassius, Istoria romană, 68.7.4
  46. ^ Craig A. Williams, Roman Homosexuality, p. 85 et passim., Oxford University Press; 2 edition (February 1, 2010), ISBN-10: 0195388747 | ISBN-13: 978-0195388749.
  47. ^ Thomas A.J. McGinn, Prostitution, Sexuality and the Law in Ancient Rome (Oxford University Press, 1998), p. 326; Catharine Edwards, "Unspeakable Professions: Public Performance and Prostitution in Ancient Rome," in Roman Sexualities, pp. 67–68.
  48. ^ Codex Theodosianus 9.7.3 (4 December 342), introduced by the sons of Constantine in 342.
  49. ^ Michael Groneberg, "Reasons for Homophobia: Three Types of Explanation," in Combatting Homophobia: Experiences and Analyses Pertinent to Education (LIT Verlag, 2011), p. 193.
  50. ^ Michael Brinkschröde, "Christian Homophobia: Four Central Discourses," in Combatting Homophobia, p. 166.
  51. ^ Michael Rocke, A critique of Forbidden Friendships: Homosexuality and Male Culture in Renaissance Florence, Oxford University Press, 1996, ISBN-10: 0195122925 | ISBN-13: 978-0195122923.
  52. ^ Denuncia contro Leonardo da Vinci (1452-1519). http://www.Giovannidallorto.com. 
  53. ^ Machiavelli, Niccolò (1996), Machiavelli and his friends: Their personal correspondence, Northern Illinois University Press. Translated and edited by James B. Atkinson and David Sices.
  54. ^ Giorgio Vasari, Lives of the Artists, (1568), 1965 edition, trans George Bull, Penguin, ISBN 0-14-044164-6.
  55. ^ Maurizio Viroli.Niccolo's Smile: A Biography of Machiavelli. Translated Antony Shugaar. New York: Farrar, Straus & Giroux, 2000. xv + 271 pp. $25.00 (cloth), ISBN 978-0-374-22187-4
  56. ^ Something to Laugh About”. Jonathan Davies (Centre for the Study of the Renaissance, University of Warwick). http://www.h-net.org/reviews/showrev.php?id=5635. Accesat la 22 noiembrie 2014. 
  57. ^ TOPUL HOMOSEXUALILOR CELEBRI”. Stelian Tănase. http://www.stelian-tanase.ro/topul-homosexualilor-celebri/. Accesat la 27 iulie 2013. 
  58. ^ Bărbați celebri din istorie care au fost homosexuali”. Bianca Dragomir, Revista ONE. http://www.one.ro/relatii-sex/relatii/barbati-celebri-din-istorie-care-au-fost-homosexuali-10707610. Accesat la 3 aprilie 2013. 
  59. ^ R v Jacobs (1817) Russ & Ry 331 confirmed that buggery related only to intercourse per anum by a man with a man or woman, or intercourse per anum or per vaginam by either a man or a woman with an animal. Other forms of "unnatural intercourse" may amount to indecent assault or gross indecency, but do not constitute buggery (see generally: Smith & Hogan, Criminal Law (10th ed.) ISBN 0-406-94801-1)
  60. ^ "Execution". The Times (15959) (London). November 28, 1835. p. 3.
  61. ^ The Law in England, 1290–1885". Retrieved 2006-08-06.
  62. ^ Original text of the Sexual Offences Act 1967” (PDF). Office of Public Sector Information. http://www.opsi.gov.uk/acts/acts1967/pdf/ukpga_19670060_en.pdf. Accesat la 27 martie 2008. 
  63. ^ Enter Willie Hughes as Juliet Or, Shakespeare's Sonnets Revisited by Rictor Norton, accessed Jan. 23, 2007.
  64. ^ Recent summaries of the debate over Mr W.H.'s identity include Colin Burrows, ed. The Complete Sonnets and Poems (Oxford UP, 2002), pp. 98-103; Katherine Duncan Jones, ed. Shakespeare's Sonnets (Arden Shakespeare, 1997), pp. 52-69. For Wilde's story, see The Portrait of Mr. W. H. (1889)
  65. ^ Park Honan, Shakespeare: A Life, Oxford University Press, New York, 1999, p.359.
  66. ^ Schoenbaum, Samuel (1977). William Shakespeare : a compact documentary life. Oxford, England: Clarendon Press. pp. 77–78. ISBN 0-19-812575-5.
  67. ^ Bate, Jonathan (2008). "The perplexities of love". Soul of the Age. London: Viking. pp. 220–221. ISBN 978-0-670-91482-1.
