Homosexualitate
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Subiecte despre orientare sexuală |
|---|
| Orientări |
|
• Asexualitate |
| Subiecte generale |
|
Factori biologici / Alegerea orientării |
Homosexualitatea este o orientare sexuală caracterizată de atracţia estetică, romantică sau sexuală către cineva de acelaşi sex. Termenul homosexual se referă la ambele sexe: bărbaţii cu inclinaţie exclusiv homosexuală sunt numiţi homosexuali (sau gay), în timp ce termenul lesbiană are în vedere femeile. În secolele trecute bărbaţii care făceau dragoste cu tineri sau alţi bărbaţi se numeau sodomiţi dar în ultimii ani termenul gay din limba engleză se foloseşte din ce în ce mai mult deoarece nu se limitează la aspectele sexuale ale acestor relaţii complexe.
Cuprins |
[modifică] Etimologie
Termenul homosexual are o etimologie neobişnuită, părţile lui componente provenind din limbi diferite: prefixul grec homo- si radicalul latin sexualis.
În Grecia, această inadvertenţă lingvistică a fost rezolvată prin adoptarea unui cuvânt în întregime grecesc (h)omofilofil (ομοφυλόφιλος), constând din trei elemente:
- prefixul homo- (όμο), care înseamnă acelaşi;
- partea mediană -filo- (φυλο), care înseamnă sex sau gen (sexul masculin şi sexul feminin);
- sufixul -file (φιλώ) care, în greaca veche, înseamnă a iubi.
Deci, cuvântul (h)omofilofil înseamnă cel ce iubeşte pe cel de acelaşi sex. [1]
[modifică] Incidenţa şi prevalenţa orientării spre acelaşi sex
Estimările prevalenţei homosexualităţii variază mult, şi sunt complicate de definiţia homosexualităţii care, deşi destul de clară pentru psihologi, poate varia în publicul larg. Cele mai multe estimări privind numărul de homosexuali variază între 4% şi chiar 8%, în ţările cu o tradiţie în tolerarea minorităţilor sexuale, lucru ce contribuie la creşterea procentului prin imigraţie. Majoritatea societăţilor au în general un procent de 10-15% din populaţie cu orientări homosexuale sau bisexuale, aceste cifre referindu-se mai ales la societăţile sub influenţa religiilor "abrahamice," adică creştinismul, islamismul şi iudaismul. Ţările în afara acestor influenţe pot avea o rată de bisexualitate apropiată de 100% (vorbind de sexul bărbătesc) atunci când relaţiile între bărbaţi şi băieţi fac parte din cultura locală, precum în prezent în Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, şi în trecut în Asia centrală, Japonia, China, Grecia şi în toate ţăriile musulmane, fie din Europa, precum în Turcia, Albania, şi Bosnia, fie din Asia sau Africa.
[modifică] Orientarea spre acelaşi sex ca un terminus la un continuum bisexual
Unii oameni care se declară în general ca fiind heterosexuali pot avea o uşoară sau ocazională atracţie spre membrii propriului lor sex. În schimb, mulţi care se identifică ca "gay" sau care sunt atraşi în special de cei de propriul lor sex, au practicat activităţi heterosexuale sau chiar au avut relaţii îndelungate de natură heterosexuală. Această practică poate fi un aspect al unei vieţi ascunse sau poate fi descrisă ca o comportare bisexuală, dar este clar că sexualitatea unei persoane nu poate fi întotdeauna descrisă fidel. Această trăsătură a sexualităţii a fost prima dată teoretizată de către Kinsey.
Gay este un termen folosit începând cu a doua jumătate a secolului XX, spre a defini comunităţile homosexuale. Termenul "gay" provine din engleză şi înseamnă "vesel" (una dintre caracteristicile paradelor gay este explozia de culori şi exuberanţă). Este folosit din ce în ce mai des, datorită faptului că îi defineşte pe homosexuali din punct de vedere non-medical, non-clinic şi le recunoaşte existenţa şi din punct de vedere cultural şi social, nu numai sexual. Astăzi, gay înseamnă tot ce este legat de comunitatea homosexuală (stil gay, filme gay, experienţe gay, cărţi gay, pictură gay etc).
