Pelagianism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Pelagianismul este doctrina provenită, ca denumire, de la teologul Pelagius (354 - c.420) cu privire la antropologia și soteoriologia creștină.

Fondul doctrinar[modificare | modificare sursă]

El considera că oamenii au capacitatea de a îndeplini poruncile lui Dumnezeu prin exercitarea libertății voinței umane, independent de slava lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, libera voință a unei persoane este pe de-a întregul capabilă să-L aleagă pe Dumnezeu și/sau să facă bine sau rău fără ajutorul intervenției divine. Pelagianismul spune că firea omului este bună, la bază. Astfel ea neagă păcatul originar, doctrina conform căreia noi am moștenit o fire păcătoasă de la Adam. El spunea că Adam și-a făcut rău doar sieși, când a decăzut, iar toți descendenții săi nu au fost afectați de păcatul lui Adam. Pelagius susținea că o persoană este născută cu aceeași puritate și virtuți morale ca cele ale lui Adam, atunci când a fost făcut de Dumnezeu. El afirma că oamenii îl pot alege pe Dumnezeu prin exercitarea liberului arbitru și a gândirii raționale. Slava lui Dumnezeu, atunci, ar fi doar un ajutor prin care indivizii ar veni către El.

Implicații dialectice[modificare | modificare sursă]

Deși pelagianismul a fost condamnat, discuțiile teologice au continuat, dând naștere unei nou conflict: disputa semipelagiană. Augustin, apărând doctrina bisericii față de pelagianism, a mers prea departe. Susținând necesitatea absolută a harului divin, Augustin afirma că vointa omului este atât de slăbită si neputincioasă din cauza păcatului strămoșesc, încât nu poate face, fără ajutorul lui Dumnezeu, decât fapte rele. Augustin a susținut și ideea că Dumnezeu nu vrea ca toți oamenii să se mântuiască, ci numai numai cei aleși sau predestinați să scape de osânda. Cei sortiți osândei rămân printre cei pierduți pentru vecie, fără întoarcere (ideea a fost preluată de protestantism).

Pelagianismul nu reușește să priceapă firea omului și slăbiciunile lui. Suntem păcătoși prin firea noastră (Efes. 2:3; Psalm 51:5). Cu toții am păcătuit deoarece am intrat în lume prin Adam: "De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit…" (Rom. 5:12, NIV). Mai mult, Romani 3:9-12 spune: "9.) Ce urmează atunci? Sîntem noi mai buni decît ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toți, fie Iudei fie Greci, sînt supt păcat, 10.) după cum este scris: 'Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. 11.) Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. 12.) Toți s-au abătut, și au ajuns niște netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici măcar unul.” Așadar, suntem incapabili de a face voia lui Dumnezeu (Rom. 6:16; 7:14). Am fost afectați de căderea lui Adam, contrar învățăturii lui Pelagius.

După Consiliul din Efes (431), pelagianismul nu a mai tulburat Biserica Greacă, astfel că istoricii greci ai secolului al cincilea nici măcar nu pomenesc ceva despre controversă sau numele ereticilor. Însă erezia a continuat să mocnească în Vest și s-a stins foarte încet.

Legături externe[modificare | modificare sursă]