  68. ^ Louis Crompton (2003). Homosexuality & Civilization. Belknap Press.
  69. ^ Rictor Norton (17 November 2011). "Newspaper Reports: The Dutch Purge of Homosexuals, 1730". Homosexuality in Eighteenth-Century England: A Sourcebook.
  70. ^ D. J. Noordam (1995). Riskante relaties: vijf eeuwen homoseksualiteit in Nederland, 1233-1733 (in Dutch). Hilversum: Verloren. ISBN 906550513X
  71. ^ Marc Boone: State power and illicit sexuality: the persecution of sodomy in late medieval Bruges, National Fund for Scientific Research, UniversiD, of Ghent, Ghent, Belgium.
  72. ^ Kazi, Tehmina (7 octombrie 2011), „The Ottoman empire's secular history undermines sharia claims”, The Guardian, http://www.theguardian.com/commentisfree/belief/2011/oct/07/ottoman-empire-secular-history-sharia 
  73. ^ Islaamic Sharia Law. http://www.forever-islam.com/documents/102-Islaamic_Sharia_Law.pdf. 
  74. ^ Anne Walthall. Review of Pflugfelder, Gregory M., Cartographies of Desire: Male-Male Sexuality in Japanese Discourse 1600–1950. H-Japan, H-Net Reviews. May, 2000.
  75. ^ Leupp, Gary P. (1997). Male Colors: The Construction of Homosexuality in Tokugawa Japan. University of California Press. pp. 70–78, 132–134. ISBN 0-520-20900-1.
  76. ^ Dilley, Patrick (2002). Queer Man on Campus: A History of Non-Heterosexual College Men, 1945-2000. New York: RoutledgeFalmer. p. 167. ISBN 0-415-93336-6. http://books.google.com/books?id=C7rvZ-ygiTkC&pg=PA167. „while some disagreement and discrepancy persists about the actual dates that specific organizations formed, most researchers (and participants) of the times agree that the Student Homophile League, which formed at Columbia University in 1967, was the first.” 
  77. ^ Paola Bacchetta. “Dyketactics! Notes Towards an Un-silencing.” In Smash the Church, Smash the State: The Early Years of Gay Liberation, edited by Tommi Avicolli Mecca, 218-231. San Francisco: City Lights Books, 2009.
  78. ^ Gay LA, Page 156, Authors Faderman & Timmons, University of California Press, copyright 2006
  79. ^ Press Release regarding the 1966 raid on the Black Cat bar”. The Tangent Group. http://www.tangentgroup.org/history/BlackCat.html. Accesat la 4 decembrie 2013. 
  80. ^ Carter, David (2004). Stonewall: The Riots that Sparked the Gay Revolution, St. Martin's Press. ISBN 0-312-34269-1.
  81. ^ Lloyd, Robin : For Money or Love: Boy Prostitution in America - Vanguard Press, 1976, 236 pag., ISBN-10: 0814907733 | ISBN-13: 9780814907733.
  82. ^ "Demographics of the Gay and Lesbian Population in the United States: Evidence from Available Systematic Data Sources", Dan Black, Gary Gates, Seth Sanders, Lowell Taylor, Demography, Vol. 37, No. 2 (May, 2000), pp. 139–154 (available on JSTOR).
  83. ^ Kinsey, Alfred : Sexual Behavior in the Human Male, Indiana University Press, 1948,ISBN 0-7216-5445-2(o.p.), ISBN 0-253-33412-8 (reprint), p. 656
  84. ^ a b http://downloads.bbc.co.uk/podcasts/radio4/moreorless/moreorless_20101001-1335a.mp3
  85. ^ Reisman, Judith (în english). KINSEY: Crimes & Consequences THE RED QUEEN & THE GRAND SCHEME (ed. third). The Institute for Media Education. pp. 368 
  86. ^ Dixon, Miss Poppy. „Alfred Kinsey, and Judith Reisman's Dirty Little Mind”. Arhivat la 1 noiembrie 2004. Eroare: Dacă specificați |archivedate=, trebuie să specificați și |archiveurl=. http://www.glapn.org/sodomylaws/usa/usnews118.htm. 
  87. ^ Winfeld, Liz : Straight Talk About Gays in the Workplace, Third Edition: Creating an Inclusive, Productive Environment for Everyone in Your Organization (Haworth Gay & Lesbian Studies), June 3, 2005 | ISBN-10: 1560235470 | ISBN-13: 978-1560235477 | Edition: 3.