[modifică] În lumea animală
Comportamentul homosexual este relativ frecvent la mamifere şi la păsări[necesită citare]. Acest comportament pare să facă parte din structura de socializare si dominanţă socială. De asemenea este un comportament mai frecvent la animalele cu inteligenţă mai dezvoltată, precum cimpanzeul bonobo, câinele etc. De multă vreme s-a observat comportamentul homosexual ocazional la numeroase specii de primate, dar oamenii de ştiinţă sunt rezervaţi în cuantificarea importanţei acestui fapt pentru sexualitatea umană. La ovine, un studiu din martie 2004 făcut de Dr. Charles E. Roselli et. al. (Oregon Health and Science University) indică faptul că homosexualitatea la berbeci (găsită în 8% din populaţie) este asociată cu o regiune cerebrală numită "ovine Sexually Dimorphic Nucleus" (oSDN) şi care este mai dezvoltată decât la berbecii heterosexuali. [1]
[modifică] Istorie
Identitatea modernă gay este în mare parte un produs al emancipării începand cu secolul XIX cât şi al mişcărilor sociale pornite în New York în anul 1969 de la incidentul răscoalei Stonewall, sau din anii 1950 în diverse ţări europene, mai ales [Olanda]. În anii 1940, comunitatea gay olandeză a fost recunoscută oficial, iar în anii 1960 aduc cu ei primele măsuri afirmative pentru diminuarea discriminării în Olanda şi pentru acceptare şi toleranţă (faimosul pachet de legi Hollandisjh Homojfilia). În anii 1980 se oficiază în Olanda primele parteneriate homosexuale, iar în 1997 această ţară devine prima din lume care să legalizeze căsătoriile homosexuale.
[modifică] Europa
[modifică] Grecia Antică
Cele mai vechi documente ale culturii europene cu această temă vin din Grecia antică, unde relaţiile de iubire homosexuală atât emoţională cât şi fizică făceau parte din normele sociale. Ele erau cultivate atât pentru valoarea lor pedagogică şi marţială, cât şi ca o metodă de a limita creşterea populaţiei. Aceste relaţii, în mare parte de natură pederastică, co-existau cu mariajul, împreună cu care constituiau un univers bisexual. Ele erau uneori impuse de lege, care, în Sparta de exemplu, obliga bărbaţii să cultive asemenea relaţii cu tinerii cetăţeni[2]. De asemenea, indicaţiile literare şi mitologice arată că aceste legături se făceau numai cu aprobarea tatălui băiatului. Religia greacă de asemenea binecuvânta aceste relaţii prin miturile care funcţionau atât ca "îndrumar" cât şi ca contra-exemplu, precum mitul lui Laios şi Crisippos, în care Laios în loc să-l iubească precum cereau legile pe tânărul Crisippos îl răpeşte şi îl violează, crimă pe care o va plăti fiind blestemat de zei, blestem care va ajunge să distrugă până şi viaţa fiului său, Oedip. Pe lângă Laius, grecii îi mai considerau fie pe Orfeu fie pe Tamiras drept iniţiatorii pământeni ai pederastiei.
Pe lângă aceste relaţii tipic greceşti mai existau şi relaţii "egalitare" în care partenerii erau de o vârstă. Exemple se găsesc şi în mitologie (Ahile şi Patrocle) şi în istorie (Alexandru cel Mare). Dar aceste relaţii erau prost văzute de societate, care încerca să găsească moduri de a le vedea prin prisma tradiţională a dragostei inter-generaţionale. Astfel se purtau discuţii în care fie Ahile, fie Patrocle reieşea ca mai în vârstă. Dar grecii mai aveau o vorbă (redată în latină ca Taurum tollet qui vitulum sustulerit), adica Poate să care şi un bou, cel care a ridicat viţelul, prin care lăsau să se înţeleagă că relaţiile intime puteau să continue şi când cel tânăr ajungea la maturitate.
