Schinduf
Schinduf |
|||||||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
 |
|||||||||||||||
| Clasificare științifică | |||||||||||||||
|
|||||||||||||||
| Nume binomial | |||||||||||||||
| Trigonella foenum-graecum L. |
|||||||||||||||
Schinduful (Trigonella foenum-graecum), denumit și fân grecesc sau regional molotru, aparține familiei Fabaceae și este înrudit cu molotrul albastru (Trigonella melilotus-coerulea). Este o plantă erbacee din familia leguminoaselor, întrebuințată ca nutreț pentru vite sau folosită în bucătărie și în medicină. Semințele de schinduf se folosesc în țările asiatice drept condiment: fie uscate, adăugate în amestecuri tradiționale (curry), fie încolțite ca o verdeață picantă, în salate.
Cuprins |
Descriere [modificare]
Frunzele ovale sunt asemănătoare trifoiului, au aprox. 2 cm lungime și sunt grupate câte trei pe pețiol.
Schinduful înflorește din mai până în iunie. Florile sunt mici, alb-gălbui și la bază violet, și sunt poziționate la subțioara frunzelor.
Din flori se dezvoltă păstăi subțiri, lungi de 10 cm. Acestea conțin semințe dure, dreptunghiulare sau rombice, de culoare galben-maronie.
Întreaga plantă emană un miros puternic, ușor asemănător cu leușteanul. Semințele măcinate au o aromă puternică și un gust dulce-amărui amintind de zahăr ars.
Origine și etimologie [modificare]
Schinduful a fost cultivat pentru proprietățile sale medicinale încă din antichitate. Cele mai vechi dovezi datează din 4000 î.e.n. din zona Irak-ului de azi. În Egipt era utilizat încă din 1000 î.e.n. printre altele pentru îmbălsămare. Arabii îl foloseau ca tratament împotriva căderii părului, în India era cunoscut pentru proprietățile sale carminative, tonice și afrodiziace, iar chinezii l-au utilizat ca plantă decorativă. În Europa nordică, călugării benedictini au încercat să aclimatizeze această plantă în sec. VII, după care a fost întrebuințată timp îndelungat în medicina populară.
Astăzi schinduful se mai cultivă în India, în regiunea mediterană (Italia, Franța, Spania, Grecia, Liban, Maroc, Algeria, Egipt) și în SUA.
Numele latin al speciei foenum graecum se traduce prin "fân grec", acesta fiind o referire atât la mirosul puternic de fân uscat, la utilizarea sa ca nutreț, cât și la originea de la est de Mediterană a speciei. Acest nume a fost preluat și este încă uzual în multe din limbile europene.
Numele arab hulbah este derivat din rădăcina ḤLB cu semnificația "lapte", ceea ce se explică prin acțiunea galactagogă a plantei cunoscută în medicina populară. În multe țări din sudul și estul Asiei numele plantei are la bază denumirea arabă.
Utilizări [modificare]
Printre utilizările tradiționale ale schindufului se numără cea ca plantă furajeră. În special în ținuturi mai uscate din Orientul Mijlociu, Africa de nord și Spania se cultivă încă în acest scop. În agricultură planta se pretează și ca îngrășământ verde, îmbogățind solul cu elemente nutritive.
Alimentare [modificare]
Un condiment folosit încă din antichitate, schinduful este foarte bogat în minerale, vitamine și alte substanțe.
Medicinale [modificare]
Bibliografie [modificare]
- Farell, K.T.: Spices, Condiments and Seasonings, Springer, 1998.
Legături externe [modificare]
|
|||||||