  88. ^ Eu sunt!, Tu?. „Portal de socializare LGBT in Romania: Grupuri de discutii: Intrebari frecvente despre homosexualitate. http://www.eusunttu.ro/grup-de-discutii/intrebari-frecvente-despre-homosexualitate. 
  89. ^ Raluca Pantazi, Victor Cozmei. „Ascuns. http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15143330-ascuns.htm. Accesat la Duminică, 7 iulie 2013. 
  90. ^ J.M. Sundet, et.al. "Prevalence of Risk-Prone Sexual Behaviour in the General Population of Norway." Described in Georg Liss, Global Impact of AIDS, 1988, pages 53 to 60.
  91. ^ American Life League. „HOMOSEXUAL ORIENTATION AND THE "TEN PERCENT" MYTH. http://www.ewtn.com/library/PROLENC/ENCYC116.HTM. 
  92. ^ Billy JO, Tanfer K, Grady WR, Klepinger DH (1993). „The sexual behavior of men in the United States”. Family Planning Perspectives 25 (2): 52–60. doi:10.2307/2136206. PMID 8491287. 
  93. ^ Binson, Diane; Michaels, Stuart; Stall, Ron; Coates, Thomas J.; Gagnon, John H.; Catania, Joseph A. (1995). „Prevalence and Social Distribution of Men Who Have Sex with Men: United States and Its Urban Centers”. The Journal of Sex Research 32 (3): 245–54. doi:10.1080/00224499509551795. 
  94. ^ Johnson AM, Wadsworth J, Wellings K, Bradshaw S, Field J (1 decembrie 1992). „Sexual lifestyles and HIV risk”. Nature 360 (6403): 410–2. doi:10.1038/360410a0. PMID 1448163. 
  95. ^ Laumann, E. O., Gagnon, J. H., Michael, R. T., & Michaels, S. (1994). The social organization of sexuality: Sexual practices in the United States. Chicago: University of Chicago Press.[necesită pagina]
  96. ^ Wellings, K., Field, J., Johnson, A., & Wadsworth, J. (1994). Sexual behavior in Britain: The national survey of sexual attitudes and lifestyles. London, UK: Penguin Books.[necesită pagina]
  97. ^ a b AVJonathan Tisdall  . „Norway world leader in casual sex, Aftenposten”. Aftenposten.no. http://www.aftenposten.no/english/local/article633160.ece. Accesat la 24 august 2010. 
  98. ^ a b Sex uncovered poll: Homosexuality”. London: Guardian. 26 octombrie 2008. http://www.guardian.co.uk/lifeandstyle/2008/oct/26/relationships. Accesat la 24 august 2010. 
  99. ^ a b McConaghy, N; Hadzi-Pavlovic, D; Stevens, C; Manicavasagar, V; Keller, M; MacGregor, S; Wright, M; Bailey, J et al. (2006). „Fraternal Birth Order and Ratio of Heterosexual/Homosexual Feelings in Women and Men”. Journal of Homosexuality 51 (4): 161–174. doi:10.1300/J082v51n04_09. ISSN 00918369. OCLC 202629885. PMID 17135133. http://linkinghub.elsevier.com/retrieve/pii/S1090513808000688. 
  100. ^
  101. ^ TERESA L. WAITE, December 8, 1992 "Sexual Behavior Levels Compared in Studies In Britain and France" in the New York Times[1]
  102. ^ 27% of Gay Voters Sided with McCain”. The Advocate. 7 noiembrie 2008. http://www.advocate.com/news_detail_ektid65015.asp. Accesat la 21 decembrie 2010. [nefuncțională]
  103. ^ Smith, David M.; Gates, Gary J. (22 august 2001). „Gay and Lesbian Families in the United States: Same-Sex Unmarried Partner Households. http://www.urban.org/UploadedPDF/1000491_gl_partner_households.pdf. Accesat la 26 ianuarie 2011. 
  104. ^ Anjani Chandra, Ph.D., William D. Mosher, Ph.D., and Casey Copen : Sexual Behavior, Sexual Attraction, and Sexual Identity in the United States: Data From the 2006–2008 National Survey of Family Growt, National Health Statistics Report, March 3, 2011.
  105. ^ Laumann, Edward O. & al.. „ICPSR 6647. http://www.icpsr.umich.edu/icpsrweb/ICPSR/studies/6647?q=study+%236647&searchSource=find-analyze-home. Accesat la 22 august 1992. 
  106. ^ http://www.ons.gov.uk/ons/dcp171778_280451.pdfFormat:Full
  107. ^ „AIDS and sexual behaviour in France. Mostly Indian Girls are affected from France girls .ACSF investigators”. Nature 360 (6403): 407–9. 1 decembrie 1992. doi:10.1038/360407a0. PMID 1448162. 