[modifică] Italia Renaşterii
Oraşele din nordul Italiei, în special Florenţa şi Veneţia, erau renumite în timpul Renaşterii drept centre ale iubirii masculine. Tradiţia era urmată de majoritatea populaţiei şi construită pe liniile antice, precum a fost recent semnalat în studii publicate de Michael Rocke şi Guido Ruggiero. Cei mai mari artişti şi oameni literari ai epocii, printre care Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarroti, Machiavelli au participat în aceste activităţi şi le-au celebrat prin arta şi subvenţia lor.
[modifică] Europa de Nord
Nici ţările din nordul Europei nu erau mai prejos. În Anglia de exemplu, marele scriitor William Shakespeare a publicat faimoasa sa colecţie de sonete care în cea mai mare parte erau poeme de dragoste dedicate unui tânăr. Dar acestea aveau ca scop exemplificarea unor evenimente sociale contemporane lui Shakespeare.
[modifică] România - Exemple si influenţe istorice
Culturile popoarelor care s-au stabilit sau au invadat pământurile ocupate astăzi de România au avut, multe din ele, aspecte homoerotice care, cumulativ, creează o bază istorică al acestui amor în ţările române. În ansamblu însă, poporul român este considerat destul de homofob.[necesită citare] La acest lucru a contribuit în mare parte religia majoritară, conjunctura cultural-politică de-a lungul secolelor şi, mai recent, dictaturile comuniste postbelice. Acestea din urmă au reinstaurat o legislaţie penală care fusese îmblânzită înaintea primului război mondial ca rezultat al dezbaterii democratice fireşti.
[modifică] Sciţii
Herodot
[modifică] Geto-Dacii
Traditiile tracilor
[modifică] Grecii
[modifică] Macedonienii
Filip II
Alexandru Macedon
[modifică] Romanii
Despre împăratul Traian istoricul Dio Cassius a scris următoarele: Ştiu, bineînţeles, că era devotat băieţilor şi vinului, dar dacă ar fi făcut vreodată ceva josnic ar fi fost criticat; în realitate el a băut cât a vrut însă a rămas sobru, şi în relaţiile lui cu băieţii nu a făcut rău nimănui. (Dio Cassius, Istoria romană, 68.7.4)
Aelianus Spartianus şi el vorbeşte în mai multe locuri despre aceşti băieţi, numiţi "delicaţi" (favoriţi), indicând că Traian îi iubea cu pasiune.
[modifică] Turcii
[modifică] Asia
[modifică] Ţările Musulmane
Continuând vechea tradiţie a iubirii masculine în care Ganimed, paharnicul zeilor, simboliza amantul ideal, poeţi musulmani - în special din secta sufistă - în ţările arabe medievale şi în Persia au scris ode paharnicilor frumoşi - deseori creştini sau evrei - care îi serveau în cârciumi şi cu care îşi împărţeau paturile noaptea. Printre musulmani practica pederastiei şi a homosexualităţii a fost foarte răspândită, dacă nu chiar universală (precum au arătat Richard Francis Burton, André Gide şi mulţi alţii), şi a supravieţuit până în zilele noastre. Ea continuă să se ivească în pofida eforturilor localnicilor de a o ascunde, precum s-a întâmplat după invazia americană a Afganistanului, când tradiţia de iubire masculină din Kandahar, în care bărbaţi se asociază cu amanţi adolescenţi (numiţi "aşna"), a fost făcută publică.
[modifică] China şi Japonia
În Asia iubirea homosexuală era un aspect central al vieţii cotidiene, în China cel puţin de la anul 600 î.Hr., şi la această practică se implicau toţi bărbaţii, de la împăraţi până la pescari. În Japonia, timp de cel puţin o mie de ani această iubire a fost o parte esenţială din viaţa preoţilor, samurailor, şogunilor, şi în ultimele veacuri, a mic burghezilor. Aceste relaţii (numite shudo) erau în general între adulţi şi tineri, deci marcate prin diferenţă de vârstă atât cât şi prin diferenţă de clasă socială. Ele au făcut parte integrală din opera artistică şi literară a Japoniei până la sfârşitul anilor 1800.
