Tabula rasa

Tabula rasa (latină tradus prin Tablă ștearsă) este caracterizarea intelectului uman la naștere, după empiriști.

Originea ajunge la Aristotel care reia o imagine a lui Platon (din Theaetetus) și caracterizează psihicul înaintea unui act de cunoaștere. Expresia este folosită și de Albertus Magnus, de Toma d'Aquino. Consacrarea expresiei se produce mai târziu prin dialogul dintre Locke și Leibniz în legătură cu ideile înnăscute; se dezvoltă teoria conform căreia, la naștere, mintea este o tabula rasa, în așteptarea ideilor ce provin din experiență (în Nouveaux essais).

Expresia, provenită din traducerea latină a lucrării De Anima a lui Aristotel, nu se găsește la Locke, însă teoria poate fi identificată aici. Preluând de la scolastici ideea asociată că "nu există nimic în intelect care nu a fost mai întâi în simțuri", Gassendi și Locke au făcut din aceasta o piesă importantă a empirismului lor.

Expresia Tabula rasa este folosită și în psihanaliza lui Sigmund Freud.

În viața cotidiană, expresia are sensul de stare de ignoranță crasă, de incultură sau într-o locuțiune verbală: a șterge cu buretele trecutul.