Gnosticism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Gnosticismul, curent religios şi filosofic din primele trei secole după Hristos.

Cuprins 1 Prezentare generală 2 Reprezentanţi 3 Bibliografie 4 Legături externe

[modifică] Prezentare generală

Unul din punctele centrale ale gnosticismului este problema răului: de ce există răul în Univers, dacă Dumnezeu este binele absolut? Răspunsul trebuia găsit prin înlăturarea confuziei dintre autorul lucrurilor rele şi autorul lucrurilor bune din univers. Cei doi „autori” sunt Dumnezeul cunoscut evreilor şi creştinilor (crud şi răzbunător) şi, respectiv, Dumnezeul necunoscut până acum, inaccesibil, deci Străin (care nu intervine în treburile de pe pământ). Profeţii Bibliei au fost toţi inspiraţi de un Dumnezeu care anunţa numai catastrofe, deci de „Dumnezeul rău”. Gnosticii căutau pe Dumnezeul absolut, inefabil, inaccesibil, pe acel „Străin” din vârful ierarhiei tuturor dumnezeilor oricărei religii existente. Există aşadar o ierarhie cerească ce include toate fiinţele spirituale şi toate identităţile divine, toţi „Dumnezeii” în care cred reprezentanţii religiilor existente. Structura acestei ierarhii era imaginată diferit de fiecare maestru sau sectă gnostică, fiind dificil de descris într-un mod sintetic.

Nu puţini au fost chiar creştinii care, înţelegând că trebuie să atingă ultimele profunzimi ale revelaţiei, s-au angajat în căutarea unei cunoaşteri (gnôsis) perfecte, care să depăşească aparenţele sensibile şi preceptele morale elementare. Ei căutau o doctrină totală, care să explice originea şi raţiunea tuturor lucrurilor, văzute şi nevăzute. Mântuirea, considerau ei, este condiţionată de o cunoaştere a tainelor divine prin intermediul unor semne prezente atât în Evanghelii sau Apocalipsa lui Ioan, cât şi în tradiţia vie, orală, transmisă de la Hristos, absentă din textele canonice datorită caracterului lor iniţiatic.

Gnosticii se considerau urmaşi şi păstrători ai acestei tradiţii orale şi postulau că revelaţia este stratificată, conţinând mai multe niveluri de înţelegere, în acord cu puterea intelectivă a fiecărui om. Valentin, de exemplu, considera că oamenii se împart în hylici (materialiştii sortiţi pierzaniei), psihici (oameni dominaţi de activitate sufletească şi care se vor mântui prin fapte bune), respectiv pneumatici sau gnostici (singurii capabili să ajungă la adevărata iluminare) .

Sistemul doctrinar gnostic are particularităţi importante care-l diferenţiază net de creştinism, din multe puncte de vedere. De aceea, ei pot fi consideraţi eretici numai dintr-un punct de vedere, anume prin perspectiva polemicii dusă din interior (atâta cât se poate afirma acest lucru ) cu creştinismul. Pe de altă parte, ei aveau un sistem de gândire care mai degrabă a rivalizat cu creştinismul, motiv pentru care ei pot fi consideraţi reprezentanţi ai unui curent independent . Mai trebuie spus şi că doctrinele gnostice se dezvoltă în acelaşi context cu platonismul mediu, apelând la surse compatibile şi rivalizând adesea. Gânditorii la care creştinii se raportau cu apelativul „eretici” puteau include la fel de bine platonicieni (în sensul platonismului mediu şi chiar neoplatonismului) sau gnostici, fără ca cele două curente să se confunde.

Miezul filosofiilor neoplatonice stătea pe doctrina emanaţiei (indiferent de particularităţile acesteia, de la Plotin la Proclus, de pildă), în vreme ce gnosticii trebuie reperaţi prin cosmologia lor dualistă. Cu toate acestea, sistemele gnostice conţin elemente emanaţioniste şi chiar par uneori mai platonice decât celelalte prin ipostazierea la nivel inteligibil a unui număr aparent excesiv de entităţi şi niveluri. Ceea ce îi apropie este şi soteriologia: ambele sisteme mizau pe rolul cunoaşterii (iniţierii) în salvarea sufletului. Totuşi, dacă neoplatonicii se legitimau explicit prin tradiţia platoniciană, asumându-şi o identitate elenă, gnosticii îşi asumau o cuprindere mai largă, considerându-se posesorii unei învăţături universale, capabilă să includă toate celelalte religii.

[modifică] Reprezentanţi

Cerintus, Marcion, Carpocrates, Basilides şi Valentinus.

Ei au fost principalii învăţători, de secol II, ai doctrinei gnostice. Explicaţiile oferite de creştinism cu privire la existenţa răului, la natura umană, au părut nesatisfăcătoare din punctul de vedere al acestor gânditori. Ei au apelat la filosofia păgână pentru soluţii mai bune, refuzând să accepte învăţătura creştină. Teoria lor era aceea că Hristos ar fi avut, în afară de învăţătura exoterică, împărtăşită tuturor celor care-l ascultau, şi o doctrină esoterică, secretă, pe care nu a comunicat-o decât discipolilor săi. Această doctrină secretă, gnôsis, este adevărata esenţă a ceea ce ar trebui să fie creştinismul. În fond, ei refuzau să accepte creştinismul popular, evanghelic, încercând să identifice şi să urmeze această presupusă doctrină secretă.

Acest sistem este o cosmologie şi o teologie în acelaşi timp, o supra-doctrină menită a unifica toate noţiunile cunoscute şi a justifica gnoza. Ea este în fond un amestec de învăţături recognoscibile în operele lui Platon, Philos şi Plotin, conţinând însă şi elemente ortodox creştine. În esenţă, ei susţineau opoziţia fundamentală între spirit şi materie, precum şi doctrina emanaţiei. Dumnezeu creează „emanând” acest număr de eoni care în final se vor întoarce la El printr-o mântuire universală (aceasta este doctrina resurecţiei totale sau apokatastazei, susţinută şi de Plotin, respinsă intens de creştinism întrucât excludea responsabilitatea persoanei). Ca fenomen istoric, Gnosticismul a luat sfârşit în secolul al V-lea, odată cu victoria creştinismului în Imperiul Roman. În paralel se dezvoltase însă Maniheismul, care a supravieţuit mult timp, fie ca atare (în secolul al XI-lea, de exemplu, mai existau biserici maniheiste în Turkestan), fie sub forma unor reluări cum ar fi bogumilismul.

[modifică] Bibliografie

• Serge Hutin, Societăţile secrete, traducere de Beatrice Stanciu, Editura de Vest, Timişoara, 1991
• Alexandrian, Istoria filosofiei oculte, traducere de Claudia Dumitru, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994

[modifică] Legături externe

• Asociaţia Gnostică
• Despre Gnoză şi Gnosticism