Soc
| Soc |
|||||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
|
|
|||||||||||||
| Clasificare științifică | |||||||||||||
|
|||||||||||||
Socul (Sambucus L.) este un gen de plante din grupa arbuștilor, cu 20-30 de specii. Genul face parte din familia Adoxaceae. Cea mai cunoscută specie este socul negru (Sambucus nigra).
Cuprins |
Descriere[modificare]
Acest arbust, cu ramurile adesea curbate, are o înălțime de la 1 la 10 metri. Scoarța acestuia are culoarea verde-gri și este fisurată. Frunzele, și cu precădere cele dintâi, apărute primăvara, reprezintă o atracție pentru numeroase insecte, și dintre acestea mai ales pentru fluturii de noapte.
Florile hermafrodite, ce apar la începutul verii, sunt parfumate, pe când frunzele au un miros neplăcut atunci când sunt frecate în mâini. Florile au câte cinci stamine și cinci petale de culoare albă.
Fructele se prezintă sub forma unor bobițe negru-violacee de 6-8 mm, dispuse în ciorchine.
Socul se multiplică prin semințe.
Tratamente naturale pe baza de soc[modificare]
Socul (Sambucus nigra) este apreciat ca remediu natural, in principal datorita proprietatilor terapeutice ale tuturor partilor componente ale acestui arbust: frunzele (actiune laxativa), florile (diuretice, sudorifice), fructele (vitaminizante, antinevralgice), scoarta (este foarte bogata in substante diuretice).
Popular, socul era intrebuintat la tratarea si vindecarea unor numeroase afectiuni: tuse, dureri de cap, afectiuni ale aparatului respirator, friguri. Astazi socul cunoaste o utilizare variata: bronsita, raceala, gripa, afectiuni ale rinichilor, guta, reumatism, arsuri, rani, umflaturi, stari febrile (favorizeaza transpiratia abundenta).
Ceaiul din fructe de soc este recomandat a fi utilizat pentru tratarea obezitatii, dar si a hemoroizilor (uz extern). Ceaiul din flori de soc are un rol extrem de important in tratarea afectiunilor vezicii urinare.[necesită citare]
Vezi și[modificare]
Bibliografie[modificare]
- Florentin Crăciun, Mircea Alexan, Carmen Alexan - Ghidul plantelor medicinale uzuale, Editura științifică, București 1992, pag. 100