  108. ^ http://www.urbanreproductivehealth.org/resource/aids-and-sexual-behaviour-france
  109. ^ Leclair, Agnès. „100.000 couples homosexuels en France selon l'Insee, Le Figaro. http://www.lefigaro.fr/actualite-france/2013/02/14/01016-20130214ARTFIG00649-100000-couples-homosexuels-en-france-selon-l-insee.php. Accesat la 14 februarie 2013. 
  110. ^ Barry R. Komisaruk, Beverly Whipple, Sara Nasserzadeh, Carlos Beyer-Flores (2009). The Orgasm Answer Guide. JHU Press. pp. 108–109. ISBN 978-0-8018-9396-4. Retrieved November 6, 2011.
  111. ^ Janell L. Carroll (2009). Sexuality Now: Embracing Diversity. Cengage Learning. pp. 629 pages. ISBN 978-0-495-60274-3. Retrieved December 19, 2010.
  112. ^ Bell, Robin (February 1999). "ABC of sexual health: Homosexual men and women". BMJ (National Institutes of Health/BMJ) 318 (7181): 452–5. doi:10.1136/bmj.318.7181.452. PMC 1114912. PMID 9974466.
  113. ^ Rosenthal, Martha (2012). Human Sexuality: From Cells to Society. Cengage Learning. pp. 133–135. ISBN 978-0-618-75571-4. Retrieved September 17, 2012.
  114. ^ Michael W. Ross (1988). Psychopathology and Psychotherapy in Homosexuality. Psychology Press. pp. 49–50. ISBN 0866564993. Retrieved December 22, 2013.
  115. ^ Kaye Wellings, Kirstin Mitchell, Martine Collumbien (2012). Sexual Health: A Public Health Perspective. McGraw-Hill International. p. 91. ISBN 0335244815. Retrieved August 29, 2013.
  116. ^ a b Gabriel Rotello, Sexual Ecology: AIDS and the Destiny of Gay Men, 320 pp. New York: Dutton, april 1997.
  117. ^ Kathleen Ritter, Anthony I. Terndrup - Handbook of affirmative psychotherapy with lesbians and gay men, ISBN-10: 1572307145 | ISBN-13: 978-1572307148.
  118. ^ Rosser, B.R.; M.E. Metz, W.O. Bockting, T. Buroker (Spring 1997). "Sexual difficulties, concerns, and satisfaction in homosexual men: an empirical study with implications for HIV prevention." (PDF). Journal of Sex and Marital Therapy 23 (1): 61–73. doi:10.1080/00926239708404418. PMID 9094037. Retrieved February 11, 2011
  119. ^ Murphy, Timothy F. (1994). Gay Ethics: Controversies in Outing, Civil Rights, and Sexual Science. Haworth Press. p. 237. ISBN 978-1-56023-056-4. Retrieved 31 December 2007.
  120. ^ Burger, John Robert (1995). One-Handed Histories: The Eroto-Politics of Gay Male Video. Haworth Press. ISBN 1-56024-860-2. Retrieved 31 December 2007.
  121. ^ Cameron, Paul, Ph.D. : Exposing the AIDS Scandal. La Fayette, La.: Huntington House, Inc., 1988.
  122. ^ Coroner Battles Sado-masochistic Injuries, ASSOC. PRESS, Mar. 12, 1981.
  123. ^ Hart, Jack : Gay Sex - A Manual For Men Who Love Men, illustrated by Bradley M. Cook, Alyson Publications, Inc., Boston, 1991, 191 p.
  124. ^ Zdrok, Victoria (2004). The Anatomy of Pleasure. Infinity Publishing. pp. 100–102. ISBN 0741422484. Retrieved July 5, 2013.
  125. ^ William A. Percy and John Lauritsen, Review in The Gay & Lesbian Review, November–December 2002.
  126. ^ Harford Montgomery Hyde (1970). The Love that Dared Not Speak Its Name: A Candid History of Homosexuality in Britain. Little, Brown. pp. 6–7. Retrieved August 19, 2013.
  127. ^ Sexual Behaviors and Situational Characteristics of Most Recent Male-Partnered Sexual Event among Gay and Bisexually Identified Men in the United States onlinelibrary.wiley.com Retrieved 2-13-2014.
  128. ^ Laumann, E., Gagnon, J.H., Michael, R.T., and Michaels, S. The Social Organization of Sexuality: Sexual Practices in the United States. 1994. Chicago: University of Chicago Press (Also reported in the companion volume, Michael et al., Sex in America: A Definitive Survey, 1994).
