Argument cosmologic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Calitatea informaţiilor sau a exprimării din acest articol sau secţiune trebuie îmbunătăţită. Consultaţi manualul de stil şi îndrumarul, apoi daţi o mână de ajutor. Acest articol a fost etichetat în august 2007

Argumentul cosmologic încearcă să găsească o ultimă justificare universului, să îi fundamenteze cumva prezenţa şi manifestarea. La baza acţiunii justificante de existenţă a realităţii stă conceptul de cauză, de sursă creativă a ceva.

Conceptul de cauză are o vechime de milenii şi se bazează pe observaţia umană asupra realităţii şi modificărilor pe care le suferă. Analiza stărilor ambientului şi a efectelor acţiunilor umane asupra acestuia a dus la constatarea că orice se întâmplă în natură se poate motiva cumva.

Observaţia sistematică a realităţii a sugerat o legătură sistematică între ceea ce se percepe la un moment dat şi percepţia ulterioară. Generalizând conceptual observaţiile între acţiunile şi consecinţele cotidiene, omul trecutului a tras concluzia că din orice modalitate interactivă apar forme, calităţi sau situaţii noi.

Cercetarea schimbării şi consecinţelor în natură sau chiar în societate a dus la convingerea generalizată că orice obiect, calitate sau eveniment bine diferenţiat modal provine din alt obiect sau eveniment anterior, care la rândul lui are şi el ca origine alt obiect ori eveniment.

Numele generic a acelui ceva din a cărui prezenţă şi manifestare decurge ceva diferit, a fost numit 'cauză', iar această generalizare a dependenţei momentane între ce a fost şi ce este, sau între ce este şi ce va fi, a avut un rol extrem de important în gândirea şi practica umană.

Odată separat criteriul cauzal şi transformat în principiu cauzal universal, omul a înţeles că orice stare naturală sau personală are o cauză, iar pentru a înţelege şi controla o situaţie trebuie identificată şi înţeleasă cauza care a generat-o.

Consecinţa acţiunii oricărei cauze a fost numită generic 'efect', iar cuplul 'cauză efect', a devenit mecanismul de explicare a orice există.

Corelarea sistematică cauză-efect a devenit un instrument de cercetare şi cunoaştere permanentă a cărui valoare este enormă.

Prin cuplul creativ 'cauză-efect' omul timpurilor trecute a început să îşi pună întrebări asupra provenienţei celor pe care le observă în jurul său, sau să îşi analizeze cauzal acţiunile.

Cum fiecare efect cerea o cauză, iar cauza tratată ca efect, cerea şi ea o altă cauză, pentru a motiva consecinţele oricărei stări observate, raţionamentele investigante şi corelante cauză-efect, au gândit posibilitatea unui şir infinit de cauze şi efecte naturale, fapt care punea în încurcătură mintea umană şi o împiedică să explice complet şi corect, provenienţa şi însuşirile celui mai mărunt obiect sau proces natural.

Pentru a ieşi din această regresie la infinit a justificării unei existenţe prin alta şi tot astfel, gânditorii trecutului au presupus existenţa unei cauze prime, a unui agent creativ de eveniment care nu provine din altul anterior.

Filozoful grec Platon a sugerat existenţa unui 'demiurg', a unui creator al universului, care le face pe toate conform unei concepţii a perfecţiunii, necesităţii şi binelui absolut.

Aristotel alt mare metafizician grec, a introdus ideia de 'cauza prima', sau 'motor creativ universal', cel care le face-mişcă pe toate fără a fi el însuşi în mişcare -devenire, prin altă cauză.

Justificarea existenţei realităţii printr-o unică cauză primă, creatoare a toate, necauzată ea însăşi de altă cauză pentru a exista şi a se manifesta, este numită 'argument cosmologic', asta însemnând argumentul apariţiei şi devenirii omului şi cosmosului.

În timpurile moderne omul a inventat teorii ştinţifice mai elaborate şi coerente cauzal pentru a explica provenienţa şi evoluţia universului.