[modifică] Asia Centrală
În Asia Centrală, pe Drumul Mătăsii, cele două tradiţii a Orientului şi a Occidentului s-au întâlnit şi au dat naştere unei culturi locale de iubire masculină. Aceasta a fost mediată de muzicienii şi dansatorii tradiţionali, în general băieţi tineri numiţi batcha (un termen Uzbek relatat cu "bachcheh" care în persană înseamnă "catamit") care purtau veşminte elegante, părul lung, şi care erau admiraţi, curtaţi, şi cumpăraţi de bărbaţii marilor oraşe-oază precum Samarcand, Buhara, Taşchent etc. Cariera lor se sfârşea când începea să le crească barba. Deşi această tradiţie a fost suprimată de forţele staliniste şi obiceiurile apusene, exploratorii ruşi de la începutul secolului XX au putut să o documenteze.
[modifică] Zona Pacificului
[modifică] Melanezia
În multe societăţi din Melanezia iubirea masculină face parte din cultura tribală. Unele triburi din Papua - Noua Guinee, de exemplu, consideră că un băiat trebuie sa aibă o asemenea relaţie ca parte a procesului său de maturizare şi iniţiere în responsabilităţile lui de adult. Însă multe societăţi din Melanezia au devenit ostile acestor relaţii de la introducerea religiei creştine de către misionarii din vest.
[modifică] Aspecte sociale, religioase şi legale
Atitudinile sociale legate de relaţiile afectuoase şi sexuale între parteneri de acelaşi sex au variat de-a lungul secolelor şi au mers mână în mână cu atitudinile dictate de religie. Ele au variat de la obligaţia legală în unele state din Grecia antică de a forma legături pederastice la integrarea prin instituţii sociale întâlnită în Japonia şi la triburile din America de Nord; de la trecerea sub tăcere (toleranţa) din ţările musulmane la percepţia relaţiilor ca o slăbiciune, precum în Italia în timpul Renaşterii, şi până la pedeapsa cu închisoare sau chiar cu moartea, din ţările din Europa de nord începând de la sfârşitul Evului Mediu până în secolul XX.
Atitudinea de astăzi a religiilor spre homosexualitate variază. Doctrinele religiilor abrahamice sunt interpretate de grupurile mai conservatoare ca văzând toate aceste relaţii ca un păcat. În acele societăţi guvernate de interpretări fundamentaliste ale religiilor, aceste relaţii sunt considerate precum perversiuni şi sunt ilegale. În unele jurisdicţii, precum în Arabia Saudită şi alte ţări musulmane ele sunt încă pedepsite cu moartea. În contrast, Budismul, Şintoismul şi alte religii consideră că în general sexualitatea se poate îmbina cu aspiraţiile spirituale şi ordinea socială, dar nu fac distincţie între obiectele dorinţei.
Începând cu secolul XIX, majoritatea ţărilor care adoptaseră Codul Napoleonic nu aveau interdicţii specifice contra actelor homosexuale, în timp ce ţările folosind legi bazate pe modelul englez aveau legi împotriva sodomiei, inclusiv pedeapsa cu moartea, aplicată până la sfârşitul secolului XIX.
Începând cu secolul XX, mişcări de eliberare sexuală, inspirate de mişcările pentru dobândirea drepturilor civile, împreună cu publicarea de studii ştiinţifice în acest domeniu, au dus la schimbări în atitudinile sociale şi în statutul legal al acestui tip de relaţii. În momentul de faţă, legalizarea relaţiilor între adulţi şi obţinerea uniunilor legale indiferent de sex este unul din scopurile principale ale organizaţiilor care promovează drepturile minorităţilor sexuale. În ultimii ani mai multe ţări au abrogat legile contra sodomiei sau care interziceau serviciul militar homosexualilor, votând chiar legi în favoarea uniunilor legale.
