Paradigmă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Paradigma este o construcţie mentală larg acceptată, care oferă unei comunităţi sau unei societăţi pe perioadă îndelungată o bază pentru crearea unei identităţi de sine (a activităţii de cercetare de exemplu) şi astfel pentru rezolvarea unor probleme sau sarcini.
La Thomas Kuhn baza practicii cercetării şi a consensului într-o ştiinţă care a atins stadiul maturităţii nu este teoria ştiinţifică, ci ceva mai complex, paradigma. Kuhn argumentează că cercetarea ştiinţifică în disciplinele care au ajuns în acest stadiu nu este condusă în primul rând de teorii şi reguli metodologice generale, ci de experienţe împărtăşite în comun, ce sunt încastrate în paradigme.
Paradigmele înţelese ca realizări ştiinţifice exemplare, ca exemple concrete de formulări şi soluţii ale problemelor ştiinţifice, sunt baza acelui acord al oamenilor de ştiinţă asupra fundamentelor, ce distinge orice cercetare ştiinţifică matură. Paradigmele sunt realizări ştiinţifice universal recunoscute care, pentru o perioadă, oferă probleme şi soluţii model unei comunităţi de practicieni. Ca realizări ştiinţifice care oferă modele de formulare şi rezolvare de probleme unui grup de cercetători, constituie entităţi complexe ce cuprind elemente de natură teoretică, instrumentală şi metodologică. Cunoaşterea cuprinsă într-o paradigmă este în mare măsură una tacită. Formularea şi rezolvarea de probleme pe baza cunoaşterii tacite cuprinse în paradigme constituie ceea ce Kuhn numeşte „ştiinţă normală” sau „cercetare normală”.
Regulile derivă din paradigme, dar paradigmele pot ghida cercetarea chiar în lipsa regulilor.
