Nestorianism
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Nestorianismul a fost o doctrină creştină susţinută de patriarhul Nestorie al Constantinopolului (380-440), care atribuia lui Isus două esenţe: una umană (omul Isus) şi una divină (Logosul, Cuvîntul, Cristos). Natura umană este distinctă şi independentă; de aceea, în Isus ar fi existat două subiecte: persoana divină a Fiului lui Dumnezeu, născut din Dumnezeu-Tatăl şi persoana uman-istorică, care s-a născut din Maria. Nestorianismul a fost condamnat de Conciliul Ecumenic de la Efes (431) pentru că refuza Mariei titlul de „Născătoare de Dumnezeu” („Maica Domnului”). Pentru Nestorie, firea umană a fost nu numai completă şi independentă, compusă din trup cu suflet şi din intelect/voinţă, ci a avut şi Ego-ul ei genuin, care se păstrează împreună cu persoana Cuvîntului. Unirea n-ar fi decît o simplă asociere a celor două persoane, corespunzătoare celor două firi. Încercînd să soluţioneze logic prezenţa lui Isus în chipul omenesc, Nestorie ajunge să formuleze ideea unei a treia persoane, persoana unirii, care le leagă pe celelalte două şi este cea care propovăduieşte, face minuni, mănîncă alături de apostoli şi ucenici. O consecinţă a nestorianismului este faptul că nu mai recunoaşte în Maria pe Maica Domnului, care pentru această conceptie este „Născătoare de Isus” şi nu „Născătoare de Dumnezeu”, cum afirmă biserica. Concepţia nestoriană era că Maria n-a născut pe Fiul lui Dumnezeu, ca să merite să fie numita „Născătoare de Dumnezeu” („Theotokos”), cum a susţinut în mod greşit biserica, ci ea a născut doar pe omul Isus (Jeshua).
