Pelagianism
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pelagianismul ia nastere în secolul V d.C. si este întâia conceptie cu privire la antropologia si soteoriologia crestina. Desi pelagianismul a fost condamnat, discutiile teologice au continuat, dând nastere unei nou conflict: disputa semipelagiana. Augustin, aparând doctrina bisericii de pelagianism, a mers prea departe. Sustinând necesitatea absoluta a harului divin, afirma ca vointa omului este atât de slabita si neputincioasa din cauza pacatului stramosesc, încât nu poate face, fara ajutorul lui Dumnezeu, decât fapte rele. Tot a acestuia este si ideea ca Dumnezeu nu vrea ca toti oamenii sa se mântuiasca, ci numai unii. Cei ce se mântuiesc, e pentru ca harul divin i-a ales spre mântuire din veci sau i-a predestinat sa scape de osânda. Cei sortiti osândirii ramân în numarul celor pierduti pentru vecie, fara sansa de întoarcere (ideea a fost preluata de protestantism).
