Cunoaștere

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Personificarea cunoașterii (Greacă Επιστημη, Episteme) în Biblioteca Celsus din Ephesus, Turcia.

Cunoașterea este familiarizarea cu cineva sau ceva, ce poate include fapte, informații, descrieri sau abilități dobândite prin experiență sau educație. Se poate referi la înțelegerea teoretică sau practică a unui subiect. Poate fi implicită (cum ar fi abilitatea practică sau expertiza) sau explicită (cum ar fi înțelegerea teoretică a unui subiect) și poate fi mai mult sau mai puțin formală sau sistematică.[1] În filozofie, studiul cunoașterii este numit epistemologie și fillozoful Platon a dat faimoasa definiție a cunoașterii drept „convingere adevărată justificată”. Cu toate acestea, nu există o singură definiție a cunoașterii unanim acceptată și sunt numeroase teorii care o explică.

Acumularea de cunoștințe implică procese cognitive complexe: percepție, comunicare, asociere și raționare, în timp ce cunoașterea este de asemenea legată de capacitatea de conștientizare a ființelor umane.[2]

Teorii ale cunoașterii[modificare | modificare sursă]

Robert Reid, Cunoaștere (1896). Clădirea Thomas Jefferson, Washington, D.C.
Vezi și: Epistemologie
Eventuala demarcație între filozofie și știință a fost făcută posibilă prin ideeea că esența filozofiei era „teoria cunoașterii”, o teorie distinctă față de științe pentru că stătea la baza acestora... Fără această idee, a unei „teorii a cunoașterii”, este dificil de imaginat ce ar fi fost „filozofia” în epoca șiinței moderne.
Richard Rorty Filozofia și oglinda naturii

Definiția cunoașterii este un subiect dezbătut în continuare de către filozofi în domeniul epistemologiei. Definiția clasică, descrisă dar nu complet aprobată de către Platon[3], susține că o afirmație trebuie să întrunească trei criterii pentru a fi considerata cunoaștere: trebuie să fie justificată, adevărată și credibilă. Unii susțin că aceste condiții nu sunt suficiente, cum ar fi condiția suplimentară a lui Simon Blackburn, conform căreia nu trebuie să spunem că cei care întrunesc oricare dintre aceste condiții „prin eroare, omisiune sau eșec” au cunoaștere.[4]

În contrast cu această abordare, Wittgenstein a observat, urmărind paradoxul lui Moore, că cineva poate spune „o crede și să nu fie așa”, însă nu poate spune „o cunoaște și să nu fie așa”.[5] El continuă să argumenteze că acestea nu corespund unor stări mentale distincte, ci mai degrabă unor modalități distincte de a vorbi despre convingere. Ce diferă aici nu este starea mentală a vorbitorului, ci activitatea în care acesta este implicat. Din acest punct de vedere, a știi că ceainicul fierbe nu presupune să fi într-o stare mentală specifică, ci a efectua o operație specifiă pe afirmația că ceainicul fierbe. Wittgenstein a căutat să depășească dificultatea definiției observând modul în care „cunoașterea” este folosită în limbajul natural. El privea cunoașterea ca un caz de recunoaștere a familiarității. Mergând pe această idee, „cunoașterea” a fost reconstruită ca un concept separat, care evidențiază trăsăturile relevante, dar care nu este ilustrat în mod adecvat de nicio definiție.[6]


-Intentionalitatea defineste predeterminarea actiunii in real prin constructia unui model de actiune in mintea subiectului.

-Rationalitatea defineste cautarea, identificarea, explicitarea cauzala si utilizarea tuturor formelor, proprietatilor si relatiilor intre proprietati, care permit subiectului sa realizeze o anume transformare de stare in realitate, sau sa explice cauzal o anume stare observata ori construita experimental.

-Valorizarea este consecinta evaluarii utilitatii rezultatelor dobandite printr-o anume cunoastere, printr-o actiune configuranta sau explicanta cauzal de modalitate.

Functia cognitiva implica constienta subiectului, implica capacitatea acestuia de a modela realitatea in mintea sa, de a se modela pe sine ca agent purtator de constienta si creator de cunoastere, dar si de a se separa de modelele de sine si de realitate, tratandu-se pe sine ca sursa a modelarii si constientizarii modelarii realitatii.

Conștiența sumar caracterizată este proprietatea sistemului de a se identifica, diferenția structural și dinamic, poziționa si orienta intențional operant, în diferite cuplaje cu sine și prin sine cu mulțimea starilor ambientului.

Cunoașterea umana implică socializare interactiv cognitivă, ea se desfășoară într-un spatiu natural amenajat, spatiul real-societal, alcătuit din parti prelucrate ale realitatii, indivizi cunoscatori si multimea efectelor actiunilor cognitive. Membrii societatii iși descriu si comunica intre ei, atât propriile individualizări, performanțe și opțiuni cognitive cât și pe ale semenilor. Socializarea cognitivă duce atât la cooperare cât și la conflict în spațiile cunoașterii cu toate consecințele cunoscute.

