Rațiune suficientă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Rațiunea suficientă este principiul fundamental al gândirii, alături de principiile identității, noncontradicției și terțului exclus. Se formulează astfel: „Orice enunț are un temei”.

Principiul rațiunii suficiente își manifestă acțiunea prin cerința ca orice afirmație sau negație, pentru a fi acceptată, să fie dovedită, adică să i se arate temeiul. Legea a fost utilizată încă de Aristotel, dar primul care i-a dat o formulare explicită a fost Leibniz. Rațiunea, temeiul poate fi:

  • rațiune necesară dar nu suficientă
  • rațiune necesară și suficientă
  • rațiune suficientă dar nu și necesară