  129. ^ Increases in Unsafe Sex and Rectal Gonorrhea among Men Who Have Sex with Men - San Francisco, CA, 1994-1997, Mortality and Morbidity Weekly Report, CDC, 48(03): 45-48, pag. 45 (January 29,1999).
  130. ^ Alan P. Bell and Martin S. Weinberg, Homosexualities: A study of Diversity Among Men and Women, pag. 308, Table 7, New York: Simon and Schuster, 1978.
  131. ^ CDC Analysis Provides New Look at Disproportionate Impact of HIV and Syphilis Among U.S. Gay and Bisexual Men. http://www.cdc.gov/nchhstp/Newsroom/msmpressrelease.html. 
  132. ^ Desilver, Drew. „How many same-sex marriages in the U.S.? At least 71,165, probably more. http://www.pewresearch.org/fact-tank/2013/06/26/how-many-same-sex-marriages-in-the-u-s-at-least-71165-probably-more/. Accesat la 26 iunie 2013. 
  133. ^ Foucault, Michel : Histoire de la sexualité, tome II, L'usage des plaisirs, Ed. Gallimard, 1984 (ISBN 2-07-074673-9)
  134. ^ Marshall Kirk and Hunter Madsen : After the Ball: How America Will Conquer Its Fear and Hatred of the Gay’s in the 90s, Plume (September 1, 1990), ISBN-10: 0452264987, ISBN-13: 978-0452264984
  135. ^ Shilts, Randy (1987). And the Band Played On: Politics, People, and the AIDS Epidemic, St. Martin's Press. ISBN 0-312-24135-6
  136. ^ Adams jr., O. R.. „The Depraved Excesses of Homosexual Lifestyles. http://www.americantraditions.org/Articles/The%20Depraved%20Excesses%20of%20Homosexual%20Lifestyles.htm. Accesat la 22 august 2009. 
  137. ^ Day, Dr. Lorraine : AIDS: What the Government Isn’t Telling You, Rockford Press. p. 301. ISBN 0963094009.
  138. ^ Funding For Research Areas of Interest, National Institute of Health, 2002.
  139. ^ Anne-Marie Casteret (1992). L'affaire du sang. Editions La Découverte. ISBN 2-7071-2115-0.
  140. ^ Hu Jia et Zeng Jinyan : les enfants de Tiananmen.
  141. ^ Gordon Mansergh, Grant Colfax, et al., The Circuit Party Men's Health Survey: Findings and Implications for Gay and Bisexual Men, p. 955.
  142. ^ Mark Lehman  : At the end of the rainbow - A Report on Gay Male Domestic Violence and Abuse.
  143. ^ David Island și Patrick Letellier : Man Who Beat the Men Who Love Them, A Report on Gay Male Domestic Violence and Abuse, 1997.
  144. ^ Criminal Victimization Survey”. Bureau of Justice Statistics. 2011. http://bjs.ojp.usdoj.gov/content/pub/pdf/cv11.pdf. Accesat la 15 mai 2013. 
  145. ^ Coroner Battles Sado-masochistic Injuries, ASSOC. PRESS, Mar. 12, 1981.
  146. ^ US Bureau of Justice Statistics. „Sexual Assault of Young Children as Reported to Law Enforcement: Victim, Incident, and Offender Characteristics. http://www.bjs.gov/index.cfm?ty=pbdetail&iid=1147. Accesat la 1 iulie 2000. 
  147. ^ U.S. CENSUS BUREAU, STATISTICAL ABSTRACT OF THE UNITED STATES, 1992.
  148. ^ Marshall, W. L. et al, Early onset and deviant sexuality in child molesters Journal of Interpersonal Violence, 1991, vol. 6, pp. 323-336.
  149. ^ Legislatie romaneasca discriminatorie pentru LGBT – Istoric. http://accept-romania.ro/lgbt-issues/legislatie/. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Jan Bremmer: Orpheus: From Guru To Gay, în: Philippe Borgeaud (îngrijitor de ediție): Orphisme et Orphée - en l´honneur de Jean Rudhardt, Geneva 1991 (= Recherches et Rencontres. Publications de la Faculté des lettres de Genève 3), p. 12-30.
  • Human Rights Watch, International Gay and Lesbian Human Rights Comission - raportul "Scandaluri publice. Orientarea sexuală și legea penală în România", 1998, Arta Grafică, București

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Homosexualitate

Legături externe[modificare | modificare sursă]