Viața de apoi

Reprezentare creştină a vieţii de apoi: Grădina plăcerilor pământeşti, pictură în ulei de Hieronymus Bosch. În stânga este reprezentant raiul, iar în dreapta iadul.

Reprezentare egipteană a vieții de apoi

Viața de apoi (sau viața de după moarte, lumea cealaltă) este ideea că mintea sau conștiința continuă să existe undeva anume prin mijloace naturale sau supranaturale după ce moartea corpului a avut loc. În multe viziuni populare, aceasta își continuă existența adesea într-un tărâm imaterial sau spiritual. Opinii majore cu privire la viața de apoi provin din mitologie, religie, ezoterism și metafizică.

Egiptul antic

Zeul Anubis este inventatorul mitic al îmbălsămării și al mumificării; în această imagine el pregătește trupul lui Sennedjen

Atunci când Khnum a modelat oamenii pe roata de olar, le-a adăugat pe lângă trup și energie vitală (numită „ka”) și suflet, personalitate („ba”, de obicei reprezentat cu trup de pasăre și cap de om). Cele trei coexistă în timpul vieții, împreună ren (numele), sheut (umbra) și sekhem (acestea însă nu sunt atât de importante, deoarece, omul nu mai are nevoie de ele după deces). După moarte însă, sufletul și energia vitală își iau zborul, fiind nemuritoare, iar corpul se descompune. Pentru a dobândi viața de după moarte, la fel ca zeul Osiris, omul trebuie să aibă toate cele trei elemente componente. De aceea, vechii egipteni îmbălsămau și mumificau trupurile pentru a le păstra în formă intactă timp de mult timp. Ceremonia de mumificare era atât de lungă și de complicată încât numai regii, reginele, vizirii și persoanele foarte importante beneficiau de ea. Primul care a realizat mumificarea, deci inventatorul ei, a fost zeul Anubis, de la care se spune că au învățat procedeul și preoții egipteni. Animale precum pisica sau babuinul erau de asemenea mumificate, deoarece erau sacre, protejate de zeii Bastet, respectiv Thot.

Roma și Grecia antică

În mitologia greacă, Hades era zeul împărăției subpământene, fiul lui Cronos și al Rheei. Hades sălășluia în împărăția umbrelor, pe care o cârmuia alături de soția sa, Persefona. El nu îngăduia nimănui, odată ajuns acolo, să mai vadă lumina zilei. Numele lui Hades era evitat de antici, care se fereau să-l pronunțe, socotindu-l aducător de nenorociri. Cel mai adesea el era invocat sub numele de Pluton (Zeul cel bogat), aluzie la bogățiile nemăsurate care se ascundeau în măruntaiele pământului. Hades este și un nume sinonim cu împărăția subpământeană pe care o stăpânește zeul cu acest nume. După diferite surse mitologice, această împărăție cuprinde Tartarul, Câmpia Asfodelelor, și tărâmul paradisiac destinat eroilor și celor favorizați de zei, precum și sufletelor oamenilor virtuoși - Elysium sau Câmpiile Elizee.

Budism și hinduism

Unele religii cred în reîncarnare (revenirea la viață într-un corp diferit). Aceste religii includ în principal budismul și hinduismul.

Hinduismul consideră că la moarte sufletul părăsește corpul fizic. Dar sufletul nu moare. El locuiește într-o pe corp subtil numit corp astral. Corpul astral există într-o dimensiune non-fizică numită plan astral. Aici, sufletul continuă să aibă experiențe până când este născut din nou, într-un alt corp fizic ca un copil.

Caracteristici

Cei mai mulți oameni din lume cred că după moarte te duci într-un alt loc, cum ar fi raiul sau iadul. Creștinismul, islamul și jainismul sunt religiile care cred în acest lucru.

Alții (cum ar fi animiștii africani) cred că unii oameni se schimbă în spirite numite fantome.

Există, de asemenea, cei care nu cred că există o viață de apoi și că pur și simplu omul încetează să mai existe o dată ce a murit. Ateismul se bazează pe refuzul existenței lui Dumnezeu și chiar al vieții de după moarte.

Legături externe

• Stewart Salmond - The Christian Doctrine of Immortality
• Dictionary of the History of Ideas: Death and Immortality
• The Destiny of the Soul: A Critical History of the Doctrine of a Future Life la Proiectul Gutenberg
• Versiune Online a Heaven and Hell de Emanuel Swedenborg (traducere nouă din 2002) [2]