În Bulgaria relaţiile sexuale între oameni de acelaşi sex au fost legalizate în 1951, în Ungaria şi Cehoslovacia în 1961. În Anglia şi Wales relaţiile homosexuale au fost legalizate în 1967, pentru bărbaţi peste 21 de ani. Scoţia a urmat in 1980, şi Irlanda de Nord în 1982. Vârsta legală a fost scăzută în 1994 de la 21 la 18, şi din nou în 2000 la 16 în Marea Britanie. Această ultimă schimbare a fost făcută cu scopul de a i se da acelaşi tratament ca şi vârstei legale pentru acte sexuale între persoane de sex opus. Cu toate acestea, de abia în 2003 au fost legile contra tuturor activităţilor sexuale între persoane de acelaşi sex abrogate. De asemenea, şi în Statele Unite, nu mai devreme decât în 2003 Curtea Supremă a abrogat toate legile contra „sodomiei”. În China nu există nici o lege impotriva relaţiilor homosexuale, dar participanţii sunt deseori condamnaţi ca "derbedei", fapt ce poate duce la puşcărie şi la "re-educare." În Japonia nu există legi împotriva acestor relaţii.
[modifică] Legislaţia românească
În Codul Penal promulgat de Alexandru Ioan Cuza în anul 1864, inspirat mai ales din sistemul francez (care abolise discriminarea penală a homosexualităţii în anul 1791), nu existau diferenţe între tratamentul relaţiilor sexuale hetero sau homosexuale[3]. La sfârşitul secolului XIX, Codul Penal transilvănean, în vigoare începând cu anul 1878, pedepsea doar violul homosexual:
"Articolul 242: Constituie crimă de acte impudice nefireşti, care se pedepseşte cu recluziunea până la cinci ani, când asemenea acte se săvârşesc între bărbaţi, prin violenţă sau ameninţări, iar dacă crima a pricinuit moartea părţii vătămate, cu temniţă grea pe viaţă."
După Marea Unire din 1918, aplicabilitatea Codului lui Cuza din 1864 se extinde în multe regiuni ale noului stat, dar în Ardeal rămâne valabil cel vechi. Juristul Vasile Dongoroz face un rezumat al situaţiei în lucrarea "Articol despre Pederastie" publicat în Curierul Judiciar nr. 6, din 9 februarie 1930, la Bucureşti:
"Codul nostru penal actual a urmat sistemul Codului francez, adică actele sexuale contra naturii sunt din punct de vedere penal sancţionate în aceleaşi situaţiuni când devin pedepsibile şi relaţiile sexuale normale. Aşadar, numai atunci când se constată ca atare că actele au fost săvârşite cu violenţă (art. 263 CP) sau în aşa chip încât s-a adus un ultragiu public contra pudoarei (art. 262 CP), ele vor cădea sub rigorile legii penale."
Incriminarea discriminativă a homosexualităţii apare abia odată cu Codul lui Carol al II-lea din 1937, aproximativ în aceeaşi perioadă cu ascensiunea rapidă a nazismului în Europa. Homosexualităţii îi era rezervat articolul 431, care după nişte mici modificări, capătă această formă în anul 1938[4]:
„alin. 1: Actele de inversiune sexuală săvârşite între bărbaţi sau între femei, dacă provoacă scandal public, constituiesc delictul de inversiune sexuală şi se pedepsesc cu închisoare corecţională de la 6 luni la 2 ani.
alin. 2: Dacă actul s-a săvârşit asupra unei persoane mai mici de 18 ani, pedeapsa este închisoare corecţională de la 1 la 3 ani.
alin. 3: Aceeaşi pedeapsă prevăzută la alineatul precedent se aplică şi în cazul când actul s-a săvârşit asupra unei persoane mai mici de 14 ani chiar dacă nu s-a produs scandal public.“
În perioada comunistă homofobia din legea penală este păstrată şi augmentată. În Codul Penal al Republicii Populare Române promulgat în 1948 vechiul articol 431 înăspreşte pedepsele la un minimum de 2 ani şi un maxim de 5. În 1957 deja dispare condiţionarea "scandalului public" şi orice raport sexual consimţit între persoane de acelaşi sex este incriminat.
