Utilitarism
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
- Acest articol se referă la teoria morală Utilitarism. Pentru lucrarea scrisă de John Stuart Mill vezi Utilitarismul
Utilitarismul este o teorie morală care permite o evaluare a acţiunilor indivizilor şi are două dimensiuni esenţiale: un criteriu al binelui şi al răului, un imperativ moral – maximizează binele, o regulă de evaluare a acţiunii morale conform acestui criteriu.
Utilitarismul formulează răspunsuri la întrebări de forma: „ce trebuie făcut”, „ce trebuie să admirăm”, „cum e bine să trăim” cu ajutorul unor termeni împrumutaţi din economie gen – maximizare (a utilităţii, a fericirii), profit (obţinerea plăcerii).
[modifică] Istoric
[modifică] Jeremy Bentham
Utilitarism egoist.
Bentham sustine ca o actiune este in conformitate cu principiul utilitatii atunci cind tendinta ei de a spori fericirea comunitatii este mai mare. El declara ca nu exista placeri mai bune decit altele(ex.placerea de a minca nu se deosebeste de placerea de a primi premiul nobel),placerile se deosebesc dupa criterii cantitative: unele sunt mai intense, mai economice.
[modifică] John Stuart Mill
Pentru Mill utilitatea este fundamentul moralei. Conform acestui principiu acţiunile sunt corecte proporţional cu tendinţa lor de a promova fericirea şi sunt incorecte în măsura în care tind să producă inversul fericirii. Prin noţiunea de fericire Mill înţelege prezenţa plăcerii şi absenţa durerii, dar termenul de plăcere trebuie înţeles într-o accepţiune generală care nu înseamnă doar plăcere fizică ci şi „plăcerea frumosului, a decorativului, a delectării”. (John Stuart Mill)
Mill nu abandonează teoria lui Bentham şi acceptă utilitatea ca fiind un principiu al valorilor morale motiv pentru care o acţiune poate fi judecată în funcţie de fericirea pe care o aduce unui anumit număr de indivizi.
Spre deosebire de Jeremy Bentham, Mill accentuează diferenţa dintre plăceri şi imaginează o ierarhie a plăcerilor care ar sta la baza conceptului de fericire. Mill nu este un hedonist (hedonismul privit ca o „doctrină a porcilor”), el vorbeşte de două categorii de plăceri: trupeşti şi spirituale. Ultimele sunt dezirabile, căci spune acesta, sunt superioare calitativ plăcerilor trupeşti, deci implicit conduc la o fericire mai mare.
Mill îşi construeşte propria viziune despre utilitarism având în vedere distincţia bine personal - bine public. Acesta este un alt punct în care utilitarismul lui Mill se deosebeşte de cel al lui Bentham, motiv pentru care utilitarismul lui Mill este numit şi Utilitarism altruist. Deşi Mill este conştient că un obiectiv ca acela de a ajusta binele personal în funcţie de binele public este un demers dificil care nu poate fi atins cu uşurinţă, el consideră că sacrificiul unui individ poate fi considerat cea mai înaltă virtute.
|
||||||||||||||||||||||||||||
