Nestorianism

Nestorianismul a fost o doctrină creștină susținută de patriarhul Nestorie al Constantinopolului (386-451), care atribuia lui Iisus două esențe: una umană (omul Isus) și una divină (Logosul, Cuvântul, Cristos). Natura umană este distinctă și independentă; de aceea, în Isus ar fi existat două subiecte: persoana divină a Fiului lui Dumnezeu, născut din Dumnezeu-Tatăl și persoana uman-istorică, care s-a născut din Maria. Nestorianismul a fost condamnat de Conciliul Ecumenic de la Efes (431) pentru că refuza Mariei titlul de „Născătoare de Dumnezeu” („Maica Domnului”). Pentru Nestorie, firea umană a fost nu numai completă și independentă, compusă din trup cu suflet și din intelect/voință, ci a avut și Ego-ul ei genuin, care se păstrează împreună cu persoana Cuvântului. Unirea n-ar fi decât o simplă asociere a celor două persoane, corespunzătoare celor două firi. Încercând să soluționeze logic prezența lui Isus în chipul omenesc, Nestorie ajunge să formuleze ideea unei a treia persoane, persoana unirii, care le leagă pe celelalte două și este cea care propovăduiește, face minuni, mănâncă alături de apostoli și ucenici. O consecință a nestorianismului este faptul că nu mai recunoaște în Maria pe Maica Domnului, care pentru această concepție este „Născătoare de Isus” și nu „Născătoare de Dumnezeu”, cum afirmă biserica ortodoxă.