Necesitate

Etimologic, termenul de necesitate provine din latină, necessitas, «ineluctabil», «nevoie imperativă»; «obligație imperativă», «necesitate logică». Sensul comun și fizic face referire la o stare de lucruri care nu se poate să nu existe. Sensul metafizic se referă la puterea (uneori divină) care guvernează cursul realității.

În logică, termenul este definit cu două sensuri: 1. Caracter a ceea ce nu poate fi fals, a ceea ce este universal valabil. 2. Relație inevitabilă între două propoziții. Sensul derivat implică nevoia, ceva de care o ființă nu se poate lipsi.

Descrierea filosofică

Necesitatea este o modalitate logică ce se opune simplei posibilități, dar și imposibilității și contingenței. Ea poate califica gânduri, idei sau principii: ea înseamnă astfel că adevărul lor nu poate fi respins de către spirit (de exemplu pentru că ele sunt evidente sau logic demonstrabile; deoarece contrariul este imposibil).

În sens fizic, necesitatea trimite la determinism; în sens metafizic, ea trimite la fatalism. Accepțiunea morală a termenului este înșelătoare: o obligație (ceea ce ne apare ca fiind necesar) se distinge de o constrângere prin aceea că există întotdeauna posibilitatea de a nu o respecta: ea trimite mai degrabă la o experiență decât la o necesitate, așa cum admite și Spinoza în „Lettre 58”.

Bibliografie

• Dicționar Enciclopedic de Filosofie - Elisabeth Clement, Chantal Demonque, Laurence Hansen-Love, Pierre Kahn - ISBN 973-684-299-1
• Baruch Spinoza - Lettre 58 , Flammarion Paris 1966, pag. 303-304