Calitatea cunoașterii depinde de instrumentele conceptuale si experientiale utilizate pentru dobândirea și folosirera ei.

Convențional putem separa cunoaștere concretă și abstractă. Cunoasterea concreta poate fi practica sau intuitiva. Cunoasterea abstracta este actiune corelanta intre serii de familii de forme sau familii de proprietati, care conduc la o anume stare sau o dependenta precisa intre o serie de stari.

Cunoasterea abstracta caracterizanta de obiect si proces fenomenal sau social își defineste componentele obiect, relatie si proprietate, precum si procedurile specifice de manipulare distincta a obiectelor, regulile de conectare intre actiunile operante și traseul conexiunilor argumentante care indica posibilitatea realizarii sau negarea posibilitatii realizarii unei anume configuratii intr-un spatiu obiectual determinat.

Cunoasterea practica vizeaza realizarea directa a unei forme sau multimi de forme conectate functional, acesta este cazul proiectarii si realizarii de obiecte, functii si utilitati prin unelte materiale. Cunoasterea formala utilizeaza operatori si interpretari cantitative, matematice, si este folosita pentru a modela precis, predictiv, utilizand functii matematice, un segment de fenomenalitate, un aspect metabolic sau conceptual al omului, sau a stabili parametrii si dimensiona dinamic o actiune sociala, o institutie, o anume agregat unealta, cu o structura si utilitate specifica.

Putem deasemeni discrimina cunoasterea culturala, care opereaza cu variabile ambigue precum valori, atitudini, legaturi sufletesti, emotii, contacte, cooperari si conflicte umane. In cultura identificam o cunoastere concreta, definibila, asamblabila si comunicabila gestual si lingvistic, precum acea cunoastere 'abstracta' care construieste principii si metode de creatie muzicala, picturala, regizorala sau literara, sau principii estetizante.

Fiecare domeniu al cunoasterii are obiecte proprii, reguli generative proprii si strategii evaluante si utilizante proprii, unele accesibile majoritatii altele extrem de tehnice formal, sau subtil realizante estetic, inaccesibile omului mediu.

Este cunoscut ca aparatul matematic utilizat in constructia modelelor teoretice actuale ale fizicii este atat de compex logic demonstrant si interpretant, incat nu foarte multi oamenii il pot invata, intelege corect si aplica creativ la nivel superior.

Deasemeni pentru a realiza o pictura, compozitie muzicala, opera literara, sau regizorala, este nevoie de mult talent, multa experienta si o profunda competenta creativa si critic evaluanta, compact definita ca 'inventivitate artistica'.

Dar si pentru a prelua cat mai mult din ingeniozitatea unei creatii si transpune in trairi personale emotive si conceptuale, din perspectiva spectatorului, cere o calitate subtila anume 'bun gust autentic'.

Poate cel mai dotat cu potential critic superior este omul de stiinta constructor de teorii fenomenale, sau artistul, cretorul de opera de arta, indiferent din ce domeniu, pentruca fara un spontan, profund si atent simt critic-estetic, nu se poate realiza o opera de mare calitate, opera pretuita de numeroase generatii timp de decenii, secole sau milenii, opera fundamentala care formeaza personalitatea umana, ii daruie valori, imbolduri creative si criterii estetizante.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ http://oxforddictionaries.com/view/entry/m_en_us1261368#m_en_us1261368
  2. ^ Stanley Cavell, "Knowing and Acknowledging," Must We Mean What We Say? (Cambridge University Press, 2002), 238–266.
  3. ^ In Plato's Theaetetus, Socrates and Theaetetus discuss three definitions of knowledge: knowledge as nothing but perception, knowledge as true judgment, and, finally, knowledge as a true judgment with an account. Each of these definitions is shown to be unsatisfactory.
  4. ^ http://www.centenary.edu/attachments/philosophy/aizawa/courses/epistemologyf2008/kirkham1984.pdf
  5. ^ Ludwig Wittgenstein, On Certainty, remark 42
  6. ^ Gottschalk-Mazouz, N. (2008): „Internet and the flow of knowledge“, in: Hrachovec, H.; Pichler, A. (Hg.): Philosophy of the Information Society. Proceedings of the 30. International Ludwig Wittgenstein Symposium Kirchberg am Wechsel, Austria 2007. Volume 2, Frankfurt, Paris, Lancaster, New Brunswik: Ontos, S. 215–232. http://www.uni-stuttgart.de/philo/fileadmin/doc/pdf/gottschalk/ngm-internetflow-2008.pdf

Legături externe[modificare | modificare sursă]