[modifică] Articolul 200
Odată cu venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu, statul comunist român îşi schimbă destul de mult atitudinea faţă de multe aspecte ale vieţii sociale. În această direcţie se poate înscrie şi evoluţia legislaţiei de opresiune împotriva minorităţii homosexuale. La început a fost o scurtă perioadă de relativă liberalizare, urmând ca după câţiva ani instrumentele de control şi de îngrădire a vieţii private să fie perfecţionate. În 1968 Marea Adunare Naţională elaborează o versiune complet revizuită a Codului Penal din 1936. Acum infracţiunile privitoare la viaţa sexuală erau incluse în secţiunea infracţiunilor contra persoanei. Articolul 200, în aliniatul unu, elimina condiţia scandalului public: "relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex se pedepsesc cu închisoare de la unu la cinci ani"[5]. Din punct de vedere social, articolul 200 a împiedicat activ dezvoltarea publică a oricărui tip de identitate homosexuală şi a reprezentat un preţios instrument de şantaj politic. Celebru a rămas cazul scriitorului dizident Paul Goma, acuzat pe nedrept de homosexualitate şi arestat pentru acest lucru. După 1989, articolul 200 a rămas neschimbat. Autorităţile române explicau, ca răspuns la intervenţiile internaţionale, că el reprezintă o "literă moartă" şi că nu mai este pus în aplicare[6].
În România relaţiile homosexuale sunt pe deplin legale din anul 2001, deşi în trecut oameni cu această orientare au fost deseori persecutaţi de poliţie, în special în anii comunismului. Aceştia erau obligaţi să devină conspiratori sau să aducă alte servicii Securităţii pentru că orientarea lor sexuală să nu fie dezvăluită, lucru care ar fi atras după sine pedeapsa. Însă înainte de comunism şi de dictatura autoritară a lui Carol al II-lea, Codul Penal nu incrimina homosexualitatea decât dacă sodomia ar fi fost săvârşită prin forţă de către un bărbat asupra altuia - cu alte cuvinte doar violul era condamnat.
[modifică] Note
- ^ Abstract
- ^ Existau şi alte motive decat cel pedagogic. In Creta relaţiile cu tinerii fuseseră introduse pentru a controla naşterile, conform Politicii lui Aristotel, 2, 7, 5. Vezi Bremmer 1991, p. 21.
- ^ Vasile Dongoroz, "Articol despre Pederastie", Curierul Judiciar nr. 6, din 9 februarie 1930, Bucureşti
- ^ Codul penal Carol al II-lea adnotat de E. Petit şi C. Gr. Zotta, Bucureşti, 1939, pag. 373
- ^ Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, ed. Lumina Lex, Buc., 1992
- ^ Scrisoare semnată de Subsecretarul de Stat Adrian Duţă din Ministerul de Justiţie, către Stefan Cooper, iulie 1992
[modifică] Bibliografie
- Jan Bremmer: Orpheus: From Guru To Gay, în: Philippe Borgeaud (îngrijitor de ediţie): Orphisme et Orphée - en l´honneur de Jean Rudhardt, Geneva 1991 (= Recherches et Rencontres. Publications de la Faculté des lettres de Genève 3), p. 12-30.
- Human Rights Watch, International Gay and Lesbian Human Rights Comission - raportul "Scandaluri publice. Orientarea sexuală şi legea penală în România", 1998, Arta Grafică, Bucureşti
[modifică] Vezi şi
- Homomasculinitate
- Bisexualitate
- Heterosexualitate
- Pederastie
- Transexualitate
- Lesbianism
- Imn gay
- Feminism lesbian
[modifică] Legături externe
 |
Cel puţin o parte din aceste legături externe nu îndeplinesc condiţiile de includere. Trebuie şterse legăturile inaccesibile, nerelevante sau care nu pot fi considerate surse de încredere. |
- ro Accept România - informaţie despre homosexualitate, comunitatea gay din România, etc.
- en Proiectul de Istorie Gay ANDROFIL: Istoria Mondială a Iubirii Masculine; Istorie, literatură şi artă
- en American Psychological Association - Întrebări şi răspunsuri despre orientarea sexuală şi homosexualitate
