Economie politică
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
- A nu se confunda cu Politică economică
Economia politică sau ştiinţa economică de ansamblu, este o ramură a ştiinţelor economice. Termenul de economie politică a fost consacrat în anul 1615 în Traicté de l'œconomie politique (Tratat de economie politică), de Antoine de Montchrestien[1], şi desemna pe atunci ştiinţa producţiei şi distribuţiei bogăţiei la nivel de ţară. A fost scris pentru suveranul de atunci al Franţei, Ludovic al XIII-lea, tatăl lui Ludovic al XIV-lea. Numele provine de la grecescul "politeia" (ordine socială) şi "oikonomia" ("oikos" = casă, gospodărie; "nomos" = lege).
Ideile şi teoriile economice au apărut încă din Evul Mediu, însă cunoştinţele economice erau integrate în diferite sisteme de gândire. La început, economia politică a fost cultivată de filozofi ca Thomas Hobbes, John Locke, Joseph Hume, oameni de afaceri şi oameni politici ca: Thomas Morus, John Temple, Duc de Sully, Johan de Witt, Richard Cantillon, Benjamin Franklin şi de medici ca Nicholas Barbon şi François Quesnay.
Cuprins |
[modifică] Definiţie
Economia politică a fost termenul original pentru studiul producţiei, acţiunilor de vânzare şi cumpărare şi a relaţiilor acestora cu legile, vămile şi guvernul. Aceasta s-a dezvoltat în secolul al XVIII-lea ca un studiu al economiilor statelor. Spre deosebire de teoria fiziocraţilor în cadrul căreia pământul era văzut ca o sursă a bunăstării tuturor, economiştii care studiau economia politică au propus teoria valorii muncii (introdusă pentru prima oară de John Locke, dezvoltată mai târziu de Adam Smith şi de Karl Marx), conform căreia munca este o sursă reală de valoare. Economiştii preocupaţi de economia politică au atras, de asemenea atenţia asupra dezvoltării accelerate a tehnologiei, al cărei rol în relaţiile economice şi sociale a devenit foarte importantă.
La sfârşitul secolului XIX, termenul „economie politică“ a fost înlocuit cu termenul economie care a fost folosit de acei care încercau să situeze studiul economiei pe o bază matematică şi axiomatică, în loc să studieze relaţiile structurale din cadrul producţiei şi consumului.
Termenul economia politică este folosit pentru a se face referinţă la studiile interdisciplinare din domeniile economiei, dreptului, ştiinţelor politice, pentru a înţelege în ce mod influenţează instituţiile politice şi mediul politic, comportamentul pieţei. În cadrul ştiinţelor politice, termenul se referă la liberalul modern, la teoriile marxiste realiste şi constructive în ceea ce priveşte relaţia dintre puterile economică şi politică dintre state. Acesta este un subiect de studiu pentru studenţii istoriei economice şi economiei instituţionale.
Economiştii asociază în mod frecvent termenul „economie politică“ cu teoria jocurilor. Economia politică internaţională este o ramură a economiei care studiază politicile monetare şi fiscale care au un efect asupra comerţul internaţional. Antropologii, sociologii şi geografii folosesc termenul „economie politică“ pentru a face referire la aproximările neo-marxiste în cazul dezvoltării şi subdezvoltării exprimate de Andre Gunder Frank şi Immanuel Wallerstein.
[modifică] Istoria economiei politice
Mercantilismul care a dominat gândirea economică între secolul al XVI-lea şi mijlocul secolului al XVIII-lea, prefigurează sensul modern restrâns al termenului „economie politică” interesat fiind doar de îmbogăţirea prinţului.
Mai apoi, Pierre de Boisguilbert, Richard Cantillon şi François Quesnay au fondat şcoala fiziocraţilor care considerau că bogăţia unei naţiuni constă din bogăţia tuturor locuitorilor săi. Studiind formarea acestei bogăţii, fiziocraţii concluzionau că puterea statului trebuie să intervină cât de puţn posibil în viaţa economică, creînd şi tradiţia liberală care a dominat gândirea economică până la sfârşitul secolului al XIX-lea. Răspunsul lor la întrebarea asupra politicii economice a statului este în mod substanţial acela că nu este dorită. Ei sunt adepţi ai tradiţiei liberale a filosofiei politice inaugurate de John Locke şi continuate de Frédéric Bastiat (1801-1850).
Tema intervenţiei statului a fost transmisă în principal în onoarea lui Karl Marx, care făcea din teoriile sale asupra crizelor generalizate ale superproducţiei punctul de plecare şi rezultatul asupra crizei generale a sistemului capitalist în economia politică, iar soluţia propusă de el era capitalul de stat din naţionalizarea mijloacelor de producţie.
John Maynard Keynes a făcut economie politică împreună cu Franklin Delano Roosevelt în momentul în care economia Statelor Unite trecea de la un «capitalism sălbatic » la un « capitalisme moderat» de intervenţia statului care avea un rol de control.
[modifică] Bibliografie
- Niţă Dobrotă şi colab., Economia politică, Editura economică, 1995
- L'économie politique. Analyse économique des choix publics et de la vie politique, J. Généreux, Larousse, 1996.
- Fondements d'économie politique, 3e édition, Alexis Jacquemin, Henry Tulkens, Paul Mercier, Bruxelles 2001. Accessible en ligne et téléchargeable en pdf sur la page web personnelle de Henry Tulkens (via Google)
- Frédéric Bastiat, Ce qu'on voit et ce qu'on ne voit pas, Choix de sophismes et de pamphlets économiques, Format:ISBN
- Antoin Murphy, L.-J. Plumard de Dangeul (1722 - 1777), Membre de l'Académie des Sciences de Stockholm - Un précurseur de l'Economie politique, in Revue Historique et Archéologique du Maine, Le Mans, 2000, 3° série T. 20, tome CLI de la Collection, p.81 - 96 (+ ill.).
[modifică] Vezi şi
[modifică] Articole conexe
- Charles King
- Joshia Child
- John Cary
- Bûtel-Dumont
- Lamoignon de Malesherbes
- Vincent de Gournay
- Véron de Forbonnais
- Istoria gândirii economice
- Politică
- Politică economică
- Capitalul
- Etica afacerilor
[modifică] Note
- ^ Antoine de Montchrestien (1616), p.3 J.Arrous, Introduction à l'économie politique, Paris, Dalloz, 1994
[modifică] Legături externe
- ro Centrul pentru Economie şi Libertate
- en The Political Economy of British Columbia's Rainforests de Elmer G. Wiens
- fr Economia este anticamera politicii? de David Herrgott
